În ultimii ani, foarte multe aspecte ale vieții noastre cotidiene s-au schimbat, ca un apanaj al evoluției societății sau ca un răspuns la nevoile personale ale fiecăruia dintre noi. Nevoi pe care nu mai suntem dispuși să le sacrificăm sau, oricum, nu atât de mult precum o făceam altădată. Iar în mediul profesional, statisticile vorbesc de la sine: mai mult de 50% dintre angajații români își doresc să lucreze în format hibrid, sau de la birou dar nu în condițiile din trecut, restul complet de acasă sau oricum într-un format remote care să le garanteze libertate și flexibilitate. Haideți să descoperim împreună noul spațiu de lucru care, poate mai curând decât ne imaginăm, va deveni o normă globală.
Oameni diferiți, nevoi diferite
Unii dintre noi am fost nevoiți să ne schimbăm job-ul (cum a fost și cazul meu) și cumva obligați să ne întoarcem full-time la birou conform accepțiunii unor lideri care au simțit că au pierdut complet controlul managementului echipei, alții au ales drumului freelancing-ului, tot la fel de mulți au început să lucreze hibrid. Pentru prima oară în istoria mea personală, nu mi s-a mai părut un vis să aplic pentru un job în Portugalia, al cărui interviu de angajare l-am avut cu un recruter din India, fără să existe pe fișa postului bifa „disponibilitate de a te reloca în altă țară”. „După pandemie, tendința de a lucra în format hibrid a devenit preponderentă în procesul de recrutare”, mi-a confirmat Bogdan Andrei, B2B human resources sale specialist. Una intre cele mai importante noi dorințe ale candidaților este posibilitatea de a lucra remote sau, cel puțin, în sistem hibrid, unii dintre ei negociind acest aspect în detrimentul altor beneficii.
Libertatea „Erei Hibrid”
Oricare ar fi perspectiva din care vrem să privim situația, un lucru este cert: trăim, profesional cel puțin, o nouă era, „Era Hibrid”, așa cum au numit-o specialiștii Microsoft, iar companiile care se opun acestui trend nu fac altceva decât să se împotrivească valului și, implicit, pe termen lung să rămână în urmă sau, mai precis, să piardă accesul la angajații de care au nevoie, la talentele care i-ar putea ajuta să își crească business-urile.
În noua eră hibrid, echipele pot colabora de oriunde, dar mai ales din medii extrem de captivante, fără să se piardă acel „împreună”, fie că vorbim de o cafenea, o locație satelit companiei, un spațiu coworking închiriat, din aeroport sau chiar de acasă. Spațiul de lucru al viitorului trebuie să includă nevoile tuturor angajaților și mai ales instrumentele necesare pentru a face întâlnirilor virtuale, cât mai ușor de gestionat și mai incluzive, atât pentru manageri cât și pentru angajați.
Un ”Uber al birourilor”
Se pare că soluția pentru crearea echilibrului între prioritățile angajaților activi ai anului 2022 (și ai anilor ce vor urma) ̶ de la sănătate psihică și fizică, oportunități de învățare constantă, o cultură pozitivă a spațiului de lucru, la dorința de a se simți apreciați și la acel „a sense of belonging” după care tânjesc ̶ , este deja aici, și am descoperit-o pe o platformă care include toate aceste aspecte, o rețea de birouri flexibile care deschide nu numai o ușă, ci mai multe deodată.
Pluria, platforma de care vă spun, pune la dispoziție companiilor o rețea internațională de spații de lucru: hub-uri de coworking, lounge-uri de hoteluri sau cafenele, iar utilizatorii pot rezerva birouri individuale (hot desk) sau săli de ședințe. Printre beneficiile utilizatoriilor Pluria, am remarcat accesul la pachete de comunicare, cum sunt cele pentru comunicarea internă, onboarding personalizat, un servicu de concerge, în funcție de nevoile companiilor. Toate utilitățile sunt incluse, plus cafea/ceai/apă, iar în unele spații, precum cafenelele sau hotelurile, este inclus și un prânz delicios.
Atât companiile, cât și cei care lucrează în sistem de freelance au acces la toate spațiile din rețea, din orice oraș sau din orice țară, ceea ce mi-a amintit de câțiva dintre prietenii mei din Anglia și Franța care mă întreabă frecvent ce locuri cozy și prietenoase cu natura le pot recomanda când vin să lucreze în România.
Mai mult, companiile au și o platformă web dedicată cu ajutorul căreia pot descoperi cât mai multe detalii despre utilizarea serviciului, dar și un serviciu de office management prin care își pot transforma sediul într-un spațiu flexibil privat: angajații pot rezerva birouri și săli la sediul companiei direct în aplicația Pluria.
Fără să își propună substituirea modelului „work from home”, ci mai degrabă ca o completare a acestuia, și susținând colaborarea pe echipe sau întâlnirile punctuale cu clienții într-un mediu creativ, Pluria oferă o a treia variantă de spațiu care vă permite să lucrați fie aproape de casă, dacă nu vreți să pierdeți timp pe drum, fie în zone centrale sau chiar din alte orașe.
Cum folosiți Pluria?
Așadar, vă puteți rezerva biroul prin intermediul unei aplicații mobile, disponibilă în Google Play și App Store, și puteți lucra de oriunde doriți, în limitele abonamentului. Este chiar atât de simplu precum pare.
