Între 7 și 9 decembrie se desfășoară la New York festivalul de film Making Waves: New Romanian Cinema, organizat de Asociația Film ETC în parteneriat cu Jacob Burns Film Center, cu sprijinul Trust for Mutual Understanding și al donatorilor individuali. Evenimentul a ajuns la cea de-a 16-a ediție și prezintă o selecție de patru filme românești recent lansate, semnate de regizorii Radu Muntean, Bogdan George Apetri, Eugen Jebeleanu.
articol pentru Curatorialist.ro de Elena Coman, redactor teatru
Corina Șuteu, președintele festivalului, ne-a vorbit într-un interviu despre începuturile și evoluția Making Waves, echipa care face totul posibil de peste 15 ani și crezul puternic în potențialul filmului românesc.
Curatorialist: Care este povestea Making Waves: New Romanian Cinema și cum s-a născut festivalul?
Corina Șuteu: Festivalul „Making Waves”, în formula de acum, diferită de cea care a functionat sub patronaj ICR New York până în 2012, s-a născut, în primul rând, din dorința de a dovedi că un eveniment cultural de valoare poate supraviețui crizelor politice din România și haosului de valori pe care îl produc asemenea crize. Sigur, festivalul are șansa unor parteneriate extraordinare în New York, cele cu Film Society of Lincoln Center, Brooklyn Academy of Music (BAM), Film Forum, Jacob Burns Film Center, dar și a faptului că, împreună cu Oana Radu și Mihai Chirilov, suntem o echipă multi-funcțională, dedicată și, fără falsă modestie, vizionară și competentă.
Datorăm mult Trust for Mutual Understanding pentru susținerea financiară din fiecare an, dar și unor donatori generoși și fideli, precum Adrian Ghenie, Ștefania Magidson, Șerban Savu, Marie France Ionesco, Ed Blau, Andrei Both, Roman Tolici, Mihai Pop, Andrew Solomon… și multor altora.
Nu în ultimul rând, datorăm o reverență incredibilei resurse de talent a regizorilor de film din toate generațiile. Au fost momente când lumea credea că interesul pentru ei se va stinge și fiecare an dovedește contrariul.
În perioada aceasta ne-am adaptat, facem și o formulă „live”, și una online. Cred că prezența filmului românesc în Statele Unite ale Americii a avut mult de câștigat din perseverența de care noi trei am dat dovadă organizând festivalul în fiecare an, indiferent de dificultăți.
Festivalul are în spate o tradiție de 15 ani. În ce fel a crescut și s-a schimbat în decursul acestor ediții?
Imediat după 2012 s-a modificat mult – am avut încă o țară invitată, am făcut restrospective, am lucrat cu o echipă la Film Society of Lincoln Center, apoi cu alta la BAM, am lansat seria de la Jacob Burns Film Center, am putut programa filme exact așa cum ne doream, dar, pe de altă parte, am trecut prin multe turbulențe de coordonare și management, fiindcă nu mai locuiam în New York, asiguram cu o echipă foarte mică toată munca făcută înainte de un grup mai mare, pentru fiecare ediție efortul de strângere de bani și de producție a fost tot mai complex.
Nu am primit din România vreo recunoaștere oficială pentru munca depusă, în afară de premiul AFCN obținut acum câțiva ani și asta e destul de trist, dar e coerent cu ceea ce se petrece la un nivel mai general în România cu inițiativele substanțiale.
Ce vă propuneți cu fiecare ediție Making Waves?
Ne propunem să aducem în fața publicului american, închegată, o selecție a filmelor pe care le considerăm cele mai bune ale anului în curs. Dar ne propunem și să invităm actori și regizori din România, în dialog cu publicul din SUA, să păstrăm interesul pentru filmul românesc. Prezența anuală a unui astfel de eveniment este extrem de importantă.
Călătoria unui film românesc de aici și până în SUA pare extrem de lungă. Cât de ușor este să organizați un astfel de festival într-un spațiu atât de versatil și de variat din punct de vedere al entertainment-ului precum New York?
