Mi-am amintit zilele acestea de un serial de prin anii 2000, “A 3 a Planeta de la Soare”/ 3rd Rock from the Sun”, în care o familie de extratereștri vine într-o misiune pe Pământ, se deghizează în pământeni și o încep aventura plina de umor și provocări, cu scopul (din ce îmi amintesc) de a se adapta și a integra printre oamenii și a se întoarce la un moment dat în lumea lor.
Nu am avut un personaj favorit, însă dintre cei 4 îmi amintesc cu drag de extraterestrul senior, Dick, care era într-un du-te vino romantic cu colega de la scoală unde lucra. Acel dans romantic de evitare-apropiere mi s-a părut la vremea aceea foarte bine jucat și interpretat. Și mai îmi amintesc de Tommy, mezinul extraterestru care de pe acoperișul casei vorbea des despre întoarcerea în lumea lor.
articol pentru Curatorialist de Ioana Elena Dăncescu, psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu.
- Cine nu s-a simțit vreodată în viață lui că fiind sau spunându-i-se că este de pe altă planetă?
- Cine nu a căutat să se integreze și să facă parte dintr-un grup?
- Coșmarul cui nu este că o sală/ o lume/ o cameră să rada de el și să îl respingă?
- Cine nu are emoții înainte de o prezentare sau ”performance” de orice fel ar fi ea?
- Cine nu visează – cel puțin o dată – că se face de râs și pica Bac-ul sau un examen important?
Trăim cu frică, tensiune și neliniște în corp, anxietate, angoasă, rușine, panică, deznădejde, durere emoțională, neadecvare sau percepția neadecvării, respingerea sau posibilitatea unui respingeri, critică și judecată anticipate, eșecul și implicațiile lui pentru cine suntem, ce valoram și ce vom putea realiza în viitor.
Avem de câțiva ani și în Romania o lege anti bullying și programe, informații și repere legate de acest tip de experiență adversă, care s-a dovedit științific că traumatizează psihicul și lasă urme greu de vindecat. Și citesc sau aud din ce în ce des de la clienții și prietenii mei despre politici de incluziune și acceptare, chiar și de promovare a diversității din marile companii comerciale.
Chiar și păpușile Bărbie arată acum diferit față de cum mi-o amintesc eu pe blondina mea dintr-o colecție oarecare, accesibilă unei fetițe din anii 90.
Și totuși rănim, respingem, judecăm, criticăm, discriminăm și ne aplecăm constant spre o tabăra, în timp ce respingem altă tabără.
Suntem în tabăra celor care se vaccinează și poarta masca?
Suntem din tabăra celor care ascultă muzică bună, care pe vremea adolescenței mele era rock-ul?
Suntem autentici și spunem ce avem de spus și ne dezvoltam personal și mergem la terapie?
Suntem cei care cred în educație cu blândețe?
Suntem așa și pe dincolo și ei, ceilalți, cei răi, needucați, nedezvoltați ne fac rău și ne invadează spațiul?
Sunt multe fire amestecate în întrebările pe care tocmai vi le-am adresat. Și sunt toate subiecte grele. Îmi vine să merg pe vârfurile vârfurilor când mă gândesc la subiecte precum vaccinurile, preferințele muzicale sau educația copiilor. Și nu am zis nimic despre politică și sănătate mentală.
Suntem înconjurați de legi, valori, tradiții, reguli și conduite care formează o societate sănătoasă și sunt cei din instituțiile politice și guverne, sociologi, istorici, psihologi, medici, juriști și alți specialiști care se ocupă fiecare de sistemul lui de bază și de control.
Așa cum corpul uman cuprinde zeci de sisteme de reglaj fiziologic și toate asigură homeostazia.
Pe scurt, homeostazia se referă la proprietatea oricărui sistem viu de a-și menține un echilibru intern și niște condiții, parametrii propice vieții. Oare respingerea să fie pentru dezvoltarea noastră psihică așa cum sunt virușii și bacteriile pentru corpul uman? Ne obligă să luptam și să găsim soluții și să supraviețuim, mai ales atunci când condițiile de viață devin dificile?
Așa cum există o serie de procese interne corporale pentru asigurarea homeostaziei, există astfel de parametrii externi, în lumea căreia toți căutam să îi aparținem care asigură echilibrul în societate? Să fie educația, de mai multe tipuri: academică, financiară, sexuală, emoțională, religioasă calea spre stabilitate și asigurarea nevoii de apartenență, cu care toți ne naștem și care rămâne cu noi de-a lungul întregii vieți?
Mă străduiesc să îmi pun multe întrebări și cred că acestă capacitate instrospectivă, alături de gândirea critică reprezintă un ”trebuie necesar” pentru procesarea declanșatorilor din prezent. Nu o să îl uit niciodată pe proful de statistica din anul 1 de facultatea de Psiho care ne-a spus despre cât de important este să știm ce întrebări să îi punem. Și cred că este una dintre super puterile psihicului nostru să învățam să adresam întrebările potrivite. Astfel că, îmi propun să îmi las loc de întrebări, să spun că nu știu și că nu este A sau B soluția sau tabăra din care fac parte.
