„Tot timpul am un plan.”, Roxana Voloșeniuc | Interviu de Mădălina Simion

Durata: 10 minute

Anul acesta împlinesc 30 de ani și cred că una dintre concluziile importante pe care le-am tras până acum este că de-a lungul timpului ai parte de câteva „mari întâlniri”. Sigur, zi de zi întâlnești oameni pe stradă, în supermarket, la metrou, la mall, dar niciunul dintre ei nu ajunge să îți marcheze existența. 

Pentru mine, o întâlnire care mi-a schimbat viața a fost cea cu Roxana Voloșeniuc. 

De la cârma revistei ELLE, Roxana a format nume sonore din industria modei din România. Este redactorul-șef al publicației din anul 2000. A primit această poziție la vârsta de 25 de ani, fiind cel mai tânăr redactor-șef din întreaga rețea ELLE.

 

interviu pentru Curatorialist de Mădălina Simion – stilist vestimentar și consultant de imagine ce preferă să analizeze moda cu discernământ și în toată complexitatea ei.
În editorialele sale, se remarcă o aplecare către subcultura PUNK căreia îi alătură mereu puțină senzualitate a la Lolita, împletind astfel rebeliunea cu erotismul.

 

Mă reîntâlnesc cu ea astăzi, într-un spațiu nou, și chiar dacă ne vedem frecvent, nu pot să nu am emoții. Exact ca și cum am fi mereu la prima întâlnire, de fiecare dată când o văd, îmi vine în minte o tânără, așezată pe canapeaua portocalie din biroul Roxanei din redacția Ringier. O fată de 20 de ani, care visa să fie stilist…  

 

Am discutat cu Roxana în interviul ce urmează despre cel mai recent proiect al său, despre leadership, regrete profesionale, dar și despre industria modei în era TikTok. 

 

Mădălina: Roxana, acum mult timp te-am întâlnit pentru prima oară în biroul tău din redacția Ringier. Astăzi suntem într-un alt spațiu. Povestește-mi un pic despre noul tău habitat de lucru. Cum ți-a venit ideea să organizezi Bucharest Fashion Week? 

Roxana: Da, este un alt spațiu, dar când terminăm această întâlnire trebuie să merg și la Ringier, biroul-bază, deci astăzi port mai multe pălării. Nu am renunțat la niciuna. Bucharest Fashion Week a apărut oarecum întâmplător. Acestă idee mi-a fost propusă de către partenerul meu actual, avocatul Mario Antico, care este și proprietarul Școlii Italiene din București. Sigur că este o idee la care mă gândesc de când am intrat în acest domeniu. Dar pentru că am văzut că tot nu se întâmplă, am decis că este momentul, după douăzeci și cinci de ani, să îmi suflec mânecile și să pun eu umărul la dezvoltarea acestui proiect.

Cred că Bucureștiul merită acest eveniment, România merită acest eveniment, dar și eu il merit.

Vedeam că se întâmplă în toate țările, dar nu doar în cele consacrate pentru astfel de evenimente. De exemplu, an de an primeam invitație la Tbilisi Fashion Week. Am observat că de zece ani eu tot primeam invitații, deci proiectul era amplu și număra foarte multe ediții, în timp ce la noi în București nici nu era în plan.

Asadar, invitația din partea lui Mario Antico m-a bucurat. A trebuit să mă gândesc bine dacă vreau să intru într-un proiect atât de mare, dar faptul că el mi-a luat de pe umeri responsabilitățile administrative, lăsând în seama mea doar partea creativă, m-a făcut să zic un tare și răspicat „Da”. 

„Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii instituționali la prima ediție a evenimentului Bucharest Fashion Week”. Wow! Cum reușești să obții tot ceea ce îți propui? Ce vrăji faci? 

Cred că în cazul meu se vede rodul unei munci de douăzeci și cinci de ani în care am tratat totul cu seriozitate și nu am făcut compromisuri.

Cred că atunci când îți creezi un nume și o reputație bune, lucrurile vin de la sine, nu trebuie să mai alergi tu după ele. 

 

Ai o carieră impresionantă în spate. De peste două decenii ești Redactorul Șef al revistei ELLE. Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat în toți acești ani? Trebuie să fii dictator pentru a ține lucrurile sub control și a te asigura că totul iese perfect?

Provocările sunt zilnice pentru că moda este un domeniu al schimbării. O dată la șase luni se schimbă sezonul, apar noi trenduri, noi tehnologii. Jobul meu s-a schimbat radical. Între ce făceam acum douzeci și cinci de ani și ce fac astăzi este o diferență foarte mare.

