Intrăm, cu pași curioși, în lumea unui business de bijuterii care trece de granițele timpului, având în centrul său valori care nu se pot măsura în unitățile obișnuite. Când pasiunea conturează ceea ce facem zi de zi, succesul capătă una dintre cele mai frumoase definiții. Este și cazul brandului de bijuterii artizanale, Zea et Sia, create și fabricate în România.
Zâna magică din spatele acestei povești care se scrie în continuare cu la fel de multă pasiune, mama celor două fiice care au inspirat și numele brandului este Oana Bîrsescu, cea care, după zece ani de avocatură în zona de private equity, M&A, TMT, Fuziuni și achiziții, a decis că va crea, de la zero, o nouă poveste.
Bijuteriile din aur Zea et Sia sunt creații care se pot lăsa moștenire din generație în generație, materialele și pietrele prețioase din care sunt făcute înscriindu-le cu succes în linia pieselor peste care timpul doar va adăuga și mai multă valoare. Dincolo de colecțiile create an de an – Mărțișor, Match Wear, Baby Love, Dragoste Mamei și Constelație fiind doar câteva exemple – bijuteriile se pot crea și personaliza în funcție de preferințele clienților care își doresc să dăruiască sau să poarte o astfel de bijuterie prețioasă și unică.
Odată cu zilele de 1 și 8 Martie, odată cu celebrarea femeii, a mamei, a tuturor femeilor dragi din viețile noastre, o astfel de bijuterie care poate fi păstrată în familie, apreciată și purtată generații la rând, devine un cadou care transmite toată aprecierea și dragostea celui care o dăruiește.
Fiecare bijuterie va purta cu sine și valoarea sentimentală, iar brandul Zea et Sia spune, de la bun început, povestea tuturor mamelor și fiicelor, a bunicilor și a nepoatelor, a femeilor care celebrează prietenia, valorile nepieritoare și iubirea pentru frumos.
Cu un istoric cu rădăcini adânci, bijuteriile poartă în ele simbolul dragostei eterne. Familia e în centrul acestor daruri prețioase care strâng în ele forța femeilor puternice din viața noastră și dăruiesc, mai departe, valorile pe care nu se poate pune preț.
Dincolo de a avea un rol în accesorizare și înfrumusețare, o bijuterie creată în inima unei afaceri de familie vine la pachet cu emoție, un plus de valoare, cu promisiunea ceea ce dăruim acum va dăinui pentru totdeauna. Tocmai de aceea bijuteriile Zea et Sia sunt cadourile ideale inclusiv pentru momentele prețioase din viețile noastre și ale celor dragi: aniversări, logodne, sosirea pe lume a unui nou copil.
Oana Bîrsescu a reușit să creeze nu doar un brand unic de bijuterii artizanale, ci și un simbol al creativității și al legăturii inconfundabile dintre o mamă și fiicele ei. Sub același nume, și-au găsit locul pasiunea, inspirația, creativitatea și răsplata muncii depuse.
Bijuteriile reflectă feminitate, putere, încredere și, mai ales, iubire. În același timp, brandul în sine sărbătorește legătura dintre membrii unei familii, conexiunile care, prin iubire, pot rezista oricât de mult timp. Totul reflectă pasiunea pentru frumos, pentru iubirea onestă și puternică, pentru delicatețea și gingășia materialelor prețioase. Despre toate acestea și multe altele, despre universul splendid al unor bijuterii unice, Oana Bîrsescu a fost de acord să ne povestească într-un interviu exclusiv acordat Curatorialist.ro:
Curatorialist: Există cineva din familie care, în copilărie, ți-a inspirat pasiunea către frumos și către eleganța propriei vieți? Ce amintiri ai în această privință?
Oana Bîrsescu: Mama este cea care de la care am învațat să trăiesc frumos, să iubesc oamenii și viața, să fiu elegantă și discretă. Mama m-a învațat că simplitatea este esența adevăratei eleganțe sau cum spunea Leonardo da Vinci: „Simplitatea este culmea sofisticării”.
Mama m-a învățat să fiu tot timpul demnă, să fiu o femeie independentă financiar. M-a învățat să mă iubesc pe mine în primul rând.
