Valentina Popescu sau arta de a face decorațiuni florale

Durata: 7 minute

Mai întâi mi-au plăcut aranjamentele florale și decorurile minunate pe care le-am admirat multă vreme de când îi urmăream postările pe Instagram. Apoi m-a fermecat atelierul, plin de flori și plante de tot felul, scăldat în razele de soare care intrau direct prin ferestrele generoase. Și, apoi m-a cucerit ea, Valentina, cu prietenia și căldura cu care m-a tratat ca și când ne știam de când lumea.

Este vorba de Valentina Popescu și de proiectul ei de suflet, Atelier Interesart, unul dintre cele mai creative ateliere de design floral de la noi.

Valentina are 38 de ani, este mama a trei copii și, de 13 ani, face design floral la Atelier Interesart. A absolvit Cibernetică, dar a fost atrasă de un domeniu mai creativ, mai palpabil, de lucrurile care ies din mâini dibace și suflet de artist.

Acest articol face parte dintr-o serie dedicata artizanilor zilelor noastre, oameni care încă mai fac cu propriile mâini lucruri frumoase, cu grijă, cu pasiune. Dacă vrei să ne povestești despre meșteșugul tău sau cunoști pe cineva care este artizan într-un domeniu, scrie-ne pe curator@curatorialist.ro ca să î(ț)i facem povestea cunoscută.

Am vizitat-o pe Valentina la atelierul ei pentru a surprinde cu aparatul foto parte din meșteșugul de creare a unui aranjament floral. Atelierul se află în zona Grivița – 1 Mai, pe o stradă liniștită de case.

În dimineața aceea, s-a nimerit să fie un soare ca de primăvară, deși eram în plin sezon de toamnă. Un loc de poveste, care te îmbie să stai și să meșterești la flori. Un blat lung de lemn tronează pe lungimea unui perete întreg, cu uși tot din lemn. Aflu că este făcut din lemn recuperat, de către socrul ei.

Un colț de cameră este ocupat de vaze și coșuri cu flori și plante care mai de care mai interesante. Nu sunt flori ca în florăriile obișnuite, multe sunt flori și plante uscate, în culori calde, ale căror nume nu le știu, dar sunt tare frumoase. O tavă cu mere roșii în miniatură îmi fură privirea. La fel, o sacoșă de nuiele împletite, cu multe ramuri de eucalipt. Desigur, le surprind cu camera foto până e gata ceaiul.

Bem un ceai și povestim un pic. Îmi plac blândețea și energia pozitivă pe care le emană Valentina. A venit de curând dintr-o vacanță în Italia, pentru că astă vară nu a reușit să se desprindă de munca din atelier.

Valentina se apucă să facă o coroniță de toamnă. Mai întâi, folosește un cerc din metal, care va constitui baza coroniței. Pe masă se înșiră câteva feluri de rămurele, papiote cu o sârmă foarte subțire, foarfece.

Prima operațiune este de îmbrăcare a cercului metalic cu mușchi natural.

  

Apoi, dupa ce a acoperit cercul în întregime, Valentina începe să construiască propriu-zis coronița.

Foloseste crenguțe de eucalipt, thyme și acacia, pe care le leagă cu sârma subțire de baza acoperită cu mușchi. Insereaza din loc în loc buchețele de hortensie și crenguțe de piper.

La final, adaugă o panglică lată. Mici detalii care au un efect vizual maxim.

Wow, ce minunăție a ieșit din mâinile ei dibace!

Curatorialist: Când erai copil, ce răspundeai când erai întrebată „ce te faci când vei fi mare”?

Valentina: Când eram mică, îmi doream să mă fac învățătoare, ca să primesc flori și mărțișoare. Mai târziu, am ajuns să lucrez cu copiii (la începuturile Atelierului făceam ateliere creative pentru copii) și să fac și flori, și mărțișoare :).

Ai crescut aproape de natură sau ai avut contact cu florile în copilărie?

Am crescut la bunici, la țară, îmi amintesc că jumuleam flori, că îi ajutam în gradină destul de mult, cu legumele, dar știu că nu îmi făcea plăcere pe vremea aceea.

Care au fost începuturile proiectului Atelier Interesart?

