Tipuri de orez și cum să le folosești în rețetele potrivite

Durata: 4 minute

40.000. Atâtea varietăți de orez există în lume! Și nici nu e de mirare având în vedere că orezul este un aliment de bază pentru mai mult de jumătate din populația globului, în special state din Asia și Africa.

Având marele avantaj de a nu conține gluten (astfel, poate fi consumat și de persoanele cu intoleranță la gluten), orezul este o cereală săracă în grăsimi, cu un conținut moderat de proteine și bogat în complexul de vitamine B, magneziu și potasiu.

Dacă la noi, tradițional, orezul se gătește cel mai adesea ca „pilaf”, orez cu lapte  sau se pune ca ingredient adjuvant ori înlocuitor de carne în „umpluturi” (vezi sarmale, ardei umpluți), în cultura gastronomică a altor țări, orezul are un loc de cinste, fiind folosit într-o multitudine de rețete creative adaptate, bineînțeles, tipului de orez respectiv.

Câți dintre voi cunoașteți tipurile de orez și rețetele potrivite fiecăruia dintre ele? Căci, da, orezul, deși ai putea zice că este „doar orez”, are caracteristici care îl deosebesc pe unul de altul. A nu ști să le gătești cum este cel mai potrivit poate duce la un rezultat culinar mediocru și, mai departe, la eliminarea orezului din tipurile de mâncare gătite.

Amiloza și amilopectina sunt cele 2 tipuri de amidon existente în proporții diferite în diversele tipuri de orez. În funcție de modul în care este gătit orezul, tipul predominant de amidon afectează modul în care boabele de orez se vor comporta în cadrul unei rețete.

3 mari categorii

În funcție de dimensiunea bobului, putem vorbi despre trei mari categorii de orez:

  • orez cu bobul lung (ex. Basmati, Jasmine)
  • orez cu bobul mediu (ex. Calrose, Arborio, Carnaroli)
  • orez cu bobul scurt (ex. Bomba, Orezul japonez cu bob scurt sau sushi rice, Orezul negru chinezesc).

Hai să le luam pe fiecare și să vedem care sunt principalele caracteristici și cum să i le punem în valoare în rețetele potrivite.

Orezul cu bob lung

Are o lungime de 3-5 ori mai mare decât lățimea sa și un conținut destul de mic de amidon, ceea ce face ca boabele de orez să fie pufoase și să nu se lipească între ele. Este, probabil, cel mai aromat tip de orez dintre toate.

Cele mai cunoscut tipuri de orez cu bobul lung sunt Basmati și Jasmine. Orezul Basmatic este subțire și lung, cu o aromă de nucă și care își poate tripla lungimea în momentul gătirii. Orezul Jasmine este mai corpolent și are o aromă mai proaspătă, cu nuanțe florale.

Ambele tipuri de orez se potrivesc pentru orezul prăjit, pilaf, salate sau ca garnitură pentru tikka masala.

Orezul cu bob mediu

Are lungimea cam de 2 ori mai mare decât lățimea bobului. Conține puțin mai mult amidon decât cel cu bob lung, dar mai redus decât orezul cu bob scurt. În cursul gătirii lente, acest tip de orez devine cremos, dar pe măsură ce se răcește, tinde să devină mai lipicios și se strângă în bulgărași.

Orezul japonez cu bob mediu este varietatea tipică din această categorie și, de regulă, îl găsești pe mesele asiatice de zi cu zi. În această categorie, intră și orezul pentru risotto (cele mai folosite fiind Arborio și Carnaroli, provenite din Italia, cel mai mare cultivator de orez din Europa).

Rețetele în care se potrivește orezul cu bob mediu sunt: risotto, rice table.

Orezul cu bob scurt

Cu un conținut mare de amilopectină, prin fierbere, orezul cu bob scurt devine lipicios și se formează „bulgărași” de orez. Dar vezi partea bună a situației! Acest tip de orez se poate mânca ușor cu bețele chinezești. Orezul cu bob nu se întărește în frigider, ci își păstrează textura

Varietățile de orez cu bob scurt sunt: orezul japonez cu bob scurt sau sushi rice, orezul spaniol Bomba, Orezul negru chinezesc.

Folosește orezul cu bobul scurt pentru a face Paella, sushi, deserturi asiatice, budincă de orez sau orez lipicios cu cocos.

După modul de prelucrare, orezul poate fi:

  • orez integral (brun) – este cel de la care s-a îndepărtat doar coaja necomestibilă, iar restul straturilor și germenul din interior au rămas intacte.
  • orez rafinat (alb). La orezul alb, au fost eliminate complet cojile și germenele, iar o dată cu acestea și o parte din fibre și din vitamina B pe care o conține.

Ție ce tip de orez îți place cel mai mult și în ce rețetă îl folosești?

fotografii: Unsplash, Shutterstock

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.