Nu am purtat niciodată opinci, deși mi se par frumoase și super comode. Aproape ca și cum ai umbla desculț. Nu știu de ce nu am purtat încă, probabil pentru că nu am avut cultura purtării obiectelor tradiționale și nici nu am știut cum să le potrivesc în ținutele mele. Și nici nu am știut de alte modele. Până când am descoperit, din întâmplare Retromara, un proiect artizanal de creat opinci.
Am aflat că nici Mara Baciu, fondatoarea Retromara, nu a purtat opinci tradiționale. Însă s-a îndrăgostit de opinci într-o călătorie în India. Un model de opinci care nu i-a dat liniște până nu a învățat să le meșterească. Pentru ea și pentru cei cărora ar putea să le facă o bucurie. Bucuria de a purta opinci.
Mara este din Pitești și a revenit în orașul natal după ce a locuit o vreme în București (pe când era studentă la Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA) și după câteva călătorii în afara țării. A lucrat în domenii diverse, de la call center pe româna/franceză în facultate, până la administrare camping/hotel la mare sau administrare/promovare/organizare de evenimente într-o ceainarie din Pitești.
În prezent, are un băiețel de 4 ani, Tudor Filip, și o mare pasiune pentru meșteritul opincilor.
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicata artizanilor zilelor noastre, oameni care încă mai fac cu propriile mâini lucruri frumoase, cu grijă, cu pasiune. Dacă vrei să ne povestești despre meșteșugul tău sau cunoști pe cineva care este artizan într-un domeniu, scrie-ne pe curator@curatorialist.ro ca să î(ț)i facem povestea cunoscută.
…
Curatorialist: Cum au apărut opincile în viața ta? Povestește-ne când și cum s-a conturat proiectul Retromara, cum ți-a venit această idee inedită?
Mara: Proiectul opincilor Retromara a luat naștere în urma cu șapte ani, având în spate o poveste frumoasă care m-a luat prin surprindere chiar și pe mine, întrucat mi-a dezvăluit calități și abilități personale de care nu eram conștientă până la nașterea acestui proiect.
Totul a pornit în India, în Old Delhi, unde mă aflam într-o călătorie și am descoperit acest model de opinci (așadar, nu le-am inventat eu!). A fost super dragoste la prima vedere! După ce le-am încălțat și mi-am trăit povestea de îndrăgosteală câteva zile, a început să se înfiripe un sentiment nou în mine… dorința de a împărtăși și cu alții entuziasmul meu cu privire la aceste opinci.
A fost, probabil, pentru prima oară când am simțit atât de puternic că vreau să se bucure și alte persoane de ceea ce mă bucură pe mine. Dar cum? Am avut insomnii câteva nopți, cu gândul la întrebarea asta. Ieșea din discuție un import, nu aveam bani pentru așa ceva. Mi-am zis că e cazul să mă liniștesc.
După alte două luni, mi-a revenit aceeași dorință arzătoare că vreau să încalț și alte persoane cu aceste opinci. Alte insomnii… până într-o zi când mi-am zis: „Dar ce? Doar indienii pot face opincile astea?” Și acela a fost momentul cheie când, de la întrebare până prima pereche de opinci Retromara au trecut mai puțin de doua săptămâni și prima comandă o primeam la câteva ore după ce am postat maxim de entuziasmată o poză cu ele.
Spuneam că povestea opincilor a dezvăluit părți din mine de care nu eram conștientă și consider că e cel mai important dar primit cu ocazia apariției opincilor în viața mea:
am aflat despre mine că cel mai mult mă satisface să pot duce către alții tot ceea ce mă bucură pe mine sau îmi face bine, câtă vreme și pentru oameni este o experienta benefică.
O senzație al cărei ecou am reîntâlnit-o ulterior pe mai multe planuri. Și simt că îmi va influența importante alegeri de viață!
Cum ai ajuns învățat meșteșugul creării opincilor? Ai învățat de la cineva, ai urmat vreun curs sau ai fost o autodidact?
Când am pornit proiectul opincilor, spuneam că n-aveam nici bani de un import din India, nici cea mai mică experiență în a meșteri ceva din piele. Aveam însă o ambiție de nestramutat să încalț oameni în opincile acestea și să îi bucur!
Și, sub forța acestei ambiții puternice mi-a venit acea întrebare în minte „Dar ce? Doar indienii pot face opincile astea?” și inspirația de a mă întreba pe cine cunosc care lucrează cu piele. Și așa l-am găsit pe cel ce avea să devină al doilea om din proiectul de opinci Retromara.
L-am provocat să reproducă opincile din India, a făcut-o bine și am colaborat timp de patru ani, cu el – mester de opinci și cu mine în rolul omului cu inițiativa, entuziasmul, promovarea, vânzarea, relația cu clientele.
