Parcă într-o competiție în căutarea fericirii, urmărim în stânga și în dreapta oamenii și stilurile lor de viață pentru a împrumuta ceva. Sortăm modele de gândire și comportament în speranța că vom găsi un secret anume sau o rețetă pentru a fi în permanență fericiți.
Așa se face că ajungem față în față cu modelele de viață din vestul Europei în care lumea vorbește de acea „joie de vivre” și despre „dolce far niente”, despre care ne place să vorbim, însă ne vine greu să le simțim și trăim așa cum o fac oamenii care au pus bazele acestor idei și stiluri de viață.
În toată frumusețea lor, aceste modele de viață, care promit fericirea, sunt greu de adoptat pentru cei care au crescut într-un sistem cultural diferit. Dar, în materie de model de gândire, sunt multe lucruri pe care le putem împrumuta.
…
Un articol scris de invitata noastră de astăzi, Doina Gavrilov. Doina este doctor în Științe Politice, editor și recenzor la The Journal of Social Sciences, Science Publications și The New Directions in the Humanities Journal Collection. Interesele sale de cercetare sunt în domeniul studiilor europene, științelor politice, politicilor sociale, teoriei sociale și psihologiei.
…
Ce putem împrumuta?
La joie de vivre este un concept francez care descrie un model de gândire pozitivă ce a pus bazele unui stil de viață diferit de ceea ce cunoaștem astăzi în orașele mari, definite de un zumzet al oamenilor în grabă.
Acest stil de viață se bazează pe optimism și pozitivitate, pe capacitatea umană de a se bucura de lucrurile simple dacă își impune să trăiască în prezent.
Dar, pentru că nimic nu se compară cu puterea exemplului, vă voi relata câteva observații din călătoriile prin vestul Europei.
La joie de vivre
Luna mai. Centrul unui oraș din sudul Franței. O doamnă slăbuță, pe la 50 de ani, îmbrăcată într-o rochie lungă, colorată, cu o brățară aurie ce atârnă la încheietura mâinii stângi și o geantă de iută la brațul drept, se îndreaptă spre piață. Nu se grăbește nimeni. Lumea merge agale, pentru că e sâmbătă, și vorba aia: nu întârziem nicăieri. Unde e graba?
Doamna se apropie de o masă cu portocale unde vânzătorul o servește cu o feliuță de portocală roșie. Aceasta ia cu încredere, gustă și zâmbește. Își permite să se bucure că a gustat un fruct dulce și aromat. Cumpără 3 portocale și 2 lămâi, și pleacă spre o doamnă care vinde flori.
E coadă. Se pune la rând și așteaptă cu emoții în speranța că nu se vor vinde toate florile. Reușește să își cumpere un buchețel de flori de câmp, pe care îl ia în brațe și îl privește din 2 în 2 minute cu un zâmbet larg în timp ce se îndreaptă spre casă. Odată ajunsă, pune buchetul într-o vază și își face o limonadă. Stoarce 2 lămâi și o portocală, pune un pic de miere și apă răcoroasă pe care le combină într-un ulcior frumos. Se duce la terasă și își toarnă un pahar. Îl soarbe încet.
Nu vine nimeni. Doamna e singură. Stă îmbrăcată frumos, pe terasa ei și bea limonadă dintr-un vas care îi este pe plac. Fericirea ei nu e condiționată de oameni. Stă împăcată și bea o limonadă.
Atât de banal și simplu pare, însă această doamnă chiar este fericită. De mic copil a fost învățată să se îmbrace pentru ea și să înțeleagă că hainele o pot ajuta să trăiască povestea pe care o dorește. A învățat să își creeze în fiecare zi o poveste frumoasă și să o trăiască. Dacă sunt oameni care vor să facă parte din povestea ei – bine, iar dacă nu – aceasta nu este condamnată să trăiască în tristețe.