Avea acel „je ne sais quoi” și un zâmbet sincer care îi lumina toata fața. Am învățat de la ea ca poți fi frumoasă dacă zâmbești. Deși era o femeie simplă, mama era cea mai frumoasă și iubită persoană din câte am cunoscut vreodată. Avea tot timpul un cuvânt bun de spus, ajuta ori de câte ori avea ocazia și îi plăcea să fie înconjurată de familie și oameni dragi.
Frumusețea mamei venea de undeva din interiorul ei. Era de o bunătate ieșită din comun, iubea și oferea dragoste necondiționat deși pentru ea viața nu fusese una prea ușoară. Pentru mama familia a însemnat totul. Empatia și discreția ar fi cele două valori care au călăuzit-o atât pe ea, cât și pe noi în decursul acestei vieți.
Mama mea era foarte blândă, foarte calmă, cea care nu a țipat niciodată, o eroină, cea mai bună mamă din lume. Era o optimistă incurabilă, un munte de ospitalitate, de bine și de voie bună, o femeie foarte puternică. Mama era o explozie de energie, o femeie extrem de harnică si de determinată, frumoasa și elegantă. Starea de bine și de siguranță pe care o aveam lângă ea îmi dădea aripi.
Mama reușea să ne ofere tot ce era mai bun și mai frumos. Tot timpul eram cea mai elegantă din clasă, aveam cele mai frumoase rochițe, cei mai frumoși pantofiori, dar și o conduită pe măsură. Cred că cei 7 ani de acasă sunt vitali pentru fiecare copil, iar mama s-a străduit și cred că i-a ieșit cu brio acest lucru.
Mama a fost role model-ul meu și datorită ei și educației primite de la ea sunt ceea ce sunt. Sper să pot transmite mai departe fetițelor mele acest simț pentru frumos, pentru eleganță, bunătate și discreție. Sper să pot să le insuflu aceeași iubire de oameni, de educație și bunătate. Sunt valori care nu se demodează niciodată și în care cred cu tărie. Așa cum îmi place mie să spun: este zestrea pe care vreau să o las fetițelor mele.
Într-o lume care apasă prea des butonul de fast-forward, bijuteriile tale sunt create să reziste timpului și să își crească valoarea de la an la an, fiind create din materiale și pietre prețioase. Ce te-a motivat să alegi aceste materiale, ce a stat în spatele deciziei?
Am ales să fiu un local hero. Mi-am dorit să creez bijuterii unicat, delicate, minimaliste, personalizate, care să spună o poveste, să poate fi personalizate, să fie atemporale și neapărat să fie create de artizani locali. Nu cred în industria de mass market, nu-mi place consumerismul, nici ideea de exploatare, prefer calitatea în detrimentul cantității.
Concurez pe o piață care este inundată de bijuterii făcute în China, India sau țări din lumea a treia, unde oamenii sunt exploatați, iar calitatea bijuteriilor este îndoielnică.
Am pus întotdeauna accentul pe calitatea produselor și, de acceea, am ales să le producem aici, la noi, cu artizani locali. Nu pot promova și vinde produse în care nu cred. Este imaginea mea la mijloc și, fiind un business personal, am ales să mă dedic 200% și să nu fac compromisuri de niciun fel.
Avem o presiune foarte mare pentru că oamenii vor ca bijuteriile să fie accesibile ca preț, însă metalele prețioase nu au fost niciodată ieftine, cu atât mai puțin în această perioadă destul de imprevizibilă.
Un alt avantaj de a produce în țară este că oferim garanție pe viață pentru aur și diamante. Bijuteriile Zea et Sia pot fi cu ușurință reparate. Mai credem că românii au devenit destul de atenți și preferă să încurajeze business-urile locale în detrimentul celor străine.
Îmi place să cred despre bijuteriile mele că sunt amintirea pe care o mamă o poate lăsa fetiței ei mai departe, ceea ce mă duce cu gândul la ceva prețios, delicat, lucrat manual. Mai cred despre designul bijuteriilor mele că este unul atemporal. Toate aceste detalii pot fi puse în practică doar prin materiale prețioase, perle sau diamante.
Dorim să oferim copiilor noștri tot ce avem noi mai bun. De ce să nu le oferim o bijuterie de care să se bucure toată viața și pe care eventual să o poată transmite mai departe copiilor lor, în detrimentul plasticului sau al altor aliaje care, în timp, se degradează?
