Anumite destinații turistice au reputația de a fi foarte scumpe puternic împământenită în mințile noastre. Deși, dacă treci de această percepție, vei fi surprins să regăsești nu doar prețuri foarte accesibile, ci și unele servicii la prețuri derizorii.
Printre zonele de vacanță unde mulți și-ar dori să ajungă, însă le e teamă tocmai din acest considerent financiar, se numără Coasta de Azur.
Adică cea mai veche destinație turistică, în trecut doar pentru cei foarte bogați, astăzi pentru toate buzunarele.
Nu crezi? Citește ce am scris și apucă-te de rezervări!
Istoria perioadei Belle Epoque situează Coasta de Azur drept prima destinație turistică din lume. Cum așa?
Simplu: niște medici din Regatul Marii Britanii, specializați în boli de plămâni, au constatat că aerosolii au efecte benefice asupra bolnavilor (mai ales asupra celor foarte bogați) și le-au recomandat să își ia câteva luni de relaxare și tratament în sudul Franței.
Fie că a funcționat tratamentul, fie doar autosugestia i-a făcut mai bine pe britanici, cert este că Nisa și împrejurimile au cunoscut o dezvoltare extraordinară grație britanicilor mai bolnăvicioși. Au venit în număr mare, an de an, și orașul sfârșitului de secol s-a tot îmbogățit și a înflorit.
Tot mulțumită acestui fapt, zona de faleză a orașului le este dedicată și poartă numele Promenade des Anglais.
După britanici, au urmat rușii din Imperiu, apoi americanii, iar dezvoltarea întregii zone, de la Menton, Monaco și dincolo de Cannes a crescut în popularitate, atingând apogeul înainte de Primul Război Mondial.
În această perioadă îl regăsim și pe Negresco, românul ajuns director al Casino-ului de la Monte Carlo. Apoi chiar cel ce a creat hotelul ce îi poartă numele, la Nisa.
Dar nici războaie, nici trecerea timpului n-au știrbit din predilecția oamenilor, fie europeni sau americani, de a-și dori să își petreacă vacanța pe Riviera Franceză.
Gata cu istoria, avem treburi mai importante.
Cum să ai o vacanță super accesibilă pe Coasta de Azur:
Cazare cu Airbnb
Dacă ai, să zicem, 6 nopți de petrecut în sudul Franței, alege două sau trei cazări diferite, și pentru a avea mai multe experiențe, dar și pentru a economisi.
Ca insight personal, eu am ales o garsonieră în Nisa și o garsonieră cu terasă și piscină în Eze și a fost superb! Iar cost: aproximativ 50 euro/noapte pentru 2 persoane.
Mergi cu autobuzul între orașe
1,5 euro este biletul de autobus de la Nisa la Monaco sau de la Nisa la Cannes sau oricare altă localitate.
Toate merită vizitate, prețul este imbatabil, iar priveliștea drumului de coastă șerpuit va fi de neuitat.
Mic dejun acasă, prânz în oraș cu street food
Astfel, doar cina te va costa mai mult. Să nu uităm că Nisa & Co sunt locuite (și) de oameni normali, cu venituri medii, așa că și restaurantele sunt adaptate tuturor buzunarelor!
Poți merge la boulangerie pe colț să iei croissante și baghetă, iar de la supermarket un unt bun și gem de caise pentru un petit dejeuner autentic. Astfel, banii pe care îi economisești vor merge către alte activități.
Să nu ratezi muzeele, să bifezi fiecare orășel, să îți lași timp pentru a urca Drumul lui Nietzsche din Eze.
Să nu cumva să uiți să treci pe la piața de flori și să nu ocolești centrul vechi din Nisa.
Iar, dacă ai ocazia, treci și savurează o cafea pe terasă la Le Negresco, pentru a-i onora pe românii extraordinari care au făcut lucruri splendide pe unde au ajuns în lume!
Tu unde ai ajuns și a fost FRUMOS?
fotografii: arhiva personala Raluca Lazar Muresan