Cred că toți în viață trecem prin momente de vulnerabilitate, cu mai mic sau mai mare impact. Singura întrebare este cât de conștient trecem prin ele și cât de conștient le procesăm după aceea, astfel încât să învățăm din ele.
…
Despre vulnerabilitate și puterea de a ne recunoaște în această postură, din perspectiva invitatei noastre de astăzi, Cristina Muntean, Fondatoare & CEO VORNICA® și THE CEO ELEVATION CIRCLE
Pentru mine, cred că unul dintre cele mai mari momente de vulnerabilitate a fost mutarea din România în Cehia, ca proaspătă absolventă de jurnalism, când am crezut că profesia mea de gazetar se va termina cu mutarea într-o țară a cărei limbă nu am vorbit-o. Dar n-a fost cazul, pentru că am început să lucrez în gazetărie de business în limba engleză.
Un alt moment de vulnerabilitate a fost când ziarul a fost închis. Atunci am hotărât să devină antreprenoare, să încep să fac formare de lideri pe probleme de media și de comunicare de criză.
A fi antreprenor este o colecție permanentă de momente de vulnerabilitate, cum a fost la mine, de la a începe să fac formare în limba cehă, la a-mi scrie prima carte în limba cehă. Ca și comunicator, am simțit în permanență că, a nu fi vorbitoare nativă de limbă cehă, mă face să mă simt vulnerabilă. E o stare permanentă.
Pe de altă parte, dacă te uiți la vulnerabilitate ca la un avantaj competitiv, la privirea mea critică, la realitățile pe care multă lume de aici le iau ca normale, la spiritul românesc de ospitalitate, de candoare, de grijă reală față de clienți pe care cultura mea românească le aduce, în acest mix, cred că vulnerabilitatea poate fi privită din alt unghi și poate fi transformată în ceva ce te întărește.
Ne putem uita la vulnerabilitate ca la un călcâi al lui Ahile care îți poate face rău sau unde te poți răni cu ușurință sau ca la un loc unde ai de lucru pentru a putea să devii și mai bun.
Și, da, eu prefer să mă uit la lucruri din a doua perspectivă.
Cum am reușit să îmi recunosc și să-mi accept vulnerabilitățile
Vulnerabilitățile le simți pentru că te simți tras în jos, te simți la pământ și simți că ești confuz, că nu mai știi încotro să te duci sau simți că ceva îți lipsește, că ești privat de ceva ce este normal pentru alții.
În momentul de față, de pildă, mă simt vulnerabilă că nu am încă competențele necesare să implementez toate instrumentele de inteligență artificială astfel încât să îmi fac fluxul de muncă mai lejer și mai ușor. Dar, din nou, lucrez la elementul acesta de vulnerabilitate pentru că știu că este important și, în următorul an și jumătate, vreau să îl stăpânesc pentru că este și o oportunitate fenomenală.
Cred că, atunci când îți recunoști vulnerabilitatea, se activează un anumit nivel de hiper-vigilență, te uiți în jur, te simți un pic mai anxios, te simți confuz, te simți tras în jos, ceea ce este primul nivel de recunoaștere.
Cum mi-am acceptat vulnerabilitatea
Depinde de unghiul din care privești vulnerabilitatea. Cum spuneam, dacă te uiți la ea ca la un călcâi a lui Ahile, ca la o frunză de pe umărul lui Siegfried și aștepți să vină următoarea săgeată care să te pună la pământ, atunci devii hiper-vigilent, anxios, panicat și vulnerabilitatea devine o povară.
Dacă te uiți la asta ca la o oportunitate să îți creezi un scut și o strategie de protecție și de îmbunătățire a ta, dacă pui, practic, vulnerabilitatea la treabă ca să te facă să devii mai bun, la fel ca și frica, la fel ca și anxietățile, e binevenită, e un sfetnic care nu trebuie alungat din ușă.
Ce pași concreți am făcut pentru a transforma o slăbiciune în putere
Mă întorc la faptul că sunt lucrez în comunicare în limba cehă, în Cehia. Cred că primul pas este să-ți recunoști vulnerabilitatea. Pasul doi este să lucrezi la asta cât de mult se poate și, pasul trei, până la urmă, este să-ți accepți limitele.
Eu nu voi fi niciodată un vorbitor nativ de limbă cehă, motiv pentru care am și aplicat o strategie de business în care m-am am hotărât să mă concentrez să duc totul în engleză pe primul loc, iar limbile locale și regionale pe care le vorbesc: cehă, română, franceză să fie, mai degrabă, premium în business-ul meu decât să vină la înaintare.
Oamenii cu care lucrez sunt din întreaga lume, ne putem înțelege foarte bine limba engleză. Limba engleză simplifică lucrurile. Nu trebuie să mai îmi bat capul cu traduceri de website-uri, mecanisme de comunicare și de cursuri și de toate în 1000 de limbi.
E cred că este foarte, foarte important, cum spuneam, să-ți accepți limitele – care sunt tot un fel de vulnerabilitate – și să te uiți cum poți să le transformi în ceva ce este, de fapt, o catapultă înspre o soliditate lăuntrică și externă și mai mare.
Cum m-a ajutat vulnerabilitatea din perspectiva dezvoltării personale
Eu cred că fiecare antreprenor, fiecare lider este, într-o anumită măsură, o colecție de cicatrici. Nu poți să îndrăznești să conduci, să faci ceva, să schimbi ceva fără să ți-o iei, la un moment dat, peste gură.
