Ecaterina, jucată de actrița Mălina Manovici, este o profesoară de religie de liceu, soție de preot, femeie, om. Iar datorită sau din cauză, depinde de judecata ochilor care privesc, acestor etichete decide să pornească într-un “dans al sentimentelor” cu Iuliu, un elev de-ai ei, jucat de actorul Sergiu Semerea. Alături de el calcă un pas în afara sanctității căsătoriei cu Dragos Ivanovici, jucat de actorul Alexandru Papadopol. Și, astfel, balaurii ies la iveală.
Balaur este mai mult decât un film, este deja o mișcare care a luat amploare în social media. Motiv pentru care mi-am dorit să cunosc mai mult echipa din spate, în special regizorul și rolul principal feminin.
Pentru promovarea proiectului, echipa a invitat mai multe persoane să își descrie balaurul. Ceea ce a ieșit poți vedea aici, iar dacă vrei să participi cu o confesiune, o poți face aici, anonim, pe principiul că vindecarea emoțională se face colectiv, prin eliberare. Adevărul tău poate ajuta alte persoane să nu se mai simtă singure.
“Cred că trebuie să avem curajul să fim noi înșine și să impunem lucrul ăsta celor din jur, nu în mod agresiv sau violent, ci asumat. Aici mă regăsesc în Ecaterina, asta e și lupta mea.” – Mălina Manovici
Balaur – “A higher law”
Astăzi discutăm despre pelicula Balaur, sau „A higher law” (traducere din engleză: o lege înaltă), în regia și scris de Octav Chelaru. Regizorul de 31 de ani, originar din Piatra Neamț, este cunoscut pentru proiecte precum Statul Paralel sau Haine negre. Însă cu lungmetrajul de debut – Balaur, a atras atenția publicului de specialitate datorită abordării conceptului de rău versus limitele libertății umane.
„Balaurul meu este frica de eșec. Este acea frică pe care nu o poți descrie în cuvinte, dar care îți pune permanent opreliști și bariere și îți oferă mereu soluții mai simple, dar mai sigure. Datorită lucrului la filmul Balaur, am trecut printr-un proces de maturizare forțată și, cu ajutorul echipei, am învățat ușor-ușor să risc mai mult, ignorând această paralizantă frică de eșec.” – Octav Chelaru, regizor Balaur
Curioasă să descopăr mai multe despre ce a inspirat acest demers artistic, în special influența unui profesor în viața lui și ce înseamnă religia, regizorul mi-a dezvăluit că „Domnul profesor de matematică din gimnaziu și liceu mi-a oferit o lecție neprețuită pentru un copil: încrederea.” și că a fi credincios, pentru el „este acea senzație că există undeva un sprijin, că dacă este să cad, e posibil ca cineva să mă prindă”.
CURATORIALIST: Poți să mă porți un pic prin copilăria din Bârlad, îți este dor de ceva din acea perioadă?
Mălina Manovici: Sunt din Bârlad, un orășel din estul țării, unde mi-am petrecut jumătate din viață până când am plecat la studii universitare, în Iași. Am o relație contradictorie cu orășelul.
Deși copilăria mi-o amintesc acum aproape idilică, între vacanțele la țară, la bunici, școală, jocurile cu copiii din zonă, cărțile pe care iubeam să le citesc și, nu în ultimul rând, câinii noștri care mi-au fost prieteni și parteneri de joacă întreaga copilărie. Spun contradictorie pentru că au fost momente când abia așteptam să plec de acolo, dar acum am momente când abia aștept să mă întorc acolo.
Mi se pare foarte interesant cum mă cuprinde un sentiment de relaxare și intimitate cu locurile respective imediat ce revin acasă. Parcă mă întorc înapoi în timp și redevin fetița care visa la cum va fi viața ei în timp ce explora străzile din mahala și câmpurile din apropiere.
Cum ai început viața în Timișoara și ce îți place la oraș?
În Timișoara am ajuns alături de soțul meu. A fost o întâmplare. După ce a terminat facultatea, a dat concurs la teatrul de acolo și a fost angajat, iar eu l-am urmat fără prea mari perspective, dar cu dorința puternică de a merge la facultatea de actorie. Am reușit să fac asta și așa mi-am început aventura în lumea teatrului.
Am avut momente bune și mai puțin bune, a fost o luptă care continuă și acum de altfel. Timișoara o să rămână forever în inima mea ca locul unde am început să fac ceea ce mi-am dorit întotdeauna, unde am început să ies din carapacea timidității și a complexelor, unde pot să spun că am crescut și am început să mă maturizez. A fost și o perioadă zbuciumată și furtunoasă prin prisma avalanșei de sentimente și trăiri pe care le-am experimentat, dar that is what we call life.
Ce rol a jucat religia în copilărie? Te-a introdus cineva din familie în cutumele Bibliei sau ai descoperi mai mult la școală? Te speria sau te ajuta să te liniștești?
Mediul în care am crescut nu a fost excesiv de religios. Părinții mei, în special mama, respectă cutumele religioase, dar pentru mine sărbătorile de Paște sau Crăciun erau mai mult legate de întâlnirea cu ceilalți membri ai familiei, cu excursii și vizite, timp petrecut cu bunicii, de elementul religios nu eram foarte conștientă.
Bunicii mei erau credincioși și cu ei am mers la biserică prima dată, dar țin minte că eram mai mult fascinată de picturile de pe pereți decât de ce spunea sau făcea preotul. Nici nu prea înțelegeam mare lucru. De multe ori mi se făcea somn și știu că uram să stau ore întregi în picioare.
