„Ești fată. Este normal să te doară în acea perioadă a lunii”. Asta mi s-a spus de la 11 ani până la 26. De la medici, profesori și uneori chiar apropiați. Târziu am aflat de endometrioză, o afecțiune genetică, inflamatorie, care provoacă dureri mai mari decât în timpul unui infarct (uneori pe tot parcursul lunii) și care, în 50% din cazuri, duce la infertilitate.

 Mi s-a spus că este o rușine să vorbești despre menstruație, în special cu băieții, dar asta nu m-a oprit. Durerile pe care am început să le trăiesc de la zece ani și jumătate, de când mi-a venit prima dată, au fost prea mari pentru a le putea ascunde. Trebuia să lipsesc de la școală trei zile pe lună, lucru care trezea, bineînțeles, întrebări.

Pe la 11 ani, într-o iarnă, mama m-a dus la medic. Mi-a făcut o ecografie abdominală. Eram prea mică pentru ginecolog. Totul părea normal. „Așa este la ciclu”, mi-a zis el și m-a trimis acasă.

Un articol scris de invitata noastră de astăzi, Cristiana Todiresei, jurnalist cultural, fondatoarea Zenobisme.ro, feministă și autoarea cărții „Zenobistele. 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea”.

Lună de lună, ani întregi, nu eram om la ciclu. Simțeam că ceva nu este în regulă, știam că nu sunt eu „prea sensibilă”. În liceu cunoșteam deja toate calmantele, cele care se luau pe rețetă, cele care se vindeau „la liber”. Știam cum să le combin ca să scurtez o criză de câteva ore la numai câteva minute. Și totuși au existat momente în care m-a durut atât de tare încât am zgâriat pereții, m-am zvârcolit atât de mult în pat încât am găurit cearceaful, și de multe ori am ajuns chiar în pragul leșinului.

Era îngrozitor atunci când durerile „mă loveau” în public. Nu o dată s-a întâmplat să-mi vină la școală. O dată chiar înainte de o teză importantă. Nu am reușit să mă concentrez cum aș fi vrut.

Cu fiecare an, întreaga mea viață începuse să se învârtă în jurul menstruației. Fiecare vacanță trebuia plănuită după calendarul menstrual, fiecare ieșire în oraș, iar examenele importante deveniseră un stres, fiindcă nu știam ce aș fi făcut dacă nimereau în primele trei zile ale menstruației.

Am fost la nenumărați medici. Totul era „normal”. Mi s-au prescris anticoncepționale care mi-au făcut rău, dar și tratamente naturiste care au ameliorat simptomele. Totuși, nu a fost suficient.

Ce o să faci în viața asta?

Bineînțeles că m-am întrebat de multe ori dacă exagerez, dacă toată această durere este în mintea mea. Toate femeile au menstruație și fac față cu brio oricărei zile. Eu de ce nu pot?

După pubertate au început să apară și alte simptome. Uneori aveam dureri la ovulație, alteori s-a întâmplat chiar să am sângerări între menstruații și, cu toate că eram la o vârstă fertilă, sexul l-am pus mereu pe ultimul loc. Uneori era dureros, iar alteori nu aveam niciun chef de el.

Au urmat alți medici: „ai aceste sângerări din cauza stresului”, „este doar o durere de burtă”, „nu lua Nurofen, ia No-spa”, „exagerezi” și lista nu se oprește aici.

În primul an de pandemie am aflat, întâmplător, despre endometrioză. Am citit simptomele și am fost surprinsă că sunt unu la unu cu ce am eu. „Dar dacă niciun medic nu a văzut asta, înseamnă că nu am, nu?”, mi-am spus atunci. Așa că nu am investigat, ci am trăit în continuare cu durerile debilitante.

Felicitări! Ai endometrioză!

La 26 de ani, la finalul lui decembrie, am fost „lovită” de un val de simptome: o nouă criză de durere în a doua zi de menstruație care, literalmente, m-a paralizat, dureri crunte la contactul intim, o oboseală cronică, dureri foarte mari și la ovulație. Am zis că trebuie să-mi fac o nouă programare la ginecolog. Nu avea cum să fie normal.

Doamna doctor la care am fost lucrează într-un celebru lanț medical privat. I-am descris toate simptomele, inclusiv durerea de la contactul sexual. Asta nu a oprit-o ca la controlul de rutină, atunci când a introdus speculul și mi-a tăiat respirația, să mă întrebe ironic dacă așa fac și la contact.

