Unii oameni îl știu de la sală, este unul dintre cei mai buni instructori de cycling de la World Class. Alții îi știu deserturile și cozonacul (deGulie) care arată desăvârșit și sunt tare-tare delicioase. Iar mulți îl știu în ambele ipostaze, în care performează la superlativ.
Radu Gulie nu a fost mereu creator de deserturi și instructor de cycling. Mai mult, formarea inginerească de la Politehnică (Facultatea de Energetică) nu pare să aibă nimic în comun cu niciuna dintre noile abilități puse în practică de Radu în prezent.
Din 2002 (din timpul facultății) și până în 2015, a lucrat împreună cu tatăl său în cadrul unui business de familie în domeniul construcțiilor – o carieră de nisip. Fotografia a fost, de asemenea, un second job în perioada facultății.
Dar, după cum mărturisește Radu, „pasiunea cea mai mare este mâncarea și de aici și parcursul meu profesional ulterior„.
Kilogramele în plus și un stil de viață dezordonat l-au determinat ca, în 2011, să ia decizia unei schimbări radicale. A introdus sportul în viața sa, descoperind cyclingul și, în general, beneficiile mișcării, sub îndrumarea „maeștrilor” Andrei Penu și Martina Bravena.
Concomitent, plăcerea de a face deserturi l-a făcut să aprofundeze tehnicile, mai întâi prin încercări și reușite ori eșecuri, iar mai apoi prin cursuri care să îi explice cum funcționează lucrurile dincolo de simpla rețetă (clar, gândire inginerească).
Iar din 2015 și până în prezent, Radu își împarte timpul între orele de predat la World Class și crearea de deserturi spectaculoase, făcând exact ceea ce iubește. Ba mai mult, reușește să își stabilească periodic câte un challenge sportiv care să îi forțeze limitele.
Pentru că sky is the limit.
Curatorialist: Te împarți între două meserii diametral opuse: creator de deserturi și instructor WorldClass. Cum ai decis să le faci pe amândouă și cum reușești să le împaci?
Radu: Din fericire, crearea de deserturi nu o prea consider job, ci mai degrabă o pasiune ce aduce și beneficii financiare. De aceea, îmi permit, să refuz unele comenzi (ce implică pastă de zahăr, coloranți de toate felurile, premixuri etc). Prefer să nu fiu pus în situația să fac prea multe compromisuri doar de dragul banilor și să rămână pasiune înainte de toate.
Partea de instructor de fitness este partea rațională a vieții mele, cea care generează stabilitatea financiară și fizică, pe când dulciurile asigura stabilitatea “emoțională”.
Când ai renunțat la profesia de bază – inginer – pentru celelalte pasiuni transformate în job? În ce moment al carierei sau al vieții erai atunci?
2015 a fost anul în care mi-am spus că e momentul să fac o schimbare și să mă dedic complet “predatului”. Descoperisem cyclingul cu câțiva ani înainte și mi-a produs o impresie atât de puternică încât am simțit că este ceva ce aș putea/vrea să fac. Și, după câțiva ani cât se poate de intenși, am și reușit să o fac.
Cum ai învățat să faci deserturi? Ai urmat cursuri sau ai fost un auto-didact?
Inițial, a fost strict trial and error, dar ulterior, când am realizat că se poate mai mult de atât, am început să fac și cursuri, să înțeleg ce e în spate.
Primele cursuri au fost cu Ana Consulea, după au venit cele în versiune online cu Jordi Bordas, Dinara Kasko, Antonio Bachour.
Torturile și, în general, deserturile pe care le faci au în aspect geometrie aparte, ce te inspiră să le creezi astfel?
Simtul meu neartistic. Am fost și sunt întotdeauna destul de strict și calculat, încât se vede asta cam în tot ceea ce fac. O putem numi matematică 🙂
Nu mă pricep să pictez, să creez ceva artistic, în așa fel încât am preferat întotdeauna simplitatea formelor, texturilor, culorilor.
Ce tip de deserturi faci? Ai o listă predefinită din care poți alege sau ești deschis cererilor personalizate ale clienților? Care sunt cele mai solicitate tipuri de desert deGulie?
În principiu, torturi și mai rar monoporții. Nu am o listă de torturi, dar, când pornesc o discuție cu un potențial client, primele lucruri pe care le întreb sunt ce îi place, ce nu îi place și de aici începem să definitivăm compoziția tortului. Așadar, putem spune că sunt personalizate aproape de fiecare dată.
Cred că cele mai des întâlnite situații sunt cele cu torturi foarte contrastante (arome, texturi, culori). Parcă mă regăsesc din ce în ce mai mult în așa ceva și mai putin în combinațiile clasice (ciocolata cu ciocolata, vanilie și căpșuni etc).
Nu ai un magazin online și nu îți faci reclamă. Cum te găsesc clienții?
