Vulnerabilitatea, adesea percepută ca un punct slab într-o lume care valorizează perfecțiunea și invincibilitatea, o putem înțelege și accepta ca pe o sursă profundă de putere interioară și autenticitate.
Dincolo de societatea în care presiunea de a părea perfect poate fi copleșitoare, să ne arătăm vulnerabili ne permite să ne descoperim pe noi înșine și să ne transformăm în moduri neașteptate.
Prin explorarea vulnerabilității, descoperim curajul de a fi noi înșine, de a ne exprima emoțiile și de a înfrunta fricile care ne limitează potențialul. În loc să fugim de incertitudini sau de teama de a fi judecați, vom explora cum acceptarea vulnerabilității poate deveni o forță transformatoare.
…
Trei femei și poveștile lor despre vulnerabilitate
…
Oana Jindiceanu, actriță
La prima vedere, e un paradox: Cum să fii puternic, dacă ești vulnerabil?
M-am întâlnit prima dată cu conceptul de vulnerabilitate la facultate, la actorie, când am aflat că una din condițiile meseriei de actor este aceea de a fi vulnerabil. Pare simplu în teorie, dar atunci când ai public și trebuie să faci asta la fiecare spectacol, devine mai complicat.
Îmi amintesc acum că acest concept era destul de vag în mintea mea pe atunci. A devenit foarte concret 20 de ani mai târziu, atunci când am făcut prima lectură publică a mondramei Fetița din Debara, pe care am scris-o în cadrul unui atelier de dramaturgie coordonat de Mimi Brănescu. Pentru că tema atelierului a fost să pornim cu scrisul de la realitate, m-am folosit de ocazie și prin Fetița din Debara am dat glas multor lucuri care m-au durut și care m-au bucurat de-a lungul timpului.
Înainte de această primă lectură cu public mi-a fost teamă că oamenii mă vor judeca, pentru că am vorbt despre lucruri despre care nu se vorbește așa, direct. Dar eu nu prea știu să vorbesc indirect :). Mi-am imaginat că oamenii vor ieși din sală, pentru că se vor simți agresați de acest text, pe alocuri crud.
Nimic din ce mi-am imaginat nu s-a întâmplat. Cu câteva secunde înainte de a începe lectura, am privit în întuneric (nu vedeam absolut nimic în fața mea din cauza luminilor) și am simțit publicul așteptându-mă, după 12 ani în care nu am călcat pe scenă.
Mi-a venit sufletul la loc. Am simțit asta fizic. Apoi, pe măsură ce textul curgea, reacțiie publicului curgeau și ele, neașteptate: râs, plâns, râs și plâns în același timp. La final, la aplauze, am simțit că toate lucrurile care m-au durut vreodată nu au fost în zadar.
Un an mai târziu, Fetița din Debara a devenit un one woman show și la fiecare final de spectacol, trăiesc o enormă îmbrățișare cu spectatorii. Durerile și bucuriile nu sunt numai ale mele, ci și ale lor. Le trăim împreună timp de o oră și 10 minute, apoi plecăm acasă mai puternici. Da, paradoxal.
Teatrul are această putere, de a transforma vulnerabilitatea în forță. Aștept mereu următorul spectacol ca un copil care pleacă în tabără. Deși e greu, este solicitant emoțional pentru că oamenii privesc în sufletul meu printr-o ușă poate prea larg deschisă, la final niciunul dintre noi nu pleacă acasă la fel cum a venit. Și asta nu e deloc puțin lucru…
…
Ana, specialist comunicare
În 2019, la vârsta de 35 de ani, am primit diagnosticul de cancer de sân, o veste care m-a zguduit profund într-un moment în care mă pregăteam să devin mamă și consideram că viața mea se afla în punctul cel mai fericit. Fiind o persoană puternică și optimistă, am lăsat frica la o parte crezând că voi putea gestiona cu ușurință această situație dificilă.
Totuși, pe măsură ce am început tratamentul, am realizat că nu puteam face față singură tuturor greutăților și că trebuia să accept ajutorul familiei și al prietenilor apropiați. Deși moralul era la cote înalte, corpul meu era slăbit, mă simțeam rău, aveam dureri și nu mai reușeam să fac toate lucrurile pe care le făceam înainte.
Experiența tratamentului pentru cancer m-a învățat lecții valoroase despre acceptare, vulnerabilitate și putere. A trebuit să accept că nu pot controla totul și că uneori, a fi puternic înseamnă să te lași ajutat și să îți arăți vulnerabilitatea. Am înțeles că a primi ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci un act de curaj și înțelepciune. Sprijinul medicilor, al familiei și al prietenilor a fost esențial pentru a traversa acea perioadă complicată și m-a ajutat să descopăr resurse interioare pe care nu știam că le am.