„Da, doamnă. Unul din motivele pentru care am venit”, i-am răspuns. Femeia a schimbat speculul, a luat probe pentru toate analizele posibile (de la Papanicolau până la gonoree, cu toate că i-am zis că am o relație stabilă de șase ani), iar apoi am trecut la ecografia transvaginală.

Am răsuflat ușurată și aproape că am zâmbit atunci când mi-a zis că există o lamă de lichid în Douglas, ceea ce pare să fie un început de endometrioză. Mi-a recomandat să fac un RMN cu protocol și m-a trimis acasă cu ovule și Nurofen. Nu m-am întors la ea, fiindcă mi-am dat seama că nu are nicio experiență în această afecțiune.

Lipsa de informații și presiunea asupra femeilor

La următorul medic am ajuns printr-o recomandare, dar nu pot spune că am fost mulțumită. Fiind jurnalist, am început să studiez intens afecțiunea. Mi-am comandat cărți despre endometrioză, fiindcă în România nu există, am citit sute de articole medicale și am fost chiar la o conferință despre endo, unde au fost prezenți cei mai buni doctori din țară.

Am aflat că endometrioza nu este o afecțiune ginecologică, ci că îți afectează întreg corpul. Este ca un „cancer tăcut”, de aia este confundat de multe ori, mai ales în spitalele de stat, unde nu există niciun specialist în endometrioză. În cele mai multe cazuri, endometrioza este moștenită. Te naști cu ea și se activează cu prima menstruație. Lună de lună, ea evoluează câte puțin. Am aflat că este o afecțiune estrogen-dependentă și că anticoncepționalele clasice, pe care mulți ginecologi le recomandă (chiar specialiști în endo), care au în compoziție estrogen artificial, pot ameliora simptomele, dar fac ca boala să evolueze mai repede. Am aflat că nu trebuie să bei deloc băuturi dulci, fiindcă există șanse de 70-80% să dezvolți cancer de endometru. Am aflat că singura soluție este operația, asta în cazul stadiilor avansate, iar atunci când este descoperită în stadiu incipient, singura soluție este tratamentul cu progestative, special creat pentru endometrioză, care ameliorează simptomele și opresc evoluția bolii.

Sunt în ziua 13 de tratament cu Zafrilla în momentul în care scriu acest articol. Deocamdată (sper să rămână așa) nu am niciun efect advers și aștept cu nerăbdare ziua în care nu voi mai avea menstruație, fiindcă aceste pastile cu hormoni o opresc.

Există medici care, pentru endometrioză, recomandă un copil, cu toate că această afecțiune duce la infertilitate în jumătate din cazuri. Și chiar dacă reușești să obții o sarcină (de multe ori nu reușești natural), nu îți garantează nimeni că o poți duce până la termen. Da, este adevărat că în timpul sarcinii și atunci când alăptezi, endometrioza se oprește din evoluție și simptomele se ameliorează (fiindcă nu mai există menstruație), dar boala poate reveni oricând, cu dureri chiar mai mari.

Un copil nu este și nici nu trebuie să fie un „tratament” pentru endometrioză. În 2025, la nivel mondial, această boală nu are tratament. Da, o poți opera, dar există întotdeauna șanse mari de recidivă. Aceasta trebuie ținută sub control fiindcă se poate extinde atât de mult încât să îți afecteze și chiar să îți oprească din funcțiune organe vitale. Sunt femei care și-au pierdut parte din colon sau chiar un rinichi. S-au găsit leziuni în plămâni, în creier și chiar în nas.

Prin acest articol vreau să evidențiez faptul că trebuie să ajungem să vorbim despre endometrioză așa cum vorbim despre cancer sau diabet. Nu trebuie considerată o afecțiune care ține de „sistemul rușinos al femeii”. Spre exemplu, în Portugalia, din 2023, femeile cu endometrioză au dreptul să-și ia concediu medical de fiecare dată când trec prin dureri crunte. Aceasta este normalitatea care trebuie să existe.

Femeile cu endometrioză nu trebuie să tragă de ele, nu trebuie să joace rolul unui om sănătos, fiindcă ceea ce simt ele nu este doar o durere de burtă, ci o afecțiune reală care îți poate afecta întreaga viață.

Sursă foto: https://unsplash.com/