Lucian Prună este un pictor din București care lucrează cu nostalgicul românesc. Picturile sale în ulei ne surprind cu subiecte cunoscute: cozonaci, mici cu muștar, pufuleți, bere și pachete de țigări.
Artistul a devenit cunoscut prin intermediul platformelor de socializare, care i-au adus lucrările în atenția unui public numeros.
Mai jos găsiți interviul nostru cu Lucian, în care vorbim despre arta sa, parcursul său ca artist și recepția publicului.
Interviu realizat de Diandra Agapie – o tânără vizionară multidisciplinară. Plecată în Olanda la 14 ani, aceasta a studiat management în artă și patrimoniu cu specializare în curatorship la Maastricht University. A lucrat ca și asistent de galerie și curatoare la galeria PontArte din Maastricht, înainte să înceapă să simtă dorul față de țara în care s-a născut. Întoarsă după 9 ani din străinătate, aceasta s-a mutat la București unde a început să studieze o nouă profesie, designul de interior, pe care dorește să o practice. Diandra ține foarte mult la aspectul multidisciplinar în orice practică a sa, luând mereu în considerație individualul, întregul și relația dintre ceea ce este individual și întregul. Toate aceste cunoștințe dorește să le dea mai departe pentru putea fi folosite în îmbunătățirea calității vieții.
CURATORIALIST: Dacă ar fi să descrii în trei cuvinte emoțiile pe care le ai atunci când pictezi, care ar fi acestea?
Lucian Prună: Sunt ca-n transă, hyper focused, deci n-aș știi să-ți zic. :))
În ce constă procesul de realizare al unui tablou, de la început și până la expunerea acestuia?
Important este să am o idee. Mai departe, trebuie să fac rost de obiecte, ceea ce uneori e o aventură in sine. De la calculatoare vechi luate de pe OLX, cutii de mouse-uri vechi, căutări prin toate supermarketurile după un anume suc într-un anume ambalaj…
Este treabă de făcut și înainte de pictat. :))
Ce reprezintă experiența cotidiană românească pentru tine și arta ta?
În momentul ăsta, sunt în directă legătură. Nu mă pot pronunța cu privire la viitor, prefer și eu sa fiu surprins.
Cum a fost evoluția ta artistică influențată de experiențele tale personale?
Cred ca oricine întreprinde activități de creație, se va inspira din viața sa – prin experiențe, prin subiecte, prin lentila prin care vede lucrurile.
Un moment, sa-i zic, definitoriu, a fost când am fost la Florența și am învățat arta clasică, de la mama ei de acasă.
Consideri că background-ul tău în teologie și artă sacră a avut un efect asupra artei pe care o faci acum?
M-am dus la Arta Sacră la Teologie pentru pictură, fiind cea mai aproape de ce mă interesa pe mine. Efectul imediat a fost că m-am reprofilat repede. Efectul îndelungat, nu mă pot pronunța, nu a trecut într-atât de mult timp.
Cum percep cei apropiați ție ceea ce faci în domeniul artistic?
Că o treabă serioasă, job full time, nu prea am timp :)) Recuperăm iernile, când pictez din atelierul de acasă.
Cum te ajută materialele alese să îți realizezi viziunea artistică? De ce ai ales să lucrezi cu acestea în mod special?
E simplu: pictura în ulei e cea mai complexă tehnică și cea mai bine dezvoltată, pe parcursul a sute de ani, și asta este ce m-a atras inițial. Acum, mulți ani de experimentat mai târziu, suntem deja prieteni vechi, cel mai probabil aici rămân.
Care este relația ta cu rețelele de socializare și în ce măsura acestea au contribuit la imaginea ta ca artist și la relația ta cu publicul tău?
Aspectul meu preferat la Social Media e ușurința cu care un număr inimaginabil de oameni poate accesa arta pe care o public, crescându-le poate apetitul spre mai mulți artiști, clasici sau contemporani, nu contează, artă să fie.
Totodată, valorez și faptul că nu există acest „zid” intimidant ca pe vremuri: oamenii îmi vorbesc relaxat, facem glume, ne distrăm, uneori participă la alegerea subiectului – întotdeauna mi-a plăcut comunitatea care s-a strâns in jurul picturilor mele, fie că e vorba de cei care mă știu de la vaze și flori, sau cei de vârsta mea, de acum.
Ce ai vrea ca oamenii să știe despre meseria de artist?
Să nu romantizeze viața de artist. Și că devine o meserie doar dacă o tratezi ca pe o meserie. Iar în contextul ăsta, nu e loc de plafonaj, iar procesul de învățare durează toată viața.
Care este cea mai interesantă interpretare pe care ai auzit-o vreodată în legătură cu unul dintre tablourile tale?
Nu am neapărat o anecdotă pentru asta, dar pot să îți spun că uneori sunt uimit de cum vrând să surprind o experiență din nostalgicul nostru local, ajung la oameni din toate colțurile lumii care se regăsesc în exact aceeași scenă.
View this post on Instagram
Un exemplu recent e pictura asta, pe care noi o asociem mai degrabă cu zilele noastre, pe când pentru cei din America de Sud, vignetta asta înseamnă acasă, tatăl când vine de la serviciu, adunare de familie, ritual. Te pune puțin pe gânduri.
Ce părere ai despre interpretarea publicului asupra lucrărilor tale?
Preferatele mele, mai ales controversele din comentarii. Dacă o să-mi fac un site, probabil le voi pune la recenzii.
Consideri că publicul român are deschidere la artă sau mai este loc de creștere?
Are, de ce sa nu aibă? Asta nu înseamnă ca nu e loc de mai bine, vis a vis de creștere. De exemplu, pe mine mă bucură enorm generația care vine din spate și am fost mai mult decât onorat de fiecare dată când un profesor din învățământul nostru mi-a prezentat lucrările în cadrul unei ore de curs cu elevii. Deci deschidere e, loc e.
Cum crezi că se va păstra memoria picturilor tale?
Nu știu, și cel mai probabil nici nu voi afla vreodată. Din fericire, sunt făcute să dureze, deci o memorie, oricare ar fi aia, tot se păstrează.