Conceptul de tiny house – unitate de cazare individuală cu spațiu restrâns, bine gândit și extrem de bine optimizat – a pătruns mai greu pe piața turistică din România dar, când a făcut-o, a avut un succes răsunător.
Perioada pandemiei a fost momentul propice pentru ca multe astfel de business-uri să apară și să se dezvolte. Chiar dacă oferta creștea, cererea plusa și ea. Oamenii se îndepărtau tot mai mult de ideea de hoteluri și spații mari cu zone comune, și căutau izolarea și siguranța, în astfel de căsuțe cu design foarte deosebit și autosuficiente.
Am avut plăcerea de a sta câteva zile în mai multe astfel de locații din România și, deși diferite din punct de vedere al designului, toate m-au cucerit prin aceleași elemente – apropiere de natură, liniște, culoare, versatilitate, simplitate, apusuri sau răsărituri superbe și, de ce să nu recunosc, un grad foarte mare de instagramabilitate.
Vă prezint, în cele ce urmează, 7 dintre favoritele mele
Symphony Resort, Râșnov
Guitar House este prima dintre căsuțele care urmează să alcătuiască o superbă simfonie a naturii, la poalele munților Bucegi. Cu un design absolut unic față de tot ce există pe piața imobiliară din România în prezent, ideea și construcția ei aparțin unei familii mari și minunate, cu copilași, căței, pisici, iepurași, papagali și suflet precum le e și zâmbetul, care locuiesc vis-a-vis și care sunt bucuroși de oaspeți, de fiecare dată.
Căsuța dispune de 2 camere cu pat dublu la mansardă, cu vedere spre Munții Bucegi, și de un living open space cu o bucătărie complet utilată și dotată. Grădina mare este ideală pentru un picnic, un grătar sau loc de relaxare ori, cum a fost cazul meu, de work remote din foișor.
Dacă ești pasionat de drumeții, îți va plăcea să afli că de la Căsuța Chitară ai de parcurs câteva minute până la intrarea în traseu spre Cabana Mălăiești și de acolo, tot în sus, după cum ți-e pasul și voia. Poți afla mai multe detalii pe site-ul oficial Symphony Resort.
Green Dome, Râșnov
Foarte aproape de Căsuța Chitară se află Green Dome, un dom geodezic eco-friendly care, am observat în cele 3 zile petrecute acolo, a atras privirile tuturor trecătorilor. Datorită formei sale și a arhitecturii interioare, Green Dome mi-a oferit o senzație și o experiență complexă.
Construit integral din bușteni, situat la baza muntelui și orientat către el astfel încât să ofere o priveliște minunată în orice anotimp, mi-a dat senzația unei cabane clasice de munte. Forma de dom geodezic cu geamuri generoase, cât și faptul că noaptea stelele se văd incredibil de clar mi-a dat senzația unui glamping sau bungalow, iar arhitectura interioară, cu scările săpate în mijlocul livingului m-au făcut să mă simt ca într-o căsuță din copac sau o căsuță de păpuși.
Căsuța este potrivită pentru o familie de 5 persoane, având o cameră dublă la parter și alte 3 paturi la înălțime, mai aproape de stele. Livingul este foarte spațios, open space cu o bucătărie utilată cu de toate, cu loc de servit masa și zonă de relaxare. Spațiul outdoor este și el foarte permisiv, cu loc de joacă pentru copii, șezlonguri, terasă și loc de grătar. Poți afla mai multe detalii pe site-ul oficial Green Dome.
My Little Village, Poiana Mărului
My Little Village este un complex de căsuțe din lemn în inima pădurii, pitite pe coama unui deal din Poiana Mărului. Niciodată expresia inima pădurii nu a avut mai mult sens. Drumul forestier trece printre 2 șiruri de copaci deși, iar apoi face discret la stânga (foarte discret!) printre alți copaci până ajungi pe coama dealului și vezi minunea de căsuțe răsfirate în jos, pe el.
Căsuțele sunt mobilate simplu și cu gust, exact cum îi este pe plac naturii. Fiecare dintre ele dispune de o chicinetă cu plită electrică și vase pentru prepararea mesei, o toaletă cu articole de duș și o terasă cu un hamac și un balansoar tip cochilie din care eu nu m-am mai dat coborâtă. Toate acestea sunt înconjurate de o grădină imensă în prim plan, de dealuri în plan secund și de munții falnici în plan îndepărtat.
Ei, și pe ele toate – hamace, grădină, munți, le vezi dintâi când te trezești, prin geamurile mari ale căsuței, aceleași geamuri cu ochii pe care adormi privind imensitatea de stele de pe cer! Fiecare căsuță poate acomoda 2 persoane și este pet-friendly.
