Durata: 3 minute„Este o energie sus, în ceruri, cu care poți vorbi în gând sau cu voce tare, când ai nevoie să nu te simți singur sau cauți un sfat.
A, e acolo cu tataie Vasile?
Da, sunt acolo sus, veghează asupra noastră.”
Așa m-am găsit vorbind despre Dumnezeu, religie, creștinism și ortodoxism zilele trecute. Mereu am avut o relație cu “Doamne, Doamne”, dar una, personalizată în lipsa unui alt cuvânt.
Am copilărit cu bunici credincioase, care mergeau săptămânal la biserică, pentru că așa se cuvine, care respectau tradițiile de sărbători, cu tot cu băut agheasmă sau mâncat anafură. Am participat cu o curiozitate infantilă la orele de religie. Am mers la biserică de sărbători pentru că așa făceau prietenii. Dar am tras linia la post, la pupat icoane și mâinile preoților sau alte cutume care nu îmi spuneau nimic.
Nu sunt genul care face ceva “pentru că așa se face”.
Trebuie să înțeleg. Dacă nu înțeleg, de cele mai multe ori, nu o fac dacă nu este important pentru mine sau cineva drag, cum ar fi căsătoria la biserică. Însă, mi-am botezat copilul. Vreau să îi ofer aceeași libertate și deschidere către această energie superioară care mi-a fost oferită și mie pentru a-mi comunica ce este în suflet. Motiv pentru care și discut cu el despre asta.
Pentru mine, conceptul de religie, cu creștinism, ortodoxism, biserică, preoți, reprezintă un loc care ar trebui să fie mereu deschis, nu cu program, unde să îți pui sufletul pe tavă când nu îți mai încapi în piele. Cred că este ca mersul la psiholog sau chiar ca meditația. Mă rog, cânt rugăciuni ca “Înger, îngerașul meu”, dar nu caut duhovnici, o legătură cu sacrul. Nu simt că am nevoie de traducători.
Am avut o perioadă rebelă, când pufneam în fața oamenilor atunci când îmi ziceau de o tradiție sau alta, dar care nu știau să îmi povestească însemnătatea. Dar, ca un șarpe care își schimbă pielea, aparent sunt șarpe de pământ în zodiacul chinezesc, dacă crezi în astea, evoluez constant.
De când s-a născut copilul am simțit o apropiere mai mare de “Doamne, Doamne”.
Poate pentru că atunci când dai naștere inimii și o pui într-un corpușor nou, unii ar spune că dai naștere celei mai mari slăbiciuni, ai nevoie de toate energiile ca să îl protejezi. Însă, în același timp, nașterea m-a făcut să mă simt și mai puternică și mai curioasă să deschid Cutia Pandorei și să discut despre subiecte mai “intime”, precum religia, politica, sănătatea mentală și cea fizică.
Încep 2022 dând a 32-a foaie în calendarul vieții și îmi place să îmi pun întrebări precum “ce înseamnă religia pentru mine”, mai ales când nu sunt de acord cu tot ce fac reprezentanții bisericii ortodoxe române, de care aparțin. Nu sunt de acord cu puterea pe care o au și instigările la rupturile de comunitățile diferite, când ei ar trebui să ne aducă împreună, chiar dacă suntem diferiți.
“Comunitatea este cea mai importantă. De la început, Dumnezeu a lăsat biserica pentru a forma comunitatea. Omul simte nevoia să aparțină, să aibă cu cine să vorbească,” povestește Daniel Putineanu într-un interviu anterior, iar Roxana G. spune că “Am înlocuit statul acasă și văicăreala cu mersul la biserică, la slujbe. Credința mă face să nu mă mai simt singură, merg mulți tineri des acolo.”
Știu că nu este cazul cu toate religiile sau cu toți reprezentanții, dar cei care apar în media, fac mult zgomot care mă deranjează. Mi se pare ipocrizie să aud din partea anumitor “oameni ai bisercii” că iubirea aceluiași sex este un păcat, dar dacă te pocăiești, dacă regreți o crimă, îți sunt iertate păcatele sau dacă un viol se soldează cu un copil “așa a fost voința Domnului”.
Care este acest “Domn”? Pentru că “Domnul” meu este diferit.
Este cel care îmi șoptește în suflet seara că viața se trăiește în valuri, că totul are o rezolvare și că sunt mai puternică decât cred. Îmi aduce aminte când nu mai pot că evoluția înseamnă doar un pas mic în fața altuia, că nu voi primi mai mult decât pot duce. Și, nu în ultimul rând, că niciodată nu sunt singură.
“Doamne, Doamne” al meu aduce liniște după furtuni, un val cu yoga și meditație într-o zi, iar alt val cu răceli și știri în care preoții spun menstruației în 2022 “neputință lunară”. Este energia care îmi spune că religia nu se practică doar într-un anumit loc, ci este un crez pe care îl port cu mine mereu, trebuie doar să îmi fac puțin timp să simt.
Nu am citit toată Biblia, doar pasaje. Unele mi se par de-a dreptul barbare, dar ce este drept, este o carte, ca multe altele, scrisă cu mult timp în urmă. Altele sunt încurajatoare, precum “prin harul Lui sunt ceea ce sunt”, “fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” sau “gura se deschide cu înțelepciune”…ceea ce au cam uitat unii preoți din ziua de astăzi.
Nu am toate răspunsurile, le voi căuta cât voi fi pe acest pământ, dar tare mult mi-ar plăcea să descopăr mai multe și de la tine în comentarii mai jos. Ai vreun pasaj la care te întorci ca să îți găsești puterea?
Pentru tine ce înseamnă religia?
fotografie via UNSPLASH
