Într-o lume tot mai grăbită, unde mesele în familie sau cu prietenii devin din ce în ce mai rare, proiectul Masa Lungă își propune să reînvie magia întâlnirilor în jurul mesei.
Inițiativa a pornit din dorința de a aduce împreună oamenii printr-o experiență culinară autentică și emoțională și s-a transformat rapid într-un eveniment lunar așteptat în comunitatea din Timișoara.
Printr-o combinație perfectă între mâncare de sezon, decoruri inspirate și o atmosferă prietenoasă, Masa Lungă nu este doar un festin, ci și o punte între oameni care, de multe ori, nu se cunosc, dar pleacă de la masă legați de noi prietenii.
În spatele acestei inițiative se află Florina Erimescu, o femeie care și-a pus creativitatea și pasiunea în slujba comunității. Designer de bijuterii și antreprenor, Florina și-a transformat pasiunea pentru mesele împreună și frumos decorate, născută din tradițiile de familie, într-o serie de evenimente ce radiază autenticitate și căldură.
Florina are 39 de ani, este din Timișoara, a studiat marketingul și, din 2008, este designer de bijuterii (cu brandul Joséphine). Ea împarte un atelier împreună cu alte 3 femei creative și puternice: Diana Bobar (fashion designer), Florina Bobar (designer de genți și co-organizator la Masa Lungă) și Adriana Unguraș (make-up artist), iar până acum jumătate de an, din echipa lor făcea parte și Anca Lupu (florist).
Inspirată de experiențele personale, dar și de dorința de a celebra amintirea unei prietene dragi, proiectul Masa Lungă a devenit un loc de vindecare, apartenență și bucurie colectivă.
Află mai multe despre Florina și proiectul Masa Lungă și, de ce nu, rezervă-ți și tu un loc la următoarea ediție.
Curatorialist: Spune-ne tu, ce este Masa Lungă? Și cum a pornit acest proiect, de la idee la primul eveniment organizat?
Florina: Masa Lungă este despre dorința de conectare, care se află în fiecare dintre noi: prin mâncare delicioasă și decor inspirat, cu oameni faini, ca tine. Oameni care gândesc diferit, dar se bucură la fel – împreună. Mai pe scurt, Masa Lungă e o serie de evenimente culinare care te hrănesc și te conectează social în lumea reală din offline.
Noi pregătim mese lungi în grupul nostru de mai bine de 10 ani – fiecare aniversare sau celebrare a unui moment important din familia noastră sau grupul nostru de prieteni a fost organizată, decorată și deseori gătită chiar de noi.
E un sentiment minunat de autenticitate și de apartenență în a contribui împreună pentru a ne bucura împreună la aceeași masă.
Ulterior, nu am mai așteptat un motiv anume și am început o tradiție de sâmbătă: mergem la piața de agricultori locali, alegem ingrediente de sezon și gătim împreună – fiecare contribuie cu ceva.
De ce am deschis ușile acestei tradiții private? Am să fiu vulnerabilă ca să îți pot răspunde. Am avut un an extrem de greu: la începutul lui 2024 am pierdut-o pe Anca, prietena noastră și colega noastră de la Atelier. A urmat o perioadă de furie, confuzie, durere; am lucrat mult la noi înșine în procesarea acestei pierderi, iar în tot acest proces, am reprioritizat, am devenit mai autentici, iar într-o sâmbătă ca și cele menționate mai sus, a apărut această idee – să facem o masă lungă în grădină, un brunch gătit de noi, o masă la care să se așeze oameni care nu se cunosc și, sperăm noi, se conectează într-un mod real.
E genul de eveniment la care am fi făcut echipă minunată cu Anca, ca și până în 2024, ea fiind un florist extraordinar de dedicat. Într-un fel, încă facem – decorăm, alegem și aranjăm florile într-un fel care ne conectează cu amintirea ei.
Care este relația ta cu mâncarea, din copilărie și până în acest moment? Îți place să gătești, gătești acasă?
Am avut o bunică al cărei limbaj al dragostei era mâncarea – iubea să ne vadă pe toți la aceeași masă. Mult timp nu am înțeles de ce era atât de important pentru ea. Abia în ultimii ani, după ce în familie a sosit fetița noastră, Stella, am realizat că masa bunicii mele era pentru noi – pentru a fi împreună.