Modul acesta mai puțin binar, mai puțin dual, în afara lui alb și negru presupune să am suficientă flexibilitate psihică, să mă simt în siguranță și să fiu matur emoțional.
Oare în lumea viitorului este posibil că taberele să se limiteze la mulțimea A și B de elemente diferite și să fie în regulă să facem parte din oricare tabără? Dualitatea în care trăim și în care am crescut (bun/rău, victima/agresor, pedeapsă/recompensă, copil de 10/oaia neagră…etc) oare poate să se estompeze către o lume cu acceptanță, incluzivă și prietenoasă cu diferențele?
Uneori speranță și încrederea în umanitatea din noi îmi este zdruncinată și mă întreb dacă aceste idei nu sunt gânduri de om naiv care nu știe cum e lumea de fapt. Informația de bază cu care am crescut rezumă lumea la un loc periculos, unde trebuie să te lupți că să fii acceptat, să fii pe plac, să NU dai din casa și să NU fi slab că să reușești…
Din rolul de psiholog, după mai bine de 20 de ani de studiat și lucrat cu psihicul omului, știu că ne naștem și trăim cu nevoi emoționale de atașament și apartenență pe altarul cărora ne vom sacrifica instinctele, dorințele și autenticitatea.
În lipsa unei patologii psihice și a unei absente totale de empatie și compasiune, nimeni nu se trezește într-o zi și decide că azi voi exclude și marginaliza pe cel diferit/slab sau voi huidui și înjură oamenii care aparțin unei alte tabere.
Dar voi face aproape ORICE că să aparțin și să mă simt în siguranță.
Și voi interpreta diferențele cu suspiciune și neîncredere. Și îmi vă fi greu și pe mine însumi să mă înțeleg, atunci când ”știu că X comportament îmi face rău, doar sunt de vină că sunt slab și nu mă pot controla și revin constant la comportamentul X”. Iar oamenii răniți rănesc alti oameni, începând cu ei înșiși.”
Stephen Porges, psihologul și neuro-cercetătorul american care a vorbit în ultimii 20 de ani despre cum starea echilibrată a sistemului nostru nervos autonom depinde de coreglarea cu ceilalți și importanța nervului vag, spunea că
”siguranța nu este absența pericolului, ci prezența conexiunii.”
Și Gabor Mate vorbește în ultima să carte ”Mitul normalității” despre impactul unei culturi toxice asupra sănătății noastre psiho-fizico-emoționale și despre cum ”o mare parte din ceea ce trece drept normal în societatea noastră nu este nici sănătos, nici natural și pentru a îndeplini criteriile de normalitate ale societății moderne trebuie să ne conformam, în multe privințe, unor cerințe care sunt profund anormale față de nevoile noastre naturale…”.
Iar nevoie de apartenență nu este una de tip negociabil și este una dintre cele mai naturale nevoi ale noastre.
Cei mai iubiți oameni sunt așadar cei care aparțin.
Cu alte cuvinte cei mai iubiți oameni sunt cei care sunt văzuți și cei care primesc atenție și încurajare, vorbe bune și echilibrate, feedback sincer și asumat, compasiune și înțelegere, validare și recunoaștere din partea unei familii și a unei comunități. Cei care aparțin ajung să știe cine sunt și pot să relaționeze într-un mod flexibil, stabil emoțional și fără să pună în mișcare defensivă și atacul ca unic mod de a obține siguranță în relațiile cu ceilalți.
Viață dincolo de scena unui concert sau de terenul oricărui sport, unde asistăm cu emoții și ne susținem cu înflăcărare favoriții, este mult mai extinsă și nu se referă decât într-o anumită măsură la spațiul fizic.
Spațiul mental, emoțional, universul interior în care suntem scenariști, performeri, călăi și judecători, salvatori și cerșetori stă la baza modului în care suntem și în care ne prezentăm în lume.
Și vestea bună este că pentru lumea interioară universul de posibilități este cel mai dinamic de până acum. Multe forme de psihoterapie, multă informație, multe grupuri de suport, multă cercetare și foarte multe experiențe și substanțe, tratamente care ne sunt mai accesibile ca oricând pe drumul de recuperare al autenticității și sănătății noastre emoționale. Rămâne totuși nevoia unui contact cu ceilalți, pentru că avem și nevoi relaționale nenegociabile și unei întâlniri de gradul 4, în care oameni din lumi diferite sunt pusi fără voia lor la aceeași masă și vor fi nevoiți să relaționeze unii cu alții.
Cred că cei care aparțin și își aparțin vor fi mai blânzi și toleranți cu cei care sunt diferiți, vor înlocui judecata cu multă curiozitate și le vor pune celorlalți, pur și simplu, mai multe întrebări.