Cum arată procesul creativ pentru tine și în ce fel de te inspiră cele două fiice care știu că au dat și numele brandului?
Bijuteriile sunt create și fabricate la noi în România, cum îmi place mie să zic „proudly made in Romania”.
Bijuteriile sunt desenate de mine, însă producția efectivă se realizează externalizat, la un atelier de bijuterii cu o expertiză de peste 28 de ani, unde există cunoștințele necesare pentru a pune în practică schițele.
Nu fac niciodată rabat de la calitate și țin cont tot timpul de dorința clientului. Încerc să ofer nu doar o bijuterie personalizată, ci o experiență cap-coadă. Îmi place să stau de vorbă cu clientele, să aflu ce își doresc, cum pot să le ofer ceea ce își doresc. Când pot, livrez personal bijuteriile pentru a cunoaște mai îndeaproape clienții Zea et Sia.
Sunt bijuterii care pot fi personalizate până la ultimele detalii. Ele sunt finisate manual și, astfel, fiecare piesă este unică. Îmi place să cred că detaliile contează, ele fac diferența.
Cum spunea Neil Blumenthal: “Details matter. They create depth, and depth creates authenticity”.
Primele colecții Zea et Sia au fost inspirate de fetiţele mele Azeea si Alessia, muzele mele în procesul de creație. Dacă văd că lor le place un ursuleţ/unicorn/fluture sau orice alt desen haios cum ar fi un curcubeu sau o căsuță, îl transpun în schițe.
Colecția Baby Love, Dragoste Mamei, Matchwear sunt doar câteva dintre colecțiile care au fost create 100% datorită lor.
Mă inspiră şi locurile în care călătoresc, arhitectura unui oras, tradiţiile, oamenii. Însă cel mai mult îmi place să ascult dorințele clienților Zea et Sia.
Văd creația ca având legătură cu timpul, cu spațiul, cu răgazul de a contempla, nu are legătură cu bijuterii făcute pe bandă rulantă.
Îmi doresc să creez bijuterii atemporale, bijuterii zestre cum îmi place mie să le spun, dar cu o valoare sentimentală.
Ne apropiem cu pași repezi de primele zile de primăvară, de 1 Martie și de 8 Martie. Ce ai spune cuiva care încă nu e hotărât să cumpere o bijuterie pentru mamă, soție, fiică?
Primăvara mă duce cu gândul la naștere și renaștere. La optimism și noi începuturi. Îmi place să glumesc spunând că florile se ofilesc și ciocolata se depune deci o bijuterie Zea et Sia va fi tot timpul o alegere elegantă, un cadou de suflet. Bijuteriile sunt parte din identitatea noastră. La fel cum muzica, hainele, anturajul, limbajul, stilul de viață ne definesc, bijuteriile sunt cartea noastra de vizită. Bijuteriile sunt povești încapsulate.
Cred foarte mult în conceptul de bijuterii personalizate, unice, cât mai aproape de sufletul meu: Care este emoția pe care o transmit bijuteriile tale? Prima oară când ai devenit mamă, când ai absolvit facultatea sau ai împlinit 18 ani, când ai împlinit un an sau ai fost cerută în căsătorie. Mi-am dorit foarte mult să le simt aproape de mine pe cele două fetițe, așa că m-am gândit la un colier gravat cu numele lor pe care să-l port zilnic.
Cum arată pentru tine cadoul perfect și ce mesaj ar trebui să conțină?
Cred ca fiecare om este unic, avem valori și nevoi diferite. Orice cadou aș primi, dacă este făcut din suflet și de la un om drag mie, nu are cum să nu mă bucure. Însă trebuie să recunosc că o bijuterie personalizată împreună cu un buchet de flori de la iubitul meu va fi întotdeauna cadoul perfect. Cred că dincolo de rezultat – efortul, călătoria – este cea care contează așa că asta se aplică și la cadouri. Dacă cineva se străduiește să găsească un cadou care crede că te-ar bucura, asta este cea mai mare fericire pentru mine. Gândul că, cuiva chiar îi pasă de tine.
