O viață fericită împreună, până la adânci bătrâneți. Așa ne-au obișnuit să credem poveștile care ne-au însoțit copilăria. După multe încercări și lupte aprige, prințul și prințesa își uneau destinele pentru totdeauna. Pentru unii dintre noi, finalul se adeverește și îmbătrânim alături de partenerul ales. Pentru alții, însă, iubirea ajunge într-un impas și cei doi ajung să-și spună adio. Printr-un divorț.
Subiectul nu este unul simplu. Puțini dintre cei care divorțează aleg să își spună povestea. Și asta pentru că, în mare parte, divorțul este dureros. Acolo unde cândva era iubire, acum este indiferență, tristețe, dispreț sau chiar ură. Acolo unde cândva erau îmbrățișări și săruturi, acum sunt brațe goale și buze strânse de furie sau neputință. Acolo unde cândva erau cuvinte dulci, acum sunt vorbe grele sau tăceri nesfârșite.
Ce zic cifrele
- În 2022, a fost în medie un divorț raportat la 5 căsătorii. În 2023, raportul a crescut la 5,6.
- Cuplurile tind să divorțeze, în medie, după un deceniu de trai comun.
- Durata medie a căsniciei variază între județe, astfel ca în localitățile în care stresul e mare, căsniciile durează mai puțin (cazul Clujului sau al Capitalei, unde cu greu trece de 12 ani, la capătul celălalt fiind Vasluiul, cu peste 21 de ani).
- Aproximativ unul din 6 divorțați se recăsătoresc.
Când divorțul doare
Suntem construiți să fugim de schimbări și de disconfortul pe care ni-l produc acestea. Iar divorțul este unul dintre acele lucruri care sunt capabile să zguduie din temelii micul univers în care trăim.
Copii care deodată trebuie să accepte că părinții lor nu se mai iubesc și stau separat. Părăsirea casei de către unul dintre parteneri sau poate chiar de amândoi. Lipsa unui umăr pe care să te poți plânge atunci când ți-e greu. Căminul în care nu te așteaptă nimeni. Patul rece, prea mare pentru o singură persoană. Sunt multe fațetele pe care le poate lua durerea unei despărțiri.
În afară de asta, divorțul poate duce la instabilitatea financiară, pierderea unui anume statut social, răcirea relațiilor cu prietenii comuni care rămân alături de unul dintre cei doi parteneri sau… de niciunul.
Există viață și după divorț
Dar, după “doliul” resimțit pentru iubirea care nu mai este, își fac loc alte sentimente. Eliberarea de o relație care nu mai mergea, redescoperirea de sine, poate chiar o reinventare a propriei persoane. Prioritățile se schimbă, sprijinul vine acum de la familie și prieteni, atenția pentru propria persoană devine primordială. Și viața continuă.
…
Divorțul, din perspectivă psihologică – cu Ioana Dăncescu, psiholog și psihoterapeut
Divorțul reprezintă, fără nicio urmă de îndoială, o pierdere. Noi, ca adulți, suntem teoretic echipați să facem față pierderilor, să închidem etape și să mergem mai departe. Însă, tocmai prin natura complexă a acestei pierderi, divorțul se poate transforma dintr-un eveniment stresant, într-unul traumatic.
Ce pierde o persoana atunci când trece printr-un divorț?
Pierde statutul de soție, soț, pierde sau se modifică semnificativ (cel puțin, o parte din) statutul financiar, pierde visurile si speranțele si planurile pentru viitorul relației, pierde (cel puțin) o parte din contextul social și relațiile pe care cuplul le avea, și, mai ales, pierde și o parte din identitatea sa, din Eul sau care s-a „șlefuit” și datorită prezenței și acțiunii partenerului în viața noastră.
Cum facem față la un divorț și la toate pierderile pe care le implică depinde însă de 2 tipuri factori de protecție: dacă avem resurse și un psihic matur și stabil emoțional și dacă în istoria noastră de viață nu am trăit (sau dacă am trăit, am reușit să integram) alte tipuri majore de pierderi.