Faptul că prefer să rămână pasiune înainte de toate îmi dictează cumva și comportamentul online. Simt că toată lumea încearcă să îți vândă ceva tot timpul și am devenit foarte atent cu situațiile în care mă prezint. În general, este word of mouth. Nu vreau să fie un business și atât.
Să ne îndreptăm atenția și asupra laturii sportive – cum ai devenit atât pasionat de cycling încât să devii instructor?
Ajunsesem să am un stil de viață foarte dezorganizat și, de aici, și multe, foarte multe kg în plus. La un moment dat, prin 2011, am fost la un cardiolog ce mi-a zis cât se poate de franc “Felicitări, aveți 0,1 tone”, iar acela cred că a fost momentul în care am conștientizat cu adevărat locul în care mă aflam. De aici însă, a început distracția.
Am întâlnit doi oameni senzaționali ce mi-au insuflat dragostea pentru mișcare și m-au făcut să conștientizez cât se poate de bine beneficiile Mișcării.
Andrei Penu și Martina Bravena sunt cei doi “eroi” ai mei. Iar când ai astfel de modele e greu sa nu te vezi acolo.
Se știe că orele de cycling cu tine sunt super solicitante, dar si foarte faine – cum îi motivezi pe oameni să dea tot ce pot în sala de sport și apoi să revină?
Încerc cumva să mă pun în situatia lor. Nu știu prin ce trec (cel putin, nu la început), nu le știu asteptările, dar știu prin ce am trecut eu și de aici și poate rezonez cu ei, cu unii.
Da, e greu, dar e greu dacă vrei să fie. Eu doar le asigur mediul să se desfășoare. Până la urmă, este alegerea lor. Poate să fie și ușor dacă asta isi doresc. Vreau să simt că îi inspir prin bucuria pe care o exprim când sunt în față, pe scenă. Și încerc să o las să iasă la iveală cât de des și mult se poate.
Ai un tatuaj cu o bicicleta. Ne poți spune povestea acestui tatuaj?
Este doar un reminder permanent. De unde am pornit. Să nu uit asta.
În septembrie, ai participat la UTMB (Ultra Trail Mont Blanc) – 170 de km în 46 de ore. Ce resorturi interne te-au condus să alegi o cursă atât de lungă și dificilă? Cum ai simțit finalul?
Nu îi pot înțelege pe cei ce aleg să se mulțumească cu putin. Sunt un pic altfel, mintea mea funcționează alfel și are nevoie de provocări.
Pentru că, înainte de efortul fizic al unei asemenea curse, este cel psihic. La un moment dat corpul cedează, dar fix în momentul acela ajungi să afli lucruri despre tine, să te cunosti, să descoperi stări și trăiri noi și să le îmbrățișezi, că sunt parte din tine.
În 2020 am participat la primul meu ultramaraton și mi-a dat o stare de bine pe care nu am mai întâlnit-o până atunci. Și de acolo a început totul.
Anul trecut, finalul a fost previzibil, pentru că știam de dinainte de a începe cursa că o voi termina. Da, din fericire pentru mine, am știu că merg acolo să o termin. Alta variantă nici nu am luat-o în calcul. Nu m-a speriat cursa, mă sperie ce urmează, dar UTMB-ul a fost punctul culminant de până acum. Însă mintea mea are nevoie de mai mult. Mult mai mult.
Ce urmează după UTMB, ce provocare vei înfrunta?
Când apare articolul, voi afla dacă am fost ales să particip la o cursă de 300km. Dacă nu, probabil mă voi înscrie să particip anul acesta la o alta, puțin mai lungă, ce se numește Tor des Geants. Dar sper să fiu ales pentru prima, că e mai grea și mai provocatoare 🙂
Dacă ar fi să alegi, ce ai prefera acum: o felie de tort sau o oră de cycling?
Clar o felie de tort, cu un blat cu extrem de multă nucă și unt, deși mai corect ar fi nucă cu blat, o crema aerată de mascarpone și castane și deasupra niște nuci caramelizate. Aaaahhhh. Fix așa.
Cum vezi echilibrul între a te putea răsfăța cu un desert și a te păstra în formă? Care ar fi calea de mijloc?
Să fiu sincer, nu prea există un echilibru sau, cel puțin. nu l-am aflat. Este un fel de du-te vino. Când simt că am întrecut măsura, vine partea restrictivă, ce implică mai multă mișcare. Partea bună este că sunt în permanență conștient de ceea ce trebuie să fac într-un sens sau altul și acționez în consecință. Acum, de exemplu, va trebui să slăbesc 15 kg până în septembrie, la cursă. Dar este asumată și știu cum să o gestionez. Însă echilibru…ei bine, e greu tare. Pentru că da, îmi place să mănânc. Ăsta e păcatul meu 🙂
Tu ce ai frumos astăzi?
Liniște.
Fotografii: Radu Gulie
