Aceasta nu este neapărat o poveste despre mecanisme sănătoase, dar e una sinceră.
Once upon a time, internetul era pentru mine acest loc peaceful în care îmi petreceam timpul fără să mă afecteze prea tare. Era like a reward, pe vremurile în care social media nu însemna mare lucru. Adică nu era despre validare neapărat, ci era mai mult un loc de joacă. A existat mereu o latură benefică – am început să scriu, să cunosc oameni și să îmi aleg un domeniu în care să lucrez.
Am cont pe Instagram din 2014, când erau la modă filtrele sepia și puneam cu toții poze random fără să ne intereseze ce mai zice algoritmul. Atunci aveam 15 ani.
Intru să văd ceva și, cumva, trece jumătate de oră. În cazul fericit. Scenariul se repetă de câteva ori pe zi. Creierul meu se hrănește cu dopamină ieftină și navighează până ajunge la Capătul Internetului.
Glumeam la un moment dat cu cineva că pe mine mă apucă panica dacă nu am telefonul în mână sau cel puțin undeva în proximitatea ei. Ceea ce știu că nu e neapărat în regulă, dar în același timp poate că telefonul e o extensie, până într-un punct.
Și e o linie foarte fină între a căuta inspirație și a face research job related și a ajunge la o limită nesănătoasă.
Sunt omul care vede stories la 3 secunde după ce se pun, uneori. Sunt omul care primește de la Insta mesajul care te atenționează că ai văzut toate postările din ultimele trei zile (dacă nu știi despre ce vorbesc, lucky you). Sunt omul care poate să dea scroll și prin pozele din galerie, sincer. Nu scriu ca să mă victimizez. Știu că e o problemă, poate a generației mele.
Uneori fac digital detox
Primul a fost în 2019, când am stat o lună întreagă fără social media și mai vedeam doar video-uri cu pisici primite pe Messenger. A fost o experiență cu care m-am mândrit la momentul respectiv, pentru că m-a făcut să fiu mai mindful și să mă concentrez mai bine. Mă rog, atunci nu lucram și era sustenabil să iau o pauză de tipul ăsta, ceea ce acum categoric n-aș mai putea (cred).
Apoi am plecat în concedii în care n-am intrat o săptămână. Mai încerc și în weekend-uri, uneori. Știu că îmi face bine și mă ajută să fiu mult mai prezentă, să mă implic activ în task-urile pe care le fac și să mă simt mult mai ancorată în viața mea.
La mine nu merge neapărat cu o zonă de gri. Ori nu intru deloc și îmi arunc telefonul, ori mă uită Dumnezeu uitându-mă la poze cu oameni de care nu-mi pasă.
Tips & Tricks
Pentru mine nu prea funcționează neapărat, cel puțin nu momentan. Sau nu de cele mai multe ori. Dar m-aș fi simțit like a fraud să scriu un astfel de articol și să nu ofer măcar câteva sugestii helpful.
- Setează-ți limită de screentime. Ajută și dacă pui o parolă când îl depășești, ca să-ți fie mai dificil să îl prelungești.
- Oprește-ți notificările la anumite aplicații care nu sunt esențiale.
- Folosește Silent Mode pe Instagram. Aici poți să primești și atenționări când ai stat zece minute încontinuu.
Mai știu și că există o corelație între starea mea psihică și comportamentul meu digital. Știu că atunci când nu mă simt neapărat bine și am nevoie de conexiune, apelez la asta drept formă de disociere.
Că e un quick fix, e un mod prin care fug de emoții și stări inconfortabile și îmi iau un sentiment fals de meaning sau îi dau creierului o pauză de junk food. Și e okay câteodată, I don’t blame myself for it.
Doar că uneori interferează cu lucrurile pe care le am de făcut și știu că există acest cerc vicios în care puterea mea redusă de concentrare se reduce și mai mult. Dar lucrez la a-mi impune limite sănătoase și a-mi examina modul de funcționare.
Despre cum ne putem îmblânzi relația cu social media, Ioana Dăncescu, psihoterapeut ne spune mai multe:
„Fie că este mindless scrolling, fie că este consumul de substanțe sau activități, relații, muncă sau prezența repetitivă a unor părți interioare critice, toate pot fi considerate niște dependențe. Definiția dependenței cu care eu lucrez se referă la orice tipar de comportament pe care cineva îl dorește intens și oferă o alinare temporară sau plăcere, dar care are consecințe negative pe termen lung și nu poate renunța la el, în ciuda acestor consecințe negative.
Sigur că toate dependențele au grade diferite de severitate si un impact variabil asupra sănătății mintale în funcție de factorii de protecție și risc pe care îi avem într-un anumit context de viață. Una este ca un copil să-și petreacă ore întregi în fața ecranelor și alta este pentru un adult.
Dintotdeauna oamenii au nevoie să-și aline durerea și au apelat atât inconștient, cât și conștient la orice le aduce puțin confort sau alinare. Și una dintre cele mai ieftine, la îndemână și răspândite adicții este cea de social media și de apartenența la un grup, la o comunitate online, la o platformă de știri, informații.
Este abundența de timp petrecut pe social media cu adevărat necesară pentru cei mai mulți dintre noi? Nu, din punct de vedere personal. Poate da, din punct de vedere profesional.
Numai că personal și profesionalul nu pot fi separate și la final de zi tot același om sunt și tot rupt în mai multe bucăți mă voi simți dacă Eu NU sunt bine cu mine.
Putem trăi fără social media, în sensul dependenței de social media?
Da, însă cu efort și cu intenția conștientă de a fi prezenți în viețile, activitățile, emoțiile, gândurile și corpurile noastre. Așa cum eu am avut pe vremea liceului meu un curs de informatică și am înțeles că acel dispozitiv, PC, va face parte din viața mea pe termen lung, cred că ne-ar fi de folos niște cursuri de respirație și meditație/mindfulness prin care să ne întoarcem ”acasă” în corpurile noastre.
Ce să facem când nu scrolăm în gol?
La ce să ne gândim?
La ce să visăm?
Ce să facem cu emoțiile de peste zi și cu cele care anticipează stres, probleme, îngrijorări?
Unde să meargă atenția noastră cât să stăm locului și să observăm momentul din zi și ceea ce trăim atunci?
Este nevoie de multă muncă în sensul cel mai fizic posibil ca să lăsăm jos telefonul și să fim atenți la noi înșine și la rutinele noastre. Nici o schimbare peste noapte nu este dezirabilă si totul pleacă de la o intenție și schițarea răspunsurilor la întrebările de mai sus.
Partea grozavă a lucrului cu psihicul nostru?
Nu există un singur set de răspunsuri corecte și nu avem ce să greșim, pentru că plasticitatea neuronală de care dă dovadă creierul nostru ne garantează posibilitatea unei schimbări și a dobândirii unui auto-reglaj emoțional.”