Poți afla mai multe detalii pe site-ul oficial My Little Village.
Căsuțele de sub Șipote, Porumbacu de Sus
Incredibil cu cât de multă liniște te întâmpină Căsuțele de sub Șipote! În cele 3 zile petrecute acolo am stat ore întregi pe terasă privind drept în față. În față, doar pădurea deasă. Tot ce se auzea era șipotul învolburat al pârâului Porumbacu și, pe alocuri, ploaia, niște greieri și câteva bâzdâgănii care se loveau de geam, cu rol de solo de tobe.
Sigur, aș fi putut porni muzica, dar de ce aș fi făcut-o, când aveam propriul meu concert al naturii? Singurul adaos uman au fost beculețele din copac, lumânările de pe balustradă și paharul de vin.
Există 2 astfel de căsuțe și fiecare poate acomoda câte 2 persoane, sunt pet friendly și, pe lângă terasa asta superbă de care zic, au un living mare, cu sobiță-șemineu, open space cu o bucătărie dotată și utilată, baie proprie și dormitor tip mansardă.
Locația se află chiar în zona turistică Porumbacu, astfel că există numeroase modalități de petrecere a timpului liber, de la drumeții în Munții Făgăraș (startul traseului spre Cabana Negoiu este la câteva minute de condus), la obiective turistice precum Povestea Calendarului, Castelul de lut din Valea Zânelor, Casa Întoarsă, Panoramic Dino Park și, desigur, Sibiu.
Poți afla mai multe detalii pe site-ul oficial Casa de sub șipote și căsuțele ei.
Casa Soarelui Răsare, Cernica
The House of the Rising Sun este o minunăție de căsuță cochetă, construită pe un ponton, deasupra lacului Cernica de lângă București. Am petrecut 3 seri la căsuța de pe lac, iar fascinația nu m-a părăsit nicio clipă, în niciun moment al zilei. Din orice unghi al casei priveai și la orice oră din zi, soarele scălda casa într-o lumină ireală, efervescentă.
Căsuța este construită pe 2 niveluri, la parter un living cu o mică bucătărie și baie, iar la etaj, un dormitor suspendat. 2 din 4 pereți sunt de sticlă, unul dând spre lac, celălalt spre pontonul de pe lac.
Deși se numește Casa soarelui răsare, momentul cel mai impresionant al zilei este, fără doar și poate, apusul. Fiecare dintre cele 3 seri a oferit un spectacol deosebit și diferit. Soarele avea forma și culoare celui pe care îl desenam în copilărie, disproporționat de mare față de restul elementelor din desen și insistent de galben.
Căsuța poate acomoda 4 persoane, totuși eu cred că este mult mai nimerită pentru un cuplu. Ca în orice tiny house, spațiul este foarte eficient utilizat. Livingul este un open space cu bucătăria, cu numeroase spații de depozitare în treptele scării care urcă în dormitor. TV cu abonament la Netflix, șemineu, canapea și jaluzele electrice, aparat de cafea, grătar electric dar și clasic, loc de foc de tabără, ceaun, bucătărie de vară, leagăn și șezlonguri în curte, biciclete, paddle sunt câteva dintre facilitățile care asigură o ședere comodă și relaxantă la Casa Soarelul Răsare.
Poți afla mai multe detalii pe pagina de Facebook a locației.
Căruțele Glam Nest, Brașov
Căruțele cu coviltir Glam Nest sunt un proaspăt adaos la un glamping și așa foarte inedit, aflat în inima Brașovului – Dragonfly Gardens. Cazare la căruțe de lux – cât de genial sună treaba asta?!
Căruțele sunt neașteptat de mari, dotate cu câte 2 paturi supra-etajate Queen Size (adică ideale pentru o familie cu 2-3 copii), o măsuță cu fotolii, un spațiu de depozitare, precum și cu câte o terasă cu scaune, șezlong și hamac. Toate ascunse sub merii aplecați deja de rodul verii și înconjurate de tufe de căpșuni, coacăze roșii și frăguțe. Grădina mare are loc de joacă pentru copii, spații de relaxare și este ideală pentru un picnic în aer liber. Ceea ce am și făcut.
Amplasarea glampingului este ciudată pentru unii, ingenioasă pentru alții. Eu fac, deisgur, parte din a doua categorie. Spun asta deoarece se află în mijlocul unui cartier rezidențial din Brașov, plin de blocuri înalte și gri, aflat la doar câteva minute de centrul orașului. Totuși, odată ce treci de poarta cu libelule numărul 3, nimic din ele nu mai contează pentru că pătrunzi într-o grădină magică și liniștită, doldora de natură – cea mai mare surpriză pe care ți-o poate oferi un oraș plin de blocuri gri, giratorii, farmacii și bănci…
Poți afla mai multe detalii pe pagina de Facebook a locației.
