Trebuie să recunosc că îmi plac tare mult planșele aranjate de Liana (#AranjateDeLiana). Liana Popa, desigur, cu al ei blog-atelier, Aveți și pe roz. Planșele minuțios aranjate, cu elemente foarte bine alese, așezate cu un simț aparte al ordinii și simplității sunt primele care m-au dus pe pagina de Instagram a Lianei și m-au determinat să vreau să aflu mai multe despre ea și munca ei.
Am descoperit, astfel, o personalitate cu un profund simț estetic, cu o iubire profundă pentru natură, cu o înclinație spre minimalism și sustenabilitate. Un om care, făcând ceea ce îi place, trăiește cu toată inima fiecare clipă, bucurându-se de micile lucruri care fac viața frumoasă.
Liana este din Constanța și a venit în București o dată cu studiile universitare, Istoria și Teoria Artei, în cadrul Academiei de Artă București. A lucrat apoi într-un domeniu creativ, în agenție de publicitate timp de 15 ani și, apoi, de încă 10 ani este co-fondatoare a unui atelier de creație, împreună cu Sorin Crăciun, partenerul ei de echipă, viață și creșterea câinilor – Stug și Katia.
Hai să o descoperim împreună pe Liana Popa, să deslușim cum au luat naștere planșele #AranjateDeLiana și tot ce are ea mai frumos.
Curatorialist: Ce semnifică rozul pentru tine, care este povestea acestei culori în viața ta?
Liana: Numele blogului a apărut pe negândite… pur și simplu a țâșnit dintr-o dată, în timp ce avionul se pregătea să decoleze, iar noi urma să plecăm în prima noastră vacanță mare împreună. Hai că e o poveste plină de semnificații 🙂
Nu îmi plăcea neapărat culoarea, până atunci nici nu mă gândisem serios la ea. Am făcut-o apoi, încercând să-i decodific semnificațiile. Până acum, am așa: roz e despre contradicții. Despre și aia și cealaltă. Despre fondante și curaj. Despre ironii și haz de necaz. Despre am o zi roz și o să am o zi roz. Despre primăvară și viața fără de moarte.
Cum te-ai descrie în 5 propoziții?
Îți dau 5 cuvinte: natură, liniște, acum, căutare, tort.
Când ai început proiectul online „Aveți și pe roz?” și care a fost gândul cu care ai plecat la drum în acel moment?
Simțeam că aveam ceva de spus. Ceva de dat mai departe, de dar și ceva de așezat înăuntrul meu. Nu prea știam exact ce și sub ce formă, lucrurile acestea s-au mai clarificat în timp. Uneori, drumul ne arată calea, important e să avem curajul să facem primul pas.
Și iată, în mai s-au făcut 12 ani de când am scris primul articol, și încă mai descopăr cărări pe care aș dori să pornesc.
Cum ai descoperit plăcerea de a realiza planșele #AranjateDeLiana care au devenit parte din brandul tău personal?
La începuturile blogului făceam niște aranjamente, nu prea reușite, pentru a-mi prezenta ținutele. Nefiind mulțumită, am renunțat, optând pentru ale feluri de a-mi susține vizual ideile: fotografii, animații, ilustrații, filmări – la care mă ajuta Sorin, partenerul meu în toate cele ale vieții.
Gândul era acolo, îl mai lăsam să se manifeste uneori, prin anumite compoziții de tip aranjate, care nu se numeau atunci așa, până când am decis, acum vreo 4-5 ani, că planșele trebuie să fie felul meu de a prezenta în online ce-mi place în offline.
Cu ajutorul lor mi-am creat propriul muzeu virtual, unde curatoriez diverse „expoziții”: păduri și parcuri în care merg, magazine pe care le iubesc, idei, crezuri cărți sau ținute, am început și o serie cu tablouri care-mi plac, descompuse și prezentate sub forma aranjatelor. Iar cu timpul, chiar au început să fie prezente în expoziții adevărate, lucru care îmi produce o mare bucurie.
Vezi, asta înseamnă și că știam, de la început, că acesta e felul meu de a face lucrurile, a trebuit doar să las timpul să dospească ingredientele.
Planșele tale denotă un simț dezvoltat al ordinii și al esteticului, meticulozitate, răbdare. Cât timp îți ia să faci o astfel de planșe și ce etape implică? Spune-ne mai multe din culisele realizării unui astfel de proiect minuțios, dar și frumos.
