Iubesc ceramica și mă bucur mereu să descopăr artiști care, cu pasiune și talent, creează obiecte care ne împodobesc casele și ne încântă sufletul. S-a întâmplat să aflu de Lutfain, atelierul de ceramică al Andreei Chiser. M-au fermecat creațiile ei și m-a cucerit ea, Andreea, cu stilul ei jucăuș și zâmbetul mereu pe buze.
Andreea Chiser este arhitectă, dar a renunțat la această profesie după ce a descoperit că i se potrivește, mai degrabă, meseria de ceramist. Așa că a lăsat proiectele de arhitectură și, în 2020, și-a deschis propriul atelier de ceramică în care să își dea frâu creativității inspirate de jocul cu lutul.
În afară de ceramică, Andreea este și instructor de Hatha Yoga și organizator de retreat-uri tematice.
Descoperirea ceramicii
Andreea este din Craiova și și-a petrecut copilăria într-un sat din Gorj, la poale de munte. Împreună cu fratele ei, mai mic cu 6 ani decât ea, își „ajutau” bunicul cotrobăind prin cutiile galbene de lucru ale acestuia și meșterind cu piulițele și șuruburile găsite.
Școala generală și liceul le-a urmat în Craiova, iar pentru facultate s-a mutat la București. Încă de când era mică, Andreea și-a dorit să urmeze arhitectura. Visul i s-a împlinit. Din timpul facultății, a început să lucreze în afara țării: un internship la Shanghai, un altul la Utrecht, iar după absolvire, și-a împărțit timpul lucrând la proiecte în București și Craiova.
Oportunitatea unui job la Cairo pentru soțul ei și decizia de a-l însoți acolo au fost un moment decisiv pentru cursul evenimentelor din viața Andreei:
„Au urmat doi ani în care am avut oportunitatea de a-mi urma pasiunile, doi ani de vindecare în care m-am redescoperit și mi-am dat voie să fiu. Mereu am căutat să fac ceva mai creativ și mai lipsit de îngrădiri, pe lângă arhitectură. O perioadă, în paralel cu munca făceam desene în acuarelă. În Cairo m-am dedicat fotografiei pe film (prima mea dragoste oricum e fotografia), am explorat zona de graphic design, am mers ori de câte ori am avut ocazia la echitație la piramidele de la Sakkara şi tot în Cairo urma să descopăr şi ceramica”.
…
Află mai multe despre Atelierul Lutfain și pasiunea Andreei Chiser pentru ceramică din interviul de mai jos.
…
Curatorialist: Cine e Andreea atunci când se uită în oglindă?
Andreea: Sunt eu și diferitele fațete ale eului meu. Uneori e ego, alteori e umbră, uneori sunt copil, alteori îmi verific ridurile. Se întâmpla să strălucesc și să împrăștii picățele de bucurie în jur, dar se întâmpla și să fiu şi întunecată și cu gust sărat de lacrimi.
Oricum ar fi, tot eu sunt și fac tot ce pot să mă iubesc și să mă accept în orice ipostază.
Când și cum ai descoperit plăcerea de a lucra cu lutul și de a face obiecte decorative ceramice?
La Street Delivery, prin 2010, era un meșter olar care făcea ateliere pentru copii. Țin minte că mi-aș fi dorit tare mult să încerc și că priveam cu fascinație întregul proces. Cu părere de rău și cu regret că nu sunt măcar cu 10 ani mai tânără, nu am încercat atunci. Au trebuit să treacă 8 ani pentru a intra pe ușa unui atelier de ceramică.
Pe un alt continent, la 40 de grade, într-un cartier aglomerat dintr-un oraș de 20 de milioane de locuitori, am pus prima dată mâna pe lut.
Cairo mi-a arătat nu doar cine pot să fiu, dar și ce poate ieși din mâinile mele.
Există vreo legătura între arhitectură și ceramică? Ai descoperit vreuna?
