Suntem generația care poate menționa în CV limba spaniolă, nivel începător sau mediu, pentru că a învățat-o din telenovele.
Și generația care, atunci când este în vacanță în Bulgaria, poate fredona cap coadă tot playlist-ul radioului de pe terasa unde bea o Kamenitza. Sau Zagorka, după preferință.
“I’m lonely lonely lonely
I’m lonely lonely in my life…”
Ceea ce m-a dus cu gândul la figurile iconice ale copilăriei și adolescenței noastre, acele tinere femei la care ne uitam zi de zi, în lipsă de internet, Instagram și tot ce este astăzi atât de acaparator în viața noastră.
Am ales from the top of the mind preferatele mele de atunci și am fost curioasă să aflu ce fac astăzi, cu ce se mai ocupă, cum mai arată și câți followers au pe Instagram.
episodul 1: Las chicas de las telenovelas
Natalia Oreiro
“Cambio dolor, por libertad…”
fredonam odată cu Milagros și trăiam cu sufletul ghem pățaniile ba cu Ivo, ba prin casă cu Mariposele, ba cu lașul de taică-su.
De la Muñeca Brava (Înger Sălbatic) pe când avea 21 de ani, la “alegre y trabajadora” așa cum are BIO pe Instagram astăzi, la 44 de ani, Natalia Oreiro continuă ceea ce făcea când acasă tv ne-a băgat-o în case pe Mili.
Cântăreață, actriță, prezentatoare tv și jurat La Voz Uruguay, Natalia Oreiro are 1.3M followers pe Instagram, acolo unde aliniază cu ușurință și succes simpatia-i caracteristică cu statutul de divă.
Natalia Oreiro este adorată în țara sa de baștină – Uruguay, în țara sa adoptivă – Argentina, dar idolatrizată în Rusia. Și sentimentul e reciproc.
„Nasha Natasha” este documentarul (de pe Netflix) ce mi-a readus-o pe Nati în casa. Producția o urmărește pe Natalia Oreiro într-un mare turneu prin toată Rusia, aici unde este întâmpinată în aeroporturi și gări de sute de femei, iar mii iau parte la concertele sale.
Femei într-o țară cu prea puține deschideri, Nasha Natasha le-a cucerit odată cu telenovelele sale și a rămas lipită de inimile lor. Atât de tare încât, astăzi, Natalia Oreiro scrie captionurile pe Instagram atât în spaniolă, cât și în limba lui Tolstoi și a lui Putin.
Mai mult, a primit și cetățenie după ce, într-un interviu dat unei televiziuni din Rusia, a spus că ar fi o onoare să aibă pașaport rusesc.
Din același documentar, ce ne poartă prin 17 orașe din Rusia, aflăm că Natalia este căsătorită din 2001 cu Ricardo Mollo, muzician, și au împreună un băiețel de 10 ani.
View this post on Instagram
Și, pentru că îmi este dragă Nati, dar mi-a dat cu virgulă alăturarea cu Rusia, am fost bucuroasă să văd pe contul ei de Instagram că a luat poziție împotriva războiului din Ucraina, postând în 2 rânduri “NO A LA GUERRA” si “PAZ”, postări pentru care a închis comentariile, semn că nu dorește dezbateri și polemici pe subiect.
Cu contul deschis în carantina de COVID-19, Natalia a început prin a posta cadre și momente din viața sa de familie, fotografii cu flori din grădină și s-a închis treptat, acum postând doar fotografii curatoriate din shooting-urile pe care le face, proiectele pe care le are în desfășurare.
Instagramul Nataliei Oreiro nu este un jurnal zilnic vizual și nici o fereastră către viața privată și timpul privat al Nataliei și al familiei sale.
Vrând să aflu mai multe despre subiectele pe care le abordează, nici google nu a fost de mare ajutor, subiectul ce pare că a acaparat atenția presei fiind solicitarea cetățeniei ruse și obținerea acesteia în octombrie 2021.
