Când am alăturat prima oară merele cu carnea de porc într-o rețetă pe când studiam gastronomia la Paris, mi s-a părut tare ciudată combinația. Dar după ce am gustat, am avut o revelație cât de bine se potrivesc aromele și texturile.
Fructele și legumele de sezon sunt aceleași pentru toată lumea, dar modul în care le pregătim și cum le punem în valoare cu ajutorul condimentelor, plantelor aromate și a combinațiilor cu alte ingrediente sunt cele care fac diferența. Diferența între un gust comun și unul wow!
Îți las mai jos șapte fructe și legume de toamnă și cu ce se potrivesc cel mai bine pentru a le potența gustul și aroma. Vei putea face rețete delicoase cum nici nu bănuiai.
Merele
Condimente & plante aromatice: scorțișoară, nucșoară, ghimbir, vanilie, cuișoare, coriandru, allspice, semințe de muștar, lavandă, rozmarin
Lactate: brânză Cheddar, ricotta, unt, smântână maturată, iaurt
Alte ingrediente: lămâie, carne de porc, kale, miere, nuci, alune de pădure, fenicul, sfeclă roșie, dovelac, hrean
Mărul este folosit cu precădere în deserturi, dar combinat cu alte ingrediente și arome potrivite, îl poți redescoperi și în rețete “sărate” savuroase. Descoperă o rețetă de mușchiuleț de porc cu mere pentru o cină cu totul specială.
Dovleacul
Condimente & plante aromatice: scorțișoară, cardamon, ghimbir, boia afumată, rozmarin, salvie, cimbru, dafin
Lactate: unt, lapte, cremă de brânză, smântână
Alte ingrediente: măr, praz, ceapă, păstârnac, cartof dulce, spanac, miere, carne de pui, șuncă, orez, nuci
Dacă primul lucru care îți vine în minte este plăcinta, mai gîndește-te o dată. Sunt atâtea multe feluri în care să pui în valoare dovleacul încât e păcat să nu le iei în considerare. Supa de dovleac copt este un must al toamnei. Adaugă în supă măr și puțin cardamon și vei avea un deliciu de zile mari, vezi rețeta completă aici: supă de dovleac și măr. Sau coace dovleacul tăiat în bucăți mai mici cu puțin ulei de măsline, sare de mare și boia afumată – merge de minune ca garnitură sau ca ingredient pentru o salată.
Sfecla roșie
Condimente & plante aromatice: allspice, cumin, scorțișoară, mărar, cimbru, tarhon, pătrunjel, mentă, busuioc
Lactate: unt, iaurt, smântână, halloumi
Alte ingrediente: portocale, mere, migdale, murături, tahini, avocado, rucola, spanac, carne de porc sau vită
Sfecla roșie este o legumă delicioasă, dar adesea evitată poate pentru că necesită un timp mai mare de gătire sau poate pentru că pătează mâinile dacă nu le protejezi cu mănuși atunci când le cureți sau le tai. Dar ce păcat ar fi să nu îi descoperi potenșialul culinar și gustul atât de bun! Poate te conving să o încerci în această salată de sfeclă roșie cu brânză Halloumi, mărar și rodie.
Morcovii
Condimente & plante aromatice: ghimbir,coriandru, pătrunjel, mărar, scorțișoară, rozmarin, cimbru
Lactate: iaurt, unt, brânză Feta
Alte ingrediente: miere, lămâie, sirop de arțar, portocale, migdale, suc de mere, carne de porc, orez
Morcovul, o legumă atât de obișnuită dar, adesea, uitată în lada frigiderului când e vorba de pregătit feluri mai speciale, poate deveni vedetă în bucătărie. Trebuie doar puțină creativitate și ajutor din partea altor câteva ingrediente sau condimente precum cele de mai sus care să îl pună în valoare. Iată aici un exemplu de rețetă cu morcovi pentru o garnitură de zile mari: morcovi copți la cuptor cu unt, miere și usturoi.
Gutuile
Condimente & plante aromatice: scorțișoară, vanilie, cuișoare, cardamon, piper negru
Brânzeturi: Brie, Camembert, Roquefort, mascarpone
Alte ingrediente: portocale, miere, oțet balsamic, vin roșu, migdale
Ca să folosim gutuia ca ingredient în diferite mâncăruri, aceasta trebuie mai întâi poșată, fie în puțină apă cu miere și lămâie pentru a o folosi în salate sau cu arome mai puternice, precum vin roșu, suc de portocală, anason și zahăr pentru a face un desert servit cu înghețată deasupra, fie poșată în oțet balsamic, miere și suc de portocale pentru a o alătura unei fripturi. Încearcă această rețetă de salată cu gutui poșate, șuncă, brânză maturată și rucola.
Perele
Condimente & plante aromatice: anason, cardamon, rozmarin, piper, cuișoare, ghimbir, rozmarin, tarhon, mentă, nuci,
Brânzeturi: brânză de capră, brie, halloumi, ricotta
Alte ingrediente: năut, spanac, șuncă
Perele sunt delicioase atât în rețete dulci, precum prăjituri, tarte sau pere poșate, dar și în salate, în compania brânzeturilor maturate sau în alte rețete sărate. Pentru a simți gustul perelor la un alt nivel, ai putea încerca acest desert foarte aromat: prăjitură răsturnată cu pere și ghimbir.
Cartofii dulci
Condimente & plante aromatice: cimbru, Za’atar, praf de chilly, scorțișoară, allspice, ghimbir, boia afumată, rozmarin
Alte ingrediente: lime, rodie, spanac, nuci, andive, portocale, nucă de cocos, miere, carne de porc sau de rață, năut, orez sălbatic, tahini
Deși populari în bucătăriile multor altor țări, cartofii dulci sunt destul de puțin folosiți la noi. Dacă vrei totuși să îi încerci, îi poți face Hasselback sau îi poți tăia pai și coace la cuptor. Ulei de măsline și unul dintre condimentele de mai sus, în funcție de preferințele tale, sunt suficiente pentru a savura gustul dulceag și aromat al acestora. Iar pentru o rețetă mai specială, poți încerca acești cartofi copți la cuptor cu tahini și sirop de rodie.
Care sunt combinațiile tale favorite de toamnă?
fotografii: Unsplash