Acest diagnostic mi-a schimbat viața, aducând atât provocări, cât și oportunități de creștere personală. Am descoperit că puterea adevărată vine atât din interior, cât și din suportul oferit de cei dragi. Am învățat să apreciez momentele mici de fericire și să trăiesc fiecare zi cu recunoștință. Faptul că am trecut prin această experiență m-a transformat într-o persoană mai empatică și mai conștientă de importanța relațiilor interpersonale și a sprijinului reciproc.
Am înțeles că este crucial să te pui pe primul loc și să ai grijă de tine, atât fizic, cât și emoțional. Procesul de vindecare nu înseamnă doar tratarea bolii, ci și redescoperirea și reinventarea propriei persoane. Experiența mea cu cancerul mi-a arătat că vulnerabilitatea poate fi transformată în putere, iar această putere vine din acceptarea ajutorului și din îngrijirea propriului suflet. Am învățat să fiu mai blândă cu mine însămi și să îmi permit să fiu vulnerabilă, știind că în această vulnerabilitate se ascunde adevărata forță.
Recent, am trecut și printr-un divorț, o experiență dureroasă care m-a forțat să îmi reconfigurez viața și să descopăr un alt fel de putere interioară. Divorțul a venit ca un nou test al rezilienței mele. Am fost nevoită să mă descurc cu pierderea unei relații importante, a unei povești de iubire pe care o consideram nemuritoare și să fac față unui nou set de provocări emoționale.
În acest proces, am realizat că puterea mea nu stă doar în capacitatea de a depăși obstacolele, ci și în cea de a mă reinventa. Divorțul m-a învățat să mă bazez și mai mult pe mine însămi și să îmi redescopăr independența. A fost o perioadă de introspecție profundă, în care mi-am dat voie să plâng, să fiu tristă, să accept din nou sprijinul prietenilor și al familiei, în care am reflectat asupra valorilor și dorințelor mele cele mai intime.
Am descoperit că adevărata putere vine din capacitatea de a te adapta la schimbări și de a găsi resurse interioare pentru a merge mai departe. Acum sunt din nou plină de entuziasm, cu poftă de viață, conștientă de sine și fără teama de a mă arăta așa cum sunt eu cu adevărat.
…
Loredana Dinu, psiholog clinician și psihoterapeut
Vulnerabilitatea mi-este prietenă și abia în ultimii ani am învățat să o recunosc și să o îngrijesc. Pentru că da, este și asta o știință. Cea mai frumoasă creștere a mea a venit din vulnerabilitate, dar în același timp, a fost și cea mai dureroasă. La fel cum bebelușii și copiii mici plâng, suferă și îi doare atunci când trec prin pusee de creștere, la fel am resimțit și eu această trecere.
Să devii om mare doare, dar ceea ce te așteaptă dincolo de durere este lumină, liniște și înțelepciune. Maturitate, ar spune unii. Am fost de foarte multe ori vulnerabilă, dar pe atunci nu am simțit putere sau recunoștință, ci singurătate și greu. Multă singurătate, care făcea greul și mai greu. Am simțit putere abia atunci când un om m-a ținut și m-a conținut, în timp ce eu mă simțeam vulnerabilă și îmi era teamă să nu mă rup.
Puterea din vulnerabilitate este omul care îți este alături, în prezența căreia poți să fii tu, cu toate ale tale. Și doar de atunci poți începe să crești. Cunoașterea se face și prin vulnerabilitate, și doar cunoscându-ți părțile vulnerabile, poți să îți construiești planul de creștere. La fel cum, atunci când te pregătești pentru un examen, verifici ce știi mai puțin și îi dedici mai mult timp în studiul tău.
Azi sunt prietenă cu vulnerabilitatea și îi văd puterea în viața mea de zi cu zi, dar și în cabinet, în poveștile și lecțiile oamenilor pe care am șansa să îi cunosc. Văd puterea în vulnerabilitate și în oportunitatea de creștere ca urmare a acceptării, îmbrățișării și îngrijirii acesteia. Poate (și) de asta îmi e atât de dragă meseria de psihoterapeut. Puterea din vulnerabilitate sunt oamenii buni. Înconjurați-vă de oameni buni. Aceasta este cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o trăind.
Fotografii: arhivă interlocutoare
