Durata: 4 minute“Salut, azi ți-ai iubit corpul? Asta te-ar întreba o sâniziană dacă ar avea glas. Apoi ți-ar spune că ai un corp ca să-l iubești. Că picioarele, sânii, fundul, buzele, sunt toate acolo, la locul lor, pentru ca tu să fii femeia asta faină în fiecare zi” – cu acest mesaj și sfat, deopotrivă, ne întâmpină echipa Sânizienelor pe site-ul lor.
De la Sâniziena la Asociația COMMA
Proiectul Sâniziene este la intersecția artei cu activismul social pentru ajutorarea femeilor care au fost victime ale abuzurilor sexuale. Inițiativa îi aparține lui Beatrice Anne-Mary, o tânără din Suedia, venită la Cluj pentru a studia Medicina, supranumită “Our Lady and Saviour” în interiorul comunității.
Odată cu sosirea aici, Beatrice a văzut o serie de probleme ignorate din societatea românească, cum ar fi cele legate de abuzurile sexuale și, cu stupoare, a realizat că, spre deosebire de Suedia, în România nu există niciun centru dedicat sprijinirii și consilierii victimelor acestui tip de abuz.
Astfel, ea a luat decizia deschiderii în 2019 a Asociației COMMA, ca ONG care să lucreze în domeniul drepturilor sexuale și reproductive în România (inclusiv intorducerea educației sexuale în școli) și care să acționeze drept prim centru de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale.
Sâniziene este un proiect artistic colaborativ, demarat tot de Beatrice, în 2018, al cărui scop este de a atrage atenția asupra necesității femeilor de a-și iubi și accepta propriul corp, altfel spus de a avea o relație sănătoasă și frumoasă cu trupul lor.
În cadrul proiectului, o serie de obiecte ceramice vechi, reciclate, sunt transformate în vaze cu sâni, o transpunere artistică a iubirii pentru corpul feminin. Toate veniturile obținute prin vânzarea acestor vaze Sâniziene sunt donate în totalitate proiectului Ușa Galbenă desfășurat de Asociația COMMA.
Am stat de vorbă cu Miruna, una dintre voluntarele proiectului Sâniziene, pentru a afla mai multe despre proiect și scopul său umanitar.
De ce au fost alese vazele cu sâni ca obiecte artistice în cadrul proiectului Sâniziene?
Vazele cu sâni, cunoscute în online ca “pleasure pots” nu sunt o inovație, dar sunt un răspuns la niște probleme pe care noi nu știam că le avem.
Dorința noastră e de a obișnui publicul cu corpul feminin și de a-l ajuta să înțeleagă că nu e un obiect sexual.
E un corp, face minuni doar pentru că există în splendoarea lui, oricare ar fi ea, nu ar trebui să îl ascundem sub straturi de cârpe ca să ne simțim în siguranță.
Cum ajunge un vas vechi, reciclat drept o sâniziană?
Strângem borcane, vaze vechi, diverse sticle. Ne stresăm prietenii și chioșcurile din jurul blocurilor pentru tot ce înseamnă material de bază. Apoi, le îmbrăcăm cu lut, le construim toți sânii pe care i-am văzut vreodată, cum îi ințelegem și noi, le sigilăm și le trimitem la drum.
Câte persoane sunt implicate acum în acest proiect?
Oficial, Sânizienele voluntare sunt 8 fete: 4 în București, 4 în Cluj. Practic, în proiect sunt implicați și vecinii, prietenii și colegii noștri, iar noi suntem în strânsă legatura cu Beatrice și Asociația COMMA.
În sinea noastra suntem doar niste fete care încearcă să ajute alte fete. Fiecare se ocupă cu altceva în viața ei de zi cu zi, Sânizienele sunt oportunitatea noastra de a-i mulțumi universului că ne-a adus în punctul vieții în care putem să dăm mai departe.
Cum se manifestă sprijinul Asociației COMMA pentru victimele abuzurilor sexuale?
Problemele sunt mari, avem o completă lipsă de înțelegere a traumei produse de viol, nu știm să ne iubim, ne rușinam și ne închidem în sinea noastră ca femei, fără să putem să fim capabile să cerem ajutor de cele mai multe ori pentru ca ne-am obișnuit ca ajutorul să nu vină.
Asociația COMMA răspunde înseși acestei probleme – oferă două tipuri de sesiuni de terapie cu psihologi profesioniști, pentru femeile violate ca adulți și femeile violate în copilărie, care încep cu câte o ședință de grup cu capacitatea de 15 persoane și continuă cu un pachet de 8 ședințe individuale și în același timp, ceea ce numesc “prietene de sprijin”, persoane al căror rol e fix acesta, să fie alături de fetele care au nevoie de puțin sprijin.
Ai o estimare cam câte vaze au fost vândute până acum, implicit câți bani au fost obținuți pentru sprijinirea Asociației COMMA?
Vazele sunt la plimbare de 3 ani, atât din Cluj cât și din București. Se strâng bani variabil, în funcție de capacitatea noastră de a crea și disponibilitatea oamenilor. Am primit și mult sprijin din partea unor businessuri locale, precum Paninaro și Studio55 Beauty, care au organizat licitații pentru donații. Toți banii merg în contul Asociației Comma, care se ocupă de organizarea ședințelor anonime de terapie pentru femeile violate.
Câte persoane au beneficiat până acum de sprijinul Asociației COMMA?
Câte persoane, noi Sânizenele, nu știm. Sperăm că multe. Sperăm că am ajutat nu numai sufletele abuzate cu sesiunile de terapie oferite de Asociația COMMA, cât și oamenii care au stat pe lângă noi și au înțeles puțin mai mult din ce înseamnă femeile din jurul lor.
Dacă știi persoane care au fost victime ale abuzului sexual și care au nevoie de ajutor, direcționează-le către Asociația COMMA.
fotografii: Sâniziene