De exemplu, în 2019, în octombrie, am organizat prima conferință digitală din Cehia. Era cu cinci luni înaintea pandemiei de COVID. Toată lumea spunea că sunt nebună. Mi-am asumat răspunderea pentru asta.
Cu fiecare efort de a conduce, cu fiecare efort de a inițial ceva, de a face ceva, de a descoperi ceva, de a penetra o altă piață, de a aduce o idee la realitate, cu fiecare acest tip de efort te întărești lăuntric.
Da, înveți lucruri. Uite, de exemplu, în urmă cu 2 ani m-am hotărât să mă de la Praga la Madeira. Acum sunt înapoi la Praga pentru că am descoperit că nu mi se potrivește să trăiesc într-o cultură latină. Tot respectul pentru culturile din sudul Europei, dar nu sunt pe calapodul meu pentru că eu am nevoie de mult mai multă predictibilitate și substanță.
Și de acel element de reliability, că te poți baza pe oameni, ceea ce în centrul Europei -Cehia, Germania, Austria, Elveția, dar și în țările scandinave, este un lucru foarte important. Și pentru mine este. Nu atât predictibilitatea, dar faptul că știi că te poți baza pe oameni și când zic ceva se face, cred că vine din gărgăunii mei din Ardeal, că acolo am fost obișnuită cu o astfel de de cultură și, după un an jumate la Madeira, m-am reîntors la Praga ca să-mi dau seama că, de fapt, multe lucruri din ceea ce îmi doream ca să fiu fericită le aveam deja aici.
A fost încă un element de învățare, cum zice Amy Edmonson în ultima ei carte, The Right Type of Wrong, astea sunt exact genul de, să zicem, greșeli pe care le faci și le faci bine, le faci cu rost, le faci ca să înveți și să crești și să devii mai mai înțelept, dacă vrei, din asta.
Cele mai importante lecții pe care le-am învățat din experiențele mele de vulnerabilitate
Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în viață și care m-a ajutat să supraviețuiesc a fost că absolut fiecare experiență pe care o trăiesc, bună sau dificilă la un moment dat, va ajunge să servească, mie sau altora.
La aproape majoritatea clienților mei, ceea ce lucrăm împreună este ancorat în experiențele mele, fie ele învățate sau fie trăite.
Și atunci, și acele traume pe care, poate nu le-am vrut în viața noastră, de tipul o relație cu un părinte narcisist sau o relație personală dificilă sau viața, ce înseamnă să fii imigrant sau ce înseamnă să îți începi o afacere ca femeie pe o piață străină sau eșecurile din antreprenoriat, toate lucrurile astea câștigă o aură de creștere post-traumatică, cum îi spun eu.
Dacă ai supraviețuit și nu ți-ai pus ștreangul la gât, atunci ai ce să înveți din experiența respectivă. În momentul în care am schimbat perspectiva, mă uit la orice experiență vine către mine ca la o sursă, ca la o fântână de învățare și devenire pentru mine și pentru alții, mai ales pentru alții.
Când văd că situațiile din viața mea îi pot ajuta pe alții, îi pot transforma, îi pot cultiva, pot contribui la transformarea lor, atunci viața are sens cu tot ce aduce și, dintr-odată, nu mai vezi lucrurile ca și vulnerabilități sau probleme sau traume.
Te uiți la ele cu distanță critică, te uiți la ele ca la învățători, cum sunt de fapt. Și, cum am zis, dacă le supraviețuim, avem ce să învățăm și ce să povestim.
Vulnerabilitatea mea a fost percepută ca o forță de alții?
Mereu și mereu și mereu și mereu. De aceea și am un nume, un brand personal destul de puternic în Republica Cehă, tocmai pentru că am venit aici cu două valize și 1.000 euro în buzunar în 2004, iar acum sunt în prima ligă din ceea ce înseamnă dezvoltare de persoane, executive coaching, mentoring, team coaching și dezvoltare de organizație.
Și asta a fost pe barba mea, asta a fost fără să am în spate un nume mare de brand sau o școală cu prestigiu șamd. N-am avut nimic de genul acesta, n-am avut un partener sau familie care să-mi țină spatele cu finanțare pentru proiectele mele antreprenoriale. Am avut foarte puține privilegii de acest gen care să zicem că, în alte cazuri, îți pun foc sub sub tălpi și te ajută să crești mai repede.
Eu a trebui să mă descurc singură. Cum zice Tudor Arghezi: „Mi-aleg poteca strânsă ca să trec/Ducând în cârcă muntele întreg”.
Da, este percepută ca o forță, motiv pentru care în momentul de față îmi permit să lucrez cu multă lejeritate, cu CEO-s, femei și bărbați din organizații corporatiste din întreaga lume. Și asta pentru că pot să țin spațiul pentru devenirea lor, în lumina experiențelor mele și personale și din afaceri, pot să țin spațiu pentru ceea ce se întâmplă în mintea lor, în sufletul lor, în compania lor, în echipele lor executive.
Mă simt bogată în experiențe și nu numai în experiențe, am acces la ce se află sub experiență, la acele învățăminte care să poată să servească cu bunătate și cu umilință altor oameni.
Fotografii: Cristina Muntean, Freepik, Unsplash
