Transformarea vulnerabilității în putere este un proces de auto-descoperire și creștere personală, în care acceptăm și îmbrățișăm aspectele noastre cele mai fragile pentru a deveni mai autentici și rezilienți.
Acest proces implică recunoașterea și înțelegerea propriilor slăbiciuni, folosirea lor ca surse de învățare și dezvoltare, și cultivarea curajului de a fi deschiși și sinceri, atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți. Prin acceptarea vulnerabilității, putem construi relații mai profunde și mai autentice, ne putem dezvolta empatia și putem găsi forța de a depăși obstacolele și de a atinge potențialul nostru maxim.
Despre vulnerabilitate și puterea de a ne recunoaște în această postură, din perspectiva invitatei noastre de astăzi, Cristina-Mina Dalea, c
Poți să descrii un moment în care ai simțit că vulnerabilitatea ta te-a ajutat să devii mai puternică?
Ultimii 4 ani din viata mea au venit cu multe schimbari și cu mult aruncat în necunoscut. Oftez când zic asta pentru că nu a fost și nu este usor. Îi simt, însă, ca un crescendo spre mine, cea autentică în fața mea, în primul rând, și apoi în fața celorlalți. Autenticitatea înseamnă vulnerabilitate.
Nu poți să fii autentic fără să fii vulnerabil. E imposibil. Și, ca să fii vulnerabil, e nevoie să te arăți așa cum ești, nu doar când e frumos și de bine, ci mai ales când doare, când e greu, când e cu tristețe sau cu furie.
Un prim moment de vulnerabilitate a fost când am decis să nu îmi caut imediat un alt job în corporație, ci să urmez ce simt și să îmi iau un an pauză. Aici am avut nevoie să stau în fața mea cu toate fricile și să le confrunt. Nu a fost vreun câștigător din înfruntare. Am rămas cu ele, dar am ales să urmez ce simțeam de ceva timp deja, o schimbare, un timp și un spațiu pentru a-mi găsi calea mea.
Și, în acest an, am trăit și am simțit intens, m-am bucurat de viață și am recondiționat și reamanajat casa bunicilor mei ca un proiect de suflet împreună cu prieteni, vecini și meșteri locali, bucurându-mă de process și de experiențele noi trăite.
Aici am învățat să recondiționez mobila de la un prieten și să descopăr că îmi place. La nivel de amator, desigur, dar nu asta conta. Conta că am incercat ceva nou, să lucrez cu mâinile, să creez, să reușesc să redau viață unor obiecte vechi și să fac asta încercând, testând, greșind.
Cred că, atunci când ieșim din zona de confort, din zona pe care o controlăm și în care suntem buni, putem descoperi lucruri despre noi pe care nu avem cum altfel.
Doar expunându-ne la a greși, la a fi vulnerabili, la critica celorlalți sau neînțelegerea noului nostru mod ce poate fi perceput ca un pericol pentru ceilalți. Nu ne mai pot lua de unde ne-au lăsat, nu mai pot anticipa ce facem, cum suntem în relație cu ei și asta poate fi scarry și poate duce și la îndepărtarea celor din jur. Așa că vulnerabilitatea vine la pachet și cu pierderea.
Pentru mine a venit și cu pierderea sau transformarea legăturilor cu unii prieteni atunci când am pus limite, când m-am arătat așa cum sunt și când am spus ce e important pentru mine.
Și, culmea, și când am împărtășit bucurie. Bucuria de a trăi, de a simți, de a experimenta, am simțit că, uneori, e prea mult pentru unii dintre cei de lângă mine. M-am gândit că poate împărtășind, ridic oglinzi în care nu e ușor să te uiți pentru că vezi ce nu ai, ce nu ești, ce nu simți.
Cu toate acestea, am simțit și simt în continuare că, aratându-mă așa cum sunt în fața oricui, am parte de cea mai mare libertate posibilă. Și că cei ce pot să mă vadă așa cum sunt și se pot bucura împreună cu mine sau pentru mine sau cei ce pot sta cu mine în tristețe sau în furie, vor rămâne. Și cei ce nu pot, din diverse motive ce nu țin de mine, nu vor rămâne sau nu la fel ca înainte. Și e ok.
Un al moment de vulnerabilitate a fost când am pornit la drum cu o idee nouă, cea a unei comunități de manageri care să învețe unii de la altii, care să se sprijine într-o lume în care a fi manager poate fi un rol destul de singuratic navigând printre multe orgolii sau măști. Nu m-am simțit deloc confortabil cu necunoscutul începerii a ceva pe cont propriu și cu, evident, lipsa de control asupra rezultatului.
Și viața mi-a arătat că am anticipat bine, lucrurile s-au schimbat pe parcurs și a fost nevoie să accept aceste schimbari și să mă readaptez la noua realitate. Doar că tocmai aceste schimbari au fost cele ce m-au ajutat să cresc cel mai bine, să îmi extind perspectivele și să văd că, dincolo de ceea ce stiu eu, e o lume absolut fascinant sat pe care nu am cum să o descopă daca rămân în zona mea de control.
Da, clar, asta vine la pachet și cu anxietate, dar prin expunerea la situațiile de care ți-e cel mai frică, descoperi că, de fapt, frica nu te omoară, ci îți scade din puterea pe care o are asupra ta. Tu ești cel ce devine mai puternic.
Cum ai reușit să îți recunoști și să îți accepți vulnerabilitățile?
Pentru mine a fost și este un proces. Nu simt că se va termina la un punct, ci e de fapt despre a fi în contact cu mine pentru a-mi da seama când am tendința să evit, să nu mă arăt, de ce, ce mă face să fac asta, în fața cui. Să-mi activez practic observatorul interior și să aleg să fiu autentică în fața oricui.