Ulterior, am întâmpinat provocarea de a rămâne fără meșter și de a-mi răspunde la întrebarea:
renunț la proiectul meu de suflet sau o iau de la zero și mă apuc să fac eu opincile? Și, iată-mă, de trei ani opincăreasă! 🙂
Îți amintești cum a fost când ai meșterit prima pereche de opinci? Cum au ieșit?
Prima pereche cap coada de opinci am facut – o acum 3 ani și jumătate deja, când am ales sa fiu și opincăreasă, odată ce ieșirea meșterului din proiect.
Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor clientei și ale mele, dar până la momentul acela a fost cu de toate: de la găsit omul care să-mi configureze grafic șabloane (căci mesterul a plecat cu șabloane cu tot), întârzieri, probe, blocat în detalii, uneori inutile, dar în acord cu anxietatea unui nou început, dorința de a livra opinci perfecte, de la prima pereche meșterită de mine, învinovățire că m-a prins luna mai până am fost gata cu prima comandă și într-un final, încântarea clientei cand le-a primit și incaltat. Plus o Mara, opincăreasa, care a spart gheața și a răsuflat ușurată! 🙂
Care ar fi, pe scurt, etapele pe care le parcurgi pentru a transforma o bucată de piele într-o pereche de opinci numai bune de plimbat?
La liniuță, etapele sunt următoarele:
- Desenat tălpile, tăiat, șlefuit
- Tăiat pielea, masuratori, ajustări in functie de particularitățile tălpilor
- Desenat forma talpii pe piele, aplicat prenandezul, bătut talpa cu ciocanul ca să facă prindere
- Perforat pielea, atașat nojițele.
Înainte de toate acestea, mult timp este alocat asigurării că măsurile date de cliente sunt bune. Întrucât rareori fac opinci doar după numar standard, ci ghidez clientele să își măsoare tălpile. Așa am aflat că există oameni cu tălpi care măsoară diferit, așa se face că am configurat opinci de dimensiuni diferite care să se potrivească acestor tălpi speciale. 🙂
Într-o eră a pantofilor cu toc înalt și a platformelor, cum reușești să faci oamenii să iubească iarăși opincile?
N-aș zice că e meritul meu… mai degrabă, aș zice că meritul meu constă în faptul că mi-am ascultat intuiția și sufletul, acompaniate de ambiție, când am simțit dorința arzătoare să aduc acest model de opinci la îndemână altor oameni.
Pentru că s-a adeverit încă din primul an că oamenii s-au îndrăgostit și bucurat de ele asemenea mie și au experimentat același entuziasm pe care am simțit eu să îl împărtășesc cu alții, când le-am descoperit în India.
Și continuă să o facă! Iar unele cliente numără și cinci, șapte sau chiar 13 perechi de opinci Retromara, în culori diferite.
Altfel, dincolo de faptul că e un model care, la propriu, pică cu tronc multor persoane, de la prima vedere, în timp am înțeles căror nișe de cliente, mai vin în întâmpinare opincile mele. Enumerarea lor consider ca răspunde la întrebarea cum de aceste opinci ajung sa fie atât de iubite.
Și este vorba aici de cliente care le doresc pentru sărbătorile la care se îmbracă în port tradițional, cliente cu monturi dureroase care descoperă că opincile sunt o alegere buna, având posibilitatea să strângă/slabeasca atât cât au nevoie din nojițe opinca, astfel încât să nu le producă durere la nivelul monturilor. Din aceleași motive, opincile sunt potrivite și persoanelor cărora li se umfla frecvent tălpile.
Opincile Retromara îndeplinesc condițiile unor încălțări Barefoot, motiv pentru care sunt tot mai căutate de cliente care doresc încălțări ce respecta forma naturală a piciorului, talpa este subțire si usoara, au senzația la propriu de ” mers desculț”. De asemenea, sunt dorite și iubite de clientele care prețuiesc conexiunea cu energia Mamei Pământ.
Și nu în ultimul rând, opincile Retromara și munca mea sunt apreciate, întrucat oamenii știu că sunt în intregime handmade, că sunt configurate special pentru tălpile lor, mai ales dacă sunt și tălpi cu măsuri diferite.
Momentan, proiectul tău este la un nivel micro. Intenționezi să îl faci să crească? Vrei să spread the love pentru purtatul opincilor?
Oh, sigur că îmi doresc să spread the love si să spread the joy pentru purtatul opincilor. Gândesc în perspectivă, la o creștere a proiectului, poate cu o derivare a modelului opincilor, cu opinci de copii, pentru că am cerere, dar și emoții, mi-ar plăcea și ceva adaptat de toamnă/primăvară.