Gândește-te că astăzi, practic, toți cititorii noștri au devenit competiția noastră. Toți au un canal de Social Media pe care creează conținut. Acest lucru se traduce și în cazul bugetelor de publicitate. Au apărut influencerii, deci dintr-o dată piața s-a împărțit și acum ai mult mai multă concurență. 

Legat de a doua întrebare, nu cred că trebuie să fii dictator, dar trebuie să fii ferm.

Trebuie să știi să îți argumentezi foarte bine deciziile în fața echipei și să încerci să îți construiești o relație de încredere cu echipa pe care o ai.

Cred că acesta a fost și motivul pentru care noi am avut succes în toți acești ani și am reușit să rămânem relevanți pe o piață în continuă schimbare: faptul că ne-am susținut unii pe alții și am rămas o echipă bine închegată. 

 

Înțelepciunea populară românească este plină de proverbe despre fete și femei frumoase. Se spune că „fata frumoasă poartă zestrea pe față” și că „unde gazda e frumoasă, parcă și vinul e mai bun”. Cum te-a ajutat frumusețea în cariera și în general în viață? 

Cred că m-a ajutat foarte mult. Sigur că am avut și momente în care a trebui să demonstrez pe lângă a fi frumoasă că sunt în stare să fac și alte lucruri.

Îmi amintesc că atunci când am devenit redactor-șef a trebuit să mint cu privire la vârsta mea. Am zis că sunt mai bătrână, ca să le fie mai ușor să aibă încredere în mine și să îmi dea pe mână aceast job cu responsabilități importante.

Ulterior, nu m-a mai interesat să demonstrez unora sau altora ce am în cap. Nu m-a interesat acest lucru și mi-am permis să o fac. 

Ai făcut șah de performanță și ai avut rezultate extraordinare. Te gândești cu două-trei mutări înainte în viață, exact ca la un meci de sah? Sau îi mai dai voie nebunului să mute unde vrea?

Roxana: Tot timpul am un plan. Nu mi se întâmplă niciodată să fiu descoperită, fără un plan de rezervă și, în general, până fac o mutare, mă gândesc. Mă gândesc la ce repercusiuni o să aibă, ce feedback o să primesc și cred că asta mă face un pic rigidă. Nu mă arunc niciodată cu capul înainte. Trebuie să mă gândesc înainte să fac o mutare. 

 

De-a lungul carierei tale ai format numeroși fotografi, stiliști, dar și make-up artiști, hair stiliști etc. Pe vremuri, umbla vorba că dacă nu te placea Roxana, nu intrai în industrie. Ce calități trebuia să aibă un aspirant ca să fie validat de Roxana?

Revista ELLE a fost încă din 2000, de la primul număr, o instituție. Într-adevăr, ca să ajungi să lucrezi la revista ELLE trebuia să ai o sumă de calități. Trebuia să fii un bun profesionist, nu ajungeai acolo doar din întâmplare. Iar eu, fiind gardianul acestei instituții, trebuia să mă asigur că, număr de număr, echipa livrează conținut de top. Așadar, trebuia să fii un om serios, parolist, echipa trebuie să se poată baza pe tine, să fii punctual.

profesionalismul și seriozitatea contau cel mai mult.

 

În atâția ani de carieră cred că ai adunat o groază de povești extraordinare. Îți vine în minte o întâmplare deosebită, o amintire specială?

Aveam un shooting în Los Angeles cu Domnica Mărgescu și Dan Beleiu. Noi stăteam în Los Angeles și ședința foto avea loc în Joshua-Tree, în deșert. Închiriasem o casă superbă, un monument de arhitectură. Trebuia să facem două shooting-uri acolo: unul cu Rachel Roberts și celălalt cu un model. Modelul ne-a anunțat pe ultima sută de metri că nu mai poate să vină.
Îți dai seama, eu eram disperată că nu aveam cu cine să pozăm, la care Beleiu îmi zice: „Uite, eu sunt prieten cu agentul Pamelei Anderson și pot vorbi cu el să pozăm cu Pamela.” Eu eram atât de obosită, cu jetlag-ul, aveam de condus trei ore până în Joshua-Tree. Acolo trebuia să facem două editoriale și să ne și întoarcem în aceeași seară.

În mintea mea era doar: Doamne, Dumnezeule, e ultimul lucru care ne mai lipsește să vină și Pamela Anderson cu aerele de vedetă. I-am zis lui Beleiu că nu pot să gestionez această situație și că vreau un model.