Am început prin a bricola tot felul de obiecte, bijuterii și de decor, apoi am lucrat o bună vreme cu copiii, îi învățam și ei să bricoleze și să își exprime creativitatea, am dat apoi peste flori și am început să renunț la celelalte activități și, încetul cu încetul, am ajuns să fac numai flori, să mă specializez tot mai mult.

De unde pasiunea pentru flori, aranjamente și decoruri? Cum ai învățat să faci asta?

Nu îmi aduc aminte cu exactitate cum am ajuns la flori, a fost o trecere lină, m-a prins destul de mult. La început am fost autodidactă, pe vremea când nu erau deloc resurse online. Bazele floristicii le-am învățat prin încercări, nu am lucrat niciodată pentru o florărie sau un atelier, mai apoi am făcut cursuri, dar ele au fost doar pentru specializare.

Care au fost dificultățile cu care te-ai confruntat la început?

Lipsa de informație, de materiale, de cursuri. Mi-a fost greu să fac prețuri care sa reflecte munca mea și materialele folosite. Pentru că mi-am subapreciat afacerea, multă vreme am lucrat singură pentru că nu mi-am permis un ajutor.

Care a fost cea mai importantă lecție învățată ca antreprenor?

Am învățat să refuz și să pun limite, să îmi valorific timpul și să fiu asumată ca om, în fața clienților. Să pot să spun cu mândrie că am o afacere mică, de familie, că sunt mamă și cresc trei copii.

Câte persoane lucrează acum în echipa ta?

Acum suntem 4 oameni și, în perioadele aglomerate, suplimentăm cu ajutoare. Am mai avea nevoie de doi colegi în echipă ca să funcționăm ideal.

De unde îți vine inspirația pentru a crea zi de zi noi decoruri și aranjamente?

Sunt de așa mulți ani in povestea florilor, urmăresc mulți oameni, văd multe lucruri din multe domenii, încât ideile sunt de peste tot. Cred că este la fel în orice domeniu creativ, unde, dacă ești pasionat, cauți mereu frumosul.

Care sunt florile tale preferate și de ce?

În fiecare an cred că am o mică obsesie pentru ceva, anul trecut a fost mușețelul, anul acesta floarea de mărar. Iubesc florile neobișnuite, cu texturi interesante, care sunt mai degrabă aeriene și au o mișcare. Îmi plac și florile parfumate.

Care este decorul preferat pe care l-ai creat până acum?

La sfârșitul fiecărui sezon mă întreb care este nunta mea preferată din anul acela și cred că cu greu am vreodată un răspuns. Ajunge să nu fie numai despre flori și decor, dar și despre oamenii cu care lucrez, energia pe care o am cu ei. Este un proces personal si de aceea unele din fostele mele mirese îmi ajung prietene.

Cum decurge realizarea unui proiect de aranjamente florale pentru un client? Care sunt pașii? Cât durează de la momentul discuției și până la momentul final?

Au fost evenimente pe care le-am pus la punct în 2 săptămâni, dar și evenimente pentru care am lucrat peste 6 luni. Oamenii ne scriu că ar vrea să facă florile cu noi, în general după ce ne văd portofoliul sau ne recomandă cineva, apoi urmează o discuție destul de lungă unde ne povestesc ce și-ar dori, ce flori le plac, ce este important pentru ei. După aceasta discuție, noi schițăm o ofertă și apoi vorbim aplicat pe baza ei.

Ce semnifică frumosul pentru tine?

Este un cumul de elemente, dar în principal energie bună, blândețea oamenilor, încrederea lor că vei face o treabă buna și, când clienții vin cu asta la tine, este imposibil să nu iasă ceva frumos.

Ziua perfectă începe cu….

Mi-as dori sa am măcar 2 ore cu casa goală, să pot să beau un ceai, să ascult ceva, să am vreme să stau cu mine.

Ce ai schimba în viața ta dacă ai avea această putere și de ce?

Hmmm, greu, poate ca m-aș menaja mai mult fizic, simt că am tras prea mult. Nu aș schimba major lucruri pentru că ele m-au făcut să fiu cine sunt acum și sunt parte din mine și din evoluția mea.

fotografii: Andreea Mira Photography

Tot din seria Artizanii zilelor noastre:

Andreea Hoha (Foaie Verde) sau arta de a face agende artizanale

Maria Mandea (Micul Haos) sau arta de a face păpuși-personaje

Zura Milinery sau meșteșugul de a face pălării

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.