Ce este încă și mai fain, e faptul că cei doi tineri soți care au adus conceptul acesta unic în România îl și produc, în atelierul lor propriu, nu doar pentru ei, ci și pentru alți antreprenori care doresc să își deschidă un business în domeniul ospitalier.
Căruțele sunt realizate de la 0 de ei, din lemn masiv și finisaje manuale, sunt foarte versatile, pot avea lungimi diferite, pot fi cu sau fără grup sanitar propriu, cu sau fără izolație. Cele cu izolație funcționează pe timp de iarnă exact ca orice alt tiny house, având avantajul extra că nu necesită autorizație de construcție.
Mai mult decât atât, oferă consultanță și sprijin pe tot parcursul deschiderii business-ului. Așadar, dacă ai un teren cu priveliște faină și te întrebi ce să faci cu el, un glamping cu căruțe de lux cu coviltir ar putea fi răspunsul. Poți afla mai multe detalii pe pagina de Facebook NEST – Nomac Eco Solutions for Tourism.
Joy Tiny House, by Pura Vida Huts
Nici nu mai știu de când tot visez că într-o zi voi avea rulota mea, mică și colorată, în care să văd lumea, alături de Joy. Păi cum să nu mi se umple sufletul de fericire când sunt invitată să petrec câteva zile într-o rulotă, în mijlocul naturii, concept unic marca Pura Vida Huts, care chiar Joy se numește?!
Joy Tiny House nu a fost chiar atât de tiny pe cât m-aș fi așteptat eu. Organizată sub formă de vagon, cu trecere prin 3 încăperi, căsuța tip rulotă este suficient de spațioasă și versatilă cât să ofere strictul necesar și ceva peste pentru șederi îndelungate.
Prima încăpere este mini-bucătăria open cu space cu living-ul, care se poate transforma lejer în spațiu de lucru prin ridicarea unor măsuțe altfel lipite de perete. Pe una dintre ele am folosit-o drept spațiu de birou, pe cealaltă, mai înaltă puțin, pentru a viziona filme și a lua masa. A doua încăpere este baia care, nu știu dacă m-aș fi gândit vreodată că este posibil într-o astfel de căsuță, are și cadă. Genial!
Ultima încăpere este dormitorul, cu un pat imens, înalt și pufos, ridicat până la nivelul celor 2 geamuri mari prin care se vede răsăritul. Exact cum visam!
Liniștea și simplitatea celor 3 zile petrecute în căsuța Joy m-au ajutat să dau volumul mai încet zgomotelor care îmi încarcă existența zi de zi. Și cred că aceasta este menirea tuturor rulotelor de la Pura Vida Huts. Să meargă prin lume, și să ofere momente de liniște și culoare. Eu am prins-o la poalele Bucegilor dar, între timp, și-a schimbat domiciliul de numeroase ori.
Poți urmări parcursul căsuței Joy pe pagina oficială Pura Vida Huts.
Cred cu tărie că nu ai nevoie de multe pentru a fi fericit. De multe, în general, iar când vine vorba de lucruri, chiar de și mai puține. Nevoia de lucruri atrage după sine mereu alte și alte nevoi.
Un rucsac de călătorie prea burdușit va atrage nevoia achiziționării unui rucsac mai mare. Mai mult spațiu va permite îngrămădirea și mai multor lucruri inutile și rucsacul cel nou și mare va deveni rapid neîncăpător, iar povara din spatele tău mai apăsătoare.
Un salariu mai mare va facilita plata unor cheltuieli, dar va crește standardele și noul salariu va deveni foarte curând neîndestulător, iar frustrările tale vor crește exponențial. Într-un frigider prea mic nu încape mâncarea și se strică afară, într-unul prea mare intră prea multă și se strică înăuntru, deci de aruncat arunci oricum, doar că în unul din cazuri arunci la costuri mult mai mari.
O casă mare și plină de aparaturi sofisticate nu e neapărat mai bună decât una mică cu strictul necesar, dar plină de forfotă veselă și iubire. Iar exemplele pot continua.
Această simplitate și reducere a consumerismului la ce este esențial definește fiecare tiny house, iar eu sunt recunoscătoare fiecăreia dintre aceste șederi pentru lecțiile de simplitate și apreciere a lucrurilor mici pe care mi le-au oferit.