Relațiile umane, chiar și cele de familie, au nevoie de timp petrecut împreună, de conectare reală, de amintiri create, de mâncare gătită și gustată. Au nevoie să fie hrănite. Îmi place să gătesc, gătim împreună acasă.
Ce crezi că îi aduce pe oameni laolaltă, la masă și cum contribuie mâncarea la sentimentul de comunitate?
Nevoia de a fi împreună, dar deseori și o mâncare delicioasă 🙂 Cred că, după pandemie, această nevoie de a fi împreună este și mai mare, iar mâncarea apropie, e prilejul de a te opri și a te așeza, de a povesti și a asculta.
Trăim într-o epocă a fast-food-ului și a mâncării tip delivery. Cum consideri că se raportează, în general, românii la mâncare și la gătit în prezent?
Pandemia a contribuit mult la explodarea livrărilor de mâncare. Dar vezi, eu cred că oamenii comandau de fapt cina pe care nu au putut să o ia în oraș cu prietenii sau prânzul pe care l-au ratat cu colegii. A fost o reacție emoțională pentru mulți.
Pe noi ne-a împins spre ceea ce am numit noi „tradiția de sâmbătă”: în pandemie, o bună perioadă de timp, ne alegeam o temă culinară (paste, mâncare mexicană, șnițel vienez etc.), ne întâlneam să gătim împreună și călătoream unde nu puteam chiar atunci: în Italia prin paste, în Mexic prin tacos, în Austria prin șnițel vienez. Sâmbetele acelea au fost o formă de escapism.
Pe cine ai cooptat în echipa de organizare a acestor evenimente conviviale?
Echipa Masa Lungă e formată din prieteni deveniți familie: Florina Erimescu (designer de bijuterii, iar când e nevoie, fotograf, stilist, designer grafic, planner și persoana cu excel-ul 🙂 ), soțul meu, Traian Bugescu (parte din Prospero, una din cele mai vechi și calitative brutării din Timișoara, care coace pâine cu maia naturală din 1991, încă de dinainte ca maiaua să fie cool) și Florina Bobar (designer de genți, specialist în social media și pasionată de gătit, mereu în căutarea de rețete și tehnici noi, cu o energie creatoare fantastică).
Toate edițiile Mesei Lungi au avut loc în grădina sau în interiorul Casei Pâinii Prospero – un loc special din Timișoara, care găzduiește pe lângă magazinul de brutărie, patiserie & cofetărie, și un spațiu de atelier unde au loc întâlniri educative și ateliere de pâine / pizza / turtă dulce cu copii și adulți deopotrivă, și un etaj dedicat evenimentelor – un spațiu industrial, curat din punct de vedere vizual, cu o bucătărie deschisă, care îndeamnă exact la conectare.
Cum decurge procesul de planificare, organizare și implementare a unui eveniment Masa Lungă? Ne poți introduce un pic în culise?
Masa Lungă are loc o dată pe lună. Nefiind principala noastră activitate profesională, am decis că atât putem susține. După ce alegem data, stabilim meniul. Pentru a stabili meniul, facem mereu o vizită pe îndelete la piața agricultorilor locali pentru a vedea ce este în sezon și arată grozav. Apoi testăm meniul și îl gătim pentru noi acasă – aranjăm masa, cumpărăm flori, gătim împreună, mâncăm împreună. O masă lungă de 10 oameni.
Stabilim designul biletelor și le trimitem la print. Biletele au un design special: se rup la mijloc la sosire la Masa Lungă – o jumătate ne rămâne nouă amintire, iar cealaltă îi rămâne oaspetelui. Cu o săptămână înainte comandăm florile, apoi alegem și cumpărăm ingredientele. Cu o zi înainte este ziua de pregătiri: verificăm spațiul, pregătim mesele, scaunele, vesela, tăiem și aranjăm florile. Iar a doua zi se întâmplă toată magia.
Procesul în sine de planificare durează 3 săptămâni, dar îl facem cu tihnă, în ritmul în care putem. Ne-am spus încă de la început că nu ne dorim să facem ceva care să devină o povară, ci acel ceva care ne dă energie.
