INTERVIU | Liviu Romanescu: “actoria m-a ajutat să mă cresc”

Durata: 5 minute

Captain Amazing revine la unteatru pe 25 februarie, de la ora 19:00, așa că m-am gândit să îl prindem pe Liviu Romanescu între repetiții și să descoperim mai multe despre persoana din spatele personajului cu capă. C.V.-ul lui până la vârsta de 34 de ani arată impresionant, a studiat U.N.A.T.C. în București, deși originar din Iași, a învățat și în Anglia, iar în 2014 a fondat și hub-ul artistic internațional, Vanner Collective Ltd.

Este actor, producător, formator și traducător. Iar proiectele pe care le dezvoltă pun de multe ori accent pe sănătatea mintală, bullying, comunicare, drepturi civile și masculinitate toxică. Printre proiectele lui dragi se numără piesa în care joacă săptămâna aceasta, dar și “LUNGS” – de 5 ani la Teatrul ACT și „Vitrine Imposibile” – o nebunie performativă în centrul capitalei.

Astăzi discutăm despre vulnerabilitate, teatru, România și ce rol îl face să se simtă cel mai mândru.

Liviu Romanescu actoria
Sursă foto: Larisa Baltă

CURATORIALIST: Stai o ora și jumătate pe scenă, singur. Cum dezvolți rolul când ești doar tu în distribuție? Povestește-mi despre proces, momente de improvizație și de vulnerabilitate.

LIVIU ROMANESCU: Cred că ține de framing. Aleg să nu fiu singur acolo. Stau o oră și jumătate alături de cei din sală și echipa de la tehnic. Fără nici una din aceste părți nu am avea niciun spectacol, aș sta pur și simplu ca un fraier pe întuneric.

Pentru mine, „Captain Amazing” e un ping-pong permanent într-o lume de personaje imaginare, un dialog continuu cu publicul, chiar dacă ei nu au replici. Mai mult, cu echipa de la tehnic se întâmplă un real dans de 90 de minute.

Așa că nu sunt singur, when alone on stage.

Ca și grad de expunere, orice one-man show aduce o miză ridicată și exercită ceva presiune pe cel din față. Te poate bloca. Însă, atunci când găsești relaxarea, devine extrem de eliberator.

La spectacol s-a lucrat extrem de fluid, am avut mereu alături pe Nae Tănase, regizorul spectacolului, și pe coregrafa Teodora Velescu. Textul are o structură de tip puzzle, au fost încercări, reveniri, multe retușuri și nu ne-am ferit de ideea testării la public. Ce nu a funcționat așa cum ne doream, a fost adaptat continuu. Acum, după o serie de reprezentații, avem forma optimă a spectacolului.

Dacă e să mă întrebi, ce m-a provocat cel mai tare a fost să învăț „dansul” scenelor și mișcărilor: turnante, proiecții, marcaje, panouri, lumini, pași, poziții, telefoane, marcaje, muzică, pelerină. Rumba, nu alta.

Cine este Captain Amazing și cât este de diferit față de tine?

Captain Amazing este un alter ego al unui personaj fictiv pe nume Mark, deci e extrem de diferit de mine. Acum, Mark este un adult cu frici și nesiguranțe și proiecții și dorințe, deci bănuiesc că e destul de apropiat de mine. De mine, de tine…

Ai jucat vreodată un rol cu care te-ai identificat? Dacă nu, ce rol ți-ar plăcea să joci ca să îți vină “ca o mănușă”?

Always wanted to play a baddie. Nu știu cât de mănușă îmi vine, dar nu contează, am mai purtat și haine largi la viața mea. Rău, domnule, să fie un periculos, un ciudat, un Richard al III-a, un Frank, un Underwood, un politician, orice. Dar văd că se repetă tema politicianului totuși.

Liviu Romanescu actoria

De ce actorie? De ce teatru? De ce România?

Actoria, pe la începuturi, prin trupa de amatori, mi-a făcut cunoștință cu un mediu destins și organic. Mi-a prins tare bine la acea vreme. Apoi a continuat să fie un mediu care m-a reflectat și m-a ajutat să mă cresc, să privesc fricile, să stau în fața nesiguranțelor.

România mă pune în fața a tot felul de provocări, iar pentru asta nu pot decât să îi mulțumesc. Aleg să fac asta.

Unde este teatrul în România și unde ți-ar plăcea să fie?

Mi-ar plăcea să fie într-un loc unde să se simtă bine și apreciat. Să nu mai aibă acest sentiment de inferioritate față de celelalte clădiri înalte și impunătoare. Are o forță a spațiului și o încărcare pe care nu o găsești în cubicles. Teatrul, ca și artă evident, e un pariu, înseamnă viziune, timp și proces. Implică un tip de risc.

Și parcă în Romania nu prea se mai riscă nimeni cu nimic.

Ce te-a inspirat să co-fondezi Vanner Collective în 2015 – de ce în acel an?

Terminasem de aproape un an programul de training din Oxford și, după o suită de experiențe artistice nefavorabile pe care am avut neșansa să le văd în Londra, am decis alături de Crissy O’Donovan, colegă din același program, să înființăm Vanner Collective LTD în Marea Britanie. Se întâmpla în 2014.

În același an, viața m-a adus înapoi pe meleaguri românești.

Apoi, în 2015, am merg la Edinburgh Fringe Festival cu prima producție Vanner Collective, în regia lui Bobi Pricop, cu un text al Andreei Borțun („Ashes Afar”). Am decis să înființăm un ONG al companiei în România în acel an care, cu timpul, a luat fața surorii din UK.

Ne-am dorit și ne dorim după toți acești ani ca Vanner să se consolideze drept punte de legătură pentru creativi de peste granițe, indiferent care ar fi acestea.

Liviu Romanescu actoria
Sursă foto: Vlad Birdu

Joci mai multe roluri zi de zi – Bucureștean, bărbat, actor, fondator, director festival & laborator București la Ideo Ideis, ce satisfacție îți aduc toate acestea la finalul zilei și care te face cel mai mândru?

Cel mai mândru sunt de rolul de partener.

Partener în cuplu, într-o companie, într-o echipă de organizare a unui festival, de scenă. Mă bucură cel mai tare, căci lasă liber canalul de comunicare de la egal la egal. Și e mare nevoie de asta. Aș spune cu precădere în cultură.

Ce planuri ai pentru 2022?

Să mă organizez mai bine, să mă bucur mai tare, să călătoresc mai mult, să iubesc mai intens.

Ce îți mai place la București, pe unde mai ieși (când nu este pandemie)?

Îmi plac întâlnirile accidentale în București. Sună ciudat, dar parcă după perioada asta de izolare, descopăr cu bucurie acest nou sport: bumping into people. Îmi place mult o cafenea de pe laterala parcului Carol. E o „sufragerie” cu un balcon cât un parc.

Ce ai tu FRUMOS astăzi?

Sufletul.

foto principală via Alex Gâlmeanu

Elena Vrabie
Elena Vrabie
Port multe pălării și învăț în fiecare zi despre viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalist Millennial cu o experiență de 10 ani în domeniu. Când nu scriu, vloguiesc! #alwaysoptimising