E dificil, dar provocator. Având parteneri cu reputație instituțională atât de solidă, ca cei enumerați mai sus, e, însă, mai ușor. Ceea ce a fost spectaculos este că, de-a lungul celor 15 ani, am avut și o prezență consistentă în presa americană, mai ales în New York. E esențial.
Making Waves și-a adus aportul consistent la promovarea noului val al cinematografiei românești în spațiul american. Cum este perceput filmul românesc de acest public?
Publicul care a urmărit din 2006 încoace festivalul este un public de-o imensă fidelitate, curiozitate și deschidere. Filmul românesc e perceput ca original, surprinzător, uneori dur, „film de autor”… oricum, film de artă. Pentru americani există film de public și film de artă. Uneori aceste categorii se suprapun, dar în New York, în mod special. Publicul este extrem de cosmopolit, și filmele noului val au avut și au în continuare susținerea necondiționată a criticii și a publicului. Asta e rar.
Există o perspectivă diferită, un filtru mai detașat și mai obiectiv, prin care sunt înțelese filmele românești aici?
Da, e o perspectivă diferită. Nu știu dacă ea e mai obiectivă, dar este, uneori, total diferită de receptarea din Europa sau de cea din România.
Ce titluri include selecția celei de-a 16-a ediții Making Waves și care vor fi invitații speciali prezenți la New York între 7 și 9 decembrie?
Programul este aici: https://makingwaves.filmetc.org/festival/mw16-films/.
Aș adăuga doar că este o ediție concentrată pe filme cu subiecte intense, relevante, dar stranii, și cu roluri foarte bine interpretate. Mă bucur că Ioana Bugarin va fi prezentă, ar fi trebuit să fie și Eugen Jebeleanu, dar au fost complicații legate de viză în perioada Covid. De asemenea, Bogdan George Apetri, care locuiește în New York, va fi la ambele proiecții ale filmelor sale, „Neidentificat” și „Miracol”. Avem însă o soluție online, așa încât publicul va avea un dialog virtual sau real cu noi, ca organizatori, și cu o parte dintre artiști.
Indiferent de cultura din care facem parte, ne întâlnim și descoperim lucruri unii despre ceilalți prin artă. Ce credeți că au în comun cultura românească și cultura americană și de ce reușește filmul să contureze un front comun între cele două?
Cred, în general, că arta este un limbaj comun. Culturile sunt determinate de contexte, arta nu este, atunci când are valoare…
O dovadă a adaptării evenimentelor culturale la noua realitate este chiar formatul hibrid pe care îl adoptă Making Waves anul acesta: o selecție prezentată în format fizic, în sala de cinema de la Jacob Burns Film Center, urmată de un program online, lansat la începutul lui 2022. Care a fost motivația de a oferi ambele componente?
Echipa noastră crede că ne îndreptăm, încet, încet, către aceste formate, hibride. A nega faptul că mediul online ocupă un teritoriu tot mai mare, mai ales pentru cinema, dar nu numai, ar fi o greșeală. Deocamdată tatonăm cele mai potrivite formate. Vom vedea, în timp, care este formula cea mai fericită.
În această perioadă extrem de delicată pentru sectorul artistic, continuitatea unui festival de tradiție ca Making Waves este necesară și privilegiată. Cu ce gând optimist vă îndreptați către această ediție a festivalului?
Ce întrebare grea…
Mă îndrept către această ediție cu gândul că Oana, Mihai și cu mine facem un lucru care ne place și care, indiferent de dificultăți, a continuat să existe. Că acest eveniment servește un scop dezinteresat, adică este în acord cu valorile pe care le avem toți trei. Că nimic din energia, umorul și pasiunea pentru cinema care ne-au mobilizat la început nu a murit. Totul s-a transformat, dar ele au curs în continuare; e necesar să dai stabilitate lucrurilor în care crezi!
articol pentru Curatorialist.ro de Elena Coman
Prietenă cu scrisul de când mă știu, povestesc despre câte-n lună și-n stele. Fascinată de teatru, caut cheia unor lumi (im)posibile, din care să prind bucăți pe hârtia virtuală. Pasionată de marketing, pun cuvintele și evenimentele în culori. Prezentă pe social media, caut permanent surse de inspirație. Dependentă de oameni și de soare, cred în „carpe diem!” și în „împreună”.