Din procesele de psihoterapie ale clienților mei, am observat adesea că divorțul și despărțirile subite, bruște, care s-au întâmplat împotriva dorinței clienților mei, au generat și reaprins o suferință veche, o trăire extrem de dureroasă de abandon, un gol interior, o senzație de singurătate absolută, insuportabilă, pentru care au cerut ajutor psihologic.
Însă, și în rândul celor care au inițiat divorțul sau separarea am întâlnit sentimente profunde de vinovăție, durere, eșec și îndoială de sine, care aveau niște rădăcini și surse în alte relații de atașament din istoria de viață.
Există o diferență între femei si bărbați legat de modul în care aceștia percep divorțul?
Fără să fac apel la o cercetare, tind să zic că, pentru femei, este ceva mai delicată poziția de mama divorțată, pentru că am auzit la multe dintre clientele mele fraza „cine mă mai ia cu un copil…”
Percepția divorțului, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, depinde, însă, mai ales de caracteristicile de personalitate, de nivelul de dezvoltare psiho-emoțională, de câte resurse emoționale și materiale dispune, de nivelul de suport social, de sentimentul de apartenență la o familie de origine, care influențează extrem de mult procesarea emoțională a unei separări.
Am întâlnit în multe dintre experiențele clienților mei o respingere foarte dureroasă, pe care familia de origine a avut-o față de acțiunea sau intenția copilului lor de a divorța.
Blamul, neacceptarea, frica și rușinea experimentate de părinții persoanei aflate în divorț au reprezentat o sursă în plus de stres emoțional și o rănire a nevoii copiilor adulți de sprijin și suport emoțional.
Se poate vorbi despre o lecție/niște lecții pe care le învățam în urma unui divorț?
Noi învățam cum e lumea și cine suntem noi ÎN și PRIN relații. Ele reprezintă pentru noi atât factori de protecție, cât și de risc. Oricum ar fi, nu putea exista și trăi în afara relațiilor. Cu cât sunt mai semnificative și cu mai mare profunzime și intimitate, cu atât ne pot răni mai profund.
Mi-aș dori pentru orice adult care divorțează să iasă din acel mariaj cu lecții, nu cu (alte) răni.
Există un curent în cercetările din domeniul psiho-traumatologiei care prezintă vorbesc de existența unei „creșteri post-traumatice” (post traumatic growth) care urmează după traumatizare. Părerile sunt împărțite legat de utilitatea acestui construct și dacă el reflecta cu adevărat realitatea sănătoasă și nu mecanismele de supraviețuire.
Și sigur că existența unei creșteri după traumatizare sau a unor lecții după un divorț dificil nu atenuează impactul, durerea, suferința, frica sau neputința cu care cineva care divorțează se confruntă.
Și, dacă mă gândesc la lecțiile pe care clienții mei din procesele de terapie le-au învățat divorțând, câteva întrebări îmi vin în minte:
Cine sunt eu azi? Cum sunt eu? Ce vreau și ce nu mai vreau eu să fac, să repet, să zic…? Ce contribuție am avut eu în mariajul meu și în finalizarea lui? Ce emoții îmi dau încă târcoale și cu care mi-e greu să stau?
Știu că aceste sunt niște întrebări mari. Mai cu seamă, existențiale. Și mai știu că, nicicând, un om care a divorțat nu s-a trezit (chiar) peste noapte în acea căsnicie și, dacă la începutul relației, nu era spațiu sau, poate, educație pentru a-și pune aceste întrebări, la finalul unei căsnicii este următorul cel mai bun moment să ni le punem.
Care este, din perspectiva psihoterapeutului, cel mai important sfat pe care l-ai da femeilor care au trecut prin experiența divorțului?
Dacă au trăit un divorț complicat, greu de dus emoțional și presărat (cu prea) multe sentimente copleșitoare, este posibil ca tot acest cumul emoțional să indice alte pierderi sau experiențe traumatice care au implicat pierderi neintegrate psihic. Și atunci este un moment bun să ceară ajutor de specialitate, adică să caute terapeut specializat în lucrul cu traumele psihice.
