Pentru mine, Marocul a fost dragoste la prima vedere, în urmă cu mai bine de un deceniu. Părăseam pentru prima dată continentul, întâlneam o altă cultură și intram într-o altă lume, una care mirosea a ceai de mentă, a piele tăbăcită și a condimente.
Un articol scris de invitata noastră de astăzi, Anca Sârbu, călătoare de profesie. A fondat agenția Trip2Explore și promovează conceptul de slow travel, fie că vorbim de circuite în America de Sud, Africa sau Europa.
Am ajuns în Marrakech la miezul nopții, am coborât din microbuz direct în piața Jemaa el-Fna și acela a fost momentul în care am știut că Marocul mi-a furat inima pentru totdeauna. E copleșitor să fii acolo, în cea mai mare piață din nordul Africii, în fumul lămpilor, sub sunetele tobelor triburilor Gnawa, printre dresori de cobre sau maimuțe, vânzători care-și strigă marfa, vraci cu leacuri miraculoase, tajine și multă, foarte multă vâlzoleală.
Marrakech
Am crezut că emoția e de la tot noul care mă înconjura, de la primul impact, de la ceva ce n-am mai văzut. Dar m-am îndrăgostit de Maroc și a doua oară, și a treia, și a patra. De atunci, am vizitat Marrakech de peste 40 de ori, am locuit acolo ani întregi, m-am măritat în Maroc și de fiecare dată mă încearcă același sentiment: aparțin cumva locului și nimic, nimic pe lume nu-i seamănă.
Prin prisma profesiei, sunt suficient de norocoasă să văd lumea. Am călătorit prin multe locuri și mereu am încercat să găsesc părți din Marrakech. Nimic, nicăieri nu seamănă și pentru mine Marrakech rămâne cel mai frumos oraș din întreaga lume. Diferența dintre Marrakech și orice alt loc din lume e sufletul.
Și mai e lumina, una mieroasă cum nu mai găsești în altă parte, care face ca la asfințit clădirile ocru să se confunde cu pământul și cu soarele. Nu o spun doar eu, scriitori celebri, artiști, designeri, turiști, sunt mulți cei care au fost vrăjiți de lumina marocană. Lumina din Maroc i-a redat culoarea lui Yves Saint Laurent și e doar un exemplu.
Dar cel mai fascinant pentru mine este că Marocul are câte ceva pentru fiecare, oricât de năzuros ar fi. Cred că descrierile cu „Maroc, țară a contrastelor” nu sunt tocmai corecte. Maroc este țara diversității, în toate formele ei, și despre asta aș vrea să vă povestesc, despre Marocul meu, dincolo de clișeul deșertului și al selfie-urilor cu caprele suite cu forța în arborii de argani, obicei pe care nu îl susțin deloc și așa-zis obiectiv pe care nu îl vizitez niciodată cu turiștii, în circuitele pe care le organizez.
Dincolo de clișee
Marocul, țara minaretelor și a deșertului – poate fi o descriere corectă a acestei țări, dar e una comercială. O altă față a Marocului este cea ca destinație pentru schi. Chiar dacă nu este prima țară la care te gândești când vine vorba de sporturi de iarnă, Marocul găzduiește singura stațiune de schi din Africa de Nord: Oukaïmeden, o destinație mai ieftină și mai puțin aglomerată decât cele europene. Iar fabulos este că de acolo, de pe Atlasul Mare, ești înconjurat de zăpadă și, într-o zi senină, poți vedea deșertul.
Apoi mai sunt igoudarurile, acele vechi granare ale sudului Marocului, mai mult decât simple depozite. Practic prima formă de bancă din lume, igoudarurile sunt adevărate capsule ale timpului. Am avut privilegiul de a pătrunde în câteva dintre ele, după ce am pornit într-o adevărată aventură pentru a găsi cheile uriașe, de aproape 30 de centimetri, care le deschideau.
A fost nevoie să vorbesc cu bătrânii satului, să mă pierd în labirinturile memoriei lor, să descifrez un limbaj străvechi – darija – pentru a obține aceste comori. Înăuntru, am descoperit un univers uitat: pereți de pământ bătătorit, mirosul înțepător al timpului, obiecte vechi care șopteau povești despre o viață simplă, dar plină de demnitate.
Zona de coastă și toate satele pescărești. Când vorbim de Maroc, ne gândim la deșert, dar foarte rar asociem Marocul cu marea și oceanul, cu acele sate pescărești fermecătoare, cu bărci colorate și ferestre vopsite în albastru, neatinse încă de comercial. Essaouira este un oraș magic, aproape mistic, nu-i de mirare că Hendrix, de exemplu, s-a îndrăgostit de acest loc, ba chiar și-a cumpărat și o casă acolo.
