Sunt Toma necredinciosul. Trebuie să cercetez pentru a crede. Funcționez în parametri foarte pragmatici. Atât de pragmatici încât, atunci când tata ne-a anunțat la masa-consiliu de familie că are cancer, tot ce am spus a fost: “ok, ce soluții de tratament avem? Vindem apartamentul, ne descurcăm.”
Homeopatia și uleiurile dottera sunt apa de ploaie. Change my mind.
În aceste ape ale scepticismului și cinismului mă scald. Dar compensez prin curiozitate.
Another Self mi-a stârnit curiozitatea nu când a apărut și a stat ceva vreme pe Netflix în Top 10 Most Watched, ci atunci când o mulțime de femei din bula mea au început a vorbi despre el și a dezbate subiectul constelațiilor familiale. Auzisem ceva despre subiect, dar, considerându-l prea ezoteric, mintea mea a dat skip.
De data aceasta, am dat play și mi-am exersat și turca pe care am învățat-o acum peste 15 ani, dar și mușchiul curiozității căci Another Self m-a prins și nu mi-a dat drumul. Am realizat că sunt Ada: rațională, pragmatică, dar care are deschiderea să vadă dincolo de limitele sale imediate.
Am depășit și eu limita imediată și l-am invitat la o discuție pe Sebastian Olar.
Sebastian Olar, Seba, așa cum îl știu oamenii prin lumea publicității, este unul dintre cele mai iconice personaje ale industriei.
Plecat din Bistrița, acolo unde era controlor, Seba a devenit un rockstar al noului val de publicitari.
Dar, ce legătură are Sebastian cu Another Self, Ada, publicitatea și constelațiile? Aflăm din discuția de mai jos despre ce presupune lucrul cu tine și constelații familiale, de la un om care a participat la peste 30 de sesiuni.
Ai un parcurs profesional extrem de palpitant și un parcurs personal cel puțin la fel de interesant. Cum te-ai racordat tu spiritual – Sebastian controlorul de bilete, Seba din publicitate de acum 5-7 ani și Sebastian de astăzi?
Sebastian: Oh, wow. E posibil să observi mai bine decât mine aceste etape. Poate că eram înclinat să observ două etape: cea de până în 2017-ish, și cea de după. Dar s-ar putea să fie 3, de fapt. La fel cum ar putea fi 4, 100 sau o infinitate. Matematicienii spun că între 0 și 1 poți să consideri că există o distanță de 1 unitate, dar la fel de bine pot exista o infinitate de unități.
Consider că suntem chemați să ne transformăm; este cumva și firesc. Există un fir roșu al Ariadnei, un element care conferă o anumită continuitate existenței noastre, dar în același timp, paradoxal, se petrec și mai multe transformări care aproape că ne fac de nerecunoscut.
Călătoria eroului a lui Joseph Campbell punctează, de altfel, acest moment când eroul traversează un soi de moarte a identității precedente și renaște apoi într-o formă uneori greu de recunoscut.
În 2017 am ales botezul ortodox, eu fiind nebotezat până atunci. Iisus însuși a fost de nerecunoscut pentru chiar ucenicii Săi după ce a înviat, când mergeau cu El pe cale și nu știau cine e. Și fără să insist foarte mult pe direcția creștină, consider că sunt în permanență chemat să îmi regândesc identitatea, în măsura în care ea ar fi, câtuși de puțin relevantă.
Uneori, o singură zi pare să dureze cât un an, și în același timp perioada când eram controlor pare că s-a întâmplat acum… acum 5 minute maxim. În piesa de aseară a lui Eugène Ionesco, de la TNB, Regele Moare, personajul principal observa aceeași non-liniaritate a timpului.
Parcursul meu profesional a fost palpitant, indeed, și am savurat fiecare clipă din el. Consider că elementul comun al controlatului de bilete și al carierei publicitare a fost probabil o abordare mai extremă a stilului de viață- mai dramatizată, cum am zice noi în publicitate. Poate că un parcurs mai lin nu mi-a fost mie sortit.
Ce mi-ai fi povestit despre constelatii familiale acum 5 ani?
Nu cred că aveam vreo noțiune atunci. Atunci abia începeam lucrul cu mine, consider.
Ce îmi povestești despre constelații acum?
Uff. Povestitul ca povestitul, dar simțitul cum e… Păi diferența majoră dintre talk therapy/ terapia vorbită și terapia aceasta întrupată – îmi vine să-i zic – rezidă exact în ce le sugerează și numele (chiar dacă ambele sunt importante). Fără să explic exact ce presupune o sesiune de constelații – asta se găsește pe google – adaug doar elementele care mi se par mie importante.