“Soy del Rio de la Plata, Corazon latino, soy bien candombera”
Natalia Oreiro este și ambasador al bunăvoinței UNESCO pentru Rio de la Plata, dar și ambasador UNICEF pentru Uruguay și Argentina, vorbind despre importanța consimțământului actului sexual la adolescenți, dar și a acțiunilor concrete pentru problemele climatice.
Acum un an s-a alăturat inițiativei #Losientohaters (Îmi pare rău, haterilor) și adolescenților pentru a vorbi despre incluziune în rândul tinerilor și a educa că “lo que no te gusta de mi, a mi si” (ce nu îți place la mine, mie îmi place).
După ce a renunțat la telenovele, Natalia Oreiro a jucat doar în filme și seriale (I’m Gilda – 2016, Super Crazy – 2018, Yosi, the regretful spy – 2022, Prime Video), iar cel mai recent proiect o aduce, din nou, pe ecrane cu “Santa Evita”, o producție Hulu despre viața Evitei Peron.
Un rol principal ce ne arată o Natalia Oreiro matură, distinsă, de o frumusețe naturală ravisantă.
View this post on Instagram
Thalia
Pe vremea mea se zicea că Thalia și-a scos 2 coaste ca să aibă talia mai subțire. Ceva ce nu a fost confirmat de către artistă, dar a fost tratat cu autoironie în repetate rânduri, în 2014, Thalia făcându-și chiar un selfie cu un borcan de murături în interiorul căruia erau 2 coaste.
De la Marimar “Marimar-ay!” și până la Amor a la Mexicana, de la Maria la del Bario și până la “A quien le importa lo que yo haga” – un imn LGBTQ+, Thalia este – statistic vorbind – the Queen of Latin Pop, cel mai influent artist mexican.
Telenovelele Thaliei au fost difuzate în peste 180 de țări iar UNICEF declară că au fost urmărite de peste 2 miliarde de oameni. Încoronată de mass media ca fiind “Regina telenovelelor”, compania mexicana Televisa a confirmat faptul că Thalia a fost și este cel mai bine plătită actriță de telenovele din istorie.
În 2000, Thalia s-a căsătorit cu Tommy Mottola – fost chairman si CEO Sony Music Entertainment – la 2 ani după ce acesta și Mariah Carey au divorțat. Au împreună doi copii, Sabrina, născută în 2007, și Matthew, născut în 2011.
Tot în anul 2000, odată cu căsătoria sa cu Mottola, Thalia a renunțat la actorie și s-a dedicat muzicii, devenind unul dintre cel mai bine vânduți artiști latini din toate timpurile, cu peste 25 de milioane de discuri la nivel global.
Astăzi, la 51 de ani, o găsim pe Thalia pe Instagram cu 19.7M de followers, prototipul influencerului contemporan, cu filtre folosite la maxim, give aways, endorsement.
Spre deosebire de Natalia Oreiro, Thalia se bucura de o popularitate mult mai mare la publicul larg și am găsit mai multe materiale cu și despre ea.
Am aflat că a vorbit, de-a lungul timpului, despre sarcinile pe care le-a pierdut și cum a trăit atunci cele mai dificile momente din viața ei, despre cum, în 2008, a avut boala Lyme și tot ce a însemnat aceasta fizic și psihic pentru ea.
Pe fondul actelor sale de caritate și ale implicării în ajutarea copiiilor nevoiași, militând pentru drepturile lor la educație, egalitate și protectie, UNICEF Mexic a numit-o pe Thalia, în 2016, ambasador.
Parte deja din cultura pop internațională, Thalia reușește să rămână relevantă speculând nostalgia și momentele cheie, precum PRIDE month când a postat videoclipul A Quien Le Importa? reiterându-l ca un mesaj de susținere LGBTQ+.
Chiar și astăzi, la 26 de ani de la lansarea Marimar, Thalia și al ei vers “Marimar-Ay”, au puterea să stârnească virale și trenduri pe Tik Tok.
View this post on Instagram