Dacă au trecut recent sau acum ceva timp printr-un divorț care încă trezește stres și reacții emoționale intense, să ia în calcul nevoia unui ajutor specializat, dar mai ales să caute sprijin și suport în comunitatea și relațiile cărora le aparțin. Singurătatea, izolarea, lipsa interacțiunilor sociale sincere și autentice, lipsa împărtășirii nevoilor și fricilor, toate sunt niște bombe cu ceas care ar putea agrava, post-divorț, reglajul emoțional.
Una dintre terapeutele mele favorite în terapie de cuplu, Esther Perel, spunea ceva de genul: „fiecare dintre noi va trăi mai multe povești de iubire de-a lungul vieții noastre și, doar în cazul unora, poveștile vor fi cu același partener”.
Sper că trăim vremuri mult mai acceptante si prietenoase cu cei care sunt divorțați și noi toți putem fi acolo cu o vorbă bună, cu puțină îngăduință, compasiune și înțelegere.
…
O serie de femei curajoase au mărturisit pentru Curatorialist ce lecții au învățat în urma divorțului
Ana Nicolescu, strateg de comunicare și creatoarea podcastului Creating The Way
– 15 ani de căsnicie (25 de relație, în total)
Cea mai mare lecție pe care am învățat-o din experiența divorțului este că eu mă creez și mă re-creez pe mine doar în ascultarea mea. Ce-mi spun eu despre mine devine adevărul meu. Dacă eu îmi spun că sunt mamă singură, asta îmi aduce o energie de gol, de victimă, de nevoiașă. Cineva trebuie să-mi umple spațiul, să mă salveze. Și asta atrag. O energie joasă, de lipsă.
Dacă îmi spun că sunt mamă autonomă și independentă, asta îmi dă putere și mă ancorează într-un spațiu de leadership. Sunt la cârma propriei mele vieți.
Am învățat să nu pun nicio poveste peste ce face fostul meu soț, tatăl copiilor. Pentru că povestea pe care mi-o spun, aia doare. Nu acțiunea în sine. Nu le sună pe fete, deși ele îi cer asta. Rămâne așa. Nu o interpretez. Nu zic despre el că este în fel și chip. Și, astfel, devin responsabilă pentru cât de curat este spațiul meu interior. Cât de golit de preconcepții și proiecții îl creez astfel încât să mă concentrez pe descoperirea mea și pe relația mea cu copiii.
Și am văzut că încă am prieteni care sunt gata să-și petreacă vacanțele cu mine și cu fetele și să creăm amintiri fără să simt că am eșuat ca mamă și ca parteneră. Mi-am redescoperit prietenii. Și cred că și ei pe mine dintr-o altă perspectivă.
Deci cu ce am rămas după divorț: cu un spațiu interior curat de care mă ocup zilnic ca să pot să cresc și să creez relații autentice cu fetele mele și cu prieteni care mă acceptă așa cum sunt și cum nu sunt.
Cristina Șerbu (designer vestimentar)
– 11 ani de căsnicie
Divorțul este ca nașterea, îl aștepți, ai destule momente de bucurie și de durere până se produce, dar adevărata aventură începe după.
Social, în acea perioadă, era destul de dificil să fii divorțată și să crești un copil singură, însă am avut șansa unor prieteni minunați care ne-au integrat în viața lor fără a mă chestiona prea mult și fără a pune presiunea de a-mi „găsi și eu pe cineva”. Doamne, tare norocoasă am fost! 🙂
Nu este deloc ușor să fii mamă singură, însă nu regret căsnicia pe care am avut-o și nici divorțul, dar sunt două experiențe pe care voi evita sa le mai retrăiesc vreodată. Viața e ca un carusel, te învârți mereu în cerc, când sus, când jos, dar muzica curge mai departe.
Georgia Gontz (comunicator)
– 13 ani de căsnicie
Am învățat că o relație presupune eforturi continue, de comunicare, de menținere a respectului, dar și a curiozității față de persoana apropiată. Iubirea nu este suficientă, înveți importanța compromisului și a creșterii personale în procesul de relaționare.
Divorțul îți poate reaminti că nu ești o jumătate, ci un întreg și îți poate întări speranța că momentele grele pot fi depășite. Ca femeie, te poți afla într-o poziție și mai vulnerabilă decât un bărbat care trece prin aceeași experiență, din cauze culturale, economice și de investiție in munca emoțională.