Dar satele cu un mic restaurant de pește, cu doar câteva pensiuni sau Airbnb-uri, precum Imsoanne, perfecte pentru surf și kitesurf, departe de aglomerație sau agitație. Iar coasta nordică a Marocului, în special în zona Nador, oferă o experiență cu totul diferită față de cea a litoralului atlantic. Aici, Mediterana își dezvăluie apele limpezi și plajele cu nisip fin, asemănătoare celor din insulele grecești. Peisajul este unul mai stâncos, cu golfulețe secrete și faleze impresionante.
Luxul marocan. Auzim despre sărăcie, mizerie și sunt și acestea o realitate. Dar Marocul are un lux elegant, fin, deloc ostentativ, foarte diferit de alte destinații de lux din Orientul Mijlociu, precum EAU sau Qatar. Doar câteva exemple: Kasbahul Tamadot, undeva în Munții Atlas, aparține lui Richard Branson și oferă o combinație unică între confortul modern și farmecul tradițional marocan. Aici, luxul este discret și elegant, în acord cu valorile locale.
Și, dacă ne întoarcem puțin în mult-iubitul meu Marrakech, aici poți mânca pe săturatelea cu localnicii, în stradă, cu 3 euro și imediat poți merge la o cafea în luxosul și rafinatul La Mamounia, declarat de celebra publicație Conde Nast Traveler drept cel mai frumos hotel din lume. Sau, alături, la Royal Mansour, un alt hotel de lux cu niște grădini spectaculoase. Ori, de ce nu, poți mânca o prăjitură delicioasă în așa-numitul cartier al lui Ronaldo din Marrakech.
Am explorat sute de cazări în călătoriile mele, de la hoteluri de lux până la hosteluri, în America, Asia sau Africa, dar nimic nu m-a impresionat atât de mult ca riadurile marocane. Curțile interioare, cu fântâni arteziene și plante exotice, te transportă într-o altă lume, iar decorurile tradiționale, cu mozaicuri și sculpturi elaborate, îți creează o atmosferă de poveste. Desigur, nu orice riad este o opțiune potrivită și o experiență pozitivă.
Souk Bab el Khemis, într-un colț de medină în Marrakech, este un alt loc pe care îl ador. Printre mormane de obiecte vechi, poți descoperi comori ascunse: o oglindă venețiană, un ceas de buzunar antic, o lampă de alamă, uși de lemn din sudul Africii, covoare, cântare, orice. Joia este zi de târg și pentru mine e de fiecare dată o bucurie să caut comori prin ateliere și străzile prăfuite ale pieței.
Dincolo de căile bătătorite
Marocul dă dependență, te atrage mereu, odată ce l-ai înțeles. Din fericire, nu pe toată lumea! Există acest tip de turism pe repede-înainte, de bifat obiective, de văzut orașele imperiale, de pozat caprele în argani. E firesc cumva că nu vrei să te reîntorci, n-ai descoperit nimic, ai bifat doar niște obiective. Marocul poate fi foarte, foarte diferit în funcție de cum alegi să îl vizitezi.
Poate fi acea destinație boemă (v-am zis că Marrakech e pentru mine este nu doar cel mai frumos oraș din lume, ci și cel mai romantic?) sau poate fi un loc aglomerat, murdar sau ticsit de autocare de turiști.
Desigur, nu exclud grădinile fabuloase, palatele impresionante, le includ mereu în circuitele mele. Dar recomand întotdeauna căile nebătătorite, chiar dacă ele duc spre El Bahia, spre Sahara sau spre alt obiectiv foarte turistic. În afara căilor bătătorite se află drumul kasbahurilor, printre palmieri, și sate berbere unde poți bea un ceai de mentă cu localnicii. Aici ar mai fi Dakhla, în sudul Marocului, la granița cu Mauritania, un paradis pentru kitesurf. Sau Assahila, o minune de orașel la Atlantic, nu foarte departe de Rabat.
Cert este că Marocul înseamnă mult mai mult decât clișee. E liniște și zarvă, tocmeală, chemarea muezinului, culoare, sărăcie și lux (dar ce lux cu bun gust și nimic opulent!), riaduri, hamali și măgari, culoare, lumină, rooftopuri cochete, deșert, ocean și schi.
Marocul e o stare de spirit, e emoție și e cel mai frumos loc din lume, dacă îi dai timp să-l descoperi și să-l înțelegi.
Fotografii: arhivă Anca Sârbu