În primul rând, avantajul major al acestei forme de terapie, consider, constă în materializarea părților noastre intra-psihice, altfel abstracte și intangibile, în elemente fizice, respectiv persoane care întrupează și animă acea parte din noi pe care vrem să o cunoaștem mai bine.
Se zice că e greu să citești eticheta borcanului în care te afli, și aceste părți ale noastre au marea calitate de scăpa de multe ori atunci când vrem să le analizăm, chiar dacă pentru persoanele din exterior poate fi mult mai clar ce se întâmplă cu noi. Iar o sesiune de constelații ni le aduce în afara noastră, acolo unde putem să vedem pădurea de copaci. Există un avantaj major în a fi capabil să te uiți la lucruri din tine – mecanisme de apărare, complexe, aspecte, fațete, instanțe – ca și cum ai privi din exterior.
Pentru mine, ultima sesiune a adus un grad de claritate și direcție pe care doar speram să le pot obține vreodată. Și nu pot să fiu decât recunoscător pentru asta.
Imaginează-ți că ai un mecanism de apărare pe care l-ai înglobat atât de mult încât a devenit o a doua natură, și el poate să deturneze cu ușurință celelalte aspecte și resurse ale tale – toate acestea în timp ce ți se face aproape invizibil.
Ei… când o persoană îți joacă această instanță, și tu te uiți la ea din exterior, devine cumva mult mai navigabil să te gândești ce ai putea face ca să angrenezi celelalte părți ale tale. Aceasta a fost experiența mea cea mai recentă.
Nu pot să recomand suficient această tehnică poate mai ales persoanelor introvertite și overthinkere, care se prind în propriile scheme logice până la un punct de îngheț sau blocaj. Este o metodă foarte puternică și cu potențial de breakthrough. Consumă, însă, multe resurse de energie, și are nevoie de o perioadă considerabilă de integrare.
O metodă pe care o recomand oamenilor mai curajoși și dispuși să iasă din zona lor de confort.
Iar fenomenul care se pune în act în timpul unei sesiuni, consider că nu e deloc parapsihologic.
Pur și simplu se întâmplă lucruri minunate, incredibile și profunde atunci când ne permitem să intrăm în rezonanță cu baza icebergului emoțional al unei persoane, iceberg pe care oricum îl simțim, dar atunci ne dăm voie să îl oglindim și amplificăm – lucru pe care nu îl facem în situații mundane, cotidiene, din considerente poate ușor de înțeles. Imaginează-ți că o persoană afișează un zâmbet foarte prezent, sau poate chiar o formă de luare în glumă a oricărui lucru, dar simți că dincolo de asta e o formă de evitare a unei tristeți, de exemplu. Ei, în acest cadru, straturile de suprafață se dau rapid la o parte, și părțile profunde devin imposibil de ignorat, și deci important de adresat.
Cunoscand mediul publicitarilor – cu elitismele si cinismele lor – ce spun amicii din publicitate despre Seba de acum?
Fiind din ce în ce mai conștient de felul meu de a fi cu tendințe extreme, stil provenit foarte mult, mi-e clar, din forme de traumă, ca mecanisme de apărare prin supracompensare, nu mai pot să le reproșez multe colegilor de industrie care, la un moment dat, poate chiar au considerat că mi-am pierdut mințile.
Însă aceasta a fost calea mea, a trebuit să o parcurg și asta fac și în continuare. Știu că sunt mulți colegi de industrie care fac terapie, și câțiva care chiar vorbesc despre asta. Și eu fac parte din această ultimă categorie.
Însă nu îmi propun să convertesc pe nimeni la nimic, ci îmi propun mai degrabă să aplic în viața mea lucrurile pe care le învăț, și doar în această formă ele să aibă potențialul să inspire pe cineva.
Sunt o persoană care are o nevoie foarte pregnantă să împărtășească ce învață, și să participe în schimburi. Avem destule modele foarte verificate, unele de mii de ani, pe care le putem urma. Provocare e întruparea acestor modele. Acces informațional avem la toate, practica însă ne omoară, cum se zice. Toți suntem pe drum. Suntem colegi.
Ne-am uitat mulți dintre noi la Another Self – serial care a avut menirea să ne stârnească curiozitatea.
Cât de mult e ficțiune și cât de mult este conform cu ceea ce se întâmplă “pe bune” la o sesiune de constelații?
Mă așteptam să fie mai mult despre constelații serialul. Pentru mine s-a dovedit a fi o telenovelă (foarte reușită) în proporție de 97%.
Dar părțile care ilustrau sesiunile de constelații, chiar dacă au fost tratate sumar și fugitiv, consider că oferă o imagine suficient de bună asupra a ceea ce se întâmplă în fapt.