Recunosc însă că perspectiva asta e în linii mari creionata deocamdată, probabil pentru că încă nu mi-e clar ce logistică și delegare de acțiuni ar implica, în condițiile în care eu am tot doua mâini și ziua e tot atât de lungă și de scurtă. Până una alta, acesta e un proiect susținut de un singur om, o creștere înseamna mai mulți oameni, mai multa strategie și organizare în spate, mai multe responsabilități.
Simt că aceasta creștere atentează la controlul, dar și la libertatea de organizare pe care le am că om singular, în proiect.
Așadar, reprezintă o provocare în legătură cu care mai am să îmi răspund la niște întrebări.
Cum este, în viziunea ta, purtătoarea de opinci? Cum ai caracteriza-o?
Inițial, o vedeam ca pe femeia dezinvoltă, curajoasă, extrovertită, căreia îi place să iasă din anonimat. Ulterior, mi-am cunoscut clientele și am descoperit că sunt mult mai diverse și contrastante ca tipologii clientele mele.
Iar dacă inițial am crezut că voi încălța doar femei, realitatea mi-a arătat că exista și bărbati doritori să îmi poate opincile. Ceea ce nu poate decât să mă bucure!
Prietenii tăi poartă opinci? I-ai convins să încerce?
Sigur că prietenii îmi poartă opincile, nu însă ca un rezultat al încercării mele de a-i convinge. A venit ca o dorință a lor de a le încălța, în măsura în care au simțit că li se potrivesc. Am și prietene care îmi susțin evoluția și parcursul în proiectul opincilor, dar care nu îmi poartă opincile. Sunt la fel de valoroase!
Ce altceva îți place să mai meșterești cu mâinile tale?
Cealaltă pasiunea a mea ce ține de handmade și care e anterioară opincilor o reprezintă bijuteriile realizate prin tehnica de înnodare micro-macrame. Din păcate, când sunt opincăreasă nu am timp de noduri, iar în ultimii ani n-am prea avut timp nici în afara sezonului de opinci, fiind implicată în administrarea ceainariei din Pitești.
Am înnodat sporadic, însă nu am contenit să tânjesc după vremea când voi putea aloca mai mult timp nu doar bijuteriilor din noduri, dar și altor decorațiuni care au la baza aceeași tehnica Macrame (abajururi, decorațiuni de perete, perne, polițe cu suport din noduri).
Ce faci atunci când nu ai nimic de făcut? Cum te reîncarci cu energie bună?
Hmmm… să vedem! Am un loc secret în pădure unde îmi place să merg singură să mă conectez cu pământul, cu pădurea, cu mine. Cu energie bună, cu oameni frumoși, dar și cu atenția spre lumea mea interioară, mă mai încarc prin dans conștient, adesea mergând la evenimente Ecstatic Dance. Iar mai nou, reușesc să mă transpun în stările minunate induse prin dans, dansând acasă, eu cu mine. Dar e work in progress… Mă mai încarc cu energie bună când mă afund într-o visare și proiecție a diverselor proiecte pe sufletul meu, pe care le imaginez cu lux de amănunte, manifestându-se într-o zi.
Iar în ultima vreme învăț să dau skip uneori, când contextul îmi permite, task-urilor, responsabilităților, sarcinilor și aleg o baie prelungă la lumina lumânărilor, cu muzică relaxantă sau să fac lucruri amânate de mult ce țin de curățare și reorganizare a spațiului personal, care îmi aduce o stare de bine asociată făcutului loc pentru energie nouă și constructivă.
Pe unde te-au purtat opincile tale în această vară?
Pe lângă faptul că sunt ca cizmarul fără cizme și am niște opinci tăiate de la începutul sezonului, dar nelipite, din lipsă de timp și ca urmare a prioritizării comenzilor, vara asta n-am apucat să bat mai mult decât străzile Piteștiului în opinci. Tocmai pentru că proiectul meu e de primavară/vară, deci muncă din plin.
Urmează o vacanță de o săptămână la mare, la început de septembrie când simt că e mai oportun să iau o pauza si clientele cu comenzi la final de sezon sunt dispuse să îmi dea răgaz și să aștepte până revin la meșterit opinci.
Cu ce îți place să asortezi opincile?
Cu orice. 🙂 Eu consider că se potrivesc la orice și le port la orice: rochii, fuste, pantaloni scurți, pantaloni lungi, ținută mai rezervată în care opincile aduc un plus de personalitate, rochii de mireasă (cred ca am vreo 6-8 mirese măritate în opincile Retromara).
O propoziție care surprinde esențialul despre iubirea pentru opinci ar fi…?
Am un slogan/hashtag care reflectă mai ales recunoștința pentru toate clientele/toți clienții care poarta cu entuziasm și bucurie opincile Retromara: ” Happy Feet = Happy Me„.
fotografii: Mara Baciu
Tot din seria Artizani Curatorialist:
Maria Mandea (Micul Haos) sau arta de a face păpuși-personaje
