“I’m not pretty enough” sau cronica unui interviu de job eșuat

Durata: 3 minuteDacă mergeți la un interviu pentru un job și vă întreabă “unde te vezi peste 5 ani?”, fugiți.
Fugiți pentru că este cea mai stupidă întrebare și era chiar înainte de pandemie.
Dar, dacă vă întreabă ce făceați acum 5 ani / 10 ani, atunci trageți aer adânc, relaxați-vă, concentrați-vă și alegeți-vă bine cuvintele. Pentru că drumul parcurs de noi în ultimii 5 – 10 ani, deciziile pe care le-am luat în tot acest timp spun mult mai multe despre noi, despre cum gândim și ce planuri avem pe termen lung (sau nu avem), decât ce am bate câmpii într-un răspuns corect împachetat la întrebarea cu “peste 5 ani”.

Adevărul adevărat, dar ai grijă cum îl spui

POV: sunt la ultimul interviu din seria de șase în decurs de o zi, față în față cu directorul de social media. Întrebări lejere și casual talk, dar care îmi arătau background-ul, modul în care gândesc și mă poziționez față de valorile companiei.

Povesteam despre AloMoDa, despre materialele speciale pe care le făceam și despre exclusivitățile oferite.
Apoi despre “încheierea carierei” mele în modă prin 2012, oferind context despre modul în care bloggerii de moda au început a ține jurnale fotografice de streetstyle, conținutul făcând un switch brusc de la text la poze de stil personal.
Pas pe care eu nu am putut să îl fac.

“Why?” a întrebat J.
“Well, I’m not pretty enough”, am răspuns zâmbind larg, cu toată lejeritatea celei ce știe acest lucru și și-l asumă.
J. a râs.
“What? I’m not!” am întărit mândră toată, râzând și eu, simțindu-mă și înțeleasă și amuzantă.

Little did I know…

Ca să nu vă chinui, o să dau un spoiler: nu am luat poziția nouă.

Post interviu, la feedback, pe lângă o serie de puncte valide (pe care mă gândesc să le detaliez cu altă ocazie), am primit și decisivul: “Andreea is not inclusive enough”.
Mi-am scuturat capul consternată și am scăpat un “Whatttt… ?” indignat.

Ei bine, acel “I’m not pretty enough” nu a fost interpretat ca fiind o înțelegere obiectivă sau subiectivă (nici nu contează) a propriei imagini, ca o conștientizare a unei limite personale, ca o dovadă de vulnerabilitate și deschidere asumată.

“I’m not pretty enough” a fost înțeles ca “Andreea crede că doar fetele / femeile frumoase se pot poza / pot deveni bloggeri de modă.”
Departe de mine acest gând, inutil să explic atunci la feedback.

Dar nu este inutil să explic acum.

Au trecut ani buni de la acest interviu, nici astăzi nu mă pozez.
Și da, încă cred că “I’m not pretty enough” să fac asta.
Și că asta înseamnă fix ce am zis. Că EU nu sunt suficient de confortabilă cu MINE ca să mă pozez.

Că nu mă simt în largul meu în fața camerei, dar că prefer ca eu să mă uit prin lentilă și să surprind momente.
Că simt că nu sunt fotogenică și nu vreau să o dau din photoshop ca să pretind în fața altora că sunt altceva decât sunt, doar pentru a mă încadra în standardele de frumusețe.
Sau să îmi aplic filtre ce își fac treaba șocant de bine ca să pretind și în fața mea că sunt altfel decât sunt.
Nu pot și nu vreau.

Spoiler 2: Da, multe dintre fetele care atunci au schimbat macazul de la blog la streetstyle sunt acum influencerițe cu 200K+ pe Instagram și le e casa plină de produse free post unboxing. Poate era o cale mai ușoară de trecut prin viață, din anumite puncte de vedere, căci și acolo e muncă și presiune.

Dar, am tot respectul pentru bloggerițele de atunci care fac asta și acum, la 10 ani distanță, și au construit o carieră solidă în zona imaginii. Irina Markovits, Adina Necula, de exemplu.

Dar și pentru cele care au schimbat macazul și încă se pozează. Pe sine, iubiții, soții și copiii. Au simțit încotro se duce digitalul, au sărit și călărit valul, ele fiind schimbarea.
Kudos tuturor.

Dar, în schimb, la fel ca atunci, și astăzi îmi place sa fac fotografii și am un ochi bun. Nu mai postez zilnic pe conturile personale de social media pentru că, după ani în care am trăit în statusuri, am obosit să gândesc așa.
Însă, am început să scriu din nou, din dor de AloMoDa. Și să duc asta mai departe cu Curatorialist.

Ce am învățat atunci și am luat cu mine în discuțiile de business:

– adevărul poate fi interpretat în moduri în care nu ne imaginăm. Keep it simple și nu intra în subiecte delicate ce pot fi interpretate greșit și din cauza diferențelor culturale.

– mesajele pe care le doresc a fi înțelese corect trebuie să fie împachetate în informații digerabile, într-o exprimare fără nuanțe, mai ales când nu comunic în limba maternă.

– nu încerca a fi amuzantă cu orice preț. Va fi timp să îmi arăt personalitatea după ce semnez.

– să nu mă lungesc la vorbă. Din pricina entuziasmului, a emoțiilor, am tendința să fac asta. Și nu e tocmai profi ca oamenii să-și amintească de mine spunând “ah, vorbăreața.”

Citește și:

Leadership umanist. Sau cum suntem oameni full time.

Andreea Cartuhttps://curatorialist.ro/
Part time digital talent, full time mom, wife and human being. Am infiintat ALOMODA in 2008, CURATORIALIST venind acum ca un gand de refresh. Al meu, al tau, al timpului dedicat unui scroll cu scop.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here