Rip Bananas – brandul vestimentar care te îndeamnă să trăiești momentul, aici și acum

Durata: 7 minute

Haine în care să te simți liber și că trăiești 100% momentul, aici și acum – aceasta ar fi, pe scurt, viziunea lui Răzvan Cișmigiu când a fondat Rip Bananas, un brand vestimentar după chipul și asemănarea sa. Haine lejere, pentru timp liber și călătorii, haine în care să te simți bine.

Răzvan lucrează de peste 15 ani ca producător video în industria Tv/Comercials/Music Video, iar în prezent activează full time ca Executive Producer la Lucas Art Film. Rip Bananas nu este prima inițiativă antreprenorială a lui Răzvan. Pasionat de bucătărie – acasă el este bucătarul familiei – a avut la un moment dat un burger truck.

De 3 ani a lansat Rip Bananas, ca business pe lângă jobul principal, plecând de la o nevoie personală, aceea de a avea șepci de calitate pe care să le poarte oricând, dar mai ales când călătorește.

Având în vedere că această nișă nu era prea bine reprezentată în România, dar mai ales pentru că știa exact ce calități ar trebui să aibă o șapcă bună, Răzvan a decis să pornească pe acest drum. Ulterior, a îmbogățit portofoliul Rip Bananas și cu alte piese vestimentare de timp liber (tricouri, hanorace), folosind materiale de calitate și sustenabile.

Dacă vrei să afli mai multe despre Răzvan și brandul său – și sunt sigură că vrei să știi de unde provine numele de brand 🙂 – citește interviul de mai jos.

Răzvan Cișmigiu, fondator Rip Bananas (credit foto: Fratele_Alex)

Curatorialist: În ce moment al vieții tale erai atunci când ai decis să pornești acest proiect antreprenorial și ce te-a determinat să pornești pe acest drum?

Răzvan: Se întâmpla în 2020, în plină pandemie. Stăteam deja de aproape două săptămâni în casă si lipsa aia de libertate mă măcina rău. Cred că intrasem puțin în depresie:). Eu sunt producător video și cred că domeniul nostru, împreună cu cel horeca, au fost cele mai afectate în perioada aia.

În una din zile, Ștefana Maior – soția mea care e designer, mi-a sugerat să îmi ocup timpul gândindu-mă la un business pe care aș putea să-l stăpânesc și despre care să pot face research online. Cam atunci s-a născut ideea de șepcii Rip Bananas.

De ce ai ales domeniul vestimentar și nu un alt domeniu? 

Am ajuns usor la idee de a face șepci pentru că asta purtam zilnic și știam exact ce vreau de la o șapcă. Se potrivea foarte bine și cu dorința mea continuă de a călători pentru că, sa fim serioși, tot timpul ai o șapcă la tine când pleci într-o călătorie. Plus că erau extrem de puțini cei care făceau șepci de la zero în România. A fost un mare challenge pentru mine.

Rip Bananas – cum a devenit nume pentru brandul tău o sintagmă provenită din terminologia surferilor? Care este simbolistica pe care o împrumută proiectului tău?

Rip Bananas înseamnă, într-adevăr, “o sesiune de surf”. (NU înseamnă banane moarte :))

Am descoperit surful acum mulți ani și, de atunci, deși nu practic constant, de fiecare dată când mă aflu într-o țară cu cultura asta, încerc să am cel puțin o zi de surf. Deși este extrem de greu sportul, mai ales pentru cei care nu practică frecvent, momentul în care reușești în sfârșit să prinzi valul tău, singur, este o senzație de nedescris.

Libertate, bucurie, liniște și e unul din momentele în care, fără să vrei, trăiești 100% în prezent. Despre asta este și Rip Bananas, este doar un reminder să trăiești în prezent – lucru pe care eu l-am descoperit prin surf și călătorii.

credit foto: Fratele_Alex

Conceptul vestimentar propus de tine se adresează unui stil de viață liber, potrivit călătoriilor și petrecerii timpului outdoor. De ce ai ales această nișă și cum se potrivește asta personalității tale?

Fac haine lejere. Fac hainele pe care eu le port și le-aș purta. Mă identific 100% cu ele. Am început cu șepci și, ușor-ușor, am extins colecția spre tricouri și hanorace. Cred că cel mai important lucru de menționat este că încerc să fac brandul 100% sustenabil. Cu hainele am reușit. Materialele folosite sunt 100 % bumbac organic, iar printurile sunt cu vopsea pe baza de apă.

La șepci mai durează puțin, dar e clar că asta este direcția în care mă îndrept. Când călătorești mult și în zone mai puțin turistice, realizezi ce impact avem asupra locurilor în care mergem. E nevoie ca fiecare din noi să facă atât cât poate pentru a minimiza impactul negativ asupra lor.

Rip Bananas
credit foto: Bogdan Petrice
Rip Bananas
credit foto: Bogdan Petrice
Rip Bananas
credit foto: Bogdan Petrice
credit foto: Bogdan Petrice
credit foto: Bogdan Petrice
Rip Bananas
credit foto: Bogdan Petrice

Când ai demarat acest proiect, care a fost reacția familiei și a apropiaților tăi?

