Fantezia de a vizita și locui (măcar pe durata unui sejur) într-un castel sau conac ni se insinuează încă din copilărie, când citim povești cu personaje de neam domnesc care locuiesc, desigur, într-un astfel de edificiu somptuos.
Apoi ni se întărește viziunea o dată cu orele de istorie în care învățăm despre vremuri cu dinastii regale, regi și voievozi care sălășuiau, la rândul lor, în castele minunate. Și, hai să recunoaștem, încă mai visăm la asta cu ochii deschiși, în fața ecranului, când alegem un film de epocă din oferta bogată de pe streaming.
…
Dacă vrei să trăiești, la propriu, experiența de a locui pentru câteva zile într-un conac sau castel din România, iată câteva propuneri care îți vor face visele să devină realitate.
…
#Conacul lui Maldăr

La Conacul lui Maldăr vei redescoperi farmecul boieresc al Olteniei de odinioară. Conacul este situat în Măldărești, lângă Horezu, județul Vâlcea și este o veche culă oltenească.
Culele erau locuințe semi-fortificate, datând din secolele XVIII-XIX și răspândite în toată Peninsula Balcanică, menite apărării împotriva invadatorilor otomani. Termenul „culă” provine din turcescul „kule”, care înseamnă turn și asta pentru că una dintre caracteristicile acestui tip de construcție era turnul înalt care străjuiește arhitectura oricărei cule.
La Conacul lui Maldăr, poți alege pentru cazare una dintre cele 18 camere de care dispune, fiecare dintre ele fiind decorată și mobilată pentru a recrea farmecul vechilor odăi boierești, cu grinzi de lemn, perdele și draperii grele și mobilier masiv. Predomină stilul brâncovenesc, dar pe alocuri și piese Biedermayer, Alt Deutsch sau Empire.





Conacul lui Maldăr are un restaurant propriu la care poți lua masa chiar și dacă nu ești cazat acolo. Și aici se păstrează atmosfera de altădată, cu tacâmuri elegante, sfeșnice cu lumânări și șemineu.



Dacă nu alegi să pleci în împrejurimi să vizitezi alte obiective (de pildă, atelierele de olărit de la Horezu), poți lenevi în natură, la Foișor sau lângă piscina amenajată în apropierea Conacului.

Conacul lui Maldăr a primit anul acesta, în cadrul Top Hotel Conference, trofeul pentru „cel mai frumos conac din România”. Așadar, merită de pus pe lista viitoarelor destinații de vacanță.
#Conacul Polizu

Conacul Polizu a fost construit între 1880-1887 și se află în Maxut, comuna Deleni, la 70 de km de Iași, într-o zonă superbă, înconjurat de livezi și podgorii.
Istoria acestui edificiu se duce chiar mai departe, în 1752, când Vodă Mihai Rațiu a pus bazele unei moșii aici, la Maxut. Întinsă inițial pe 1000 de hectare, moșia a fost moștenită de Constantin T. Ghika Deleni care a inițiat construcția unei noi reședințe apelând la o echipă de arhitecți italieni. Noul edificiu trebuia să fie o construcție nepretențioasă, dar confortabilă și funcțională, o combinație între locuință și fermă.
Conacul nu a avut o istorie fericită în perioada comunismului, fiind naționalizat în 1946 și transformat inițial în cazarmă militară, apoi în sediu de CAP sau IAS. După revoluție și mulți ani de lupte birocratice pentru retrocedare, Conacul Polizu a reintrat în posesia Irinei Ioana Rișcuția, moștenitoarea familiei.
După 5 ani de lucrări de restaurare, Conacul Polizu și-a recăpătat strălucirea de altădată. Pe lângă clădirea propriu-zisă a Conacului, a mai fost renovată și anexa destinată servitorilor, mărindu-se astfel capacitatea de cazare.


Camerele au primit denumiri în funcție de esența lemnoasă ce predomină pe domeniul Conacului: Palisandru – o cameră feminină, în care predomină notele florale, Mahon – camera cu vedere istorică spre cei trei Pini din Curtea de onoare, Stejar – camera în care a fost cazată Regina Maria, Brad – camera cu fundal bleu deschis, luminoasă, îndeamnând la visare, Pine – o cameră twin, cu vedere către apusul de soare și cuverturi aurii, Larice – o cameră ce amintește de verdele naturii sau Mesteacăn – camera cu mobilier alb, fundal albastru și foarte luminoasă.





Masa o poți servi la restaurantul propriu, cu bucate dichisite, pentru toate gusturile și într-o prezentare de excepție. Grădina este amenajată cu o superbă fântână arteziană, piscină și zonă de lounge.




