Diminețile încep la șase și jumătate, cel mai adesea la șapte sau la orice oră fetița cea mare decide că nu vrea să mai doarmă. Ne trezim cu toții, chiar dacă am mai fi dormit măcar o oră, cât să prindem acea ultimă oră de odihnă atât de dulce, atât de necesară. Munca de acasă în timpul pandemiei a fost un lung test de reziliență din nenumărate puncte de vedere. Privind în urmă, încă nu-mi dau seama în ce fel ne-a transformat pe noi toți, indiferent că suntem sau nu părinți. Poate că nu am avut cu toții pe cineva în grijă, dar cu toții ne-am făcut griji pentru cineva.
Se vorbea foarte mult, de-a lungul acelei perioade despre pașii făcuți înainte, despre progres, despre accelerarea unor schimbări precum munca de acasă la nivel național, acolo unde este posibil. Munca de acasă era, într-adevăr, un fel de rara avis până atunci.
Iată-ne însă într-un prezent în care continuăm să lucrăm de acasă, mai mulți ca oricând. Programul nostru, trebuie să o recunoaștem, va arăta întotdeauna diferit față de cel de la birou. În primul rând, vom fi întotdeauna tentați să ne încropim o omletă înainte de ședința de la amiază sau să punem un call pe hold pentru că tocmai a sunat curierul cu mâncarea comandată.
Lucrăm în pijamale sau în cele mai confortabile haine, lucrăm în șosete, înconjurați de snacskuri și zece cafele. Bonus: dăm muzica oricât de tare ne permit vecinii, dar nu ne mai roagă niciun coleg să dăm muzica mai încet, deși o ascultam în căști. Toți cei care au primit căști mai bune de Secret Santa știu de ce le-au primit.
Lucrăm uneori la foc continuu, dar apoi reușim să dăm o fugă până la magazinul de la colț ca să cumpărăm ingredientele pentru cina din seara respectivă. Cei un pic mai norocoși care nu trebuie să fie constant lângă computer au șanse mai mari să rezolve diferite lucruri în timpul săptămânii, să meargă în sfârșit la dentist fără să fie nevoiți să găsească programări aproape nocturne sau în zori de zi.
Munca de acasă are beneficii, fără îndoială. Dar depinde foarte mult de noi să ne descurcăm la fel de bine și în situația în care trebuie să lucrăm și sunt acasă toți ai noștri, avem prin preajmă colegi de apartament sau copii mici sau nu avem toate condițiile pe care le aveam la birou (birou și scaun adecvate, de exemplu). Ne lipsește adesea socializarea. Niciun fel de comunicare din mediul online nu poate înlocui interacțiunea față în față cu altcineva. Și nu, nu-i poți cere sfatul toddlerului de 2 ani și nici nu-i poți spune bancul sec pe care tocmai l-ai auzit la radio. Munca de acasă înseamnă, în multe feluri, o muncă aproape dublată. Cum facem, mai exact, să ne organizăm pentru a menține echilibrul, productivitatea, creativitatea și un nivel scăzut de stres?
Cum ne organizăm mai bine dacă muncim de acasă
1. Mai întâi de toate, chiar dacă ni se pare că munca de acasă ni se potrivește mănușă, e ideal să avem un spațiu doar al nostru în care să lucrăm. O cameră doar a noastră, cum scria Virginia Woolf, dacă e posibil.
2. Să-i anunțăm pe ceilalți membri ai familiei când urmează să avem o ședință sau un task important de realizat pentru a evita orice fel de întreruperi (adesea frecvente atunci când lucrăm de acasă).
3. Să ne creăm noi obiceiuri, noi tabieturi care să ne îndulcească diminețile. Cine spune că nu putem avea acasă o cafea cu nenumărate arome? Și de ce să nu ne organizăm propriile zone de cafea sau ceai întocmai ca în cafeneaua preferată de care ni se face uneori dor? Sigur că nu o să putem avea totul, dar măcar o mică parte din atmosfera de acolo o putem recrea.
4. Pe unul dintre puținii magneți de pe frigiderul nostru scrie: „Fă rai din ce ai”. Atunci când încă lucram într-un birou de tip open space, cu alte zece colege, îmi creasem un fel de oază în jurul biroului, înconjurându-l de plante verzi, aducând diverse obiecte de decor, totul fără a inoportuna pe nimeni. Era cel mai vizitat birou, plantele verzi erau un magnet pentru voie bună. Biroul de acasă ar trebui să fie la fel. Și chiar dacă uneori devine haotic, ne va ajuta foarte mult să-l păstrăm ordonat și curat în majoritatea timpului.
5. E nevoie de un program clar, chiar dacă e unul flexibil, dar va trebui să alegem calupuri de timp în care să ne dedicăm muncii cu adevărat. Dacă nu facem asta și ne întrerupem singuri de nenumărate ori, vom fi de zece ori mai obosiți la finalul zilei și de zece ori mai puțin productivi.
