Anul trecut am descoperit un nou hobby. Nu știu dacă a avut legătură cu pandemia, cu statul mai mult acasă, cu faptul că aveam destul de mult timp liber sau că mama și-a pierdut interesul pentru plante în timp ce eu mi-l descopeream. Mama vrea acum să exploreze lumea, iar eu vreau să îmi bag mâinile în pământ și să vorbesc cu plantele. Fiecare are un alt mecanism de apărare, dar ce este clar e că la noi în STOL nu se lâncezește.
Sincer, totul a început cu remușcările pe care le simțeam când aruncam un sâmbure de avocado. Așa a pornit expediția mea, să îi plantez și să mă mândresc acum cu vreo cinci plăntuțe de avocado care parcă îmi zâmbesc din diferite colțuri ale casei.
A continuat cu propagarea plantelor mamei, în special cu cea de tip Monstera. Ce avea ea erau prea mari pentru colțurile pe care voiam eu să le însuflețesc cu un strop de verde. Pentru că plantele sunt vii, eu cred că au suflet, le place să stea la soare și să le pun din când în când muzică, care variază de la The Weeknd, la Imagine Dragons, Sam Smith, și chiar Maluma sau anotimpurile lui Vivaldi.
Și pasiunile se „propagă”
Am transmis această pasiune și soțului, care, anul acesta, mi-a luat plantele de avocado la el în birou, unde intră soare toată ziua pe ferestre. Apoi, el a dus pasiunea de familie mai departe, plantând în grădină roșii și plante aromatice, precum busuioc sau pătrunjel. A fost o experiență interesantă, dar ne-am dat seama că o grădină consumă multe resurse fizice și nu știm dacă o vom repeta la anul.
Nu suntem singurii Millennials care au adoptat plante în acest timp. Citind zilnic newsletter-ul Concentrat, al echipei DOR, am realizat câți suntem. În plus, am descoperit și că există grupuri de Facebook unde poți face schimb de plante…pentru cei care au propagat prea multe Monstera.
Sentimentul după ce plantez este diferit. Nu este ca atunci când scriu, și sunt entuziasmată, nici ca cel după ce fac sport, și apoi mă relaxez. Pot să îl asemăn un pic cu grija față de cei dragi și o mândrie aparte.
Plantele nu lâncezesc!
Iar asta mi-a adus aminte de un articol pe care l-am citit la începutul anului despre cuvântul “languishing” (paywall) sau lâncezind. Nu știu de ce, dar nu mi-a plăcut acest cuvânt. Poate să fie pentru că toată lumea vorbea despre el sau pentru că nu am simțit că mi se potrivește.
Eu nu lâncezesc, vreau, dar, de cele mai multe ori, nu pot. Eu mă relaxez făcând. În schimb, plantele se pare că apar ca exemple pentru languishing, dar eu nu le-am văzut așa. Înțeleg că ele pot părea că lâncezesc pe timp de secetă, când încearcă să nu folosească prea multe resurse pentru supraviețuire.
Însă, mie, îmi oferă o nouă lecție în fiecare săptămână. În ultimul an, plantele m-au (re)învățat să trăiesc dacă pot spune asta. Mi-au exemplificat, ca într-un film, ciclul vieții. Îmi arată și mă iartă dacă le ud prea mult sau prea puțin, încă învăț. Renunță la frunze ca să facă loc altora noi, să nu mai spun că “plâng” dacă cumva sunt rănite, iar astea sunt doar câteva exemple.
Lecțiile plantelor
Plantele m-au învățat că secretul este să te folosești de ceea ce ai în jur, iar că fiecare lucru trebuie făcut la timpul potrivit. Dacă primești apă, atunci este timpul să aduci schimbări, să renunți la o frunză, ca să apară alta. Dacă omul uită să îți dea apă, atunci nu are rost să te încăpățânezi să schimbi ceva, ci să fructifici ce ai – de exemplu, dacă există umezeală în aer, unele plante o absorb ca să își satisfacă “setea”.
Anul acesta, ca în fiecare an, grădina arată fenomenal. Toți copacii au înflorit, dar nu toți au făcut fructe. Unii s-au înălțat și acolo s-a dus toată seva lor, nici măcar frunzele nu și le-au mai menținut verzi.
Părul pe care l-am plantat când s-a născut copilul nostru a rodit pentru prima dată, dar nu a dus mai departe dezvoltarea fructelor pentru că nu a avut condițiile necesare. A plouat mult și nu a avut parte de soare pentru fotosinteză când fructele aveau nevoie de asta, așa că a renunțat la ele.
Vezi unde bat?
Ai impresia că sunt un grădinar care a experimentat asta ani de zile și a citit multe la viața lui, dar află că nu am citit nimic și nici nu am experiență. Învăț zi de zi privind natura. Atât. Nu am obiceiul să îmi transform pasiunile în obsesii, le iau ușor, așa cum vin.
Grădinăritul te învață reziliență, să nu ai așteptări să plantezi și să culegi roade an după an. Să apreciezi lecțiile vieții, că se poate ca, după multe luni de muncă, seceta să pună capăt roadelor, pe noi ne-a cam lăsat fără caise, prune și roșii, dar să găsești voința să o iei de la capăt anul următor, poate chiar investind într-o seră.
Ce am descoperit este că îmi plac plantele verzi, adică cele fără flori colorate. Mă descurc bine cu plantele care nu necesită apă la câteva zile, eu le ud o singură dată pe săptămână, dar mă iartă dacă le pun mai multă, iar apoi uit să le ud timp de două săptămâni.
Există plante pentru fiecare om, trebuie doar să le găsești pe cele care ți se potrivesc. Dacă ești la început, eu recomand Monstera, aloe vera, dracaena, ficus, limba soacrei, planta păianjen, ferigi sau Potos. Acestea te iartă dacă le uzi prea mult sau prea rar, ideal este sa nu lași apă în vas și să aștepți să le uzi când s-a uscat pământul. În plus, purifică aerul din camere.
Concentrează-te pe țeluri mici și vei fi surprins, totul începe cu un sâmbure. Dacă vrei să vezi cum să plantezi un avocado, am făcut aici un vlog, iar dacă vrei să descoperi mai multe despre grădinărit, am găsit aici un ghid pentru tine.
Tu ce lecții ai învățat în ultimul an? Aștept să îmi spui și ce pasiuni îți ocupă timpul sau ce plante ai adoptat. Apropo, trebuie să vezi acest clip al lui Julie Nolke.
fotografii via UNSPLASH
