Leadership umanist. Sau cum suntem oameni full time.

Durata: 4 minuteAm realizat, de curând, că muncesc de jumătate de viață. Am 36 de ani și muncesc full time de la 18 ani. Job în paralel cu facultatea, job în paralel cu alt job, job în paralel cu maternitatea, încă din ziua 1 a copilului.

Ceea ce am reușit, în tot acest timp, a fost că am avut relaxarea să lucrez ceea ce mi-am dorit, să aleg proiectele și contextele favorabile mie personal și dezvoltării mele profesionale. Un mare privilegiu pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Dar care, de la un punct încolo, mi-a adus un mare handicap.

Să explic:

Am continuat să lucrez pentru perioade extrem de scurte în locuri în care nu mă mai regăseam. M-am ținut departe de agenții, corporații și birouri aglomerate de orgolii. Nu-mi ieșea deloc interacțiunea silită, de complezență, pauzele de țigară (fiind nefumătoare) în care se sudau găștile.
În consecință, n-am anii de birou ce mi-ar fi oferit contextul și posibilitatea să-mi dezvolt abilitățile necesare pentru a supraviețui într-un astfel de mediu concurențial.

Concret:

Nu știu, nici măcar în relațiile de business, să fiu altfel decât sunt: un om, o femeie cu abilitățile și vulnerabilitățile ei.
Și să-mi doresc să lucrez transparent, productiv, sub imperiul freedom & responsibility, alături de oameni.

Deși conduc echipe de câteva persoane de când am pornit freelance, am înțeles de-a lungul timpului, cu frustrări și neplăceri la început, că ai mei colegi sunt și ei oameni, în primul rând.
Cu abilitățile și vulnerabilitățile lor.

Că, atunci când batem palma să pornim la drum, mă bazez atât pe talentul și performanțele profesionale pentru care i-am ales, dar trebuie să îi și înțeleg în zilele mai puțin bune, să le respect limitările, dispozițiile și disponibilitățile.

Că fiecare dintre noi are datoria să creeze un mediu sănătos de lucru, în care ne facilităm dezvoltarea și nu ne generăm anxietăți inutile.

Nu cred în micromanagement. Nu-l înțeleg.

Când angajezi pe cineva, când alegi o echipa, se presupune că alegi the best person / team for the job. Că ei sunt cei mai buni sau, cel puțin, cei mai potriviți necesităților tale de business. Atunci, a face micromanagement nu este numai ilogic, dar și contraproductiv. Plus, lipsit de profesionalism și respect pentru partener. Căci da, suntem parteneri, o extensie a business-ului.

În cartea “No Rules Rules: Netflix and the Culture of Reinvention” a lui Reed Hastings, scrisă în tandem cu Erin Meyer, CEO-ul Netflix, explică detaliat despre “freedom & responsibility”, mantra culturii ce stă la baza Netflix-ului ca organizație, precum și pașii urmați pentru a ajunge la acest nivel de încredere.
O recomand tuturor angajatorilor, antreprenorilor, managerilor ce conduc echipe mai mici sau mai mari. Și, nu în ultimul rând, tuturor angajaților sau, mai bine spus, partenerilor.

Dacă ar fi să-mi descriu stilul de lucru împreună cu echipele pe care le coordonez, ar fi leadership umanist. Cu empatie, încredere, transparență.
Ceva destul de “moale” într-o cultură balcanică, în care “ești bun, ești prost” și tare e ăla care țipă mai tare.

Ce am făcut concret de-a lungul timpului:

1. am căutat și angajat cei mai buni oameni pentru job

Am lucrat cu prieteni, cunoscuți și a fost, de multe ori, un epic fail. Îmi era rușine să trag de ei, să le cer un anumit nivel de performanță pe care unii dintre ei nu îl îndeplineau.
Ce am învățat să fac, în schimb: să nu fac compromisuri, să zic “Mulțumesc, dar cu o ocazie viitoare” atunci când consider că un anumit om nu este ceea ce trebuie pentru proiect – indiferent că îmi este cunoscut, a venit pe recomandare sau nu.

Astfel, elimin acel micromanagement atât de nefast în orice proiect. Când omul este the right fit for the job, își aduce contribuția, vede impactul a ceea ce face și este apreciat pentru ceea ce face. Mai mult, această libertate creativă și decizională îl face să fie și mai asumat și responsabil.

2. suntem transparenți

În ceea ce facem, suntem echipe creative. Basically, we’re not saving lives și nici nu depindem, de cele mai multe ori, de rigorile deadline-urilor, ale statului la birou.
Însă, știm tot timpul unii de ceilalți. Ne transmitem când plănuim să fim offline și când avem nevoie de back-up pentru că nu vom fi disponibili o perioadă de timp.
Nu avem pretenția să răspundem la mesaje sau la email în câteva minute, însă avem coduri instituite: timeline-urile și deadline-urile sunt clar conturate și menționate, iar dacă ceva e mega urgent, ne sunăm.
Nu trebuie să livrăm “ieri” pentru că ne pregătim foarte bine, suntem pe cât putem de organizați. Însă, dacă intervine ceva urgent, codul spune să sunăm pe telefon, direct.

3. feedback constructiv, nu instructiv și, în niciun caz, ofensiv

Suntem aici cu un scop comun “să facem frumos”. Suntem lipsiți de ego, de ierarhii. Orice idee este pusă pe masa și dezbătută cu scopul de a o înțelege mai bine și de a o face mai mare, mai frumoasă sau, de ce nu, de a o trimite la cimitir sau să o parcăm pentru moment, dacă decidem asta.

Nu ne ferim să spunem “nu am înțeles, te rog explică-mi din nou” sau “cred că nu ai înțeles, hai îți ofer mai mult context”.

4. timpul personal e timp personal

Limităm spre 0 orice necesitate în afara orelor de program, în weekend și vacanțe.
Aici revenim la punctul cu pregătirea și organizarea pe care o deprindem și o exersăm constant. Nu folosim tool-uri de task management, dar comunicăm. Mult, clar, direct și transparent.

Nu par multe lucruri de făcut, în niciun caz cât să umple un memo de HR.
Însă, așa cum am experimentat de-a lungul timpului, sunt stâlpii unui mediu “fain” de lucru. Unde fain înseamnă cald, productiv, liber și plăcut, unde îți face plăcere să vii, să îți aduci contribuția, să înveți și să fii apreciat.

artwork: Nimurad | art director Netflix E&P team, reprezentandu-ne in spatiul „biroului” nostru.

Citește și:

“I’m not pretty enough” sau cronica unui interviu de job eșuat

Andreea Cartuhttps://curatorialist.ro/
Part time digital talent, full time mom, wife and human being. Am infiintat ALOMODA in 2008, CURATORIALIST venind acum ca un gand de refresh. Al meu, al tau, al timpului dedicat unui scroll cu scop.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here