Am venit la TIFF, în anul aniversar 20, și am dat seara cu reprezentația lui Polunin pe onorarea rezervării pe care o făcusem, în urmă cu o lună și jumătate, la Baracca.
La întrebarea celorlalți „Ce e Baracca și de ce am ales astfel?”, am răspuns că este un loc în care ne doream mult să revenim și că, se pare că, în acel moment, voiam asta mai mult decât a-l vedea pe Sergei Polunin.
No regrets.
Am fost la Baracca în primăvara lui 2016 și mi s-a părut cea mai wow mâncare pe care am mâncat-o.
Nu eram expertă în arta culinară nici atunci, nu sunt nici acum.
Ce s-a întâmplat acum, la mai bine de 5 ani distanță, a fost că, între timp, am acumulat mai multe mese cu gust, mai multe experiențe gastronomice, atât în călătoriile prin Europa, cât și prin restaurante din România, de la The Artist, la Hădean, Hadad și Kaiamo, și pot formula o părere personală.
Baracca este cel mai bun restaurant din România, dintre cele la care am fost.
Nu voi vorbi despre meniu – pe care îl găsiți aici, în detaliu – nu sunt în măsură să scriu despre dishes / texturi, ingrediente etc.
Nu voi povesti nici despre experiență, care a fost desăvârșită.
Nu voi detalia nici despre client service, care a fost impecabil.
Dar vă încurajez să alegeți Baracca măcar o dată, pentru experiență la un alt nivel. Și pentru oameni.
Iar de aici începe povestea.
Ne-am bucurat de tot, fără să apuc să fac măcar o poză dish-urilor, doi adulți și al lor copil, în scaunul dedicat celor mici, cu creioanele colorate și sacoșica de desenat, frumos inscripționate BARACCA. Semn de grijă premeditată pentru cei mici și familiile ce aleg să vină cu ei, copiii, într-un restaurant cu etichetă, deși aceste practici sunt din ce în ce mai descurajate.
Am aflat ulterior și de ce: familia este foarte importantă la Baracca.
Noi nu suntem faimoși, evident. Nu avem nici măcar funcții corporate înalte, care să fi fost menționate în semnătură e-mailului când am făcut rezervarea.
Nu am comandat meniul de degustare și nici măcar cele mai scumpe dish-uri din meniu.
Dar am fost serviți impecabil, de către o doamnă extrem de amabilă.
Despre care am aflat, abia la final, în timp ce ne debarasa masa și eu le mulțumeam pentru experiența minunată, că este ownerul locului.
Acum mulți ani, o sportivă de performanță, campioană la handbal, pe numele său Maria Dunca, și-a dorit să deschidă un restaurant.
Acest restaurant este Baracca din Cluj.
Au început această aventură în familie, soțul alăturându-se că un suporter adevărat, susținător moral și, pe alocuri, de business.
La bar era și fiul lor, iar mezina familiei, de doar 12 ani, era întotdeauna în spatele unei persoane din staff, gata să preia un pahar, să aducă un tacâm sau să debaraseze.
În acea seară mai era pe tură și soția chef-ului, care se alătură familiei de la Baracca după ce își termină programul de zbor la compania aeriană la care lucrează.
O familie mare, la lucru, suflete ce nu au fost școlite la marile cursuri de ospitalitate ale lumii.
Totul într-o armonie și mișcare perfectă, dincolo de eticheta rigidă și onorantă dată de distincția JRE de pe vitrină.
Premiat între timp cu multiple distincții și desemnat Cel mai bun restaurant din România de numeroase ori, Baracca este un nume independent de Chef.
Te duci la Baracca pentru Baracca, nu neapărat pentru un Chef renumit, dintr-un juriu sau un altul de la TV.
Chef Roland Suciu nu apare la televizor și nici în reclame, nu are mii de followers pe Instagram.
Așa cum ne povestea domnul Duncă, în urmă cu mulți ani, Roland a venit la Baracca zi de zi, timp de o săptămână, cerând să lucreze acolo. Avea diplomă de inginer, dar avea un vis: să ajungă Chef.
A însoțit familia Duncă în multele călătorii-research pe la restaurante cu x stele Michelin, în căutarea și înțelegerea ospitalității așa cum se face la cel mai înalt nivel. A făcut cursuri, a stat în stagii prin bucătarii exigente și a devenit, la ani distanță, Chef, punând Baracca și Clujul pe locul 1.
Închei cum am început. Am ales o experiență culinară în detrimentul uneia culturale. Și am înțeles, din nou, după acea seară la Baracca, că și gastronomia e o artă, îmbinată cu știință și la fel de aproape de oameni și despre oameni, precum este un act artistic.
foto: Baracca.ro // ro.gaultmillau.com