10 minute sau câteva ore. Depinde de inspirație, temă, obiecte – cele cu natură iau formă mai repede, planșele în care prezint obiecte de design sau ținute, mai greu.
Primul pas: elementele. Dacă este o compoziție cu natură merg în parc, la piață, în pădure pentru a le alege. Încerc să nu rănesc natura și iau doar ce găsesc pe sol (sau elemente cumpărate de la piață, aprozar, florărie etc) Dacă e o planșă cu obiecte, le aleg din magazine sau din propriul dulap 🙂
Doi: tema, care e în strânsă legătură cu pasul 1, uneori e chiar pasul 1. Câteodată, elementele dictează tema – de exemplu, dacă într-o plimbare prin pădure găsesc multe ciuperci, decid că planșa le va avea ca subiect, alteori caut elemente care să exemplifice subiectul ales (obiecte fără plastic pentru casă, tricouri cu dungi, săpunuri solide, agende care-mi plac etc).
Trei: aranjarea lor – le așez pe un fundal neutru: o bucată de lemn, un carton, uneori rămân chiar în mediul lor – pe plajă sau pe poteca unei păduri.
Patru: Sorin fotografiază planșa, la lumina naturală, cu un aparat profesionist (se întâmplă să mai fac și eu câte o fotografie, dar îmi place ca fiecare membru al echipei să facă ce știe mai bine, iar partea foto & video este la el).
Cinci: Pun imaginea pe blog, Insta sau FB.
Șase: Unele imagini coboară din online în offline și ajung în expoziții, cărți poștale, instalații, postere, sacoșe.
Minimalismul este o temă recurentă în planșele tale, dar și în viața ta – de pildă prin inițiativa #câte5. Când ai adoptat acest stil de viață și ce beneficii ți-a adus acesta?
Cred că fiecare dintre noi pleacă la drum cu niște gheme. Cu talente, iubiri, planuri, puteri, preferințe, pasiuni, dorințe, temeri, rozuri și neguri. În timp, adunăm alte fire și le deșirăm pe cele de care nu avem nevoie. De mică, am ținut în mână ghemele din atelierul de creație al mamei, în care am crescut alături de frații mei și de prietenii noștri.
Apoi, s-au alăturat cele din facultate, din agențiile de publicitate, din ale vieții valuri – fire cu zboruri, cu prieteni, cu visuri și vise, cu tablouri, cu reclame, cu reușite, cu premii, cu râsete și lacrimi, cu hăuri și cu găuri.
Peste ele au venit ghemele antreprenoriatului, ale casei atelier din acasa mea, cele cu câinii adoptați, cu produsele cosmetice mai curate, cu traiul mai simplu, cu planșe, cu doar #câte5 din fiecare articol vestimentar. Ghemele cu fiii prietenul tău cel mai bun. Cele cu ascultă-te. Cele cu „de ce nu”?
Pur și simplu, cred că am tot adunat fire unele peste altele până când am strâns destule gheme încât să mă ajute să țes veșmintele potrivite mie.
Asta mi-a adus senzația de cald, moale și zbor pe care ți-o dă o haină făurită exact pentru omul și momentul său.
Într-o lume în care totul este pe fast-forward, tu susții slow living-ul și îndemnul să ne bucurăm de fiecare clipă. Cum reușești să te sustragi din ritmul accelerat al vieții moderne?
Nu simt că mă sustrag, ci fac ceea ce-mi vine natural și asta cred că ar trebuie să facem fiecare dintre noi, indiferent ce înseamnă acest „natural” pentru fiecare.
Ce înseamnă, pentru tine, arta de a trăi fumos?
Frumosul acesta e tare greu de cuprins. Doar e în ochiul privitorului, nu-i așa? 🙂 Pentru mine frumosul e simplu. E cu liniște. E cu un un om alături care crede în același „natural”. Este cu animale aproape. Este cu proiecte în care cred. E cu admirație pentru cei mai mari, mai înțelepți, mai tăcuți, mai sclipitori, mai semeți ca mine. Fie ei oameni, tablouri, cărți, munți, arbori sau animale.
Arta e să așezi toate aceste frumosuri într-o zi, într-o lună, într-un an, într-o viață, astfel încât să rămâi în echilibru.
Eu mă raportez așa la treaba asta: din când în când, îmi închipui că sunt pe o bârnă, cu toate ghemele mele în mâini, cele despre care îți povesteam mai devreme. Dacă rămân sus, e bine. Dacă simt că mă clatin, încerc să schimb ceva: firele, exercițiile, aparatele, echipamentul, sala, orele de antrenament…
Cum îți hrănești creativitatea?