Nu în ultimul rând, divorțul e o dovadă în plus a faptului că singura constantă în lume e schimbarea (totul trece), atât în dinamica iubirii, cât și în personalitățile noastre de-a lungul timpului. Acceptarea aduce pace.
Elena G. (antreprenoare)
– 4 ani de căsnicie
Din perspectiva mamei, cea mai importantă lecție învățată este că e imposibil să cresc singură un copil și este nevoie de ajutor, iar dacă tatăl copilului nu te susține în acest proces (cum este cazul meu) va trebui să cauți ajutor în altă parte.
Din perspectiva femeii, am învățat să mă valorizez mai mult, să mă apreciez mai mult, să îmi ascult mai mult intuiția. Separarea a fost o lecție prețioasă despre autocunoaștere, feminitate, stimă de sine și redescoperirea laturii mele puternice.
Daniela D. – antreprenoare
– 3 ani de căsnicie
Pentru mine, cea mai importantă lecție a divorțului a fost să învăț să am încredere în resursele mele, că pot să mă ridic, deși poate dura o vreme, că trebuie să lucrez la autonomia mea din toate punctele de vedere.
A fost criza în care am simțit cel mai bine ce înseamnă să ai o familie care îți este alături orice ar fi și să te poți sprijini pe ei cu toată greutatea. Și încă o lecție importantă – nu poți controla nimic, poți doar să te adaptezi.
Oana C. – profesionistă comunicare
– 9 ani de căsnicie
Înainte de divorț vedeam acest pas ca pe un salt în gol, înconjurat de foarte multa frică, și, probabil, că așa se simte pentru mulți. Urmarea, însă, poate fi vindecătoare. Dacă te bucuri de un sistem de suport, familie, prieteni, care să te susțină in decizie, dar și cu trăirile din acele momente, este cu atât mai bine. Însă, in final, experiența este 100% a ta și doar tu o înțelegi cel mai bine, cu toate nuanțele sale.
După ce ai făcut pasul, cred că este importat să-ți dai voie să treci prin toate etapele acestui proces, cu toate emoțiile care năvălesc treptat, astfel ca, după un timp, să ți se cristalizeze concluziile și lecțiile. Unele sunt clare de la început, altele se așază în timp, poate chiar în ani, lucruri pe care le știai poate, dar care se confirmă după o vreme.
Pentru mine, călătoria de dinaintea deciziei și a „saltului” efectiv a fost cea mai consumatoare emoțional. Bineînțeles, acest pas este diferit și foarte subiectiv în funcție de situația fiecăruia. De asemenea, călătoria de după divorț are și ea propriile învățăminte. Pentru mine, însă, mixul de emoții care m-au consumat multă vreme înaintea acestei decizii a fost foarte intens.
De aceea, odată ce saltul a fost făcut, una dintre principalele lecții învățate a fost atât de clară și, pe cât de simplă în esență, și, poate chiar clișeică, pe atât de dură – „Ascultă-ți intuiția!” – de la început și pe parcurs (și aș putea adăuga, „dacă trebuie să iei aceasta decizie, nu amâna… prea mult”).
Spun „lecție dură” daca mă gândesc la tot timpul petrecut în anxietate, dacă mă gândesc la vinovăția care te inunda când știi că ți-ai furat singur căciula dându-ți voie să faci compromisuri care puteau fi evitate mult mai devreme, atunci impactul e mult mai mare.
Se dovedește că răspunsul este acolo latent, însă frica de necunoscut, de gura lumii, de a-i dezamăgi pe ceilalți, de propriile tale reacții, frica te paralizează. După un timp, lucrurile se clarifica și îți dai seama că ai știut, poate, de la început, dar nu ți-ai recunoscut asta, ai intuit povestea, ai intuit compromisurile pe care urma să le faci și ai intuit soluțiile pe parcurs. Dar te-ai amăgit, ai mascat totul cu propriile dorințe, speranțe, argumente, frici.