6. Pauzele trebuie să fie de cea mai bună calitate posibilă. Dacă la birou nu prea aveam cum să întindem salteluța de yoga sau să ridicăm greutăți printre birouri, iată că acum avem ocazia de a avea mult mai multă grijă de noi oferindu-ne pauze de calitate. Fie că citim câteva pagini din cartea preferată, luăm prânzul privind pe fereastră sau facem 15 minute de exerciții fizice, pauza noastră ar trebui să fie una de calitate. Stabilirea unor limite clare în ce privește munca de acasă și pauzele (atenție, dacă nu le autoimpunem, riscăm să cădem în extrema în care uităm să ne mai ridicăm de la birou) ne ajută să ne concentrăm, să ne organizăm, să fim mai productivi fără să ne obosim creierul lucrând haotic.
7. Să distingem între singurătate și însingurare. Chiar dacă munca de acasă înseamnă, pentru unii dintre noi, să fim singuri, asta nu înseamnă că trebuie să ne însingurăm sau că suntem însingurați. Prietenii, familia și toți cei dragi ne sunt aproape. Iar cu balaurul însingurării ne putem lupta acceptând oameni noi în viața noastră sau căutând în mod proactiv modalități de a cunoaște alți oameni. Nu e o „luptă” ușoară, dar dacă e ceva ce vă doriți în noul an, acum e momentul să vindecați greul izolării din ultimii ani.
8. Mentalitatea trebuie să se schimbe. De-a lungul anilor, am observat oameni extrem de nemulțumiți de actualul lor loc de muncă, adesea nefericiți din această cauză, dar care nu făceau absolut nimic pentru a schimba situația, fie prin a căuta un nou loc de muncă, fie prin a vedea ce anume se poate îmbunătăți la locul de muncă actual. De multe ori, ajută să facem o listă cu avantaje și dezavantaje și, mai ales, să știm foarte bine ce ne dorim de la un loc de muncă. Rareori îl vom găsi pe cel perfect, dar o listă cu astfel de caracteristici ajută semnificativ. Munca de acasă poate fi imperfectă, poate fi dificilă, dar cum o putem îmbunătăți? Dacă e întotdeauna haos neîntrerupt, oare am putea lucra dintr-o cafenea sau într-un hub? Dacă nu ne place camera în care lucrăm, oare nu am putea să o transformăm sau să ne mutăm în altă cameră? Totul se rezumă la decizia de a schimba lucrurile, de a ne ajuta pe noi înșine pentru a privi viața cu încredere, nu cu încrâncenare.
9. Pijamale sau costum la patru ace? Orice vă face să vă simțiți bine, productivi, gata să întâmpinați o nouă zi. Pe mulți dintre noi hainele sportive ne fac să ne simțim mai alerți, pe alții îi ajută o cămașă albă, bijuteria preferată sau schimbarea vestimentației în întregime ca și cum am merge la birou. În timpul pandemiei, când clubul de carte lunar se desfășura doar pe Zoom, îmi plăcea să îmi dau cu parfumul preferat. Simțeam că mă desprind cu totul de ziua respectivă petrecută adesea doar în casă, având un bebeluș foarte mic. Orice ne ajută să ne simțim mai bine, pregătiți pentru o nouă zi, trebuie așezat în cutia cu „licurici”.
10. Cereți ajutorul. Nu e nimic rușinos în a cere ajutorul, în a recunoaște că avem nevoie de un prieten, de timp doar cu noi, de liniște, de cineva care să stea o oră cu copiii, de explicații suplimentare cu privire la noul proiect de la muncă, de un psihoterapeut dacă este cazul, de un umăr pe care să plângem, de un spațiu în care să putem spune ceea ce gândim fără să fim judecați, de un trib numai al nostru (și, dacă nu există, îl puteți crea!). A-ți recunoaște vulnerabilitatea e un semn de înțelepciune și de putere. A te aglomera cu toate, a lua asupra ta mai mult decât poți duce omenește doar din teama sau rușinea de a spune „nu” înseamnă a nu avea grijă de propria persoană. Cereți ajutorul atunci când vă e greu.
Gânduri bune pentru noul an
Munca de acasă nu e perfectă. Munca de la birou nu e perfectă. Vor exista întotdeauna zile mai bune și zile mai grele. Zile în care o să vrem să stăm doar cu nasul sub pătură, indiferent dacă ar trebui să ne târâm până la locul de muncă sau doar până la masa din fața noastră. Ține de noi, în mare parte, să fim propriii noștri manageri, să dovedim că putem gestiona un program încărcat cu activități mult mai diverse decât cel dintr-o zi de la sediul companiei. Toate acestea, desigur, fără să uităm că nu suntem singuri, că cei mai mulți oameni sunt dispuși să ajute atunci când pot și că munca de acasă nu ar trebui văzută ca o corvoadă și nici nu ar trebui să afecteze viața personală (un motiv în plus pentru care limitele clare sunt importante).
Mai mult de atât, peisajul autohton din câmpul de muncă va continua să se transforme. Munca de acasă va deveni și mai răspândită decât este deja, deci ar trebui să nu ne amăgim la gândul că e doar ceva temporar. Angajatorii și-au dat seama că productivitatea nu e direct legată de a fi fizic la locul de muncă și că, în plus, munca de acasă înseamnă costuri reduse semnificativ pentru companie. Dacă în noul an lucrați deja de acasă sau urmează să testați pe propria piele acest fel de a lucra, îmbrățișați cu încredere și optimism fiecare oportunitate. Creați-vă propria listă cu avantajele muncii de acasă deoarece fiecare context personal e diferit. Și nu uitați să aplicați măcar unele dintre sfaturile de mai sus. You’ve got this!