Sunt zile în care îmi doresc ca machiajul pe care îl port să îmi reflecte starea de spirit. Vara mă inspiră cel mai mult în acest sens datorită multitudinii de culori și texturi pe care le descopăr în natură. Întotdeauna mi-a plăcut să mă deconectez când merg în vacanță pentru a mă întoarce încărcată de energie și inspirație.
articol pentru Curatorialist.ro de Mihaela Cherciu, make-up artist
Culorile intense sau pastelate ale cerului și ale apei la anumite ore din zi, norii texturați, grafismul stâncilor, fascinația pentru structurile organice ale scoicilor influențează profund fiecare aspect al muncii mele creative.
Mi-am păstrat inspirația pentru modelele pe care le machiez la ședințe foto, dar, în ceea ce mă privește, am fost mereu mai reticentă în a mă machia colorat. De curând, am simțit nevoia să explorez mai mult această zonă și vreau să împărtășesc mai multe moduri moderne de a folosi culoarea în machiaj în vara 2021. Ele vor complimenta diversitatea de culori de ten și de ochi.
De multe ori am fost întrebată care este cel mai bun mod în care putem folosi mai mult de o culoare, cum putem incorpora o culoare intensă într-un machiaj, sau ce texturi se potrivesc dacă ne dorim buze și pleoape colorate simultan.
Am făcut o selecție de imagini în care poți vedea câteva exemple despre cum putem folosi culoare în machiaj, unele chiar din arhiva personală.
TEXTURI AERATE
Pentru a realiza acest tip de smokey eye colorat, ai nevoie de o culoare de fard într-o textură mată și două pensule: o pensulă cu care vei aplica culoarea și una cu care o vei amesteca creând efectul de blending.
Aplică un corector și un primer pe toată pleoapa. Apoi, cu o pensulă plată, aplică fardul colorat într-o formă ce depășește pliul pleoapei.
Folosește pensula de blending pentru a amesteca culoarea pe pleoapă până simți că trecerea dintre fard și culoarea pielii este uniformă.
Model: Nara Jackson | Make-up: Mihaela Cherciu | Foto: Raluca Margescu
Recomandarea mea: MAC COSMETICS Fard de ochi RED BRICK | TOO FACED Shadow Insurance Original Eye Shadow Primer | PENSULĂ MACHIAJ LEONARDO 62 FARD | PENSULA MAKE-UP LEONARDO 30 BLENDER MARE, PĂR DE VEVERIȚĂ
PASTELURI COLORATE
Un look îndrăzneț, care poate fi realizat foarte ușor cu câteva creioane colorate rezistente la transfer sau tușuri sub formă de gel. Ai nevoie de câteva pensule plate de dimensiune mică și câteva culori. Joacă-te pe pleoape cu linii colorate juxtapunându-le după bunul plac. Pentru un efect armonios folosește două sau trei nuanțe pastelate.
Make-up artist: Shayna Gold
Recomandarea mea: MAKE UP FOREVER Aqua Resist Color Pencil | EYELINER GEL MAKE-UP ATELIER PARIS EMW EMERALD GREEN | PENSULA TUȘ ȘI BUZE LEONARDO 44, PĂR SINTETIC
BLUSH TOUCH
Puțin fard de obraz va crea acel efect de piele proaspătă și sănătoasă, dar și un efect de lifting în funcție de locul unde este aplicat. În ceea ce privește textura, putem găsi blush sub forme cremoase, fluide sau compacte. Eu prefer un blush cremos pentru efectul luminos și natural pe care îl oferă. Optează pentru un blush într-o nuanță peachy dacă tenul tău are un subton cald, sau o nuanță rose, dacă tenul tău are un subton rece.
Recomandarea mea: Lancôme Teint Idole Ultra Wear Blush Stick | DIOR Diorskin Blush Rouge Blush
CONTRAST COMPLEMENTAR
La acest makeup este foarte important să echilibrezi tonurile complementare pe care le alegi. În acest caz, albastrul a fost cel mai intens dintre ele, fiind complementat de un ruj nude-oranj de o intensitate mai slabă. Poți aplica tehnica de smokey eye colorat despre care am scris mai sus, adăugând un ruj în culoarea opusă celei de la ochi. Menține același tip de textură mată la ochi și la buze pentru a avea un look armonios.
Makeup Artist: Ciara O’Shea
Recomandarea mea: SHISEIDO ColorGel LipBalm | CLINIQUE All About Shadow Single Soft Shimmer
articol pentru Curatorialist.ro de Mihaela Cherciu
Sunt un make-up artist specializat în arte vizuale. Mă inspiră oamenii pe care îi întâlnesc și natura. Am abordat ceea ce fac cu foarte multă pasiune și pot spune că stilul meu se situează la intersecția dintre modă și pictură.