Cu adevărat au loc niște intuiții care par aproape paranormale legate de istoricul nostru trans-generațional. Mergeți și vedeți. Totul e o experiență foarte personală și fiecare își ia cât poate și ce vrea.
Eu sunt Ada. Sceptică, cinică, atee poate.
Un elevator pitch pentru a mă convinge să particip la o sesiune de constelații?
Dacă cinismul și scepticismul nu sunt decât forme de mecanisme de protecție. Există un singur mod de a afla haha. Give it a try.
Spune-ne câteva lucruri despre tine și aceasta practică.
În ce punct al vieții tale erai când ai decis să participi la constelații?
Consider că oamenii care caută sunt chemați în permanență de un ceva care se cere văzut, mângâiat și integrat. De multe ori este vorba despre un conținut traumatic, în principiu din copilăria timpurie, care începe să consume mult prea multă energie ca să fie ținut în frâu. E nevoie de energie ca să fugi 24/7 de niște sentimente dificile din tine. Și atunci am început să încerc pur și simplu foarte multe lucruri. După o perioadă de căutări mai pe modul găină decapitată, am început să cristalizez și un anumit făgaș pe care să mă duc și în care să adun metode mai compatibile și sinergice. Mai ales după ce un rock-bottom din 2017 mi-a adus și prima formă de așezare. Rock-bottom-ul e un loc bun pe care să pui o fundație, o zicea J.K. Rowling. Și apoi am început să îmi conturez un platouaș de lucruri și instrumente. E un puzzle pe care ni-l facem fiecare, încercând și văzând ce funcționează la noi. Suntem complecși și unici. Nu există rețete unice.
Prima sesiune de constelații se întâmpla când eram deja in terapie individuală. Făcusem peste o jumătate de an de terapie cognitiv-comportamentală, și apoi trecusem deja la analiză jungiană – forma pe care o practic și acum. Nu mai știu exact cum am auzit de primul grup, dar sunt genul deschis și curios, și am zis că trebuie să văd măcar cum e. Au fost ciudate primele 2 zile. Eram inconfortabil să văd oameni care plâng, oameni care se întind pe jos, oameni care intră așa puternic într-ul rol. Am trecut peste. Era și o amică cu mine care nu a trecut.
Încă mai sunt multe lucruri pe care vreau să le încerc și încă nu am avut ocazia. EDMR, neurofeedback și somatic experiencing sunt câteva dintre ele. Odată ce avem cât de cât o bază spirituală, filozofică și/sau sufletească, cred că e indicat să experimentăm.
Eu cred cu tărie că cel care caută găsește. A explicat-o neuronal și un speaker strălucit de la Unfinished chiar zilele trecute.
Recomand curiozitatea ca antidot la cinism sau resemnare.
Cum se împacă latura ta religioasă cu practica constelațiilor? Merg mână în mână pentru a vindeca ceva?
Nu se bat cap în cap. De altfel, facilitatorii cu care am lucrat sunt credincioși – creștini practicanți mulți dintre ei. În general subiectul intersecției dintre spirit și psihic este din ce în ce mai discutat. De altfel, psyche înseamnă suflet, deci psihologia e și ea foarte mult despre suflet, chiar dacă spiritualitatea se ocupă prin excelență de acest domeniu. Duhovnicie Vs. psihologie. Sau teologie Vs psihologie. Sunt foarte multe asemănări și foarte multe puncte de compatibilitate și complementariate. Cei mai străluciți duhovnici nu neagă beneficiile psihologiei sau psihiatriei, la fel cum psihologii buni consider că nu neagă beneficiile aduse de un duhovnic/ghid spiritual pentru persoană.
Constelațiile sunt făcute să vindece, psiho-emoțional, scopul e mai clar. Spiritualitatea depășește sfera strictă a vindecării, chiar dacă o include. De aceea constelațiile sau ședințele de terapie pot înceta atunci când individul devine autonom și capabil să se autosusțină. Un demers spiritual, pe de altă parte, fiind un drum către noi înșine, către toate profunzimile, este o călătorie infinită, care nu se încheie până când nu închidem ochii.
Ce ai descoperit despre tine cu aceasta ocazie?
Multe. Am participat la circa 30-50 de constelații, cred, din care doar vreo 3 au fost ale mele. În celelalte am luat parte activ, ca parte a celorlalți, și pasiv ca martor. Deși nici ca martor nu ești foarte pasiv. Lucrează cu tine chiar și așa constelațiile.
Primele două constelații nu s-au soluționat în vreun fel, și devenea deja foarte frustrant pentru mine, și chiar o sursă de rușine și îngrijorare că nu pot să make sense din ce se întâmplă. Dar în ultima ședință a avut loc un breakthrough, slavă Domnului.