În zona noastră, de cele mai multe ori suntem învățați să dăruim ce avem mai bun altora și să ne fie rușine dacă facem ceva pentru noi. Însă, fix această idee ne ia din bucuria de a trăi lucrurile simple în fiecare zi. Pentru că, trăind după această logică, devenim dependenți de alții pentru a fi fericiți. Și în acest context, cât de fericiți putem fi în fiecare zi când obișnuim să ne bucurăm doar când cineva face ceva pentru noi? Așa se înrădăcinează obișnuința de a cerși atenție și incapacitatea de a fi fericit de unul singur.
Trebuie să învățăm să fim autosuficienți emoțional.
Dolce far niente
Tot din vestul Europei vine și conceptul dolce far niente. O promenadă aglomerată pe malul mării în Italia. Soarele apune. Bătrâni și tineri în grupuri se îndreaptă spre taverne să stea de vorbă. Se așază la o masă și stau de vorbă ore în șir. Mai beau un suc, râd la câte o glumă, se mai plimbă, apoi rămân la altă tavernă până noaptea târziu.
Nimeni nu face nervi că e aglomerație, nu se plâng că e cald și nu se grăbesc nicăieri. Unde e graba dacă oamenii de față îți sunt dragi?
Acest concept, cât și precedentul, ne sunt oarecum străine. Totul pornește de la stilul de viață mai grăbit pe care îl avem în estul Europei. Dar asta nu înseamnă că nu avem și noi o rețetă a fericirii. Problema este că am cam uitat de ea, dar haideți să răscolim prin ce ne-au lăsat bunicii și străbunicii moștenire.
Veșnicia s-a născut la sat
Să ne întoarcem la veșnicia s-a născut la sat – vorbele îndrăgitului Blaga. O frumusețe aparte zace și în viața trăită prin ținuturile noastre. Însă bucuria la noi e în altceva, și aici trebuie să o căutăm. Avem și noi ideea de viață încetinită, care se manifestă la sat, unde adesea ritmurile vieții sunt sincronizate cu cele ale naturii.
De ce la sat? Pentru că acolo avem capacitatea de a stabili o legătură cu natura și de a trăi altfel. La sat e un alt stil de viață – unul în care avem un sac de amintiri și povești răstălmăcite de la o generație la alta. Avem glume de când lumea la care încă râdem. Tresărim când auzim câte un cântec popular, și ni se înmoaie inima când vedem o pisică, un câine, un puișor sau niște flori. Avem și noi un fel de a fi fericiți, ceva al nostru, însă se pierde în agitația orașelor și a noului stil de viață.
Asta nu înseamnă însă că nu putem încerca să facem lucrurile să se simtă altfel și la oraș. Cu dorință și muncă conștientă, se poate crea o poveste frumoasă de viață și la oraș.
Dacă undeva în drumul vostru în viață v-ați pierdut și nu mai știți încotro: luați o pauză.
Lucrurile sunt mult mai simple decât par. Încercați să exersați un stil de viață în care să vă iubiți mai întâi pe voi înșivă, pentru că un om care se iubește, este împăcat cu el însuși și poate dărui fericire altora. Împrumutați ce este mai frumos de la francezi și italieni din stilul lor de viață, însă nu uitați de tradițiile românești.
Așa cum stilurile noastre de viață sunt diferite, s-ar putea să rămâneți plăcut surprinși de câtă fericire poate să vă aducă o oală cu sarmale făcute de voi, o colindă de Crăciun și un mărțișor confecționat manual.
Fiecare dintre noi are o experiență de viață în spate și propriile pasiuni în care se ascunde fericirea. Însă, pentru a o trăi e nevoie de dorință și acțiune conștientă. Nu așteptăm să vină cineva cu idei cum să ne simțim bine. Pur și simplu ne ridicăm și facem ce ne aduce plăcere.
Începeți cu a pune masa pentru voi înșivă așa cum ați face-o pentru cineva drag.
Fotografii: Unsplash, arhivă Doina Gavrilov
