Am dat din întâmplare de site-ul Livada cu Rochii, dar mi-a plăcut conceptul sustenabil pe care îl propun inițiatoarele proiectului: piese de îmbrăcăminte tradiționale, cu o vechime între 30 și 100 de ani, provenite din toate zonele țării, sunt salvate din dulapurile bunicilor, recondiționate sau reinterpretate pentru a-și regăsi frumusețea și delicatețea de odinioară.
Elena și Andreea Ioniță sunt surori și au pus bazele proiectului Livada cu Rochii în urmă cu câțiva ani. Au în familie tradiția croitoriei (ambele bunici au fost croitorese), dar când au ales ce să studieze mai departe, decizia a fost ASE-ul, Management, respectiv Finanțe-Bănci.
Au lucrat câțiva ani în marketing, ceea ce le-a ajutat să pună în valoare propriile proiecte antreprenoriale. În acest moment, de proiectul Livada cu Rochii se ocupă mai mult Elena, întrucât Andreea a dezvoltat și un alt proiect personal, de dezvoltare personală, dar marile decizii se iau tot împreună.
Te invit să parcurgem împreună cu Elena povestea despre cum e să salvezi haine tradiționale unicat și să le aduci în casele celor care apreciază valorile autentice.
Curatorialist: Când și cum ați demarat proiectul Livada cu rochii?
Elena: Livada cu Rochii este proiectul a două surori curajoase și unite, ce a luat naștere din nevoia de a purta lucruri unicat care să ne reprezinte și, totodată, întoarcerea la feminitate. Totul a pornit într-o joacă, acum 6 ani, când am început să ne explorăm creativitatea și să purtam rochiile cusute de noi, însa de ceva timp am ales să împărtășim și cu celelalte femei pasiunea noastră.
De unde vine numele proiectului?
Ne-a inspirat întotdeauna locul unde ne-am petrecut copilăria și libertatatea pe care o regăseam în Livada din curtea casei bunicilor, dar în special bunica noastră, croitoreasa satului. Amprenta tradițională s-a impregnat frumos pe parcurs, în ultimii 4 ani, completând ideea de unicitate, iar în momentul de față definește conceptul Livada cu Rochii.
Înțeleg că bunica voastră era croitoreasa satului. De la ea ați moștenit dragostea pentru croitorie și lucrul cu pânzele?
Marea parte a copilariei noastre am trăit-o la țară și, deși ambele bunici au fost croitorese extreme de apreciate în satele lor din județul Giurgiu, am avut ocazia de a învăța doar de la una. Am crescut printre mormane de materiale și am observat cum, din niște mâini dibace, poate lua naștere un produs finit. De aici ni s-a dezvoltat simțul estetic și am conștientizat valoarea lucrului unicat. De la bunicul nostru, primarul satului, am deprins arta negoțului și am înțeles că familia reprezintă suportul întregilor noastre acțiuni.
Cum procedați să găsiți rochii tradiționale? Pe unde colindați? Mai păstrează femeile astfel de piese în lăzile bunicilor?
Obișnuiam să străbatem țara pentru a afla povestea lor direct de la sursă. Este emoționant să auzi cum fiecare „tranzacție” se încheie cu un “Doamne ajută!”, lucru ce ne confirmă și ne liniștește că au fost vândute cu inima deschisă.
În ultimul timp am reușit să stabilim anumite legături cu oameni dedicați care pleacă special pentru noi în căutarea acestor comori. Se găsesc din ce in ce mai greu, iar efortul de a le procura este mult mai mare ca înainte.
Care este procesul pe care îl parcurge o rochie de când o găsiți voi și până își găsește fericita posesoare?
Este un proces, în primul rând, din care toată lumea implicată are de câștigat, de la bunicuțe la persoanele care le culeg pentru noi, la firmele de curățătorie, la croitorese, la alți colaboratori terți (distribuitori materiale, firmele de curierat, platforme online etc), noi, și nu în ultimul rând, posesoara produsului final.
Recondiționarea unui produs începe cu o curățare în detaliu, dupa care stabilim îmbunătățirile ce necesită a-i fi aduse. Întocmim o listă cu necesarul de lucru și pornim în căutarea celor mai potrivite materiale/accesorii cu care să lucrăm. Procesul în sine poate dura de la câteva ore (în cazul în care produsul poate fi păstrat în starea lui originală, fără a-i schimba baza, ci doar modificari pe alocuri, de finețe) până la câteva zile sau săptămâni. Fiecare experiență de recondiționare este diferită, iar o dată ieșită din atelier, piesa este reîncarcată cu mantra “Doamne ajută!”, împachetată și livrată către noua posesoare.
Care este intervalul de preturi al pieselor tradiționale din Livadă?
Prețurile diferă în funcție de broderia unicat cu care lucrăm, materialele alese și procesul de recondiționare. Pornește de la 250 lei un brâu cusut de mână, cu mărgele, cu vechime de peste 45 ani, recondiționat, de la 450 lei cămășile tradiționale și până la 3.000 lei un costum tradițional recondiționat pe comandă.
Care a fost investiția inițială când ați demarat acest proiect antreprenorial?
Prima investiție făcută a fost în jur de 3-400 euro, când am realizat o „colecție” de câteva rochițe pentru noi, pe care le-am pozat și le-am postat, într-o joacă, pe pagina de Facebook. Timp de una-două luni, niciuna dintre noi nu a verificat activitatea paginii, ca apoi să aflăm cu uimire că strânsesem peste 3.000 like-uri cu minim efort depus. Atunci, am realizat că există interes și apreciere și că ar trebui să acordăm mai mult timp acestei pasiuni comune.
Cum ai descrie femeia care vine la voi să își aleagă o rochie tradițională veche, din Livadă?
Cine alege să poarte un veșmânt din Livadă, alege în primul rând experiența pe care o parcurge, alege povestea și ne apreciază dăruirea.
Sunt femei cu adevarat pasionate de tot ceea ce este vechi și valoros, căutatoare de comori, viitoare mirese ori mamici ce aleg o tematică tradițională pentru evenimentului lor. Sau românce plecate, cu dor de țară, ce tânjesc după o particică trimisă din România lor dragă.
Considerați acest proiect drept un demers de cultivare și păstrare a tradițiilor și moștenirii culturale românești?
Prin creațiile tradiționale ne propunem să ducem darurile străbunelor mai departe și suntem de părere că este datoria fiecărei românce de a deține în garderoba sa cel puțin o piesă de apartenență națională autentică.
Piesele unicat Livada cu Rochii se pot vedea și proba în showroom-ul din strada Alexandru Constantinescu 69 sau se pot achiziționa din magazinul online și prin comandă pe paginile de Facebook sau Instagram.
Tu ai în garderoba ta piese tradiționale moștenite din familie?
fotografii: Livada cu Rochii