Când spun că a fost un proces, mă refer și la unul formal, de psihoterapie. Am făcut mulți ani de psihoterapie individuală, am participat la ateliere de dezvoltare personală, sunt coach și fac coaching, fac terapie de grup prin metoda psihodramei de aproape un an și lucrez cu mine sub multe forme pentru a sta cât mai dreaptă în fața mea și a lumii. Așa simt că trăiesc mai cu sens, mai în contact cu mine, cu fricile, dar și cu bucuriile. Mult mai prezentă.
Și, pe lângă asta, am doi părinți extraordinari și prietene ce mi-au fost alături în cele mai grele momente, ce m-au conținut cu toata tristețea, furia și tot ce simțeam fără să îmi ceară să fiu altfel, să simt altfel, să îmi minimizeze emoțiile sau pe mine. Sunt cel mai recunoscatoare pentru ele.
Ce pași concreți ai făcut pentru a transforma o slăbiciune în putere?
Nu am pași concreți. Am doar lucruri ce au funcționat pentru mine și cred că pașii sunt diferiți pentru fiecare.
Pașii mei au fost îndreptați prin psihoterapie, coaching, ateliere de dezvoltare personală, mindfulness, meditație, având alături oameni ce m-au inspirat și de la care învăț mereu și prieteni ce mi-au fost alături. Învăț cel mai bine folosindu-mi curiozitatea, observând și preluând ce este relevant pentru mine. Ceea ce vad în jurul meu trec prin filtrele proprii, filtre ce sunt reprezentate de valorile pe care le am și de principiile după care mă ghidez în viață.
În ce fel te-a ajutat vulnerabilitatea din perspectiva dezvoltării personale?
Pentru mine, vulnerabilitatea înseamnă să mă arăt în fața lumii așa cum sunt, fără măști, fără să par altfel decât sunt, în contact cu ceea ce simt, împărtășind și când nu îmi e bine, nu numai când totul e roz și frumos.
Dar asta nu înseamnă că m-am deschis în fața oricui cu orice, ci că am ales conștient când am facut asta, împărtășind cu sinceritate și autenticitate cât am fost pregatită să împărtășesc în acel moment. Nu înseamnă că m-am cenzurat, ci că am ales conștient, nu din frică, ci din grijă față de sine.
Vulnerabilitatea m-a ajutat să am mai multa încredere în mine, observând că, arătându-mă așa cum sunt, sunt acceptată și iubită.
Și, când am simtit că nu sunt, m-a învățat să fac diferenta între ce este la mine și ce este la persoana din fața mea. Și m-a mai învățat să nu țin cu dinții de relații sau de oameni ce nu vor sau nu pot să mă vadă așa cum sunt și ce îmi tot cer să fiu altfel, să mă încadrez într-un tipar, pentru ca lor să le fie mai ușor, pentru că atât sunt și pot ei să fie.
Care sunt lecțiile cele mai importante pe care le-ai învățat din experiențele tale de vulnerabilitate?
- Să-mi exersez vulnerabilitatea întâi într-un spațiu de siguranță, împreună cu cei apropiați sau în relația de coaching sau de psihoterapie, și apoi să mă duc încet-încet și mai departe de cercul de siguranță.
- Vulnerabilitatea m-a învățat că poate să vină și cu pierdere și cu renunțare, dar că merita cât timp eu sunt autentică și sinceră cu mine și cei din jur.
- Vulnerabilitatea m-a ajutat să vindec răni profunde, dându-mi voie să simt și arătând ceea ce simt când sunt tristă, când mă doare în relațiile cu cei dragi.
- Vulnerabilitatea mea m-a ajutat să văd și să apreciez vulnerabilitatea celor din jur.
Ai avut vreodată momente în care vulnerabilitatea ta a fost percepută ca o forță de către alții?
Da. Atunci când am ales să încep să lucrez pe cont propriu, fără să îmi fie foarte clar unde vreau să ajung, ci mai degrabă cine sunt și cum pot să susțin oamenii prin coaching, mentoring și facilitare de cursuri și programe de leadership development. Am simțit multă anxietate și s-a activat un sindrom al impostorului foarte puternic la situația nouă în care mă aflam.
Eram obișnuită din mediul corporate să fiu mereu foarte bună la ceea ce fac, mereu „above expectations” în evaluari și, deși cu multe provocari și situații noi, destul de „în control” într-un cadru predefinit. Ați zice că nu se compară să conduci o organizație globală de business development cu a iniția o comunitate de leadership și a oferi împreună cu două partenere servicii de coaching, mentoring și facilitare? Clar prima variantă pare mai provocatoare, nu?
Poate, însă, când e ceva nou, mintea noastră percepe noul ca un pericol. Și, dacă e să mă raportez strict la mine, chiar dacă aveam experiența de leadership din spate și certificarea de coaching, mintea mea nu se simțea în siguranță pentru că nu știa cu ce se mănâncă exact noua situație.
Aveam nevoia de a ști. Și mi-a luat ceva timp să realizez cât de importantă este nu doar învățarea orizontală, acumulând noi cunoștințe despre gestionarea unui business și noul context, ci accesând învățarea pe verticală, folosind mai mult ceea ce am, ceea ce sunt, deschizându-mi perspectivele și incercând cu mai puțină frică de eșec, ci cu dorința mai mare de a-mi găsi calea potrivita mie.
În acest context mi s-a spus că sunt puternică, o forță pentru că, în ciuda provocarilor, nu m-am dat bătută de la a-mi căuta calea profesională și de la a mă asigura că aceasta este aliniată cu cine sunt eu ca persoană, cu valorile, cu nevoile și dorințele mele.
Fotografii: Unsplash, arhivă Cristina-Mina Dalea