Da, cu siguranță. Arhitectura este un domeniu foarte complex, la granița dintre artă și inginerie, care te împinge într-o multitudine de direcții. Facultatea de Arhitectură mi-a structurat un mod de gândire, iar ceramica este ca așchia care nu sare departe de trunchi.
Puntea pe care eu am găsit-o între cele două domenii este partea de realizare a plăcilor ceramice care sunt folosite în diferite amenajări interioare: restaurante și baruri sau băi și bucătării.
Diferența majoră este că în ceramica am ocazia de a transpune în material ce îmi imaginez în mod nemijlocit, fără intermediari și aproape instantaneu.
Pe lângă asta, faptul că fac o muncă fizică și e totul hands on îmi oferă multă satisfacție.
De unde îți iei inspirația atunci când creezi obiecte din ceramică?
Sursele mele de inspirație diferă, la fel și rezultatele lor. Vazele cu care am câștigat premiul Caolin în 2021 sunt inspirate de arhitectura tradițională românească, mai exact de formele care decorează prispele caselor gorjenești.
O altă serie de vaze este inspirată de lumea vegetală, fiind decorate cu petale, țepi și rizuri organice. Experimentând noi forme, aceste motive s-au modificat treptat și au devenit mai arhitecturale și mai industriale, rezultând într-o altă serie de vaze pe care plănuiesc să o continui.
Cum ai învățat să faci obiecte din ceramică? Ești stilul autodidact sau ai urmat cursuri, te-a învățat cineva?
Mereu am avut îndemânare, iar exercițiul de a construi formele pe care mi le imaginez îl aveam deja din facultate. Ceramica, însă, am descoperit-o în Cairo unde am făcut cursuri cu Abdel Hakim Sayed, ceramist care a pus bazele unui întreg cartier dedicat olăritului, și cu Amany Fawzy, profesoară la Helwan University.
Alături de ei am descoperit plăcerea de a crea fără constrângeri și am reușit să mă vindec de perfecționism. Dar deschiderea atelierului este ceea ce mă împinge să învăț într-un mod mai accelerat. La prezent, fiindcă mereu voi fi un elev în acest domeniu atât de vast.
Ce obiect ceramic ai creat prima oară și cum a fost procesul? Cum a fost obiectul final? Ce sentimente ai avut atunci când ai creat ceva cu mâinile tale?
Am în mână un gogoloi neregulat de lut rece pe care îl arunc cu putere dintr-o mână în alta. Caut să aud sunetul ca o bătaie de palmă ce face ca lutul să se încălzească și să ia forma unei sfere pe care încep să o modelez ușor adâncindu-mi degetul mare în centrul ei.
Nu știu, însă, ce vreau să obțin și sunt deja la a doua încercare, așa că am emoții. Încântare fiindcă în sfârșit sunt la un curs de ceramică și neliniște fiindcă îmi doresc să îmi iasă ceva la final.
Lucrez cu teamă fiindcă lutul devine din ce în ce mai firav, ca o petală de trandafir. Și așa îmi dau seama ce vreau să obțin și ce îi lipsește vasului meu. A rezultat un bol mic și delicat, glazurat cu alb și roz, cu un trandafir în centru și câteva petale pe margine.
Ce tip de obiecte ceramice creezi? Și care îți aduc cea mai mare bucurie, pe care le faci cu cea mai mare plăcere?
Sunt mereu în căutare de noi forme și posibile utilizări ale obiectelor mele ceramice. Creez plăci ceramice, farfurii, vaze, boluri, lămpi cu abajur, suporturi de lumânări sau de bețișoare. Dintre toate, vazele ridicate la mână îmi aduc cea mai mare bucurie și liniște.
Procesul prin care le fac este destul de lent (comparativ cu formarea obiectelor la roata olarului de exemplu), necesită răbdare și atenție, ceea ce mă menține conectată la prezent și deconectată de la orice altceva.
