Cum să ai claritate în 2024 | Interviu cu Erika Popliceanu de la plan.clar

Durata: 8 minute

Un To Do List interminabil, un mail care nu se mai oprește din bâzâit și un task de terminat “asap” ar putea fi energia de care să ne despărțim în 2024. Iar ca să ne mai rămână timp și să nu ne afundăm în hăul workaholismului unde așteptăm weekendul ca pe o gură de aer, e important să ne setăm corect intenții și limite, dar și să avem un plan de acțiune. 

Iar Erika Popliceanu de la plan.clar, change strategist, ne-a acordat acest interviu, pentru a începe anul cu motivație și schimbare. 

Pe Erika am cunoscut-o mai întâi pe Instagram și apoi într-un program la job, unde am explorat, timp de câteva luni, blocaje, dileme și idei despre viața profesională și nu numai. E calmă, empatică și îți insuflă o stabilitate – după ședințe plecam cu speranța că, în ciuda faptului că zilele mele de lucru sunt uneori vraiște, pot să fac activ ceva să schimb asta. 

De la Sociologie la Urbanism, Comunicare, pasiune pentru textile și mai apoi la un business care aduce lumină în viețile oamenilor, parcursul ei profesional pluridisciplinar a culminat cu plan.clar în 2021, când apropiații au simțit nevoia consilierii în planificare din partea sa. 

Într-o lume plină de quick fixes și promisiuni cu cinci pași care prin care poți face aproape orice peste noapte, Erika te ghidează către rădăcina problemei, ca să ai parte de o schimbare autentică și să fii true to yourself.

 

Curatorialist: Erika, îți mulțumesc că ai acceptat să ne împărtășești din knowledge-ul tău. În primul rând, ce faci la Plan clar și cum ai ajuns aici? 

Erika: Dragă Beatrice, îți mulțumesc pentru invitație.

La plan.clar ghidez și susțin oameni să ia decizii aliniate cu valorile și nevoile lor, ca ei să simtă că-și trăiesc visul prin ceea ce fac zi de zi și că au control asupra timpului lor.


Și că-și pot trăi viața și mai pe-ndelete. Cu alte cuvinte, fac consiliere în planificare și lucrez cu ei pe blocajele pe care le au să pună în practică ce și-au pus în plan să facă. 

plan.clar a început ca un proiect de suflet și a devenit, în aproape 3 ani, un business în care simt că fac ce mi-a fost menit să fac. 

Erika Popliceanu de la plan.clar
Erika Popliceanu de la plan.clar

E o întrebare grea asta cu cum am ajuns aici pentru că drumul a fost lung, aparent cu ocolișuri, deși, privind în urmă, am avut nevoie de ele ca totul să se lege și să ajung să fac asta. Profesional, parcursul meu e unul interdisciplinar: la bază sunt sociolog, am făcut o formare în urbanism, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, unde am și predat vreo 8 ani, am lucrat în comunicare într-un minister și apoi pe cont propriu, în paralel cu toate făcând loc pasiunii mele pentru textile. Am fost mereu interesată de ce stă în spatele deciziilor pe care le iau oamenii, ce-i face să aleagă într-un fel sau altul și interdisciplinaritatea m-a ajutat să observ lucrul ăsta în contexte diferite. 

Dar plan.clar a apărut la puțin timp după ce am terminat masterul de Artă Textilă Ambientală la UNarte, mai precis în ianuarie 2021, după ce două prietene și câteva cunoștințe m-au întrebat cum am reușit să termin masterul în pandemie, având și doi copii cu școală în online. Le-am spus cum am făcut și reacția a fost că ar avea nevoie de ajutor să-și organizeze și ele timpul mai eficient. Și atunci am zis să încerc să fac asta, să lucrez cu oameni și să îi susțin în drumul lor spre eficiență, așa că am început să fac consiliere în planificare. În scurt timp mi-am dat seama că în general provocările nu erau în a planifica, cât în a acționa și sesiunile erau de fapt despre blocajele ce-i făceau pe oameni să amâne ce stabiliseră să facă. A fost momentul când mi-am dat seama că sunt față în față cu ce m-a interesat dintotdeauna să aflu: ce stă în spatele deciziilor pe care le iau oamenii?, ce-i face să aleagă într-un fel sau altul? Apoi a urmat formarea de change strategist.

Spui că nu livrezi rețete magice. Dar ce face mai exact un Change strategist

Nu livrez rețete magice pentru că nu cred că există așa ceva. Există instrumente și sisteme de planificare, despre care s-au scris și articole și cărți, dar nu cred că ele trebuie luate ca atare, ci testate și personalizate în funcție de nevoile personale. 