Soția m-a susținut 100% și chiar m-a ghidat în lumea asta nouă în care pășeam. M-a învățat ce înseamnă un material bun și diferența dintre o cusătură ok și una excelentă. She’s gold!

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai învățat ca antreprenor?

Aici o sa fiu scurt si la obiect:

  • Fii prezent in business-ul tău;
  • Investește în marketing;
  • Nu minți clientul – tu pierzi;
  • Nu există ieftin si bun.

Cum iau naștere colecțiile Rip Bananas? Tu faci designul pieselor și colaborezi cu un atelier pentru realizarea efectivă? 

Pentru șepci eu aleg tot: material, formă, design, iar fabrica îmi face un prototip pentru fiecare. După câteva ture de feedback, produsul final ajunge la mine pentru ultimul ok si dam drumul la producție.

Pentru haine, la fel. Doar că aici mă consult destul de mult cu Ștefana. Noi alegem materialul și fit-ul fiecărei piese. Fabrica preia informația și ne prezintă minunățiile astea pe care le vând. Inspirația cred ca e evidenta din mesajele pe care le am. Travel, surf, sunsets etc.

De unde provin materialele folosite?

Pentru haine toate materialele sunt din Portugalia –  bumbac organic 100%.

Pentru sepci toate materialele sunt din China sau Vietnam. De fapt, acolo sunt făcute de la zero.  Din păcate, încă nu am găsit în Europa o fabrică potrivită pentru a putea scoate o șapcă de bună calitate, așa că momentan China rules.

Ce te inspiră în activitatea ta, ce îți hrănește creativitatea?

Când călătorești, sursa de inspirație este infinită. Și nu este vorba doar de grafica propusă, ci și de nevoile pe care le întâlnești. De exemplu, acum lucrez la o colecție de șepci cu protecție UV.

Avem și colaborări cu alte branduri, iar acolo lucrăm împreună pe design. Am avut o colaborare cu băieții de la Slow Life cu care împărțim aceasta pasiune pentru travel & surf.

În decembrie lansăm o colecție în colaborare cu Palm Cocos cu niște printuri super cool făcute de ei, în care îmbinăm excelent ideea de travel cu arta contemporană urbană. E o demență totală și abia aștept.

credit foto: Bogdan Petrice

Viziunea brandului este sintetizată în #beherenowmoments, ne poți povesti mai multe despre această filozofie personală despre trăirea momentului, a fi prezent aici și acum, de ce este importantă pentru tine?

#BeHereNow e un motto pe care l-am auzit acum mulți ani și care mi-a rămas întipărit în minte. Mi-a plăcut ce reprezintă și mă identificam cu el. Foloseam tot timpul in postări hashtag-ul ăsta și, astfel, a devenit parte din mine. Totul a culminat cu o seară în care mă aflam într-un surfcamp din Costa Rica. Am găsit pe jumătate îngropată în pământ o bucățică de lemn pe care scria Be Here Now. Cumva, atunci, am știut ca e motto-ul meu.

Un lucru știu sigur, e greu să fii prezent. O văd și la mine și in jurul meu, dar we have to work on that!

De doi ani avem și o fetiță, Luna. De când a apărut ea cred ca asta e prioritatea mea nr 1. Să fiu 100% prezent măcar când sunt cu ea.

Ce alte branduri vestimentare din România admiri și de ce?

  • Ami Amalia – clean si quality oriented
  • PORC – Brand romanesc cu o creștere incredibilă în ultimii ani. Top marketing
  • notRainProof – cool brand și știu că și ei încearcă să fie cât se poate de sustenabili

Cum ai descrie clientul care poartă Rip Bananas?

Clientului Rip Bananas îi plac apusurile, marea, muntele, aventura, o cafea în centru cu prietenii sau, pur și simplu, o zi de relax într-un hamac. În toate aceste situații este îmbrăcat în Rip Bananas pentru că în toate celelalte zile nu este :))

Care ar fi cuvântul care sintetizează cel mai bine brandul Rip Bananas?

Freedom.

credit foto: Bogdan Petrice

Care ar fi cel mai mare vis al tău legat de proiectul tău antreprenorial?

Rip Bananas nu va fi niciodată ieftin când vine vorba de bani, dar știu că atunci când îmbraci unul din produse o să spui “Ok, fair price!”. Vreau să fac ca Rip Bananas să fie recunoscut pentru calitatea pe care o oferă.

Momentan, suntem prezenți doar în ALTRNTV Shop, dar am toata încrederea ca în 2024 vor urma mult mai multe.

De asemenea, ca side business, am început să ajutam și alte branduri să se dezvolte și facem și pentru ei haine + personalizare 100% sustenabil. So, contact us 🙂

Ce ai frumos astăzi?

Fiica mea, Luna  – “acum-ul” meu pentru totdeauna.

Fotografii: arhivă Răzvan Cișmigiu (credits Bogdan Petrice, Fratele Alex)

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.