BTW, trebuie să vezi serialul acesta de pe Netflix

Durata: 3 minute

Nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că în zilele acestea se comunică mai mult online. Într-una dintre conversațiile cu Ana F. de pe Facebook, nașa micului nostru dragon și prietenă bună de…două decenii, mi-a spus „BTW, îți recomand serialul The Bold Type de pe Netflix”.

„E really nice, despre o revistă print & online dedicată femeilor Millennial, cu trei prietene: o jurnalistă, un social media manager și o tipă care e fashion assistant. Tratează teme foarte mișto și serioase, but in a fun and light way” îmi face ea o recenzie rapidă, la care eu îi spun în plin val trei al pandemiei „lord knows we need some fun, îl pun pe listă și arunc un ochi cu prima ocazie”. Da, se vorbește multă “romgleză” pe chat-ul Facebook.

Asta se întâmpla în martie. Asta se întâmpla în luna în care Andreea mi-a spus de proiectul Curatorialist. Asta face ca serialul The Bold Type, care urmează să lanseze sezonul 4/5 pe Netflix începând cu 1 octombrie, să fie legat pe vecie, pentru mine cel puțin, de acest proiect. Deci, trebuie să vezi acest serial și să discutăm mai multe în comentarii! ?

Dăm puțin pe repede înainte cinci zile și îi dau următorul mesaj Anei: „Mamă ce mi-ai făcut cu serialul ăla!!! M-am uitat la patru episoade și nu îmi ajung orele din zi ca să mă uit cât aș vrea. ❤️??”, la care ea îmi spune „Ce mă bucur că îți place, primele două sezoane sunt minunate, acum sunt la al treilea.”

The Bold Type/Îndrăznețele pe Netflix România

The Bold Type sau Îndrăznețele a fost lansat în 2017 și le are în rolurile principale pe Katie Stevens ca Jane, Meghann Fahy ca Sutton și Aisha Dee drept Kat. Însă, dacă ele nu sunt complet pe placul tău, vin în completare Melora Hardin ca mentorul Jacqueline Carlyle, iar Sam Page și Dan Jeannotte, aduc acel „rawr” masculin de care ai nevoie la finalul unei zile.

Cele trei lucrează la revista Scarlet din New York și ne permit să participăm indirect la multe conversații despre carieră, relații, sexualitate și chiar sănătate. Ne vor duce la petreceri elegante și la altele cu perdeaua trasă, vor deschide uși și apetit pentru experiențe noi cu fiecare dintre cele zece episoade de peste 40 de minute ale primelor patru sezoane.

Pe când micuța Jane vrea să experimente viața și să devină un scriitor consacrat, iar Sutton să se așeze la casa ei și să își depășească demonii copilăriei, Kat încă se caută pe sine, luptă pentru egalitate și reușește să le înveselească pe celelalte două sezon după sezon…din interiorul unui dulap (double meaning).

 

Pentru fanele „Sex and the City”, „Gossip Girl” și mai nou lansatul „Emily in Paris”, pe care l-am văzut de două ori, Îndrăznețele vrea să încurajeze femeile să caute plăcerea și relațiile care le validează, să meargă la ginecolog și să lupte pentru cauzele lor. Fiecare episod vine cu provocări cărora personajele le fac față cu brio…sau învață din ele, iar asta pe mine m-a inspirat.

Însă, serialul încurajează cu personaje îmbrăcate în ținute în care vrei să fii filmat atunci când ai băut un pahar de vin în plus sau nu ai dormit toată noaptea…deci măsoară-ți așteptările despre realitatea noastră versus viața lor fantastică de pe micul ecran. Partea inedită este că este inspirat de experiențele fostului redactor-șef al revistei Cosmopolitan US, Joanna Coles, producătorul executiv al serialului.

Serialul are recenzii bune și pe platformele de profil, dacă pe IMDB a luat 7/10, pe Rotten Tomatoes are un scor mediu de 80%. Asta cred că are legătură și cu faptul că îți arată culisele unei redacții care trebuie să se adapteze constant ca să supraviețuiască. Eu aștept și filmul…care cred că o să fie doar despre redacția care se ocupă de online. *wink*

Dacă vei vedea fete că se țin de mână și urlă atunci când trece un mijloc de transport în comun, să nu zici că nu te-am anunțat că trebuie să vezi acest serial.

Ție ce seriale ți-au recomandat prietenele și de ce?

Elena Vrabie
Elena Vrabie
Port multe pălării și învăț în fiecare zi despre viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalist Millennial cu o experiență de 10 ani în domeniu. Când nu scriu, vloguiesc! #alwaysoptimising