Întins acum pe 52 de hectare, domeniul Polizu este o minunată destinație de evadare în natură, departe de tumultul orașului și al vieții cotidiene.
#Conacul Apafi (Apafi Manor)

Conacul Apafi sau Apafi Manor este în Mălâncrav, județul Sibiu (cam 100 de km te despart de orașul Sibiu) și a fost readus la viață de către Mihai Eminescu Trust, entitatea care a restaurat și a repus în circuitul turistic mai multe edificii din zona satelor săsești.
Conacul este atesta din secolul XV, aparținând inițial familie nobile Apafi, care stăpânea cam întregul sat Mălâncrav. Din secoul XVIII, când nobilii Apafi și-au pierdut din putere și bogăție, Conacul ajuns în posesia unei alte familii nobile, familia Bethlen.
Clădirea nu a arătat mereu așa, trecînd prin diferite schimbări și renovări de-a lungul istoriei sale. Datorită păstrării unor documente minuțioase în arhive, conacul a putut fi restaurat cu materiale naturale și tehnici tradiționale astfel încât să revină la aspectul original din secolul XVIII.
Conacul funcționează acum ca un guesthouse, dispunând de 5 camere de dimensiuni generoase, mobilate și decorate aproape în întregime cu piese originale sau tradiționale, găsite și recuperate din satele vecine.



Un loc de poveste este sala de lectură, cu bibiloteci înalte, candelabre, sobe minunat placate și jilțuri în care poți sta pentru a lectura o carte aleasă din incredibila varietate oferită.




Lângă Conac, se află Biserica fortificată din Mălâncrav, un obiectiv de neratat dacă te cazezi aici. Pe tavanul Bisericii fortificate vei putea admira o serie de fresce în stil gotic, cele mai bine păstrate din Transilvania.
Bine de știut: rezervarea se face doar pe întreaga clădire, achitându-se tarif la numărul de persoane cazate.
#Castle Hotel Daniel

Castel Hotel Daniel este un boutique-hotel ce funcționează în clădirea unui castel din secolul XVII, oferind o experiență autentică dacă te-ai visat locuind într-un castel. Este localizat în comuna Tălișoara, județul Covasna, în apropiere de orașul Baraolt și cam la 50 de km de Brașov.
Castelul a fost construit în stil renascentist, iar în secolul XIX i s-a adăugat o aripă, construită în stil clasicist.
Poți alege una dintre cele 20 de camere, fiecare cu un design propriu, unele fiind situate în clădirea mare, altele în Castelul mic. Musai de ales una dintre camerele „signature”: Camera Constantinopole, cu fresce datând din secolul XVII, decorată în stil oriental și cu o baie deschisă spre cameră; Apartamentul Swan, în care te întâmpină un pat king-size cu baldachin și un șemineu lângă care te îmbie două fotolii la relaxare sau Camera Castle Gate, amenajat prin zidirea fostei intrări a castelului, cu minunate arcade și șemineu.






Fostul beci al Castelului a fost transformat într-un centru Spa, de unde și denumirea de Cellarium Slow Down Spa, care se poate rezerva pentru sesiuni semi-private de 2 ore. Spa-ul are mai multe bazine cu diferite topuri de apă și temperaturi diverse, saună, scrub bar etc.

Restaurantul Castelului te așteaptă cu o serie de rețete tradiționale reinterpretate într-o manieră modernă.


#Domeniul Zabola

Domeniul Zabola a fost reședința familiei Mikes de peste 600 de an. Se află în Zăbala, județul Covasna, pe o suprafață generoasă de 500 de hectare, acoperite în mare parte din păduri.
Domeniul este format dintr-un uriaș parc presărat cu 7 clădiri istorice, păduri, lacuri, peste 100 de specii de plante și aria de conservare a biotopului Carpatin al domeniului ce cuprinde o faună bogată.
În anii 1400, pe locul castelului de azi se afla o clădire fortificată, reconstruită de mai multe ori în secolele XVII-XVIII. Prima atestare documentară a monumentului istoric datează din anul 1629, despre originea sa din epoca Renașterii stau mărturie bucăți de frescă descoperite în camera de la etaj.
Contele Mikes Benedek, împreună cu soția sa din Elveția, Sophie MOSER de Schaffhausen, a mansardat conacul vechi în 1867, iar clădirea a căpătat forma actuală. Mai târziu, contele Mikes Ármin a construit o nouă clădire, între 1910 și 1912 (Castelul Nou), unde își primea musafirii sosiți frecvent în vizită. Noua clădire este conectată de castelul vechi printr-un pasaj subteran și o punte supraetajată.
În afara acestora, regăsim casele de oaspeți din secolele XVIII – XIX care sunt numite după funcțiile originale: The Machine House (Casa mașinăriei), The Saddle House (Casa harnașamentelor), The New Castle (Castelul nou), totalizând 20 de spații de cazare, fiecare cu specificul și farmecul său.







Domeniul Zabola este perfect pentru iubitorii de natură. La observatorul pentru urși vei avea ocazia să vezi atât ursul carpatin cât și alte animale. Dacă îți place să faci saună, ai la dispoziție o saună finlandeză situată chiar în pădure, pe primul pisc al Domeniului. Pentru a cutreiera pădurile, poți alege călăria, plimbarea cu caleașca sau închirierea bicicletelor.



fotografii: site/Facebook conace și castele prezentate