Câteva spații de lucru flexibile… perfecte
Dintre locațiile puse la dispoziție de către Pluria, v-am pregătit o listă, pe scurt, a celor care mi-au plăcut cel mai mult și unde abia aștept să îmi scriu următoarele articole, dar și unde visez să îmi stabilesc întâlnirile acelea care, cum vă spuneam mai sus, mă ajută să găsesc echilibrul mult dorit, dar și unde abia aștept să întâlnesc oameni noi:
aSpace
Cu trei locații disponibile, Romană, Floreasca și Băneasa, aSpace poate fi oricând o opțiune pentru a vă petrece timp de calitate la job. Ușor accesibile, moderne și luminoase, aceste spații de coworking vă oferă zone private, săli de ședință sau hotdesk-uri în funcție de nevoile punctuale. Bonus: dacă vă terminați repede task-urile, puteți să ieșiți la o plimbare sau chiar la alergare în parcul Herăstrău, unde puteți ajunge imediat.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici, aici si aici.
Carolia Social House
Poziționată în zona Dorobanți, mai precis pe strada Madrid, într-o vilă interbelică, cu o arhitectură impresionantă, Carolia Social House poate fi descrisă drept un hub creativ și versatil, care dispune de logistica necesară pentru evenimente private, întâlniri de afaceri, workshop-uri, lansări de produse, filmări/ședințe foto sau orice tip de eveniment de networking. Însă mie îmi place să spun că este chiar mai mult decât atât, Carolia Social Hub are un fel de vibe care sigur vă va face să simțiți că nu lăsați niciodată lucrurile la întâmplare.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici
Commons
În Băneasa, Unirii și Romană, cele trei spații Commons oferă facilități pentru persoanele active care își doresc să aibă access rapid la arterele principale ale orașului, precum și la cele două aeroporuri ale sale. Spațiul din zona Unirii oferă 3 etaje de coworking într-o clădire istorică, cu aerul boem al tavanelor înalte și al șemineului cozy, în timp ce Commons Romană vă oferă fuziunea perfectă între agitația urbană și relaxarea rurală oferită în primul rând de către strada liniștită, cu multă verdeață, pe care se află.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici, aici si aici.
Hilton Garden Inn
Dacă v-ați dorit dintodeauna să lucrați într-un hotel confortabil, unde să vă simțiți ca acasă, așa cum am făcut-o eu, Hilton Garden Inn este un spațiu ideal: aici aveți parte de atracții istorico-artistice care vă pot stimula creativ și, în același timp, vă puteți bucura de proximitatea numeroaselor restaurante, magazine și opțiuni de divertisment.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Ibis Politehnica
Albert’s Place este acel loc relaxant și elegant, perfect pentru când vreți să citiți în liniște, să vă întâlniți cu prietenii sau pur și simplu să lucrați în timp ce ascultați muzică clasică, jazz, blues. Nu știu voi, dar eu deja visez cu ochii deschiși… Chiar e posibil să ai un astfel de spațiu de lucru? Da, chiar e!
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Impact Hub
Acest spațiu de lucru este emanația unei combinații perfecte între oportunități de colaborare și medii de lucru la standarde înalte. Impact Hub București Universitate dispune de 1.700 metri părtrați, chiar în inima Bucureștiului, cu opțiuni variate de la birouri flexibile la centre de conferințe.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Mindspace Pipera & Victoriei
Atât în inima Bucharest’s Central Business District, cât și în mijlocul celui mai dinamic cartier de business din nordul Bucureștiului, cu un design spectaculos, Mindspace Pipera & Victoriei oferă posibilitatea de a vă alătura unei echipe globale și unei rețea de networking organic, într-un cadru high-end din toate punctele de vedere. Cu contribuția artiștilor locali, aceste două spații de lucru flexibile ̶ de tip boutique, pentru echipe de toate dimensiunile ̶ , stimulează creativitatea și motivează gândirea out-of-the box.
Mai multe detalii despre facilități și acces poți descoperi aici și aici.
Moxy Bucharest Old Town
În inima orașului, în Centrul Vechi, Moxy Bucharest Old Town este un spațiu de lucru luminos, deschis, cu un design contemporan și mobilier foarte confortabil. Zonele de socializare „Plug and Meet”, precum și sala de ședințe, transformă acest loc într-o oază de modernitate perfectă pentru „o altfel de zi” la birou.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Tucano Madagascar bd Timisoara
Pet friendly, aviz iubitorilor de animale, și totodată motivul pentru care mi-a atras atenția, Tucano Madagascar este o revelație artistică: colorat, călduros, cu energie bună și miros de cafea. Perfect pentru stimularea creativității.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Vine 21
Vine 21 este un spațiu hibrid cu numeroase facilități și acces la o comunitate profesională extrem de creativă, care găzduiește sub același acoperiș un spațiu Co-Living, un spațiu de coworking și evenimente, și o cafenea.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
V7 Studio
V7 Startup Studio este un spațiu de coworking de tip boutique chiar în inima Bucureștiului, care promovează inovația, oferindu-vă tot ce aveți nevoie pentru a fi mai productivi, aducând laolaltă diferite startup-uri, investitori, freelanceri, influenceri din diferite domenii cu scopul de a oferi șansa unor relații care chiar să conteze pentru viața profesională.
Mai multe detalii despre facilități și acces puteți descoperi aici.
Pluria este un abonament internațional care facilitează lucrul de oriunde, permițând companiilor să implementeze un model de lucru hibrid sau remote complet flexibil și eficient din punct de vedere al costurilor. Angajații pot rezerva birouri sau săli prin intermediul aplicației mobile accesând o rețea de spații de lucru flexibile, în timp ce companiile au control și transparență asupra forței de muncă distribuite. Rețeaua include peste 350 de spații flexibile în Europa și LATAM (România, Spania, Portugalia, Columbia, Mexic, Brazilia și Peru) care sunt accesate printr-o aplicație mobilă disponibilă în Google Play și AppStore.