Ruj nude – cum să găsești nuanța perfectă pentru tine

Durata: 3 minute

Un ruj nude va fi întotdeauna o alegere perfectă dacă vrei să echilibrezi un machiaj al ochilor mai intens, de tip smokey eyes, sau dacă iți dorești un look de zi proaspăt și natural. Deși nu este ușor să găsești nuanță perfectă de ruj care să se potrivească culorii tale de ten, există câteva principii după care te poți ghida.

articol pentru Curatorialist.ro de Mihaela Cherciu, make-up artist

Dacă este ales și aplicat corect, rujul nude îți va oferi un aspect glamourous & chic. Există o mulțime de opțiuni pe piață, iar găsirea nuanțelor de nude perfecte necesită o serie de încercări și testări.

Odată ce am găsit rujurile potrivite, acestea și-au găsit imediat un loc permanent în kitul meu de makeup. La fel ca mascara perfectă sau fondul de ten impecabil, rujurile nude nu pot să lipsească din trusa mea. Nu numai că îl folosesc în machiajul de zi cu zi pentru un aspect relaxat și effortless, dar atunci când doresc un makeup elegant, cu aspect natural, rujul nude adaugă un rafinament subtil.

Tonul și subtonul pielii

“Nude” înseamnă ceva diferit pentru fiecare femeie în parte în funcție de culoarea tenului ei. De aceea, când iți alegi acest tip de ruj, este important să ții cont de tonul și subtonul pielii tale. Eu mă ghidez și după nuanța naturală a buzelor. Evită alegerea unei culori prea reci, care îți va face tenul să pară palid, precum și a uneia într-un ton prea deschis, care ar face să pară că ți-ai machiat buzele cu fond de ten.

Pentru a determina subtonul pielii tale este nevoie să fii atentă la venele de pe mână. Dacă venele tale sunt spre albastru, înseamnă că ai un subton rece, dacă sunt spre verde, înseamnă că ai un subton cald. Dacă nu poți alege niciuna dintre cele două culori, este foarte posibil să ai un subton neutru.

Dacă ai pielea deschisă și un subton rece, poți lua în considerare rujurile nude cu o notă subtilă de roz, apropiată de nuanța naturală a buzelor tale. Pentru a nu face buzele să pară că au dispărut, le poți contura înainte cu un creion bej-rose, puțin mai închis decât nuanța rujului. Nu trebuie să existe un contrast foarte mare între creion și ruj, astfel poți estompa cu o pensulă trecerea dintre cele două.

Rozurile ușor închise, spre culoarea mierii sau a piersicii, vor complimenta tenurile medii, ușor bronzate cu un subton cald. Pentru o piele într-un subton neutru, se vor potrivi majoritatea nuanțelor de ruj de la bej peachy până la bej spre culoarea fructelor de pădure. Nuanțele calde de caramel sau ciocolată vor arăta excelent pe tenurile închise.

Pregătirea buzelor

Înainte de aplicarea oricărui ruj recomand folosirea unui scrub pentru buze pe care îl poți prepara acasă sau îl poți cumpăra. Acesta ajută la netezirea și exfolierea buzelor, face rujul să fie mai aderent și aplicarea mai uniformă.
Pasul următor ar fi neutralizarea buzelor cu un strat foarte subțire de fond de ten dacă buzele tale sunt foarte pigmentate în mod natural. Evită să aplici mult fond de ten pe buze deoarece va influența culoarea rujului.

Alegerea texturii

Un ruj cremos și hidratant va oferi un aspect fresh și lejer fără să pară că ai depus mult efort, pe când o textură mată însoțită și de un creion de contur este mai potrivită pentru un machiaj glamourous, de seară. Eu prefer texturile glossy pentru dimensiunea și volumul pe care le oferă buzelor.

Echilibrează restul machiajului

Când alegi rujul nude, începe prin a-l testa pe mână pentru a vedea cum arată pe piele. Culoarea trebuie să se potrivească bine cu subtonul pielii tale și să fie un ton sau două mai închisă decât pielea pentru a ajuta la definirea buzelor.

Întotdeauna un ruj nude va echilibra un look glamourous de genul smokey eyes sau cat eyes. Dacă ești adepta unui machiaj prin care vrei să pui ochii în evidență, rujul nude este esențial în kitul tău. Tocmai de aceea, acest tip de ruj este iubit pentru versatilitatea lui și aspectul effortlessly chic pe care îl oferă.

Recomandările mele: MAC COSMETICS RETRO MATTE LIQUID LIPCOLOUR | YVES SAINT LAURENT Vernis A Levres Water Stain | MAKE UP FOREVER Artist Rouge Lipstick | PAT MC GRATH LiquiLUST Divine Rose II Collection Lipstick | FENTY BEAUTY Gloss Bomb Dip Clip-On | HUDA BEAUTY Matte Power Bullet

articol pentru Curatorialist.ro de Mihaela Cherciu
Sunt un make-up artist specializat în arte vizuale. Mă inspiră oamenii pe care îi întâlnesc și natura. Am abordat ceea ce fac cu foarte multă pasiune și pot spune că stilul meu se situează la intersecția dintre modă și pictură.

Mihaela Cherciu
Mihaela Cherciu
Sunt un make-up artist specializat în arte vizuale. Mă inspiră oamenii pe care îi întâlnesc și natura. Am abordat ceea ce fac cu foarte multă pasiune și pot spune că stilul meu se situează la intersecția dintre modă și pictură.