Românce în jurul lumii – viața de mamă în Reutlingen, Germania

Durata: 4 minute

Reutlingen este un oraș industrial din sudul Germaniei, cu aproximativ o sută de mii de locuitori. El găzduiește multe fabrici, dar și cea mai îngustă stradă din lume, Spreuerhofstrasse, de 31 de centimetri.

Orașul este străbătut de râul Echaz, iar clădirile medievale, gotice, se înalță triumfătoare în fața celor care preferă drumețiile pe munte și cascadele. Totuși, nu despre asta discutam astăzi, ci despre Andreea Costăchescu. Andreea este o mamă româncă născută în Târgoviște, școlită în București, dar care acum locuiește în sudul Germaniei, în acest orășel din apropierea Stuttgartului, care îi amintește de locul în care s-a născut.

Acest articol face parte dintr-o serie cu și despre mame românce în jurul lumii. Continuăm cu Germania, dar nu vrem să ne oprim aici. Dacă ai și tu o poveste, așteptăm să ne cunoaștem în comentarii mai jos sau pe email la curator@curatorialist.ro.

ORAȘUL |Ne-am mutat aici în 2012, după ce vizitaserăm cu un an înainte zona. Era o idee mai veche de-ale noastre, de a încerca să locuim câțiva ani într-un loc care ne-a plăcut ca turiști, iar acela părea să fie  momentul ideal: nu aveam copii, soțul urma să își schimbe locul de muncă, iar eu voiam să fac pasul de la angajat la freelancer.”

Trei ani după mutare au devenit trei, când Rareș a venit pe lume. După încă trei ani a urmat Emma. Iar toți patru văd acum Reutlingen ca „acasă”.

Andreea spune că există diferențe de culturi, germane și șvabe, dar apreciază că se prețuiește timpul liber și că se pot deplasa peste tot cu bicicleta deoarece nu este un oraș mare. Îmi povestește că există loc pentru biciclete chiar și în trenul regional dacă trebuie să călătorești între orașe.

„Magazinele se închid devreme, duminica e aproape peste tot închis, parcă totul te obligă să faci pauză și să te bucuri de statul cu prietenii la o Biergarten (terasă), o ieșire în natură, vizitarea unui muzeu sau a unui parc de distracții cu copiii.”

Descopăr și că există tradiții interesante specifice orașului, cei de grădiniță iau vacanță timp de șase săptămâni la finalul lui iulie și sunt aruncați, la propriu, din incintă. Andreea povestește că se montează o saltea în fața intrării principale, iar educatorii îi iau pe copii de picioare și îi aruncă pe saltea ca să iasă din grădiniță.

Românce în jurul lumii

O ZI DIN VIAȚĂ | Andreea are 36 de ani, este redactor și traducător de carte, iar soțul ei, Dragoș, este inginer în microelectrică. Cu toate că pandemia le-a dat peste cap programul obișnuit, de aproximativ o lună au reînceput să își formeze o rutină în afara casei.

Dimineața este ocupată cu pregătirea celor mici pentru școală, respectiv grădiniță, de stat, pe care le frecventează. Apoi, fetița merge cu bicicleta la grădiniță însoțită de tată, pe când Andreea îl însoțește pe Rareș la școală. Toată lumea merge pe jos.

După ce se întoarce, Andreea lucrează fără întrerupere până pe la 12:30, “ore de aur” le numește, până când Rareș se întoarce singur de la școala din apropiere. Apoi, cei doi merg cu bicicletele să o ia pe Emma de la grădiniță, mănâncă prânzul împreună cu Dragoș, iar după-masa este dedicată temelor. Seara se încheie cu lectură. Fiecare copil își alege câte o carte, apoi Andreea și Dragoș fac cu schimbul cine citește.

“Sunt zile în care copiii merg la balet, curs de experimente sau încă o repriză de școală după-amiază, precum și zile când se întâlnesc cu câte un coleg sau o colegă. Locuri unde trebuie duși și de unde trebuie aduși. Aceasta este bine-cunoscuta latură taximetristă a părinției. E drept că noi ne deplasăm mai mult cu bicicletele, dar tot taxiuri se cheamă că suntem”, povestește cu umor Andreea.

Mă fascinează conceptul deschis al grădiniței unde au fost cei mici. Nu există grupe, iar fiecare copil este lăsat să își aleagă camera unde vrea să se joace, precum cea de construit, atelierul de pictură, sala de sport, încăperea cu jocuri, cărți sau costume, printre altele.

În timpul liber îmi povestește că a fost o perioadă când au practicat gimnastică și balet, iar Rareș merge de două ori pe săptămână la ore de înot în cadrul școlii. În plus, “trei ani de zile au urmat un curs de teatru pentru copii, Teatrolici, susținut de o actriță româncă stabilită aici”, continuă Andreea.

FAMILIE | Andreea îmi povestește cu mândrie că, de jumătate de an, ziua de miercuri este dedicată cursului de desen. Ea este creatoarea din spatele proiectului pentru copii, Printre Picături. Însă, timpul este cea mai mare provocare a lor. Dacă bunicii nu sunt în vizită, este greu ca adulții să lucreze întreaga zi.

“Sâmbăta se face curățenie – în cazul nostru, pentru că stăm într-o clădire cu 6 apartamente, ne vine rândul o dată la 6 săptămâni să dăm cu mopul pe casa scării și la subsol, să măturăm intrarea la garaj și prin jurul casei. Asta e o chestie locală, șvăbească, ține de mândria și hărnicia oamenilor de prin aceste părți, nu e valabilă pentru toată Germania”, specifică ea.

Bineînțeles, sunt curioasă și cum își împart cheltuielile. Aflu că un sfert din bugetul familiei se duce lunar către bancă, pentru apartamentul în care locuiesc. Există mereu buget și pentru excursii, dar și pentru divertisment de weekend. Nu se consideră econoamă, dar pandemia a ajutat familia în acest demers. Nu le-a făcut copiilor un cont special pentru când se vor face mari, dar au un cont cu fonduri pentru “zile negre”.

Seria “Românce în jurul lumii” este o prezentare sinceră a vieții mamelor românce în diferite țări. Căutăm asemănări, faptul că purtăm aceleași bătălii – cum să ne împărțim timpul pentru personal vs. profesional sau între familie și propriile hobbyuri, cum încercăm să le oferim copiilor experiențe, dar totuși facem și economii pentru viitorul lor. Ne dorim să formăm o comunitate și să le prezentăm mamelor că nu sunt singure în această călătorie.

Tu ce ai FRUMOS?

fotografii din arhiva personală și UNSPLASH

Românce în jurul lumii – viața de mamă în Luxemburg

Românce în jurul lumii – viața de mamă în La Seyne sur Mer, Franța

Românce în jurul lumii – viața de mamă în Haga, Olanda

Românce în jurul lumii – viața de mamă în Sheffield, Anglia

Românce în jurul lumii – viața de mamă în Flower Mound, Texas, America

Elena Vrabie
Elena Vrabie
Port multe pălării și învăț în fiecare zi despre viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalist Millennial cu o experiență de 10 ani în domeniu. Când nu scriu, vloguiesc! #alwaysoptimising