Cine participă la Masa Lungă? Există o tipologie pe care ai observat-o?
La Masa Lungă vin oameni faini, din multe puncte de vedere. Apreciază mâncarea și sentimentul de comunitate, apreciază un design bine gândit și o atmosferă relaxantă. Sunt oameni care călătoresc, care au văzut locuri, iar acum sunt în căutare de ceva în plus chiar în Timișoara.
Cât de „lungă” este masa de la evenimentele voastre? Și de ce ați ales acest concept?
Cea mai lungă de până acum a fost de 42 de persoane. Nici nu ne dorim momentan să fie mai lungă de atât, ne place să păstrăm totuși un feeling de familie mare, mare. Am ales acest concept pentru acest sentiment de convivialitate. Masa e firul roșu care ne leagă în aceste 3 ore împreună.
Care ar fi cel mai memorabil moment din evenimentele organizate până acum?
Au fost multe momente memorabile la fiecare ediție, dar preferatele mele sunt cele în care văd oameni care își scot părinții în oraș la Masa Lungă. E ceva atât de frumos să fim martori la acest timp de calitate.
Care ar fi provocările cu care te-ai confruntat în organizarea evenimentelor Masa Lungă?
Provocarea majoră este faptul că planuim și organizăm Masa Lungă în infimul timp liber pe care îl avem, nefiind activitatea noastră principală, dar suntem norocoși să beneficiem mereu de ajutorul voluntar al prietenilor noștri în amenajare. Însă, fiind cu toții antreprenori, suntem obișnuiți deja să facem mai multe task-uri deodată, să găsim soluții, să avem inițiativă. Deseori apar situații neprevăzute – de exemplu, e foarte dificil să faci asta când copilul tău trece printr-o viroză și are nevoie mai multă de tine decât de obicei.
Cum reușești să creezi un sentiment de apartenență și comunitate la o masă atât de mare? Se poate vorbi despre un impact asupra relațiilor sociale din comunitate în urma acestor evenimente?
Cred că acest lucru s-a întâmplat organic, fără să depunem efort în acest sens. Oamenii rezonează cu conceptul și vin cu entuziasm și deschidere. Am avut mulți oaspeți care au venit neînsoțiți, tocmai pentru a cunoaște oameni noi și pentru a lega prietenii. A fost frumos de fiecare dată să îi vedem cum se integrează în alte grupuri.
Cum se fac înscrierile la eveniment? Există anumite criterii de selecție a participanților sau poate participa oricine își dorește?
Am creat o comunitate pe WhatsApp, deschisă oricui dorește să se alăture. Membrii comunității au întâietate la achiziționarea biletelor – în ziua publicării online a biletelor, membrii au exclusivitate timp de 4 ore și abia apoi biletele devin disponibile și pe Instagram.
Care au fost tematicile de până acum și care este următoarea?
Tematicile au fost mereu sezonalitatea, în termeni de mâncare și decor, și sentimentul de comunitate, în termeni de atmosferă. Însă pentru ediția din ianuarie pregătim o temă specială, în linie cu o tradiție veche Prospero. Pot spune doar atât: „Vezi, asta e cusurul tău: ești curios!”
Cum vezi proiectul evoluând în viitor?
Prima evoluție apărută deja este cererea pentru evenimente private Masa Lungă (aniversări, mese corporate). Pe viitor, ne-ar încânta o Masă Lungă în câmp sau într-o vie, dar și una călătoare – poate pe malul mării în Grecia sau în Italia? Cu Italia avem deja o experiență pozitivă, întrucât am pregătit una privată acum 2 ani pentru aniversarea noastră de 10 ani de la nuntă, în Puglia, într-o livadă de măslini. Știm deja că presupune eforturi logistice mai mari, precum și o coordonare bună a invitaților, dar nu ne sperie aceste detalii.
Ce ai frumos astăzi?
Am finalizat un colier cu perle Joséphine pentru o clientă specială și am petrecut timp cu familia mea. Timpul e cea mai prețioasă resursă pe care o avem, și, deși încă nu am găsit echilibrul perfect, sunt recunoscătoare că sunt aici și acum.
fotografii: February3rd Photography