Cred că ea mă hrănește pe mine 🙂 Așadar, încerc să-i dau combustibilul potrivit. Poate fi o vizită la un muzeu, o plimbare printr-o pădure, o discuție cu o prietenă, un film, o carte, o frunză, o prăjitură surprinzătoare. Natura m-a învățat să privesc lucrurile la care mă uit… și cred că asta mă ajută în procesul de a absorbi ce primesc.
Prin planșele tale, pari că ai o relație aparte cu natura. Cum o vezi și cum o simți?
Scriam, în descrierea unei planșe, că natura este muza mea cea dintâi. Profesorul care mă face să zic mereu „a-ha”. Lecția mea de yoga. Confidentul meu. Prietenul meu. Antrenorul meu. Sfătuitorul meu. Cred că ceea ce spuneam atunci se potrivește și aici.
Care ar fi o creație de-ale tale de care te leagă o istorie aparte, o experiență inedită?
O întâmplare haioasă a fost anul trecut la mare, când voiam să adun elemente pentru o compoziție care alătura urmele lăsate pe plajă de om și de natură. Am avut noroc să găsesc, chiar în primele minute, scheletul unui crab, așa că am petrecut cele 2 zile scotocind după alte crustacee.
Interesant a fost drumul spre casă, cu crabii mei așezați frumos într-o cutie improvizată, să se usuce, și cu aroma de alge și mare la carton, care ne-a însoțit tot drumul spre București, spre nu foarte bucuria prietenului cu care eram și a mașinii lui tocmai achiziționate, cu care plecasem 🙂
Ultima ta expoziție, FotoSinteze. Parcurile din București, are loc la Muzeul Antipa. Cum a evoluat acest proiect de la idee la fapt împlinit?
Când am decis să ne dăm demisia din agențiile de publicitate în care lucram, ne-am propus să ne implicăm în proiecte în care credem și, de multe ori, ieșim noi în întâmpinarea lor. Cam așa a fost și acum. Le-am scris celor de la Antipa despre cine suntem și ce facem și ne-au chemat la o întâlnire.
Ne-am potrivit în gânduri, iubiri și interese, iar cum ei aveau în plan o expoziție care să completeze evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Parcurilor și a Grădinilor Zoologice am decis să avem un prim proiect împreună: o expoziție cu planșe din parcurile din București.
A urmat realizarea celor 30 de planșe care compun expoziția, dar și gândirea unui parcurs expozițional – fiind oameni de publicitate, simțim nevoia unei idei în spatele unor imagini, fie ele și apetisante. Expoziția FotoSinteze. Parcurile din București #AranjateDeLiana își dorește să surprindă atât biodiversitatea din parcurile orașului, cât și ce înseamnă natura pentru mine și ce semnifică cuprinderea ei în planșe.
Care este următorul vis pe care ai vrea să îl transpui în realitate?
O expoziție cu tema Natura vs Om – un proiect la care țin foarte mult, deocamdată prezent doar în planșele și în filmările de pe social media. Pur și simplu adun, dintr-o anumită zonă – parc, pădure, grădină, plajă – rămășițele pe care le-a lăsat natura în urma sa, alături de cele lăsate de om.
Natura „aruncă” pene și vreascuri, aripi și conuri, bețe, flori, frunze. Urme care vor dispărea, până la sosirea unui nou sezon. Noi, oamenii, lăsăm urme mult mai vizibile, ce vor rămâne în mediu sute de anotimpuri: ambalaje, sticle, jucării, veselă, electrocasnice, am găsit în pădure și navete de băuturi, ba chiar și mașini de spălat sau produse electronice de mari dimensiuni.
Îmi doresc să fie un parcurs expozițional dialog, cu tablouri-planșe despre aceste obiecte găsite în mediu, dar și cu elemente reale pe care le-am adunat din acel loc. O bătălie om-natură care poate fi pierdută de ambele părți dacă nu schimbăm ceva, în vâltoarea căreia mă arunc și eu, sperând să schimb, măcar un pic, soarta confruntării.
Ce ai frumos astăzi?
Trezitul fără deșteptător. Cafeaua băută la soare. Plimbările cu câinii mei. Un proiect căruia i se aștern ultimele file. Un telefon cu o prietenă bună. Bazinul de înot. Ping-pongul de idei cu partenerul. Un fluture care valsa printre florile din grădină.
Fotografii: arhivă Liana Popa