Ca change strategist te ajut să afli care e nevoia reală din spatele schimbării pe care vrei să o faci, pentru că simplul fapt că vrei să îți organizezi mai bine timpul, de exemplu, implică o schimbare [măcar de perspectivă dacă nu și de comportament]. După ce ajungem la nevoie, te ajut să stabilești pașii cei mai potriviți ție ca să ajungi acolo unde vrei și când spun asta mă refer la a lua decizii aliniate cu valorile tale.

Valorile și nevoile sunt ancoră și busolă și te întorci mereu la ele când ai de luat decizii, oricât de mici, pentru că ele îți spun cine ești tu de fapt și te ajută să pui limite, de exemplu, iar asta te ajută să elimini obiceiuri care nu-ți folosesc, făcând loc altora, folositoare.

Un change strategist facilitează procesele de schimbare și face asta explorând, alături de tine, pe marginea blocajelor pe care le ai, dar și propunându-ți instrumente care te-ar putea ajuta. Pe scurt eu spun mereu că e un mix de coaching și consiliere, iar cât e din fiecare depinde de la un om la altul și chiar de la o sesiune la alta. Și, pentru că am auzit asta de câteva ori în ultima vreme, vreau neapărat să spun că un change strategist nu dă sfaturi.

La început de an cu toții ne setăm obiective pe care ajungem apoi să le ignorăm. Ce ne recomanzi ca să schimbăm asta? 

Aș începe cu niște întrebări și prima e asta: de la câte obiective în sus ai observant că începi să le ignori?

Apoi, ar putea fi regrupate / puse câteva sub o umbrelă mai mare? Pentru că uneori se confundă obiectivul cu acțiunea. Uite un exemplu pe care l-am întâlnit de multe ori: 1. slăbesc X kg, 2. alerg y km/zi sau fac z pași pe zi, 3. renunț la zahăr și la pâine, 4. beau 2 l de apa pe zi. Primul e obiectivul, iar celelalte sunt lucruri concrete pe care le pot face ca să obțin ce mi-am propus. 

Mergând pe exemplul ăsta, următoarea întrebare ar fi: cu care dintre cele 3 acțiuni începi? Care te ajută cel mai mult? Poate nu ai nevoie să le faci pe toate zi de zi și în același timp.

Dar cea mai importantă întrebare e de ce ai nevoie să X [slăbești / faci cursul acela / obții promovarea / schimbi jobul / îți iei mașină / economisești, etc]?

Dacă răspunsul vine sub forma lui: Pentru că vreau să Y, întreabă-te din nou de ce ai nevoie să Y? până când afli de ce ai nevoie să X.

 

Cum să ne construim un To Do List care chiar să ne ajute, nu de care să uităm?

Aici e o discuție întreagă și nu spun asta ca să evit răspunsul. Dar poate ajută instrumental ăsta: De la lista de To do la planul zilei, pe care l-am făcut pentru abonații la newsletterul plan.clar [cu mențiunea că butonul galben din document nu e actualizat].


Se tot vorbește despre diferența dintre un
task urgent și unul important. Cum să facem diferența, mai ales dacă lucrăm într-un domeniu cu deadline ieri? 

Răspunsul la întrebarea asta ține tare mult de limitele pe care le punem, de deschiderea și capacitatea de a spune Nu. Sugerez câteva întrebări atunci când ai nevoie să faci distincția asta:

Pentru cine e urgent / important? E pentru mine sau pentru alții? Poate fi amânat/ă? Dacă da, cu ce implicații? Dacă nu, cu ce implicații?

 

În “Stabilirea priorităților”, de Stephen. R Covey, apărută la Editura LITERA în 2020, e un test al indicelui de urgență în urma căruia afli dacă ești sau nu dependent/ă de urgență. Și dacă ești, e de mers un pic mai în profunzime ca să afli ce nevoie îți hrănește dependența de urgență. 

În toamnă ai decis să părăsești social media. Cum și de ce ai luat această decizie? 

Da, în septembrie am plecat de pe Instagram. Contul e încă activ, dar nu mai postez. În vară am fost la minute distanță de a o pierde pe mama. S-a întâmplat pe neașteptate și totul a stat în loc pentru mai bine de o săptămână, până pericolul a trecut. Apoi, ca să pot să fiu prezentă în ce se întâmplă, a trebuit să renunț la lucruri și am vorbit aici mai în detaliu despre asta

Printre lucrurile la care am renunțat a fost și Instagramul pentru că nu eram 100% acolo. Eram și nu eram de fapt. Dar a fost și faptul că nu mă mai regăseam în energia pe care o simțeam când intram pe platformă. 