Astăzi regret că nu am făcut atunci un efort să găsesc resursele necersare, dar simțeam că vom claca cu toții. 

Când te-ai angajat la Elle, numărai pe degetele de la o mână oamenii din această industrie. Astăzi, fenomenul modei a luat amploare și în Europa de Est. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care activează în domeniu și parcă din ce in ce mai mulți clienți interesați. Cum percepi această schimbare? Este supra-aglomerată piața de ”profesioniști”? 

Cred că este doar o aparență. Cel puțin pe plan local, eu nu văd să fi apărut foarte mulți profesioniști în ultimii douăzeci și cinci de ani. Am impresia că pe alocuri, chiar a regresat industria. Gândește-te numai la câte reviste glossy erau pe piată. Acum mai este doar una.

Sigur, au apărut multe persoane care își spun make-up artiști, stiliști, fotografi de modă, dar pe majoritatea nu îi pot numi profesioniști.
Noi ne lovim de problema asta atunci când facem propunerile pentru nominalizații la ELLE Style Awards. Ajungem să nominalizăm mereu aceleași persoane.


Este ușor să îți scrii in bio pe Instagram că ești fotograf, model, stilist, make-up artist, dar asta nu înseamnă că dacă se închid peste noapte rețelele sociale, tu vei putea să susții ce ai scris acolo. 

 

Pe vremea când eram intern la revistă, îți aduceam în fiecare zi de la cantina de lângă redacție tapioca. În urma pandemiei, angajații revistei nu au mai mers la birou și până astăzi, rămâne trendul de a se lucra mai des de acasa. Crezi că o fată de 20 de ani în 2024 mai are șansa să se întâlnească cu dezbaterile din lumea modei, de vreme ce nu mai are o tapioca de adus la birou?
Cum începi o carieră în modă, într-o lume în care aproape totul a devenit „remote”? 

Mi-ai adus aminte de perioada tapioca. Să știi că uitasem de ea. Am perioade în care fac obsesii pentru anumite mâncăruri. Cea mai pregnantă a fost perioada cu înghețata de la Venchi.

Dar, referitor la munca remote, acum este mai dificil. Eu am experimentat munca de acasă încă din anii 2000, pentru că mă mutasem la Londra și lucram remote. Stăteam trei săptămâni la Londra, o săptămână în România. După patru ani și jumătate, m-am mutat în Africa. Stăteam trei săptămâni în Djibouti și apoi veneam în România. Deci pentru mine, nu este un concept nou.

Acest lucru vine și cu părți bune, dar și cu unele mai puțin bune. Atunci când nu mai mergi la birou pierzi acele sinergii care se creau, acel brainstorming permanent, discuțiile care se legau. Asta era fascinant în redacție. Toți membrii echipei sunt artiști în sine și dezbaterile erau importante și duceau adesea la idei inedite.

Pe vremea aceea primeam mulți interni, pe când astăzi, deși sunt în continuare foarte multe cereri, îmi este imposibil să o mai fac. Nu pot trimite internii acasă la Ioana Ulmeanu, la Maurice Munteanu sau la Domnica Mărgescu. Întâlnirile acestea mai pot avea loc doar la shooting-uri, dar sunt proiecte punctuale și uneori au loc în străinătate.
Așadar, acestui tânăr despre care vorbești îi este mai greu astăzi să reușească, pentru că, deși aparent sunt mai multe oportunități, el trebuie să știe să cearnă singur binele de rău.

Astăzi, din păcate, s-au pierdut arbitrii. Nimeni nu mai curatoriază lucrurile. Un tânăr la început de drum poate ușor să-și aleagă greșit reperele. 

Tot de pe vremea când eram intern și abia te cunoșteam, îmi aduc aminte că se făcea mereu liniște când intrai în redacție și toată lumea începea să șușotească când plecai la tine în birou. Îți pasă de ce crede lumea despre tine? Te-au afectat vreodată ”barfele” despre Roxana Volo

Cred că este flatant să știi că oamenii își pierd vremea comentându-te. Nu mă deranjează acest lucru pentru că, până la urmă, cu toții bârfim. E în natura omului să își dea cu părerea despre alții, să comenteze evenimente, știri, deci nu mă deranjează. Mă flatează. 