Ai un spațiu dedicat în care lucrezi? Când și cum aloci timp pentru lucrul cu ceramica?
Da, am un atelier care se află în zona Gării de Nord. Când am deschis atelierul, am hotărât să renunț la arhitectură, știam că altfel nu mă voi putea dedica suficient ceramicii și că nu voi putea crește acest proiect. Am devenit mamă de mai puțin de un an, așa că atelierul a trecut, temporar, vrând-nevrând, în plan secundar.
Cine sunt oamenii care cumpără ceramica semnată de tine? Care este profilul tipic, cum i-ai descrie?
Obiectele decorative sunt cumpărate de cele mai multe ori de către femei pasionate de frumos de 30-45 ani, uneori pentru ele însele, alteori pentru a fi făcute cadou. De asemenea, persoanele care participă la atelierele de ceramică pe care le țin sunt în marea majoritate femei și mă bucur mereu să văd ce iese din mâinile lor.
Mi-a fost foarte drag când un cuplu a cumpărat două vaze pentru apartamentul pe care urmau să îl amenajeze. Erau printre primele obiecte vândute și după ce au ieșit din atelier mi-au dat lacrimile. A fost ca o confirmare că sunt pe drumul cel bun.
Plăcile ceramice ajung să decoreze diferite amenajări interioare, în primul rând datorită arhitecților și designerilor de interior care caută ceva deosebit.
Cum arată o zi din viața ta? Ce te bucură dincolo de munca ta?
Acum, că sunt mamă, ziua mea este dedicată în mare parte copilului meu. Am parte de ajutor și susținere din partea soțului meu și datorită lui mai reușesc să dau o fugă la atelier. Cel mai mult mă bucur momentele de drăgălit cu Amina.
Ești ceramistă, instructor Hatha Yoga și organizator de retreat-uri. Și mamă. Când ai timp să le faci pe toate? Și de unde îți iei energia pentru toate aceste activități?
Social media contribuie mult la această imagine de wonder woman care jonglează cu multe domenii și le face pe toate foarte bine, și în același timp! Nu aș vrea ca prin imaginea pe care eu o proiectez alte femei sa pună presiune pe ele.
Faptul că sunt pasionată de lucruri atât de diferite a fost mult timp o piatră de moară pentru mine. Mă întrebam cine sunt eu de fapt și aveam impresia că fac de toate dar nimic suficient de bine.
În momentul în care am descoperit termenul de multipotentialite și am conștientizat că de fapt eu port în diferite momente, diferite pălării, m-am relaxat. Am realizat apoi că oamenilor nu le pasă atât de mult de ceea ce faci. O dată ce m-am relaxat, lucrurile au venit de la sine.
Am renunțat la eticheta unică, mi-am dat voie să fiu, să îmi urmez curiozitățile și totul e ușor atâta timp cât lucrezi cu plăcere. Și încă ceva! Nu le fac pe toate în același timp, le fac pe rând. 😉
Ce reprezintă ceramica pentru tine? Ce latură din tine vrei să descoperi prin piesele pe care le creezi?
Este o forma de exprimare care îmi oferă ocazia creez ceva ce numai eu aș putea imagina. Fără intermediari, fără intervenții și fără condiționări. Singura limitare pe care o am este respectul pe care trebuie să îl acord lutului, fiindcă sunt procese pe care nu le pot grăbi și forme pe care nu le pot forța.
Ceramica mă ajută nu să descopăr o latură a mea, ci să mă descopăr pe mine mai autentică, aducându-mă mai aproape de mine însămi. Simt că este ceva doar al meu și este o dorință care îmi aparține doar mie.
Dacă ai fi un obiect din ceramică, ai fi…..
O amforă.
Ce ai vrea să descoperi mâine?
Secretul somnului bebelușilor. Astfel aș dormi și eu și apoi aș avea timp să ridic o vază. Sau să țin un atelier. Sau să mănânc o înghețată. Orice!
fotografii: Ioana Dodan
