Prima mea amintire despre smochine este cea a unor fructe deshidratate, extrem de dulci și lipicioase, și fără un gust pregnant în afara acelui dulce pe care îl găseam ca fiind … prea dulce.
De aceea, multă vreme nu m-am omorât după smochine. Nu le descoperisem, însă, pe cele proaspete, fructe moi și suculente, dulci atât cât trebuie, cu o textură aparte (micile semințe îți seduc toate simțurile) și o aromă plăcută de copt și soare.
Acum, însă, când vine sezonul smochinelor, mă bucur ca un copil, mâncându-le la gustările de fructe sau folosindu-le în diferite rețete, dulci și sărate, în care smochinele aduc acel je ne sais quoi care cucerește orice gourmand.
De la smochin la…smochină
Smochinul este un arbore sau arbust care poate ajunge până la 7-10 m înălțime, cu coaja gri și frunze cu 3-5 lobi. Îi priește climatul cald, iar sezonul său este de regulă la sfârșitul verii și începutul toamnei.
Smochinele sunt inițial verzi, iar pe măsură ce se coc, devin galbene, maro sau purpurii. Ce este deosebit la smochin ar fi că smochina nu este cu adevărat un fruct, ci un siconiu (un receptacul sub formă de con care conține inflorescența și care va forma, prin maturizare, mici fructe – semințele specifice și pe care le considerăm în mod obișnuit „pulpa” smochinei). De aceea, nu vei vedea niciodată flori într-un smochin!
Dintre cele mai cunoscute specii se numără Black Mission, San Pietra, Sierra, Brown Turkey sau Kadota.
În 2018, producția mondială de smochine era de 1,14 milioane de tone, cei mai mari producători fiind Turcia, urmată de Egipt, Maroc și Algeria (aceste țări producând 64% din total la nivel global).
Smochinele sunt destul de perisabile, de aceea o mare parte din recolte este pusă la deshidratat și comercializată ca atare.
Din istoria și simbolistica smochinelor

Smochinul este unul dintre primii pomi fructiferi care au fost cultivați de oameni, fiind o sursă importantă de hrană în vechile timpuri. S-au găsit dovezi care atestă că existau smochini în Mesopotamia acum 11.000 de ani.
Smochinul este originar din regiunea Asia Mică (Turcia) și s-a răspândit în tot bazinul Mării Mediateraneene, o dată cu cuceririle grecilor și romanilor și, ulterior, a ajuns în toată lumea. În 1520, este atestat că ar fi ajuns în America o dată cu misionarii franciscani spanioli, iar alte dovezi arată că aproximativ în același timp, smochinul se cultiva deja în Anglia și China. În lume există la ora actuală peste 750 de specii de smochini.

Știai că în unele culturi se consideră că nu dintr-un măr au gustat Adam și Eva din Pomul Cunoașterii în povestea biblică, ci dintr-o smochină? Din același motiv, Michelangelo a pictat un smochin ca arbore al cunoașterii pe tavanul Capelei Sixtine.
Un alt argument adus în favoarea acestei teorii este că în povesta Creației, nu se specifică numele fructului gustat, dar singurul arbore menționat este smochinul, de unde Adam și Eva iau câteva frunze pentru a-și acoperi goliciunea.
În Roma antică, smochinul era considerat un arbore sfânt drept pentru care, în mitul fondării Romei, Romulus și Remus sunt prezentați ca fiind alăptați de lupoaică sub un smochin.
Cultul pentru smochine nu se oprește aici. Se pare că smochinele erau preferatele Cleopatrei, iar în Grecia, câștigătorii Olimpiadelor erau premiați cu smochine! Până și despre profetul Mohamed se spune că ar fi dorit ca smochinele să fie unele dintre fructele pe care să le regăsească în Paradis.
Beneficiile consumului de smochine
În India, smochinele au fost mult timp folosite în tratatarea diferitelor afecțiuni, cum ar fi cele endocrine, respiratorii și imunitare.
Bogate în nutrienți, antioxidanți și fibre care ajută digestia, smochinele nu ar trebui să lipsească de pe masa ta când vine sezonul lor.
Iată de ce este indicat să mănânci smochine, pe lângă faptul că sunt gustoase:
- ajută digestia și tranzitul intestinal (conțin fibre alimentare care au proprietăți probiotice naturale)
- au efect antioxidant și anti-inflamatoriu (sunt bogate în polifenoli – agenți naturali anitoxidanți)
- reglează tensiunea arterială (nu conțin sodiu, în schimb sunt o sursă bună de potasiu)
- protejează vederea (conțin vitamina A)
- contribuie la sănătatea oaselor (prin conținutul bogat de calciu, dar și de potasiu care împiedică pierderea calciului din oase).
Smochinele în gastronomie
Smochinele se pot consuma proaspete sau deshidratate, precum și în diverse preparate culinare. Dacă la consumul lor ca fructe proaspete cu siguranță te descurci fără vreo sugestie :), când vine vorba de rețete, îți recomand să le încerci ca ingredient atât în mâncăruri sărate, cât și în deserturi. Dau o notă aparte oricărei rețete, îți garantez.
Iată câteva sigestii de rețete cu smochine pe care să le încerci:
- Tartă cu smochine, mascarpone, fistic și miere
- Tarte rustice cu smochine și brânză de capră
- Salată cu Feta și smochine
- Gem de smochine cu miere și oțet balsamic
fotografii: Andreea Mira Photography, Wikipedia