Vacanțele sunt iarăși cadoul perfect pentru mine. Amintirile și povestile spuse la ceas de seară, apusurile petrecute împreună cu cei dragi nouă și diminețile petrecute împreună la micul dejun pe terasa unul hotel drăguț sunt cele ce mă fac să simt că trăiesc, dincolo de agitația de zi cu zi. Vacanțele parca mă dezmorțesc din acea stare workaholică și mă fac să visez, îmi încarc efectiv bateriile deși poate mă întorc mai obosită decât am plecat.
Care sunt acele proprietăți prin care bijuteriile Zea et Sia se deosebesc de tot ce există pe piață? Prin ce se definește unicitatea lor?
Suntem singurii din România care au o colecție dedicată mamă-copil (Match Wear). Matchwear presupune crearea unor seturi de bijuterii asemănătoare pentru mamă şi copil. Ideea a venit de la o prietenă mamică de doua fetițe și mi s-a părut că mi se potrivește mănușă având și eu tot două fetițe. Cred că toate fetițele visează și își doresc să poarte bijuteriile mamelor lor așa că ne-am gândit că o colecție mamă-fiică ar fi o idee excelentă pentru un cadou perfect.
Suntem printre singurii din România care comercializăm cerceii cu tortiță/prezură, care pot fi un prim cadou excepțional.
De asemenea, facem bijuterii personalizate până la ultimul detaliu. Bijuteriile sunt parte din identitatea noastră. La fel cum muzica, hainele, anturajul, limbajul, stilul de viață ne definesc, bijuteriile sunt cartea noastră de vizită.
Brandul tău creează nenumărate colecții. Ce le inspiră și care sunt, totodată, bijuteriile pe care le recomanzi ca fiind cadoul ideal pentru 1 și 8 Martie?
Natura și oamenii sunt o sursă necontenită de inspirație pentru mine. Poveștile oamenilor rămân pentru mine cea mai mare sursă de inspirație, alături de cele două muze, Zea et Sia.
Colecția Baby Love este prima colecție care a luat naștere dintr-o nevoie de a oferi fetițelor mele cerceii potriviți. Suntem printre singurii din România care comercializăm cerceii cu tortiță/prezură, care pot fi un prim cadou excepțional.
Este foarte important să se opteze pentru cerceii cu tortițe, creați special pentru a nu răni urechile și pielea fină a bebelușilor. Tortițele nu se desfac, cerceii nu se pierd, iar bebelușii nu-i pot înghiți. Acest model poate fi purtat încă de la naștere și sunt recomandați pentru orice vârstă.
Având două fetițe, am avut experiențe neplăcute cu acel tip de cercei cu șurub. Pur și simplu, se desfăceau și, fie pierdeam câte un cercel, fie stăteam cu teama de a nu-i înghiți.
Colecția Perle este printre ultimele colecții, însă m-a cucerit. Într-o lume care poate produce și înmulți atât de mult artificial, produsele naturale cu adevărat frumoase, pure, au devenit o raritate.
Perlele – comori naturale, o bijuterie a oceanelor care își păstrează valoarea și nu își va pierde din valoare prea curând. Perlele mă duc cu gândul la mama, la eleganța atemporală și la puritate. Avem chiar și pentru fetițe cercei cu perle, iar colecția va avea cât de curând mai multe modele noi.
Colecția mea de suflet este Colecția Match Wear. Suntem singurii din România care au o colecție dedicată mamă-copil (Match Wear). Matchwear presupune crearea unor seturi de bijuterii asemănătoare pentru mamă și copil.
Ideea a venit de la o prietenă, mămică de două fetite și mi s-a părut că mi se potrivește mănușă având și eu tot două fetițe. Cred că toate fetițele visează și își doresc să poarte bijuteriile mamelor lor, așa că ne-am gândit că o colecție mamă-fiică ar fi o idee excelentă pentru un cadou perfect.
Pentru 1-8 martie avem cadouri pentru toată lumea și anume: bijuterii fine pentru micii îngerași din Colecția Baby Love, bijuterii pentru Ea – Colectia Mărțișor, bijuterii pentru el – colecția Love Dad și bijuterii pentru mămici și bunici – Colecția Love Mom.
Bijuteriile Zea et Sia nu pot fi oferite decât din inimă. Pentru că sunt bijuterii care încapsulează emoții, pentru că sunt finisate manual de artizani locali, pentru că sunt făcute la noi în țară și pentru că pot fi personalizate până la ultimul detaliu.
