Piese de ceramică albe, cu motive florale, vegetale, animale, marine și chiar… spațiale :), după cum o dovedesc micii astronauți din ceramică, pe care îi regăsim din belșug. Căsuța cu cerdac este un proiect de ceramică inițiat de artista Iulia Costache și care te cucerește prin simplitate, delicatețe și originalitate.
Iulia este din Ploiești și are 39 de ani. Parcursul ei în tainele artelor a început cu Universitatea de Arte din București , secția Grafică, și a continuat cu un Masterat în Arta Gravurii. Pe lângă ceramică, artista mai este pasionată de muzică, citit, călătorii și de explorat mintea și sufletul uman.
Curatorialist: Cum ai descoperit ceramica și care au fost primii pași pe care i-ai făcut în această direcție?
Iulia: Ceramica am descoperit-o într-o tabară de creație, în 2015, la “Maraton Raku”.
Atunci mi-am dat seama că îmi place să modelez, dar și că îmi poate oferi o paletă largă de exprimare.
Ce reprezintă ceramica pentru tine, care este cea mai personală definiție pe care i-ai da-o?
Ce găsesc fascinant la ceramică este că dintr-un pumn de pământ amorf, sau o dintr-o cădere de porțelan lichid, iese la final un obiect finit, care conține în el o intenție, observare, muncă fizică, dar și acoperirea unei nevoi, fie ea utilitară, intelectulă sau pur estetică.
Se zice că suntem și facem ceea ce avem înăuntrul nostru.
De aceea îi admir pe japonezi, le urmăresc simplitatea rafinată, capacitatea de a sintetiza fără a deveni rigizi, pentru că reușesc o îmbinare fluidă între tehnică și poezie.
Așa că da, ceramica poate să fie doar o unealtă de a exprima ce ai în tine, tu meșter olar, artist, artizan sau cum vrei să te numești… și e minunat.
Care este istoria numelui pe care l-ai ales pentru proiectul tău, ce semnificație aparte poartă el?
Căsuta cu Cerdac. La început acest proiect a fost gândit pentru jucării textile, iar numele mi s-a parut potrivit. Bunicii din partea mamei au avut casa cu cerdac, ca mai toate casele bătrânești din zona Moldovei. Bunicul era croitor, iar faptul ca eu începusem să cos mi se părea normal, ca și cum îi preluasem meseria puțin și o dădeam mai departe.
Au fost două motive să mă opresc la acest nume: amintirea bunicilor și simbolul casei cu cerdac. Trecerea la ceramică s-a întâmplat progresiv și acum a devenit un atelier în toată regula. Mă gândesc ca, poate, în viitor, să rămână doar “Cerdac”.
Când consideri că ți-ai definitivat stilul și cum l-ai descrie?
Nu cred că mi-am definitivat stilul sau am un stil în masura în care sunt un om unic, și asta mă face automat diferit și cu un stil propriu. Eu cred că dacă rămâi conectat la lumea ta interioară, ai un stil personal de la sine, nu trebuie să faci eforturi. Suntem unici și diferiți iar asta e super puterea fiecăruia.
Îmi place să experimentez, să învăț din procesul de lucru. Te învață materia ce să faci cu ea uneori… iar creativitatea nu ar trebui să aibă limite.
Psihologii zic că dacă ai nevoie să știi cine esti, ar trebui să-i întrebi pe cei din jurul tău, pentru că tu singur nu te poți vedea obiectiv, așa că dacă am un stil… cred că cei din jurul meu ar putea să spună mai bine.
Care este piesa de ceramică preferată din toate cele pe care le-ai creat până acum și de ce?
Preferații mei sunt astronauții, pandativ sau broșă, pentru că poartă cu ei ceva ludic, ceva dintr-un observator, și dintr-un explorator. Sunt obiecte care îndeamna oamenii să-i examineze.
Mulți nu înțeleg din prima ideea, unii cred că sunt jucării sau vreun device, dar oricum ar fi, faptul că trezesc interes pentru mine este deja minunat. În final, chiar asta și sunt, niște obiecte-bijuterie care să te bucure și să te mire.
Fiecare pandantiv este unic si cumva se lipește perfect cu persoana la care ajunge, este ca o prietenie simpatica, omul și astronautul lui. 🙂
Ce tehnici de lucru folosești?
