Când ma gândesc la ultimii ani, aproape că uit părțile grele prin care am trecut. E și normal, creierul are tendința să uite lucrurile negative care ni se întâmplă, ca să poată trăi viața normal. Cert este că acum trăiesc “the best life”, cum ar zice americanii, dar totuși acea perioadă, fundul sacului, de unde am pornit, nu trebuie uitat niciodată. Fără retrăirea emoției, doar cu lecțiile cu care a venit.
…
Un articol scris și ilustrat de invitata noastră, Andreea Irimia, om de comunicare, nutriționistă și inițiatoarea platformei Think Healthy, pe tema iubirii de sine, a puterii de a o lua de la capăt și a reinvetării proprii.
…
Haosul
Era în 2015, anul de gratie și de cotitură, iar contextul era cam așa: burnout la muncă, anxietate care îmi dădea insomnii și stări de rău în fiecare zi, atacuri de panică de la un accident de mașină minor, dar șocant, și, mai ales, cu cele mai multe kilograme din viața mea, în supraponderalitate.
Am fost un copil gras. Fosta sportivă de performanță, dar cu porecla “Bombonica”, ce nu venise doar de la faptul că purtam haine roz bombon. Pentru un om cu trauma de copil gras, ultimul punct menționat era cel mai greu de suportat în perioada aceea, amplificat de oboseală de la anxietate și de lipsa de timp. Pentru mine, pentru alții. Cum să ieși de aici, când părea ca e imposibil să mă mobilizez, d-apăi să fac un efort să mă cațăr pe scara de ieșire?
Sigur, nu funcționăm toți la fel, dar eu mi-am dat seama atunci că nu am putere să încep în acel exact moment. Dar mi-am dat, în schimb, un deadline. O dată exactă până la care îmi dau voie să mai sufăr, să nu fac nimic să schimb ceva la rutina mea, un moment în timp de la care sa se întâmple un switch. Și mi-am dat chiar câteva luni, să fie confortabil, dar sigur.
În toată anxietatea și burnout-ul, încă știam un lucru sigur despre mine: funcționez bine pe setare de obiective și pe disciplină.
Schimbarea
Așa că atunci când a venit acea data…. n-am început nimic, tehnic. Dar mi-am făcut în ziua aia un plan cu baby steps către schimbare. Și asta era enorm în tot amalgamul de gânduri, simțiri și haos interior. Am început cu ce mi-era cel mai la îndemână: readaptarea la mișcare. Și aia greoaie, cu durere de spate, de genunchi, cu mobilitate și energie zero. Asta și pentru că anxietatea mă trimitea constant să zac într-un pat.
Apoi am început sa ajustez alimentația. Mese fixe și gustări, alimente proaspete și bogate în vitamine, scos zaharul, alimentele procesate și sucurile carbogazoase. Am început să-mi pun în agenda personala ieșiri sau activități în fiecare seara a săptămânii, ca să am motiv să mă ridic să plec de la birou. Workoholicii mă înțeleg ce zic: dacă n-ai alta treabă, stai la birou până mâine! Și am început să citesc. Mult! Despre minte, despre conștientizare, despre prezent și împământare. Și nu, nu aia de la prize, ci cum să ne readucem în viața noastră când viața ne ia pe sus!
Ce mi se pare important în tot procesul asta e ca m-am setat să am răbdare cu mine. Ceea ce eu, un berbec agitat de fel, avea să lucreze chiar și la acest aspect. Dar îmi fusese atât de rău, pentru atât de multa vreme, că eram dispusă să rabd până în pânzele albe și să fac toți pașii ca să fiu bine.
Revin iar la trauma de copil gras și o să menționez că în primii doi ani a fost mult despre a arăta bine, despre a slăbi. Aveam un obiectiv clar în cap și, pentru că vedeam rezultate, voiam mai mult și mai mult. Și asta a fost bine pentru că am slăbit 26 de kg și arătam cum îmi dorisem întotdeauna. Dar tot cu anxietate, tot cu probleme cu corpul meu și neacceptare. Pentru că nu era vorba despre asta. Desigur că și asta am înțeles “the hard way”.
Dar cât de recunoscătoare sunt pentru fiecare luptă. Abia atunci am început să lucrez la iubirea de sine. De la care poate trebuia să pornesc și pe care, poate, ți-ai imagina că aș fi putut să o dobândesc odată cu pierderea kilogramelor. Dar nu are nicio legătură cu felul în care arată corpul tău, ci cu felul in care te vezi tu în oglindă!
Și, pentru că vedeam aceeași fetită grasă, pe care o respingeau băieții și de care râdea toată lumea, am început să învăț să mă iubesc.
Cu mult citit, meditație și exerciții în oglindă, cu lăsat garda jos și vulnerabilitate. Dacă ar fi acum să dau un sfat, poate cel mai important, acesta ar fi: începe de la iubirea de sine!
Proiectul Think Healthy
La un moment dat, din dorința de a-mi spune povestea poate ajuta și pe alții, am pornit blogul www.thinkhealthy.ro și, la fel ca și mine, a devenit în timp ceva mult mai complex decât era la început, doar o poveste despre slăbit. Am făcut între timp un curs de nutriție ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă în corpul nostru în timpul procesului de digestie. Și apoi, mai departe, pe partea de fitness, am pornit un proiect prin care testez cate un sport nou câte o lună și îi fac review pentru ca oamenii să vadă despre ce e vorba și să poată încerca, #1month1challenge.
Acum Think Healthy este o platforma care încurajează mișcarea de orice fel (pentru că eu cred că nu toți trebuie să facem sau să ne placă același lucru, dar toți putem să facem mișcare care să ne placa), nutriția echilibrată și potrivită pentru fiecare dintre noi, și, poate cel mai important, ieșirea din zona de confort prin încercarea de lucruri noi.
Ceea ce m-au învățat, atât procesul meu de transformare, cât și proiectele pe care le desfășor în direcția asta, a fost că lucrurile bune și evoluția se Întâmplă acolo unde îți e puțin Inconfortabil inițial să te duci.
Tot ce îți dă palpitații, emoție, tot ce e nou și ne-încercat te învață ceva despre tine, despre corpul tău, ba chiar îți deblochează alte emoții și te crește o etapă. Pe încercate!
Șase ani mai târziu, sunt un om schimbat total.
Dincolo de un corp sănătos și puternic, e o Andreea care și-a depășit frici, s-a deschis către a se cunoaște și a se iubi și înțelege anxietatea ca fiind parte din procesul de transformare.
Sigur, e mișto să slăbești, dar mai mișto este sa te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și cu energie. Și e mișto să ai un job căruia să te dedici, dar e mai satisfăcător e să faci lucruri fără frică, cu limite și să fii fericit. Și partea bună e atunci când înveți să TE VEZI cu adevărat, nu e cale de întoarcere. Și asta e minunat!
fotografii: Andreea Irimia