Am descoperit cu ajutorul unei părți din proces că lipsea ceva, că era o parte de care fugeam, una pe care nu doream să o văd. Când acea parte (copilul interior) mi-a solicitat să mai introduc o parte în proces, am introdus intuitiv partea de suferință din mine, și atunci s-a produs o descătușare majoră și în mine, și în persoana care a intrat în proces, și în celelalte părți, chiar și în martori. Mi-am dat seama atunci că aveam un mecanism de apărare extrem de activ și de distracting, care mă împiedica să îmi accesez depresia de abandon. Am plâns și eu, a plâns și acea parte, și atunci toată lumea a avut senzația unei prezențe masculine și paterne acolo. Atunci mi-am dat seama că drumul dinspre puer înspre bărbat trece neapărat prin rana de abandon patern, o rană care în arborele meu genealogic e, din păcate, foarte prezentă. Și nu doar că am realizat rana, dar am și simțit-o. Sau cel puțin o parte din ea. De aici multă blândețe și mult timp, pentru că aceste forme incipiente de transformare sunt doar niște semințe care se plantează, sunt un catalizator alchimic care intră în creuzet și cauzează o reacție în lanț, dar una care cere timp.
Cum ai defini experiența constelațiilor?
de ce Revelatoare – pentru că îți pune în față lucruri care până atunci erau ascunse în tine
de ce Tămăduitoare – pentru că accesează centri emoționali pe care nu voiam/ puteam să îi vedem și de care eram disociați. Părți izolate și amorțite care se strigau simțite.
Presupun ca ai făcut asta pentru tine, cel de acum, dar și pentru generațiile ce vin după tine. Ce mai lași în urma ta?
Care este cea mai importanta învătătură pe care o duci cu tine mai departe?
Totul are un efect dincolo de momentul de acum. Un efect de fluture care se propagă și în trecut și in viitor. În trecut pentru că remodelează niște lucruri care vin din spate, din generațiile anterioare, ne remodelează instanțele parentale interiorizate, și în viitor pentru că o schimbare din prezent e clar că va crea niște șabloane/modele mult mai sănătoase pentru cei care vin după noi, și aici nici măcar nu e vorba de strict copiii noștri biologici, ci de toate persoanele cu care interacționăm și și ele dau mai departe lucruri de la noi.
Totul e foarte interconectat, nu e nimic nou în asta.
Îmi doresc să stopez în timpul vieții mele cât mai multe cicluri vicioase care vin din spate, din păcate, și să creez întrupat cât mai multe cicluri virtuoase sau sănătoase. Șabloane care țin de protecție, încredere, iubire, respect, încurajare șamd.
Tu ce ai FRUMOS astăzi?
O, ce slogan FRUMOS! Dar cât frumos s-a revărsat în sufletul meu azi! Decum am deschis ochii, fără alarmă într-o zi de duminică, cu încrederea că mă voi trezi la ora potrivită, pe peretele camerei se proiecta un curcubeu creat de un sticker genial făcut de Daia Grigore. Sun catcher îi zice. Am mers la biserică, la Schitul Darvari, care pentru mine e definiția frumosului. Cu bicicleta. Pe sub un cer cu o perdea intermitentă de nori pe care nu o pot descrie. Am postat-o pe story. Când am ieșit din biserică, vântul suflase primele frunze îngălbenite din copaci și mi-am dat seama pentru prima dată anul ăsta că e chiar toamnă (nr. Sebastian a răspuns la întrebări la începutul lunii octombrie).
Apoi am mers în Obor să fac piața, și acolo am asistat la toată revărsarea de roduri și abundență pe care o aduce toamna. Am cumpărat struguri tămâioși și m-am uitat fermecat la o presă de struguri care făcea must acolo, live. Am și cumpărat un litru, evident. Am stat la coadă fără probleme. Am văzut și primele măsline ROȘII! Murate în sfeclă. Apoi am plâns de dor amintindu-mi că s-a împlinit un an de când bunica mea, Mama Pia, s-a mutat la cer. Am absorbit soarele de toamnă cu toată “clorofila” din dotare și apoi am sfidat un pic toamna mâncând o înghețată târzie cu o prietenă bună care acum stă în Olanda. Am făcut de mâncare, am video-vorbit cu familia, apoi am scris acest interviu sorbind din plăcerea vinovată a unui cola zero cu lămâie și apă. N-a fost deloc rău.
Și mulțumesc cu această ocazie că mi-ați dat prilejul să îmi și exersez bicepsul recunoștinței pe azi.
Să avem cu toții zile minunate!
