Aceasta e o întrebare pe care mi-o pun aproape zilnic, înainte de culcare. Ce am făcut frumos pentru mine: pentru sufletul meu, pentru trupul meu, pentru familia mea, pentru cariera mea, pentru mediul înconjurător? Sunt deja ani buni de când sunt mult mai atentă la fiecare detaliu al vieții de zi cu zi și în care încerc să fiu mai responsabilă.
Poate că sunt cuvinte mari, a fi responsabilă de mine însămi și de toate deciziile pe care le iau, însă luate de-a fir a păr, par chestiuni normale, de bun simț, decizii ușor de luat zi de zi, ușor de implementat și repetat, până să devină obișnuință: un zâmbet larg cu care să îți începi ziua, o vorbă bună vecinului pe care îl întâlnești la lift, o zi de voluntariat la un centru de animale, un „Te iubesc!” spus mai des mamei, un obicei nou de reciclare a plasticului, mai puțin shopping compulsiv, o mașină hibrid.
Lucruri mici, pentru efecte mari. Sustenabilitate luată pas cu pas, one day at a time.
Anii de călătorit prin lume mi-au oferit o perspectivă mult mai largă a obiceiurilor pe care persoanele din diferite țări le au, despre modul lor frumos de a trăi, despre felul în care aleg să își îmbunătățească și ușureze fiecare zi.
Am învățat că într-adevăr contează enorm de mult să începi ziua cu soare, că luxul înseamnă să te trezești devreme, să îți bei cafeaua pe balcon sau pe terasă și să te plimbi pe plajă 15-20 de minute, după răsărit. Sau să lași roua să îți mângâie tălpile înainte de a-ți pune încălțămintea.
De la cubanezi am învățat că fericirea vine din dans și bună dispoziție, de la danezi că mobila simplă, minimalistă face parte din rețeta fericirii.
Iar de la islandezi am prins dragul unei veioze cu lumină caldă, aprinsă seara în casă. Și mi-am propus să aplic în viața mea de fiecare zi aceste învățături atât de banale, alături de altele și mai responsabile: de la germani mi-a fost clar că trebuie să reciclez, de la emiratezi am învățat să fiu modestă (ce surpriză, nu-i așa?), iar grija pentru mediu e o lecție ce am primit-o tocmai din jungla mayașă.
Și, de fiecare dată, m-am întors acasă chitită să fac bine. Mai bine. Pentru mine, familia mea, mediul care mă înconjoară.
Ce am făcut? Am luat mici decizii.
Am încercat cât de mult mi-a fost posibil să nu fac risipă de mâncare: gătesc aproape zilnic, folosesc alimente proaspete și caut rețete exotice; mi-am spus că trebuie să reduc plasticul, așa că am recipiente de sticlă pe care le refolosesc în funcție de trebuințele casei.
Mi-am propus să fac shopping cât mai puțin, iar, când cedez tentației, să fie materiale naturale, să aleg mai puțin, dar mai durabil: să fie bumbac, mătase, cașmir, dar și să merg către piese pre-owned.
Să mă laud oare cu toate comorile găsite pe grupurile de Facebook din România și Dubai? Voi spune doar că mi-am găsit rochie de mireasă Vera Wang de-a dreptul spectaculoasă, la un sfert de preț și care vine cu o poveste de dragoste și o energie fantastică.
De curând, am avut parte o scurtă vacanță în țară să îmi mai alin dorul de casă și am avut ocazia să condus un autoturism hibrid, în asentimentul obiceiurilor ultimilor ani, gând la gând cu dorința de sustenabilitate aplicată detaliilor zilnice. Iar asta mi-a adus mare plăcere.
Proaspăt lansatul Mercedes Clasa A Plug In Hybrid a fost, de altfel, prima mea experiență cu o mașină cu două motoare și a fost, într-adevăr, una foarte plăcută.
Iar confirmarea că și această acțiune, de a conduce un astfel de autoturism, contribuie la principiile de a face frumos și responsabil zi de zi, mi-a adus reale satisfacții.
Autoturismul are, după cum spuneam, două motoare: unul electric, cu autonomie de 70 de km, ideal pentru deplasările în oraș între casă și birou sau între întâlniri; acesta este foarte silențios, făcând experiența condusului și mai plăcută.
Cel de-ai doilea motor este termic, trecerea de la unul la celălalt se face automat, fără nicio acțiune suplimentară din partea șoferului; acesta este ideal pentru ieșirile de weekend, de mers la munte, de exemplu.
Experiența mea a fost exact așa: am stat câteva zile în București, iar în weekend am dat o fugă la munte, alături soțul meu, și el pasionat de tot ceea ce înseamnă tehnologie, mașini, dar și sustenabilitate și grijă pentru sănătate și mediu.
Curând se va face un an de când m-am mutat în Emiratele Arabe Unite alături de el, facem echipă bună împreună, avem parte de tot felul de experiențe inedite, căutăm să testăm produse care să ne facă viața mai ușoară și mai frumoasă și plănuim casa visurilor, pe care o vom construi după aceleași principii.
Despre mine, strict, mai pot spune că, în aproape un an aici, am absorbit informație și am observat obiceiuri ale celor pe care îi întâlnesc, să „fur” lucrurile bune de la ei.
Un lucru e cert: atunci când ești expus contrastelor, poți judeca limpede, iar atunci când ai acces la tot ce ți-ai putea dori, te gândești de câteva ori înainte să iei o decizie. De când sunt aici, am avut ocazia să îmi reconfirm multe convingeri, mai ales una profundă: vreau să fac (ceva) frumos în fiecare zi.
Pentru mine, familia mea și pentru mediu care mă înconjoară.
Și, tot aici, am început să apreciez vegetația, pădurile, verdele munților mei dragi de acasă, de care trebuie să avem și mai multă grijă.
Un prim pas pentru a face asta: alege o mașină hibrid!