Acum îmbin porțelanul pastă cu cel pentru turnare. Torn în matrițe piesele în mare, apoi le personalizez prin modelaj, de aceea obiectele ies tot timpul diferite.
Cum arată o zi obișnuită din atelierul tău?
Depinde ce îmi propun să fac în ziua respectivă. Cu o seară înainte îmi fac mental o listă cu “to do” pentru a doua zi și încerc să mă țin de ea. Dar cel mai mult îmi place când ajung la modelaj și pictură, însă nu întodeauna este plăcut; este și multă muncă fizică, praf și oboseală.
Unde îți zboară gândurile atunci când lucrezi lutul și pictezi piesele de ceramică realizate?
Când lucrez la ceva nou, fie o matriță sau modelez un personaj, încerc pe cât posibil să fiu prezentă și să mă concentrez la ce fac. În procesul de lucru sunt si multe etape repetitive, tehnice, iar atunci ascult muzică sau vreun podcast.
Multe dintre pattern-urile pe care le folosești pe ceramica pe care o creezi sunt motive vegetale, care este conexiunea ta cu natura, cum ai descrie-o?
Suntem natură. Așa simt. Multe pattern-uri de pe obiectele create de mine vin din meditații personale. Îmi place să observ natura, îmi place cum se schimbă cu anotimurile, cu fenomenele meteo.
Încerc să-mi educ mintea să vadă plantele dincolo de clișeele cu care le-am acoperit. Acum analizez trandafirii, bobocii, cu frunzele lor, cu tulpinile mai mari sau mai mici, cu țepi, cu flori sau fară.
Sunt lecții importante pe care le învăt de la natură: cum este infinita diversitate de forme și nuanțe, și ciclicitatea viața-moarte integrata așa de firesc.
Pe de altă parte, unele dintre motivele florale de pe cești au fost sugerate de oamenii cu care am colaborat. De exemplu, florile de iris; inițial au fost o comandă de la cineva pasionat de stânjenei.
Cum vezi piața ceramicii din România? Este greu pentru un antreprenor să intre și să se afirme în acest domeniu?
Țara noastră se dezvoltă încet-încet și se simte pe piața ceramicii, pentru că de la an la an apar noi creatori în acestă zonă, cu idei originale, dar și un public care gustă și încurajează astfel de obiecte realizate manual.
Pentru că și eu sunt în ipostaza de cumpărător, pot să fac diferența dintre un obiect construit manual și unul în fabrică, în serie. Aproape de fiecare dată cel realizat manual are altă estetică, este “viu” pentru că vine cu atingerea imperfectă a unui om și a poveștii lui.
Când mergem într-o țara străină și cumpărăm ceva de la o băcanie locală, acel produs conține ceva autentic țarii respective și este un câstig reciproc: localnicul trăiește din ce face, iar eu, ca turist, am o experiență unică și rămân cu o amintire frumoasă.
Pentru un antreprenor în România este foarte greu la început, de aceea aș încuraja mai mult oamenii care vor să facă ceva, pe toate domeniile, pentru că aduc autenticitate și diversitate, mai ales micii producători.
Ce alți ceramiști din România sau din afara țării admiri?
La noi în țara este o comunitate de ceramiști, pe mulți dintre ei îi cunosc personal, pe alții îi cunosc doar prin intermediul lucrărilor lor. Îmi place mult Decartis și cum reușește Irina Silivestru să pună pe ceramică desenele ei superbe.
Dacă ai fi un obiect din ceramică, ai fi….?
Aș fi un personaj – pe jumătate din porțelan, pe jumătate ceramică raku: alb și negru, finisat și brut.
Care este cel mai mare vis al tău legat de Căsuța cu cerdac?
Mi-ar plăcea să pot duce acest proiect cât mai departe și oamenii să îl rețină ca pe un “colț de bucurie”, care să rezoneze cu ceva din ei.
Am modelat “cățelul cu covrig”, iar la târgurile și evenimentele la care particip, lumea se oprește să-l studieze și se dezvoltă un dialog pe seama lui. Părinții încep să le explice copiilor ce înseamnă această vorbă: “câinii cu covrigi în coadă” și cum conține ea o doza de umor și ironie, atât de personală și de românească. Cred că încerc să fac vizibil ce văd eu frumos la noi.
Ce ai frumos astăzi?
Am liniște și bucurie. Încerc să trăiesc în prezent, cu privirea curioasă și recunoscătoare pentru viață.
Fotografii: arhivă Iulia Costache