 

Societatea s-a schimbat enorm din anii 2000 până astăzi. Generația Z, de exemplu, are valori foarte diferite de generațiile anterioare. Cum reușești să ții pasul cu aceste schimbări? Consideri că vine un moment când nu mai ești la modă, chiar dacă urmărești cu atenție toate trendurile?

Sigur că poți să devii irelevant într-o zi. Mie nu îmi e frică de nimic. Nu vreau să trăiesc cu spaima asta. Acest proces de adaptabilitate, de a fi mereu la zi, nu ar trebui să se oprească niciodată. Asta te face pe tine ca om să rămâi tânăr și prezent.

Trebuie să fii la curent cu tot ce este nou și pentru tine ca om, dar și pentru tine ca părinte, să poți vorbi în limbajul copiilor tăi. Mie îmi place asta. Eu sunt un om foarte curios. Îmi place să fiu la curent cu tot ce este nou.

Citesc foarte multă presă din România și citesc ORICE! De dimineață când mă trezesc mătur toată presa tabloidă, apoi trec la știrile HotNews. După ce termin cu presa din România, trec la The Economist. Așa îmi încep și termin fiecare zi.

Apoi, sunt prezentă pe Social Media. Îmi place să știu cât mai multe despre orice canal nou apare. Fie că este vorba despre TikTok sau despre Threads, vreau să știu ce înseamnă ca fenomen și încep să îl studiez realmente. Încerc să fiu la curent cu toate lucrurile acestea, din pură curiozitate. Îmi place să știu cât mai mult.

 

Mă mândresc cu faptul că te cunosc destul de bine. Ți-am fost alături timp de cinci ani în foarte multe momente și pot spune că în spatele unei aparențe dure se găsește o femeie extrem de sensibilă și profundă. Cum reușești să fii redactor-șef, publisher, stilist, mamă, soție și mentor? Ai momente în care vrei să te refugiezi pe o insulă pustie?

Îmi place foarte mult ce fac. Este o decizie pur conștientă. Nu mă obligă nimeni. Aș putea oricând simt că ceva ma copleșește, să tai responsabilități din listă, dar nu simt să o fac. Atunci când îți place ceea ce faci, jobul devine hobby. Normal că am momente în care îmi vine să mă închid într-o cameră, să plec pe o insulă ar fi un lux prea mare. Cineva mă strigă, mă sună, are nevoie de sfatul meu prețios și asta îmi și place. Cel mai mult mă relaxez în avion. Este singurul loc în care nu vrea nimeni nimic de la mine. Asta îmi dă o liniște fantastică, dar nu atât încât să dorm. Am senzația că pierd timpul dacă o fac. Deci și în aer trebuie să fac ceva, dar prefer să citesc. Nu pot nici să mă uit la un film, de exemplu. Domnica face mereu asta, se uită la toate porcăriile și mă scoate din minți. Pentru mine asta nu e relaxare, pentru că am impresia că pierd vremea (râde).

Viața mea e ca o mașină de spălat rufe, dar e decizia mea să fie așa. Mi se pare că mi se potrivește mai mult odihna activă mie. 

Ai fost o deschizătoare de drumuri în lumea modei din România. Ce ți-ai dori să rămână în memoria cultural-afectivă a României din întreaga activitate a Roxanei Voloșeniuc? 

Nu știu… poate că mi-ar plăcea să știu că am contribuit puțin la emanciparea femeii din România.

 

 

 

Mădălina Simion și-a început cariera la Revista ELLE, ca junior stylist. Ulterior, a colaborat la publicații internaționale precum Vanity Teen, Numero Netherlands, PhotoVogue, L`Officiel Baltic, Rebel Magazine ș.a., folosind aceste platforme pentru a-și exprima viziunea la scară globală.
Activitatea Mădălinei este dovada capacității ei de a naviga între edgy și sofisticat, între underground și comercial, în încercarea de a demonstra că în modă nu există granițe sau limite. Preferă să analizeze lucrurile în profunzime, evitand pe cât posibil clișeele inerente unui domeniu fragil ca moda.
Proiectele ei pot fi vazute pe contul ei de Instagram aici  https://www.instagram.com/madaliciousss/ sau pe site-ul models.com aici

 

fotografii: Tibi Clenci, Christian Tudose și arhiva personală a Roxanei Voloșeniuc

Curator
Curatorhttps://www.curatorialist.ro/
Oameni cu care împărtășim aceleași viziuni, oameni pe care îi admirăm și ale căror păreri și voce contează pentru noi. Oameni savvy în domeniul lor sau, pur și simplu, cu pasiuni și experiențe extraordinare, de dat mai departe.