Fiecare bijuterie vine într-o cutie albă semnatură, legată cu o panglică rosie și va include un card cadou daca ați furnizat un mesaj și este însoțită de certificatul de garanție și factura fiscală.
Care sunt bijuteriile tale preferate, păstrate din generație în generație sau primite în dar? Ce rol simți că au în viața ta când le porți?
Am câteva bijuterii de la părinții mei, bijuterii de suflet. Am o pereche de cercei cu inimioare cu tortițe aduse de tatăl meu din Viena la care țin enorm. Am un pandantiv cumpărat tot de tatăl meu care simbolizează dragostea lui eternă față de mine. Nu îl mai port, însă îl păstrez, având o valoare sentimentală pentru mine. Am bijuteriile mamei pe care le voi dărui cu siguranță fetițelor mele. Mama era o mare iubitoare de bijuterii, poate de aici și pasiunea pentru ele.
La ocazii speciale port perlele de la mama mea, sunt îndrăgostită de ele. Port verigheta și inelul de logodnă zi de zi. Dacă nu port perle, am un colier Zea et Sia gravat cu numele celor două fetițe.
Nu aș putea să renunț niciodată la un inel vechi cu safir și diamante primit de la soțul meu. Este o bijuterie art deco care nu se mai fabrică, cu un design excepțional și cu valoare sentimentală. Sper să vin cu acest design în curând și pe site-ul Zea et Sia.
Rolul bijuteriilor este de a ne face viața mai frumoasă, de a ne bucura de acele lucruri mici însă care ne aduc un zâmbet pe buze, care încapsulează o amintire sau care pur și simplu ne aduc aminte să ne iubim pe noi, în primul rând.
Îmi place să cred despre bijuteriile mele că sunt amintirea pe care o mama o poate lăsa fetiței ei mai departe, ceea ce ma duce cu gândul la ceva prețios, delicat. Scriem povești prin bijuteriile Zea et Sia și le încapsulăm în acea bijuterie.
Care este cea mai mare lecție pe care ai descoperit-o în ultimii ani și ce sfat ai vrea să dăruiești altor mame cu privire la antreprenoriat?
Am învățat că cel mai important asset al unui business sunt clienții. Îmi place să aduc o notă personală în orice aleg să fac. Fie că este vorba despre modelele de bijuterii, modul de a le împacheta, felul în care aleg să comunic despre brandul Zea et Sia și inclusiv relația cu clienții mei. Îmi place să fiu atentă la detalii, pentru că oamenii simt și apreciază originalitatea și autenticitatea.
Chiar dacă este un drum mai lung și mai anevoios o să aleg oricând calitatea în detrimentul altor soluții sau rezultate mai rapide. Nu mă abat de la aceste valori și cred cu tărie că, at the end of the day, voi putea să mă uit în oglindă și să fiu împăcată cu alegerile făcute.
De fapt, nota personală este super puterea noastră în această lume invadată de consumerism.
Brand-ul trece dincolo de produse, este valoarea emoțională bazata pe încredere și relațiile care se creează. Oamenii vor autenticitate, și cred că fix faptul că nu am mers după rețeta clasică și că am lăsat vulnerabilitățile mele să se vadă în fiecare moment din povestea asta a adus și succes afacerii.
Mi-am dorit să fie totul foarte personal până în cel mai mic detaliu: de la numele brandului până la poze cu mine și fetițele mele, am ales să fim ca o carte deschisă, cumva aproape de clientul nostru. Am vrut să ies din mass-market, drept care comunic de fiecare dată clienților noștri că bijuteriile pot fi personalizate, unice. Adaptăm fiecare model în funcție de dorința clientului.
Aș vrea să afle cât mai multe femei că poveste mea s-a născut din nevoia de a petrece cât mai mult timp cu familia mea. Nu aveam experiență în domeniul bijuteriilor, însă pasiunea m-a determinat să creez acest brand de bijuterii. A fost un challenge pentru mine latura antreprenorială, ieșeam din zona de confort a avocaturii de business.
După nașterea copiilor, am simțit nevoia de o schimbare, de a evada din mediul de lucru, din avocatura de business. Orele lungi petrecute la birou și lipsa de înțelegere și susținere față de mame m-au împins să mă reinventez și să îmi dezvolt marea mea pasiune: bijuteriile.
Cu dragoste,
MAMA