Pe de altă parte, cred că este important cum te raportezi la ideea de Divorț. Odată ce decizia a fost luată și depășită, iar divorțul s-a încheiat, am descoperit cât de mult am greșit creând scenarii încărcate de frică. Am observat cum corpul și mintea se eliberează de atâtea energii negative, ca poți s-o iei de la capăt, că universul înconjurător nu se prăbușește, că ceilalți au viețile lor și ca poți găsi confort într-un viitor care ți se deschide în față și poți alege oricare altă cale pentru a merge mai departe. Da, schimbarea nu e ușoară, nici pentru tine, nici pentru cei mai apropiați, vine cu alte emoții pe care trebuie să le gestionezi, dar odată ce ai acceptat că a fost decizia cea mai buna, atunci ești împăcat și mai pregătit să continui.
Depinde de tine cum interiorizezi noțiunea de divorț. Pentru unii, poate fi o eticheta copleșitoare, pentru mine, nu tocmai. Am ales să nu fac din asta ceva care să-mi definească viața, ci să fiu eu, cu alegerile și lecțiile prin care am trecut. Acest construct social nu mă definește, este un moment. Călătoria, însă, a fost complexă și ține si de modul în care suntem construiți, de slăbiciunile fiecăruia.
Dacă teama de singurătate poate fi debilitantă, un divorț mi se pare, în general, greu de gestionat și prin prisma așteptărilor și a mentalităților celor din jur care atribuie, uneori, și mai multă presiune și încărcătură acestei decizii. Imaginea în societate este una dintre fricile cu care te lupți înainte de a lua decizia, însă am observat că, treptat, înveți să navighezi printre toate, mai ales dacă te concentrezi pe lucrurile cu adevărat importante pentru tine.
Nicoleta S. – cadru militar
– 15 ani de căsnicie
În primul rând, înveți să te gândești la tine, îți dai seama că tu contezi, că dacă tu nu ești bine, nimic în jurul tău nu e bine. Și am învățat să nu îmi mai consum energia pentru lucruri mărunte, care nu contează, să nu mai încerc să schimb pe nimeni – pentru că, oricum, nimeni nu se schimbă, toată lumea se adaptează, într-un fel sau altul, la situație.
Și un lucru esențial de care mi-am dat seama este că sunt femeie. Înainte sa fiu mamă, înainte să fiu soție, sunt femeie. Deci, trebuie să mă gândesc și la mine. Eu uitasem să fiu femeie. M-am căsătorit, am făcut copii, am devenit mamă și am fost numai pentru ei. Până să am copiii, am fost numai pentru el. Și în momentul în care am început să mă uit și să mă gândesc la mine și să mă gândesc la mine, am plecat pentru că nu mi-a plăcut ce am devenit.
Viața după divorț este foarte grea. Nu există viață adevărată după divorț pentru o femeie cu copii pentru că trebuie să te împarți. Pe lângă faptul că tu nu vrei să mai repeți greșelile și nu mai accepți atât de ușor niște lucruri, sunt și copiii. Sunt, probabil, și femei care au reușit, dar eu… mai greu. Din punctul meu de vedere, este foarte greu să o iei de la capăt când ai copii.
Pe mine m-a schimbat foarte mult, mi-am dat seama că pot face foarte multe lucruri pe care nu credeam că am să le fac, că mă pot descurca în situații în care nu credeam că mă pot descurca, mi-am dat seama că sunt în stare să găsesc soluții la orice – de aceea spun acasă: “eu nu am probleme, am situații din care trebuie să ies, adevăratele probleme sunt altele”.
Mi-am dat seama că pot. Asta este cea mai mare lecție. Eu am avut un tip de căsnicie în care abuzul nu a fost fizic, a fost emoțional, a fost psihic. Din moment ce ani de zile ți s-a spus că nu ești în stare și că degeaba faci ce faci, dar apoi vezi că poți, ai o satisfacție și conștientizezi propria ta valoare. Am învățat să nu mai accept orice numai pentru a fi într-o relație sau într-o căsnicie, de aceea am și plecat. E dificil, dar este o libertate de gândire pe care o obții, ai opțiuni mult mai multe de a te exprima.
Fotografii: Unsplash, arhivă personală interlocutoare
