Când mă gândesc la părul creț, îmi vine în minte scena din Sex and The City, în care Carrie, făcând o paralelă la filmul „The way we were”, se compară cu Natasha, cea mai recentă soție a lui mr. Big. Ideea era că Natasha avea un păr prefect, dar drept, deci era obișnuită, chiar banală, în timp ce Carrie, la fel ca personajul Katie, avea un păr sălbatic, creț, deci era o fire greu de ținut în frâu. Astfel, Sex and The City a devenit prima ecranizare care nu m-a făcut să-mi fie rușine de părul meu.
Am avut părul tuns băiețește până la 11 ani, când m-am hotărât să mi-l las să crească. Am fost șocată atunci când am sesizat toate buclele care au început să mi se formeze în jurul capului. Mi-am spus că nu este adevărat. Nu puteam să fac nimic cu el: să-l împletesc, să-l stilizez, să-l „înfrumusețez” cu clămițe, așa cum făceau restul colegelor. Era o mare dezordine pe care puteam să o prind într-o coadă doar după ce începea să se îngrașe la rădăcini.
Nu era, în niciun caz, părul de prințesă la care visam. Ori la care m-au făcut filmele anilor 90-2000 să visez.
Un articol scris de invitata noastră de astăzi, Cristiana Pantici, jurnalist cultural, fondatoarea Zenobisme.ro, feministă și autoarea cărții „Zenobistele. 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea”.
„The Princess Diaries”, „She’s All That”, „Miss Congeniality”, „Clueless” și chiar mai recentul „Enchanted”, unele din filmele mele favorite, surprind faptul că tinerele femei sunt considerate mai frumoase de societate dacă au părul întins.
Mulți ani am considerat că nu sunt la fel de frumoasă ca alte fete doar pentru că părul meu este „sălbatic”, dar apoi, God bless Sex and The City, a venit Carrie cu stilul ei răvășitor, cu părul ei dezordonat, cu umorul, încrederea și cu libertatea cu care își trăia viața pe care și-o dorea, care a punctat că femeile cu părul creț au o personalitate a lor.
Din acel punct nu mi-am mai detestat părul, dar am continuat să am o relație complicată cu el.
Agresiunea asupra părului nu ar trebui să existe
Deși a început să îmi placă părul meu natural, am început să-l „agresez”. Am început să-l încrețesc mai tare decât o făcea singur, uneori chiar l-am îndreptat, l-am uscat la temperaturi mult prea înalte și, cel mai rău, am început să-l vopsesc și să-l decolorez cu toate chimicalele până a devenit ca un păr de păpușă cu care o fetiță s-a jucat prea mult.
Am ajuns într-un punct când, după o decolorare făcută acasă, a început să se rupă de la jumătate. Nu mai era nici ondulat, nici creț, nici drept. Nu mai era nici blond, nici brunet sau roșcat. Doar era.
De mai bine de un an și jumătate am rămas la brunet. Un brunet artificial, cu care mi-am acoperit vopseaua roșcată, iar după ce am slăbit cele 25 de kilograme acumulate în pandemie, am luat decizia să-l tund mai sus de umeri.
Părul meu a început să se apropie de ceea ce era cândva, apoi, în februarie anul acesta, l-am tuns mult mai scurt, pentru a scăpa de șuvițele vopsite care rămăseseră.
Înapoi la creț
Acum, că am revenit la culoarea naturală, îmi doresc nu doar să îmbrățișez părul creț, ci să-l îngrijesc așa cum merită. Am început să stau de vorbă cu femei crețe (sălbatice și minunate), am aflat ce porozitate și grosime are firul meu de păr și, bineînțeles, mi-am luat o cremă pentru bucle de la Moroccanoil. Șamponul pe care-l folosesc este de la Mama Aura, iar masca de păr de la Lola Cosmetics.
Cel mai greu pas pe care va trebui să-l fac este să renunț la peria de păr. Toată viața am folosit-o, așa că mă simt incompletă. Părul creț se descâlcește cu degetele sau cu un pieptăn cu dinți rari, doar pe părul ud.
Mai mult, după ce m-am înscris în grupul de Facebook „Păr creţ şi bucle răsfăţate”, mi-am dat comandă și de cartea „Curly Girl the Handbook”, de Lorraine Massey și Michele Bender, care am înțeles că este Biblia femeilor cu părul creț.
Abia aștept să o citesc și să pun în aplicare toate sfaturile.