Poate că evenimentul cu mama m-a făcut să văd și să simt că timpul e mult prea prețios ca să nu faci cu el ce poți face mai bine.

Mi-a fost clar atunci că pentru a da tot ce pot să dau, e nevoie de conexiuni mai profunde care nu au cum să se formeze și, mai ales să reziste, prin postrări sau live-uri de instagram.

M-am retras ca să-mi duc energia în doar 2 direcții: în două puncte, newsletterul pe care îl mutasem deja pe Substack din vară și în interacțiunea cu participanții din programele de grup pe care le organizez.

Multitasking și procrastinare. Cum reușim să gesionăm această capcană? 

E într-adevăr o capcană pentru că ambele pot ascunde o fugă de ceva. E o întrebare grea pentru că răspunsul e complex. Poți procrastina prin multitasking și atunci e de văzut ce se întâmplă dacă nu procrastinezi? Ce se întâmplă la propriu. 

Iar multitaskingul mi-l cere cineva sau singur/ă intru în asta? Că dacă mi-l cere cineva e despre a pune limite, adică a spune nu și ajungem la diferența dintre urgent și important despre care am vorbit mai sus. Dacă intru singur/ă în multitasking e posibil să procrastinez, dar la fel de posibil e ca multitaskingul să-mi hrănească o nevoie și e de văzut ce nevoie și cum pot să-mi hrănesc acea nevoie prin altceva, pozitiv.

Cum te ții tu departe de burnout și îți menții echilibrul între viața profesională și cea personală? 

Nu mă grăbesc. Am ajuns să-mi cunosc ritmul, să mi-l accept și asta îmi dă spațiu să fiu atentă la mine și să mă întreb, de câte ori e nevoie, ce e important acum pentru mine? Asta nu înseamnă că stau pe un nor pufos și nu sunt niciodată în întârziere cu o predare sau că nu procrastinez sau că reușesc să pun mereu limite așa cum mi-ar fi mai de folos. Se întâmplă toate astea, dar când se întâmplă mă opresc și mă uit la busolă: la nevoi și la valori și la cât de aliniată sunt cu ele.

Cât despre echilibrul între viața profesională și cea personală, eu nu cred că există. Poate fi doar un echilibru instabil, care presupune că pentru un anume moment sau perioadă alegi ca una dintre ele să fie în fața celeilalte și echilibrul e dat de compromisul pe care-l faci în situația aia.

După ce te ghidezi? Dă-ne un exercițiu practic prin care să ne căutăm și noi busola.

A rămas cu mine bucata asta de frază, din “4000 de săptămâni, a lui Oliver Burkeman: ”Lucrurile pur și simplu durează atât cât durează”. E ceva atât de simplu și de necontestat, dar în același timp destul de greu de internalizat. E despre răbdare și acceptare. Am scris în două puncte [newsletterul plan.clar] despre asta și acolo e și un exercițiu.

Ce te inspiră? Spune-ne o carte, un talk sau un citat care să rămână cu noi.

Vă las o discuție despre stabilirea de obiective, vă recomand Stabilirea priorităților, de Stephen R. Covey, apărută la Editura LITERA în 2020 și citatul de mai sus. 

Cum putem să lucrăm cu tine și ce planuri ai pentru 2024? 

Planul pentru 2024 e ca newsletterul două puncte să ajungă la mulți mulți oameni pentru că vreau să fie principalul canal de comunicare pentru plan.clar. Substackul oferă și componenta asta de interacțiune cu comunitatea și pentru mine ar fi un vis văzut cu ochii să pot fi pe o singură platformă, cum spuneam înainte: să mă restrâng ca să-mi duc energia pe ce pot face cel mai bine. 

Putem lucra împreună în programul de grup FOCUS [pentru care deschid o nouă serie în februarie] și in workshopuri ce vor fi anunțate curând prin newsletter. De asemenea, din ianuarie am disponibilitate pentru 2 persoane ce doresc sesiuni 1:1.

Tu ce ai FRUMOS astăzi?

FRUMOSul meu de azi e sentimentul de tihnă înainte de Crăciun. Dar dacă e nevoie de o imagine, am să las o amintire recentă din Timișoara, orașul studenției mele, la care amintire mă întorc când fac pauze peste zi. 

 

Fotografii și video: Erika Popliceanu

Beatrice Cretu
Beatrice Cretu
Full-time (copy)writer, cat mum & recovering overthinker. Scriu ca să-mi găsesc un sens și ca să mă las inspirată de povești frumoase. #BineLaCăpuț