Dar exista un tip de fascinație exercitată de ideea de supranatural, de demoni care te pedepsesc sau îngeri care te salvează. Cred că era ceva la limita între fascinație și frică.
Dar uneori ceea ce te sperie te și atrage.
Ești un om credincios (ex. cum văd eu: crezi într-o entitate superioară) și religios (ex. cum văd eu: respecți tradițiile și mergi la biserică, te spovedești, printre altele) acum?
Am trecut prin mai multe faze în viața mea. Cred că e normal să te schimbi în funcție de cum evoluezi, de direcțiile în care o ia viața ta, de anumite întâlniri pe care le ai, de lecturi, experiențe.
Când ești expus de mic la anumite idei, practici, e foarte ușor să le înglobezi în conștiința ta. O faci fără multe întrebări sau filtre. Dar lucrurile se pot schimba în timp.
Pot spune că nu sunt o persoană religioasă, dar nu am nicio problemă să-mi însoțesc familia la biserică pentru a respecta cutumele religioase tradiționale. Dimpotrivă, aștept cu bucurie întâlnirea cu familia mea indiferent de context.
Profesorii au un rol esențial în educația tinerilor. Cine a jucat acest rol în viața ta, este un profesor-mentor care te-a influențat – nu numai în actorie, ci și de-a lungul timpului?
Îmi amintesc cu drag de profesorul meu de istorie din liceu. A fost un om deosebit care ne-a deschis ușa și către alte preocupări. Ne invita uneori după-amiezile sau în weekend la un fel de cerc unde ascultam muzică clasică și discutam despre artă și cărți. Ne-a făcut să vedem și să înțelegem lumea și, altfel, mi-am dat seama cât de important este să dobândești o educație, să fii iubitor de cultură, artă.
Cum te-a ajutat facultatea de teatru să joci, de exemplu, rolul Ecaterinei din filmul Balaur, sau au contat mai mult experiența după terminarea cursurilor și experiențele personale pentru a contura acest personaj?
Sunt foarte mulți actori care nu au făcut nicio facultate. Foarte mulți spun că școala e, de fapt, lucrul în sine, experiența, și dacă ai șansa să lucrezi mult, mi se pare că nu ai cum să nu înveți. În facultate, practic, e startul în lucru, ceea ce faci și după, mai mult sau mai puțin.
De multe ori am simțit că nu am parte de o continuitate care să-mi permită să devin mai relaxată în procesul de lucru. Dar fiecare are drumul lui și toate experiențele, mai ușoare sau mai dificile, le poți folosi la următorul proiect.
Care au fost cele mai mari provocări în a filma Balaur?
A fost foarte solicitant din punct de vedere emoțional. Am trecut împreună cu Ecaterina prin momente de zbucium interior, extaz, panică, dezechilibru. A fost dificil, dar și o provocare pe care mi-am asumat-o și în care m-am aruncat cu entuziasm. Și mă bucur că echipa a fost alături de mine în tot acest proces.
Te-a făcut acest rol să înțelegi mai bine femeile și pasiunile lor? Cum te-a făcut Ecaterina să te simți?
M-a făcut să înțeleg cât e de important să te cunoști, să ai posibilitatea să te cunoști din toate punctele de vedere prin explorare, prin experiențe. O viață izolată, în singurătate, unde ești anulat orice ai încerca să faci sau să spui e un lucru îngrozitor care te usucă, sunt sigură.
Ce este un balaur și poți să ne povestești despre al tău?
Îmi place mult metafora balaurului și cum e ea abordată în film. Toți avem potențialul de a ne transforma în balauri sau de a lupta cu balaurii din exterior sau cu cei din interior. Cred că e important să-i identificăm mai întâi și apoi să ne luăm la trântă cu ei. Așa cum face organismul nostru cu celulele canceroase.
Am aflat de curând că astfel de celule se produc constant în corp și că sistemul nostru imunitar le distruge cu succes. Mi s-a părut extrem de interesant. Și așa cum sistemul imunitar funcționează înăuntru ca să ne protejeze și noi trebuie să încercăm să ne controlăm și protejăm mintea, acolo unde se formează balaurii.
Ce mai ai în plan după acest film? Este vreun rol care se lasă așteptat?
Am lucrat la un proiect anul trecut și sunt curioasă cum va arăta. În rest, sunt deschisă unor noi provocări și experiențe. Recent aveam o discuție pe tema a aștepta versus a acționa. Și concluzia era că ar trebui să elimin cuvântul a aștepta din vocabular.
Cum arată calendarul tău între filmări, cu ce te ocupi și cum te încarci creativ în timpul liber?
Au trecut câțiva ani de când am terminat facultatea și parcă simt, așa, un imbold de a mă întoarce din nou la școală. Nu știu exact de ce și cum, dar parcă uneori nu simt că am ajuns în punctul ăla în care controlezi foarte bine procesul de lucru. Simt nevoia să go back to basics uneori. Și mă informez despre tehnici și metode de acting, ascult masterclass-uri, văd filme, citesc, totul poate fi o inspirație.
Ce ai tu FRUMOS?
Mi se pare că am păstrat copilul din mine mai mult sau mai puțin intact, deși uneori mi se pare că asta nu e prea în avantajul meu. Am un soi de imaturitate pe care o eman, dar mie mi se pare că e ceva frumos.
