Viața veche cu oameni noi este numele profilului de Instagram care mi-a stârnit interesul și curiozitatea. Te întâmpină din fotografii doi tineri cu zâmbetul pe buze și priviri senine. O casă veche, țărănească și care și-a păstrat farmecul, cu prispă verde, primitoare, curte plină de flori în față și grădină cu răsaduri de tot felul, animale și păsări în spate – o gospodărie în adevăratul sens al cuvântului.
Dacă te-ai fi așteptat ca gazdele să fie niște săteni de-ai locului, ei bine, ai avea o surpriză să afli că este căminul unei tinere familii, Bianca și Sebastian Bădicel, care a regăsit farmecul șederii la sat.
Bianca și Sebastian au urmat Seminarul Teologic din Iași, unde s-au și cunoscut. Ulterior, Sebastian a terminat Facultatea de Peisagistică, iar Bianca – Facultatea de Restaurare. Deși s-au născut și au crescut la țară, drumurile i-au condus, ulterior, spre oraș.
Dar nostalgia liniștii de la sat, apropierea de natură și respectul pentru tradiție și obiceiuri i-a determinat ca, la un moment dat, să spună stop și să o ia de la capăt acolo unde simțeau că este locul lor. La sat.
Căutările nu au durat mult pentru că, de fapt, căminul pe care și-l doreau era chiar în fața lor: casa părintească a lui Sebastian, pe care au amenajat-o încât să aibă toate condițiile unui tri modern, fără însă a știrbi stilul tradițional și patina timpului.
Acum, cei doi tineri își povestesc, în postarile de pe Instagram și în vlogul de pe YouTube, aventurile de zi cu zi „la sat” și dau insight-uri pentru cei ce vor să facă pasul de a părăsi urbea pentru viața rurală.
Citește mai jos interviul cu Sebastian și urmărește-le profilul de Instagram și vlogul. Poate te vei lăsa și tu cucerit de stilul domol al vieții de la sat 🙂
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicată celor care au luat decizia de a lăsa orașul pentru a se muta la sat. Ce i-a determinat să facă acest pas, cum s-au integrat în comunitatea rurală, cum decurge noua lor viață, ce urmări a avut în plan personal sau profesional acest shift, veți afla din interviurile seriei.
…
Curatorialist: În ce moment al vieții voastre erați atunci când ați luat decizia de a lăsa orașul pentru a vă muta la sat și ce anume v-a determinat să faceți acest pas?
Sebastian: Eram într-un moment în care totul devenise gri, într-o formă foarte robotizată și mecanică, programați să facem aceleași lucruri, iar, și iar, și iar…
Determinarea a fost impulsionată de faptul că, pe lângă viața personală a fiecăruia care devenise degradată din punct de vedere fizic și moral, relația de cuplu scârțâia din cauza presiunii și oboselii cronice care se adunase.
Cum ați ales satul și casa? Cât de mult ați căutat până să găsiți locul visurilor voastre?
Cumva, aș putea spune că locul ne-a ales pe noi. Casa aceasta e casa părintească unde am crescut eu. Am căutat mult casa visurilor, însă se pare că ea era sub nasul nostru. Pentru că niciodată nu ne-am fi gândit că vom locui aici.
Care a fost, de-a lungul vremii, relația voastră cu satul și cu viața rurală? Ați copilărit la țară sau mergeați des la bunicii care locuiau într-un sat?
Da, am copilărit la țară. Dar de la 15 ani am devenit copii de oraș, mergând la liceu, apoi la facultate și apoi jobul și tot așa, veneam la sat doar în vizită, ca musafiri. Dar în inima noastră satul însemna acasă.
Cum a decurs procesul de integrare în lumea satului? Este greu să te devii de-al locului când nu cunoști pe nimeni acolo?
Nu a fost cazul la mine. Poate la soția mea. Însă, eu cred că totul depinde cu dragostea cu care te raportezi la oameni și de respectul pe care îl porți. La sat se obișnuiește un respect poate puțin exagerat, însă e vital să conviețuiești cu sătenii.
Ce iubiți cel mai mult la viața rurală? Ce vă aduce în plus față de viața urbană?
Sfințenia și sacralitatea cu care e privită viața, omul și Dumnezeu.
Ce reprezintă satul pentru voi, cum l-ați defini?
Satul pentru noi e acel dor pe care îl avem toți din copilăria noastră. Poate unii – în amintirea unui miros, unei mâncări, unei imagini etc. Dar pentru noi acel dor, e satul cu tot ce-i el.
S-au potrivit așteptările pe care le aveați despre viața rurală cu ceea ce ați găsit la mutarea propriu-zisă?
Nu chiar. A fost diferit, dar nu rău. Pentru că, oricât aș explica altcuiva cum e la sat, nu va putea înțelege până când nu se aruncă el însuși în brațele satului.
Cum decurge o zi obișnuită din noua voastră viață la sat?
Trezirea se face în zori, iar până asfințește soarele, mai intram în casa de la muncă doar să mâncăm.
În rest, cât e ziua de lungă, suntem ba pe la animale, ba prin grădină, ba mai filmam vlog și tot așa. Nu avem timp de plictiseală.
Vă lipsește ceva din viața urbană? Dacă da, ce anume?
Nu. Poate la început ne lipsea acea siguranță, însă acum o privim doar ca pe o iluzie. Așa că nu, nu ne lipsește nimic.
Din perspectivă profesională, v-a afectat în vreun fel această mutare? Cum reușiți să îmbinați profesionalul cu viața rurală și tot ce presupune ea?
Nu, pentru că atunci când ne-am mutat am renunțat la tot. Inclusiv la job-urile noastre. Nu ne-a mai legat nimic de oraș.
Iar acum profesionalul îl îmbinăm de minune cu tot traiul la sat, noi documentându-ne viața în vloguri pe internet sau în crearea de conținut pe Instagram.
Dacă ar fi să alegeți un singur cuvânt care să sintetizeze viața la sat, care ar fi acela?
Sfințenie.
Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ați da cuiva care ar dori să facă mutarea de la oraș la sat?
Să nu se mintă sau să se amăgească. Daca te muți la sat, trebuie să o faci cu totul, inclusiv cu mintea. Te faci asemenea unui bebeluș nou-născut, iar satul te va înfia și te va învăța tot ce ai nevoie pentru a trăi și a fi fericit.
Nu trebuie să amestece lucrurile. Pentru că vor ajunge de-o tristețe cronică. Parcă negăsindu-și locul.
Credeți că se poate vorbi despre un trend al mutării la sat?
Nu un trend, ci asta va deveni ușor-ușor o necesitate pentru cei care vor vrea sa trăiască liberi.
Care ar fi următorul proiect de suflet al vostru?
Inițierea unui ansamblu de tradiție veche în sat.
Ce aveți frumos astăzi?
Inima restaurată.
Fotografii: arhivă Sebastian Bǎdicel
