Ceramica Decartis – un îndemn pentru a trăi frumos

Durata: 5 minute

A trăi frumos, asta este ceea ce îmi inspiră obiectele de ceramică pe care le-am descoperit la artista Irina Silivestru, sub umbrela brandului Decartis. Simplitatea, predominanța culorii albastre, motivele vegetale,  cu fructe, flori, păsări sau chiar cu personaje umane desprinse parcă din povești – acestea sunt primele caracteristici care îți sar în ochi când privești portofoliul Irinei.

Irina a lucrat mai întâi în atelierul personal, pe care l-a inițiat în timpul masterului, unde a făcut pictură, desen, mobiler pictat o vreme și apoi ceramică. În același timp, a derulat și o activitate intensă de predare (cursuri de desen/pictură și ceramică pentru adulți și copii).

Proiectul Decartis ca atelier de ceramică independent a demarat în 2016-2017, când artista și-a definitivat viziunea și tehnicile de lucru în conformitate cu direcția în care dorea să meargă și a reușit să-și echipeze mai bine atelierul.

Irina Silivestru

Am provocat-o pe Irina să ne răspundă la mai multe întrebări care să ne dezvăluie mai multe despre ea și despre proiectul ei de suflet, Decartis.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru făurit obiecte ceramice?

Plăcerea de a face ceva din pământ (la propriu) am avut-o încă de mică (ca orice copil care stă pe la bunici și își face de lucru toată ziua prin curte). Ideea de a face ceramică ca și meserie mi-a fost insuflată în școala gimnazială de către profesorul și artistul Dorel Zaica.

Așa că i-am ascultat sfatul și am urmat secția de ceramică atât în Liceul de Arte plastice „Nicolae Tonitza” din București, cât și mai departe la Universitatea Națională de Arte din București – Facultatea de Arte Decorative și Design. Am descoperit în timp frumusețea acestei ramuri artistice, am lucrat cu diferite materiale și tehnici până am găsit mijloacele de exprimare potrivite stilului și viziunii mele estetice.

Cum se realizează un obiect ceramic Decartis?

Tehnica de lucru pe care o utilizez frecvent se numește decor sub glazură/ underglaze (tehnică în care decorul se realizează pe vas înainte să fie aplicată glazura transparentă și înainte de a fi băgat în cuptor pentru arderea finală), iar materialul ceramic pe care îl folosesc la realizarea obiectelor mele se numește gresie/ stoneware (un material vitrificat, cu o duritate foarte mare, similar cu o rocă/ piatră după ardere, de unde îi vine și numele). În ceramică există multe tehnici de lucru și materiale și este foarte important să existe întotdeauna compatibilitate între ele, altfel lucrurile nu ies.

Care e povestea numelui Decartis?

DECARTIS este un acronim și vine de la DECorative ARTs Irina Silivestru. Un joc de cuvinte care face referire în general la arta decorativă. Îmi propun în timp să ofer clienților și alte obiecte, pe lângă cele din ceramică, vreau să mai experimentez și pe zona de textile, metal etc.

Care este sentimentul pe care îl ai când lucrezi cu materialul ceramic?

Am un sentiment de plăcere dat de faptul că lucrez cu un material inert, moale, fără formă, ce se transformă treptat în “ceva”, într-un vas.

Este acel sentiment minunat de a crea cu mâinile mele „ceva”, din „nimic”.

Care sunt sursele tale de inspirație pentru ceramica pe care o creezi?

Iubesc natura și de aici vine inspirația mea, din lumea vegetală și animalieră. Natura creează mai multe forme decât ne vom putea imagina noi vreodată, este o sursă inepuizabilă de frumusețe, armonie și diversitate. Îmi place să preiau elemente din natură și să le recompun pe vase. Când văd plante care îmi plac mult, încep să-mi imaginez cum ar arăta pe vasele mele. Pe unele le pot picta doar o dată, iar pe altele la nesfârșit…

Atelierul meu, situat la câțiva kilometri de București, în Ilfov, este înconjurat de o grădină frumoasă așa că nu trebuie decât să ies pe ușa atelierului cinci minute și imediat găsesc inspirație. De asemenea călatoriile mă ajută mult să găsesc surse de inspirație noi, muzeele, albumele de artă.

Am observat că predomină nuanțele de albastru, ce semnificație are pentru tine?

Albastrul este magic!! :). Această culoare are poveste, tradiție, frumusețe, forță și vibrație! În ceramică, acest albastru profund este dat de oxidul de cobalt (un oxid metalic, ce rezistă la temperaturi înalte de ardere). Acum câteva secole bune, albastrul cobalt a fost folosit cu mare măiestrie de către chinezi. Îl foloseau pentru a decora vasele de porțelan (faimoasele blue-and-white wares) și au fost atât de apreciate încât toată Europa s-a îndrăgostit iremediabil de acest albastru așezat pe albul imaculat al porțelanului, și multe manufacturi au încercat să copieze stilul asiatic. La început, chinezii importau albastrul cobalt din Persia și valoarea lui (se spune) era dublă decât cea a aurului. Așa că există multe povești create în jurul acestei culori.

Putem spune că a fost mereu în „trend”, dorit și apreciat… Îmi place să folosesc albastrul cobalt în special la păsări sau la frunzele portocalelor pentru a crea un contrast puternic cu portocaliul fructelor, sau doar din plăcerea de a realiza compoziții monocrome și a mă juca cu tonalitățile lui.

Pentru mine albastrul semnifică libertate, liniște, frumusețe…

Cum decurge o zi din viața artistei Irina Silivestru?

O zi din viața mea de atelier trece destul de repede căci e mereu ceva de făcut. Intru dimineața în atelier (beau o cafea bună, neapărat!) și mă apuc de treabă. Am zile în care mă deconectez total și sunt doar eu absorbită de procesul creativ, și zile mai agitate, când trebuie să fac și lucruri administrative, gen facturi, colete, postări, ședințe foto etc. Dar întotdeauna, oricât de obosită aș fi, de-abia aștept să înceapă o nouă zi și să o iau de la capăt cu totul. Cred că o meserie creativă eliberează multă dopamină în creier :).

De unde se pot cumpăra obiectele ceramice Decartis?

Pentru că nu am (momentan) un shop online, îi rog pe cei interesați de obiectele mele să-mi trimită un e-mail pe adresa irina_silivestru@yahoo.com sau mesaj direct pe Instagram/ Facebook, pentru a putea primi mai multe detalii legate de prețuri, disponibilitate și potențiale colaborări/ comenzi. Am început recent o colaborare frumoasă cu cei de la Modul Cărturești  (București) și, din când în când, pot fi găsite și la ei în magazin obiecte marca Decartis.

Care este cel mai drag obiect pe care l-ai creat?

De-a lungul timpului am avut multe obiecte dragi, dar, dacă ar fi să aleg doar unul la care țin foarte mult (și pe care l-am și oprit) ar fi un platou mare de agățat pe perete, cu un iepure de câmp albastru în anghinări.

Ce alte branduri de ceramică te inspiră?

fotografii: Irina Silivestru

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.